OrthoLogia

Autor: Mihai Oara

Dupa ce ani de zile cultura românesaca a fost prinsa în catusele comunismului, este o mare desfatare sa deschizi o carte în care autorul nu mai trebuie sa plateasca bir gîndirii marxiste si limbajului de lemn al functionarilor de partid. Cartea “Credinta Adevarata”, publicata de autor prin intermediul Societatii Misionare Române, a fost scrisa, se pare, cu putin înaintea caderii regimului comunist.

Autorul ne deschide o vedere panoramica asupra dezvoltarii culturii si civilizatiei europene, asa cum a fost aceasta influentata de marile curente religioase crestine. Cititorul recunoaste greutatea argumentelor si faptul ca acestea au sens. Argumentele autorului ne fac sa spunem acel “Aha!” care înseamna ca într-un fel le-am cunoscut mai dinainte, dar niciodata nu le-am gasit atât de clar formulate si explicate.

Ce vom zice dar în fata condeiului de maestru a lui Iosif Ton, în fata explicatiilor lui care poatra imprintul stilului si a categoriilor de gândire Oxfordiene? Autorul are dreptate! Nu chiar asa. Sa nu ne grabim. Cu ani în urma, cînd îi absorbeam cu totii cuvintele de pe buze, el ne-a învatat un principiu foarte important, acela ca nimic nu este mai periculos pentru cultura sau stiinta decât semi-cultura si semi-stiinta. Pentru a fi cu totul convins de argumentele acestei carti, trebuie sa fii deficitar în unul sau mai multe din urmatoarele domenii:

• Istoria Bisericii
• Istoria culturii si civilizatiei bizantine
• Teologia ortodoxa

In plus, o buna doza de rasism si sovinism face acceptabe mai ales primele capitole ale cartii.

Dar cartea nu ne duce la concluzii gresite doar prin prezentarea si interpretarea faptelor, ci si în modul în care aceste ne sunt prezentate.

Un autor poate parea foarte convingator atunci cînd urmeaza o anumita logica în expunerea lui. El poate, în acelasi timp face afirmatii gratuite, nedovedite, dar care par perfect adevarate pentru ca sunt plasate în mijlocul unor deductii logice. Lantul argumentelor poate suna asa: B este adevarat deoarece A, iar C este adevarat deoarece B. Daca însa lantul este rupt, întreaga argumentare se prabuseste. Daca de fapt B nu urmeaza din A, se spune ca avem un “Non sequitur”, adica “Nu urmeaza”, sau “Nu rezulta”. De exemplu de Non Sequitur este cînd afirm “România se afla în Europa, prin urmare azi este Duminica.”

Un astfel de Non Sequitur gasim din primele pagini ale cartii “Credinta adevarata”. Autorul ne spune:

• La anul 870 bulgarii au trecut la ortodoxie fortîndu-i si pe români (i-au fortat oare?)
• In anul 1701 românilor din Transilvania li s-a oferit sa obtina drepturi prin trecerea la biserica Unita (ce legatura are aceasta cu fortarea la ortodoxie? a fost cumva o reparare a greselii anului 870?)
• În anul 1948 biserica Unita a fost desfintata (de comunisti, nu de ortodocsi)
• Regimul comunist a fost în general împotriva oricarei religii (inclusiv împotriva ortodocsilor, multi au ajuns în închisori din cauza credintei)
• Prin urmare, trage concluza Iosif Ton: În cursul a 1000 de ani, românii nu au fost liberi sa-si aleaga singuri crezul. O concluzie nedeclarata, dar implicita, este ca ortodoxia ne-a fost impusa si s-ar face o dreptate istorica sa fim scapati de ea.

Cum ultima afirmatie este la capatul unor însiruiri de fapte, apare ca o concluzie naturala. Observati totusi ca ea nu este o concluzie a afirmatiilor precedente. Ce s-a întâmplat, de exemplu într-o perioada de vreo 900 de ani peste care autorul sare. Au fost romanii de la anul 900, sau cei de la 1300, sau cei de la 1500 siliti sa fie ortodocsi?

Cum întregul scop al cartii este atacul împotriva ortodoxiei, întelegem de aici ca ortodoxia însasi a fost o religie impusa. Ma întreb daca asa o fi gîndit si domnitorul Constantin Brâncoveanu când fii lui erau executati înaintea lui, înainte sa i se taie si lui capul. Ar fi putut atunci sa-si scape viata trecând la religia musulmana, dar a preferat sa ramâna crestin din biserica ortodoxa “impusa cu forta românilor”. De ce o fi vrut sa moara pentru o religie impusa?

Înca de la început, autorul cartii ne da un sfat foarte important, cu care de altfel sunt si eu cu totul de acord. El ne îndeamna sa ne analizam ideile care ne-au fost imprimate prin educatie si cultura, sa vedem daca nu cumva ele ne forteaza într-o gândire îngusta si limitata. Cum multi dintre noi am fost educati într-un sistem marxist, se poate foarte bine sa pastram inconstient anumite tipare marxiste de gândire.

Intentia este admirabila, dar este imediat încalcata.

Sa analizam care sunt ideile preconcepute sau paternele culturale care ne încatuseaza pe noi românii de la sfârsitul secolului douazeci, mai ales atunci când discutâm despre istorie, societate si religie. Iata câteva posibilitati:

Autorul ne da exemple de persoane a caror gândire era atinsa de tiparele marxiste. Aceste exemple aveau sens în mijlocul epocii comuniste dar sunt statistic nesemnificative în zilele noastre. Din fericire, gândirea marxista a disparut ca un vis rau dintre români, multumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Câti români mai întâlnesti azi care sa mai creada în Marx? De acea cred ca lupta cu paternele marxiste de gândire este o lupta cu morile de vânt.

Acesta este o trasatura prezenta în viata românilor de azi. Faptul nu ne mira de loc. Dupa 40 de ani de comunism impus de Uniunea Sovietica, este foarte natural ca românii sa aibe sentimente anti-rusesti. Îmi aduc aminte de indignarea care ma cuprindea cînd, deschizînd cartile de Istoria României editate în anii 50, citeam ca românilor cultura le-a fost adusa de un popor mai civilizat de la nord! Care popor mai civilizat? - exclamam noi. Nu ne-au jefuit oare ei tara, nu ne-au adus ei oare plaga comunismului, nu ne-au despartit ei oare de marea cultura si civilizatie europeana?

Resentimentele noastre anti-rusesti s-au transformat de multe ori în ura si dispret fata de toate popoarele slave.

În lipsa unui termen mai bun, includ aici întrega gama de sentimente de admiratie fata de tot ce a produs cultura vest-europeana (nu numai tarile asa-zis latine). Aceasta admiratie este si ea usor de înteles. Mai întâi, civilizatia si cultura europeana este undeva pe culmile realizarilor umane. Noi românii am cautat disperat sa ne convingem si sa-I convingem si pe alttii ca si noi sîntem parte a acelor culmi.

Când în Occident vre-un strain ne întreba daca noi românii sîntem un popor slav ca si rusii, aproape ca explodam înauntrul nostru si ne grabim sa declaram cu mândrie ca noi sîntem latini! Nu este vorba doar de un oarecare amanunt istoric, ci de însasi fiinta si mândria noastra nationala!

Nu vreau sa judec aici daca acest reflex al nostru este bun sau rau. Vreu doar sa observ ca este o componenta majora a matritei noastre culturale.

De ce am mentionat toate acestea? Pentru ca sa observ ca dupa ce Autorul ne “elibereaza” de prejudecatile marxiste, se foloseste din plin de prejudecatile anti-slaviste si latiniste pentru a ne întoarce împotriva bisericii ortodoxe.

Iata cum sunt folosite aceste prejudecati.

În capitolul 4 al cartii, cititorul este tratat cu o serie de citate din mari istorici români. Mai întâi vreau sa remarc ca acesti istorici nu sunt nici ei imuni proriilor lor preferinte culturale. În plus, ACESTI ISTORICI NU VORBESC DIN PUNCT DE VEDERE CRESTIN.

Obsevam, de exemplu, o expresie care apare mereu la Xenopol: “crestinismul bulgaresc”. El nu vorbeste de ortodoxia mostenita de la bizantinii care s-au aflat aproape 1000 de ani pe culmile culturii europene. Acesti istorici,clar îndragostiti de Occident, sunt suparati ca noi am cazut sub raza influentei bizantine.

Observati transferul de dispret care apare în aceasta expresie. Printr-un sovinism si rasism stupid, românii se simpt superior bulgarilor. Probabil, dintre toti vecinii nostrii, îi dispretuim cel mai mult pe bulgari. Simtindu-ne oarecum la coada Europei, avem si noi în sfârsit pe cine sa dispretuim! Expresia “crestinismul bulgaresc” are acelasi efect ca si “crestinismul tiganesc” sau “crestinismul jidanesc”. Pe Xenopol, Lovinescu si Iorga nu i-a interesat sa-L înalte pe Hristos, ci sa mentina albastrimea sîngelui românesc. Daca le-ar fi pasat de Hristos, ar fi vorbit pur si simplu de “crestinism”. Românul care a crezut în Hristos la anul 1300 a facut parte din aceasi biserica slavita a lui Hristos si va mosteni slava împreuna cu toti sfintii, el nu a fost doar un membru al “crestinismului bulgaresc”.

Indignarea si regretul ca am fost smulsi de la sînul bisericii mume latine este cu atât mai ridicola, cu cât autorul nu are nici o afinitate religioasa cu catolicii. El însusi declara, ceva mai târziu, ca aproape toate criticile adresate bisericii ortodoxe se aplica si celei catolice. Atunci de ce ne face oare sa regretam ocazia pierduta de a fi ramas catolici? Pentru ca în felul acesta poate lovi în biserica ortodoxa, adevaratul lui dusman. Pâna treci puntea, dai mâna si cu dracul! Este folositor pentru autor sa ne lase salivând dupa catolicism, daca reuseste prin aceasta sa loveasca în ortodoxie.

Sa clarific aici un punct foarte important. Când scriu o lucrare, pot cita din mai multi autori. Daca prezint un astfel de citat ca autoritativ, aceasta înseamna ca sunt de acord cu autorul citatului. Aceasta se deosebeste de cazul în care citez pe cineva ca sa-l critic. Pot de asemenea sa citez un autor si sa-mi exprim rezerve cu anumite aspecte, aprobând în aceleasi timp alte aspecte. În cazul acestor citate din istorici români, autorul nu se dezice de nici un aspect al textelor citate. Deducem de aici ca le da aprobarea, ca le considera drepte si bune ca sa ne dea învatatura. Dar aceste citate contin unele idei incredibile, de-a dreptul anti-crestine. Am mentionat deja caracterul nociv al frazei “crestinism bulgaresc”. Iata, din pacate, si alte exemple.

În unul din citate, Xenopol se plânge ca noi am adoptat ritualurile crestine asa cu acestea se exprima în limba si cultura slavona. Este adevarat ca nici popoarele vest-europene nu întelegeau limba latina folosita în biserica. Dar, scrie Xenopol, “aceasta limba straina continea cheia unor idei înalte… Limba latina fu o scoala pentru limbile poporane … La noi, slavismul tâmpit, orb si lipsit de orice idee apasa ca un munte asupra cugetului poporului roman, fara sa-i aduca nici un folos…”.

Sa rezumam ce spune Xenopol:

• Slavismul a fost tâmpit (Doamne, oare lucrarea robilor tai Kiril si Metodius a fost cu adevarat zadarnica?)
• Slavismul a fost orb, lipsit de idei. Cum limba slavona era purtatoare a mesajului crestin - daca ne place sau nu – rezulta de aici ca ideile si învatatura cresnina nu avea nici o valoare, ca era un gunoi de care mai bine ne-am fi lipsit!
• Daca nu continutul crestin este cel care conteaza, atunci ce valori ni se pot transmite printr-o limba? Ce a transmis latina popoarelor vest-europene? Implicatie este evidenta: umanismul renascentist, marea cultura pagâna romana.

Un alt citat care clarifica dispretul lui Xenopol fata de crestinism: “Într-adevar, limba greceasca moderna, acea care mai ales se introducea prin scoli … era si ea saraca în idei, afara decît de cele fara spor ale cunostintelor teologice.” Cu alte cuvinte, teologia - si prin extensie învatatura crestina - nu avea nici o valoare.

Sa trecem la un alt favorit al lui Iosif Ton, Eugen Lovinescu, care dupa ce-si precizeaza dispretul fata de ceea ce el numeste “nemernicul Bizant” crestin, scrie: “Aplecându-se asupra civilizatiei pagâne, lumea crestina gasise formele frumosului ce-I lipseau înca.” Este clara preferinta lui Lovinescu de a abandona izvoarele crestine si de a se adapa de la izvoarele pagânismului.

Iorga foloseste acelasi procedeu de transfer emotiv de la un termen cu o încarcatura nagativa la unul pe care vrea sa-l înjoseasca. El citeaza un calator catolic, care se plânge ca prin mânastirile ortodoxe veneu tigani! Ce folos mai avem de biserica ortodoxa dupa ce au spurca-o tiganii umblând prin ea?

Un alt istoric prezentat ca autoritate de Iosif Ton, D. Draghicescu, scrie explicit: “Daca neamul nostru se pastra si scapa nu fu prin, ci peste biserica… Datoram deci virtutilor si însusirilor noastre sufletesti admirabile, pe care ni le lasara mostenire parintii nostrii Daco-Romani, ca pâna acum nu ne-au înghitit nici puhoiul barbar, nici oceanul slav...” Cu alte cuvinte, biserica a fost o mare piedica pentru neamul românesc, un fel de blestem peste care am reusit cumva sa trecem prin virtutile noastre mostenite de la vigurosul si dreptul suflet pagân daco-roman! Preferinta este clara. Biserica a fost nenorocirea poporului român. Observati ca aceasta nenorocire se întîmpla într-o epoca în care nu exitau protestanti, nici baptisti. Pentru sute de ani ai istoriei noastre, orice crestin era automat identificat cu biserica ortodoxa.

Lista citatelor poate continua, dar as dori sa o închei cu o observatie importanta. Toti acesti istorici aveau nostalgia pagânismului greco-roman si a culturii asa zis liber-cugetatoare a Europei Occidentale. Este aceasi reactie care a avut-o împaratul Iulian Apostatul. El se plângea ca dupa secolele de glorie ale culturii si civilizatiei pagâne romane, acum sufletul roman este corupt de stupidul crestinism. Sabia care inspira frica întregii lumi, sub care cadeau popoarele, biciul care îi mâna pe miile de sclavi sa zideasca temple zeilor din Olimp au fost înlocuite cu stupida cruce. S-au dus virtutile romane. Am devenit un popor josnic, care preferam sa ne rugam decât sa varsam sângele dusmanilor. Iulian a încercat sa restaureze pagânismul, dar fara nici un succes. A murit declarând, “Ai învins, Galileene!” Din pacate, toti acesti istorici - cu tot respectul pe care de altfel îl avem fata de ei – au suferit de aceasi nostalgie ca si Iulian.

Cum este dar posibil ca un proeminent pastor baptist, educat la Oxford sa ne dea toate aceste citate îmbibate de anti-crestinism? Exista o singura explicatie: merita sa dai mâna cu dusmanii lui Hristos,daca aceasta te ajuta în lupta împotriva bisericii ortodoxe.

Cred ca autorul se afla într-o potentiala dilema. Nu cred ca el o sesizeaza. Întrebarea este daca acest “crestinism bulgarizat”, în a caror mânastiri umblau tigani, care “nu a adus nimic bun românilor”, care a înabusit sufletul nostru nobil de daco-romani pagâni si ne-a pângarit cu sînge murdar de slavi si greci, daca acest crestinism a cuprins sau nu în bratele lui crestini cu care ne vom întâlni în ceruri. I-a învatat acest crestinism evanghelia pe români? I-a ajutat spre sfintire? Daca da, atunci, frate Ton, de ce îti unesti glasul cu dusmanii lui si îl împrosti cu noroi? Daca nu, atunci trebuie sa recunoastem ca biserica lui Hristos, trupul lui pe pamânt, despre care El a spus ca va fi biruitoare, a fost un mare esec, un gunoi al istoriei.

Exista o alta prejudecata, de care autorul sufere într-un mod particular, si pe care încearca sa ne-o transmita si noua. Este vorba de marea admiratie a dînsului fata de cultura anglo-saxona! Aceasta admiratie nu este surprinzatoare pentru cineva care a studiat la Oxford. Si eu sunt un admirator al acestei culturi, dar încerc sa o cunosc într-un mod critic. (Nu vreau sa implic de aici ca autorul este total necritic.) Ceea ce ma impresioneaza însa neplacut este paradigma întregii abordari istorice. Ea consta într-o formula simpla: est = rau, vest = bun. Formula este foarte convenabila autorului, deoarece în mintile celor mai multi ortodoxia este asociata cu estul iar protestantismul este asociat cu vestul.

As dori sa mentionez câteva fapte care sa tempereze entuziasmul nostru fata de tot ce vine din apus.

• Printre fondatorii Statelor Unite nu au fost doar crestini ci si francmasoni (de exemplu George Washington) si iluministi. Influenta acestor din urma s-a manifestat puternic în formularea teoriei statului modern american.
• Marile curente anti-crestine care au audus atâta suferinta secolului 20 nu au venit din est ci din vest. Hitler (dintr-un mediu catolic austriac) a dus Germania protestanta la genocidul celui de al doilea razboi mondial. Comunismul nu a aparut în Rusia ci în Germania si Anglia. În Rusia a gasit o situatie prielnica. Sa nu uitam însa ca Rusia revolutiei de la 1917, era o Rusie în care biserica ortodoxa îsi pierduse de mult puterea în urma reformelor lui Petru cel Mare, care a vrut sa-si schimbe tara dupa chipul si asemanarea Germaniei si Olandei protestante. Unul din primele acte ale Revolutiei a fost sa ucida pe patriarhul ortodox!
• Romanele lui Dostoevski ne ilustreaza lupta dintre dragostea crestina promovata dintr-un mediu ortodox si ideile socialiste venite din Vest. A arunca pe biserica ortodoxa vina comunismului este o nedreptate strigatoare la cer. La fel i-a acuzat Nero pe crestini ca au ars Roma.
• Marile atacuri moderne împotriva religiei crestine au venit din Vest, nu din Est. Autorul însusi îi enumara pe Bruno Bauer, Darwin si Freud. Dupa uimitorul tur de istorie pe care ni-l face, ne-am fi asteptat ca toate aceste erezii sa fi fost produse de “nemernicul Bizant” (în cuvintele lui Lovinescu, citat cu respect de Iosif Ton).
• Rusia ortodoxa (nu cea comunista) a luptat alaturi de noi împotriva dominatiei musulmane. Englezii au decis sa se alature musulmanilor si au luptat alaturi de turci împotriva rusilor în razboiul Crimeii.
• Aceasi tradare fata de poporul român s-a întâmplat le Yalta, când englezii si americanii ne-au vândut Rusiei comuniste (nu celei ortodoxe).

Nu vreau sa fiu gresit înteles. Eu însumi am o mare admiratie fata de cultura si civilizatia anglo-saxona. Cred ca a avut mari realizari si Dumnezeu a dat multe binecuvântari prin ea. În plus, chiar daca în trecut s-au facut greseli, noile generatii le pot corecta. Eu nu îi fac pe pritenii mei englezi de astazi vinovati de razboiul Crimeii!

Sa nu uitam însa ca scopul lui Dumnezeu în lume nu este sa creeze civilizatii omenesti. Puterea civilizatoare a omului reflecta ceva din creativitatea lui Dumnezeu, dar se si poate îndrepta împotriva lui. De aceea, sa nu aruncam peste bord 1500 de ani de crestinism în Romania din admiratie pentru înfaptuirile culturii europene.

Turnul Babel a fost o expresie a puterii civilizatoare a omului. Dumnezeu l-a distrus nu pentru ca nu functiona ci pentru ca functiona! Minunile progresului stiintific englez, constitutia americana, operele de arta din Italia si Franta, technologia germana, toate vor trece, dar acei umili credinciosi din “crestinismul bulgaresc” vor mosteni împaratia cerurilor.