Orthofilocalia.gif (15249 bytes)Logia

Comentarii la cartea “Credinta Adevarata”

a lui Iosif Ton

Prima parte

Autor: Mihai Oara

Un vānt proaspat de gāndire libera

Dupa ce ani de zile cultura romānesaca a fost prinsa īn catusele comunismului, este o mare desfatare sa deschizi o carte īn care autorul nu mai trebuie sa plateasca bir gīndirii marxiste si limbajului de lemn al functionarilor de partid. Cartea “Credinta Adevarata”, publicata de autor prin intermediul Societatii Misionare Romāne, a fost scrisa, se pare, cu putin īnaintea caderii regimului comunist.

Autorul ne deschide o vedere panoramica asupra dezvoltarii culturii si civilizatiei europene, asa cum a fost aceasta influentata de marile curente religioase crestine. Cititorul recunoaste greutatea argumentelor si faptul ca acestea au sens. Argumentele autorului ne fac sa spunem acel “Aha!” care īnseamna ca īntr-un fel le-am cunoscut mai dinainte, dar niciodata nu le-am gasit atāt de clar formulate si explicate.

Ce vom zice dar īn fata condeiului de maestru a lui Iosif Ton, īn fata explicatiilor lui care poatra imprintul stilului si a categoriilor de gāndire Oxfordiene? Autorul are dreptate! Nu chiar asa. Sa nu ne grabim. Cu ani īn urma, cīnd īi absorbeam cu totii cuvintele de pe buze, el ne-a īnvatat un principiu foarte important, acela ca nimic nu este mai periculos pentru cultura sau stiinta decāt semi-cultura si semi-stiinta. Pentru a fi cu totul convins de argumentele acestei carti, trebuie sa fii deficitar īn unul sau mai multe din urmatoarele domenii:

In plus, o buna doza de rasism si sovinism face acceptabe mai ales primele capitole ale cartii.

Dar cartea nu ne duce la concluzii gresite doar prin prezentarea si interpretarea faptelor, ci si īn modul īn care aceste ne sunt prezentate.

 

Non sequitur

Un autor poate parea foarte convingator atunci cīnd urmeaza o anumita logica īn expunerea lui. El poate, īn acelasi timp face afirmatii gratuite, nedovedite, dar care par perfect adevarate pentru ca sunt plasate īn mijlocul unor deductii logice. Lantul argumentelor poate suna asa: B este adevarat deoarece A, iar C este adevarat deoarece B. Daca īnsa lantul este rupt, īntreaga argumentare se prabuseste. Daca de fapt B nu urmeaza din A, se spune ca avem un “Non sequitur”, adica “Nu urmeaza”, sau “Nu rezulta”. De exemplu de Non Sequitur este cīnd afirm “Romānia se afla īn Europa, prin urmare azi este Duminica.”

Un astfel de Non Sequitur gasim din primele pagini ale cartii “Credinta adevarata”. Autorul ne spune:

Cum ultima afirmatie este la capatul unor īnsiruiri de fapte, apare ca o concluzie naturala. Observati totusi ca ea nu este o concluzie a afirmatiilor precedente. Ce s-a īntāmplat, de exemplu īntr-o perioada de vreo 900 de ani peste care autorul sare. Au fost romanii de la anul 900, sau cei de la 1300, sau cei de la 1500 siliti sa fie ortodocsi?

Cum īntregul scop al cartii este atacul īmpotriva ortodoxiei, īntelegem de aici ca ortodoxia īnsasi a fost o religie impusa. Ma īntreb daca asa o fi gīndit si domnitorul Constantin Brāncoveanu cānd fii lui erau executati īnaintea lui, īnainte sa i se taie si lui capul. Ar fi putut atunci sa-si scape viata trecānd la religia musulmana, dar a preferat sa ramāna crestin din biserica ortodoxa “impusa cu forta romānilor”. De ce o fi vrut sa moara pentru o religie impusa?

 

Eliberarea de idei preconcepute si paterne culturale mostenite

Īnca de la īnceput, autorul cartii ne da un sfat foarte important, cu care de altfel sunt si eu cu totul de acord. El ne īndeamna sa ne analizam ideile care ne-au fost imprimate prin educatie si cultura, sa vedem daca nu cumva ele ne forteaza īntr-o gāndire īngusta si limitata. Cum multi dintre noi am fost educati īntr-un sistem marxist, se poate foarte bine sa pastram inconstient anumite tipare marxiste de gāndire.

Intentia este admirabila, dar este imediat īncalcata.

Sa analizam care sunt ideile preconcepute sau paternele culturale care ne īncatuseaza pe noi romānii de la sfārsitul secolului douazeci, mai ales atunci cānd discutām despre istorie, societate si religie. Iata cāteva posibilitati:

Marxismul?

Autorul ne da exemple de persoane a caror gāndire era atinsa de tiparele marxiste. Aceste exemple aveau sens īn mijlocul epocii comuniste dar sunt statistic nesemnificative īn zilele noastre. Din fericire, gāndirea marxista a disparut ca un vis rau dintre romāni, multumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Cāti romāni mai īntālnesti azi care sa mai creada īn Marx? De acea cred ca lupta cu paternele marxiste de gāndire este o lupta cu morile de vānt.

Anti-slavismul

Acesta este o trasatura prezenta īn viata romānilor de azi. Faptul nu ne mira de loc. Dupa 40 de ani de comunism impus de Uniunea Sovietica, este foarte natural ca romānii sa aibe sentimente anti-rusesti. Īmi aduc aminte de indignarea care ma cuprindea cīnd, deschizīnd cartile de Istoria Romāniei editate īn anii 50, citeam ca romānilor cultura le-a fost adusa de un popor mai civilizat de la nord! Care popor mai civilizat? - exclamam noi. Nu ne-au jefuit oare ei tara, nu ne-au adus ei oare plaga comunismului, nu ne-au despartit ei oare de marea cultura si civilizatie europeana?

Resentimentele noastre anti-rusesti s-au transformat de multe ori īn ura si dispret fata de toate popoarele slave.

Latinismul

Īn lipsa unui termen mai bun, includ aici īntrega gama de sentimente de admiratie fata de tot ce a produs cultura vest-europeana (nu numai tarile asa-zis latine). Aceasta admiratie este si ea usor de īnteles. Mai īntāi, civilizatia si cultura europeana este undeva pe culmile realizarilor umane. Noi romānii am cautat disperat sa ne convingem si sa-I convingem si pe alttii ca si noi sīntem parte a acelor culmi.

Cānd īn Occident vre-un strain ne īntreba daca noi romānii sīntem un popor slav ca si rusii, aproape ca explodam īnauntrul nostru si ne grabim sa declaram cu māndrie ca noi sīntem latini! Nu este vorba doar de un oarecare amanunt istoric, ci de īnsasi fiinta si māndria noastra nationala!

Nu vreau sa judec aici daca acest reflex al nostru este bun sau rau. Vreu doar sa observ ca este o componenta majora a matritei noastre culturale.

 

Lectiile istoriei

De ce am mentionat toate acestea? Pentru ca sa observ ca dupa ce Autorul ne “elibereaza” de prejudecatile marxiste, se foloseste din plin de prejudecatile anti-slaviste si latiniste pentru a ne īntoarce īmpotriva bisericii ortodoxe.

Iata cum sunt folosite aceste prejudecati.

Īn capitolul 4 al cartii, cititorul este tratat cu o serie de citate din mari istorici romāni. Mai īntāi vreau sa remarc ca acesti istorici nu sunt nici ei imuni proriilor lor preferinte culturale. Īn plus, ACESTI ISTORICI NU VORBESC DIN PUNCT DE VEDERE CRESTIN.

Obsevam, de exemplu, o expresie care apare mereu la Xenopol: “crestinismul bulgaresc”. El nu vorbeste de ortodoxia mostenita de la bizantinii care s-au aflat aproape 1000 de ani pe culmile culturii europene. Acesti istorici,clar īndragostiti de Occident, sunt suparati ca noi am cazut sub raza influentei bizantine.

Observati transferul de dispret care apare īn aceasta expresie. Printr-un sovinism si rasism stupid, romānii se simpt superior bulgarilor. Probabil, dintre toti vecinii nostrii, īi dispretuim cel mai mult pe bulgari. Simtindu-ne oarecum la coada Europei, avem si noi īn sfārsit pe cine sa dispretuim! Expresia “crestinismul bulgaresc” are acelasi efect ca si “crestinismul tiganesc” sau “crestinismul jidanesc”. Pe Xenopol, Lovinescu si Iorga nu i-a interesat sa-L īnalte pe Hristos, ci sa mentina albastrimea sīngelui romānesc. Daca le-ar fi pasat de Hristos, ar fi vorbit pur si simplu de “crestinism”. Romānul care a crezut īn Hristos la anul 1300 a facut parte din aceasi biserica slavita a lui Hristos si va mosteni slava īmpreuna cu toti sfintii, el nu a fost doar un membru al “crestinismului bulgaresc”.

Indignarea si regretul ca am fost smulsi de la sīnul bisericii mume latine este cu atāt mai ridicola, cu cāt autorul nu are nici o afinitate religioasa cu catolicii. El īnsusi declara, ceva mai tārziu, ca aproape toate criticile adresate bisericii ortodoxe se aplica si celei catolice. Atunci de ce ne face oare sa regretam ocazia pierduta de a fi ramas catolici? Pentru ca īn felul acesta poate lovi īn biserica ortodoxa, adevaratul lui dusman. Pāna treci puntea, dai māna si cu dracul! Este folositor pentru autor sa ne lase salivānd dupa catolicism, daca reuseste prin aceasta sa loveasca īn ortodoxie.

Sa clarific aici un punct foarte important. Cānd scriu o lucrare, pot cita din mai multi autori. Daca prezint un astfel de citat ca autoritativ, aceasta īnseamna ca sunt de acord cu autorul citatului. Aceasta se deosebeste de cazul īn care citez pe cineva ca sa-l critic. Pot de asemenea sa citez un autor si sa-mi exprim rezerve cu anumite aspecte, aprobānd īn aceleasi timp alte aspecte. Īn cazul acestor citate din istorici romāni, autorul nu se dezice de nici un aspect al textelor citate. Deducem de aici ca le da aprobarea, ca le considera drepte si bune ca sa ne dea īnvatatura. Dar aceste citate contin unele idei incredibile, de-a dreptul anti-crestine. Am mentionat deja caracterul nociv al frazei “crestinism bulgaresc”. Iata, din pacate, si alte exemple.

Īn unul din citate, Xenopol se plānge ca noi am adoptat ritualurile crestine asa cu acestea se exprima īn limba si cultura slavona. Este adevarat ca nici popoarele vest-europene nu īntelegeau limba latina folosita īn biserica. Dar, scrie Xenopol, “aceasta limba straina continea cheia unor idei īnalte… Limba latina fu o scoala pentru limbile poporane … La noi, slavismul tāmpit, orb si lipsit de orice idee apasa ca un munte asupra cugetului poporului roman, fara sa-i aduca nici un folos…”.

Sa rezumam ce spune Xenopol:

Un alt citat care clarifica dispretul lui Xenopol fata de crestinism: “Īntr-adevar, limba greceasca moderna, acea care mai ales se introducea prin scoli … era si ea saraca īn idei, afara decīt de cele fara spor ale cunostintelor teologice.” Cu alte cuvinte, teologia - si prin extensie īnvatatura crestina - nu avea nici o valoare.

Sa trecem la un alt favorit al lui Iosif Ton, Eugen Lovinescu, care dupa ce-si precizeaza dispretul fata de ceea ce el numeste “nemernicul Bizant” crestin, scrie: “Aplecāndu-se asupra civilizatiei pagāne, lumea crestina gasise formele frumosului ce-I lipseau īnca.” Este clara preferinta lui Lovinescu de a abandona izvoarele crestine si de a se adapa de la izvoarele pagānismului.

Iorga foloseste acelasi procedeu de transfer emotiv de la un termen cu o īncarcatura nagativa la unul pe care vrea sa-l īnjoseasca. El citeaza un calator catolic, care se plānge ca prin mānastirile ortodoxe veneu tigani! Ce folos mai avem de biserica ortodoxa dupa ce au spurca-o tiganii umblānd prin ea?

Un alt istoric prezentat ca autoritate de Iosif Ton, D. Draghicescu, scrie explicit: “Daca neamul nostru se pastra si scapa nu fu prin, ci peste biserica… Datoram deci virtutilor si īnsusirilor noastre sufletesti admirabile, pe care ni le lasara mostenire parintii nostrii Daco-Romani, ca pāna acum nu ne-au īnghitit nici puhoiul barbar, nici oceanul slav...” Cu alte cuvinte, biserica a fost o mare piedica pentru neamul romānesc, un fel de blestem peste care am reusit cumva sa trecem prin virtutile noastre mostenite de la vigurosul si dreptul suflet pagān daco-roman! Preferinta este clara. Biserica a fost nenorocirea poporului romān. Observati ca aceasta nenorocire se īntīmpla īntr-o epoca īn care nu exitau protestanti, nici baptisti. Pentru sute de ani ai istoriei noastre, orice crestin era automat identificat cu biserica ortodoxa.

Lista citatelor poate continua, dar as dori sa o īnchei cu o observatie importanta. Toti acesti istorici aveau nostalgia pagānismului greco-roman si a culturii asa zis liber-cugetatoare a Europei Occidentale. Este aceasi reactie care a avut-o īmparatul Iulian Apostatul. El se plāngea ca dupa secolele de glorie ale culturii si civilizatiei pagāne romane, acum sufletul roman este corupt de stupidul crestinism. Sabia care inspira frica īntregii lumi, sub care cadeau popoarele, biciul care īi māna pe miile de sclavi sa zideasca temple zeilor din Olimp au fost īnlocuite cu stupida cruce. S-au dus virtutile romane. Am devenit un popor josnic, care preferam sa ne rugam decāt sa varsam sāngele dusmanilor. Iulian a īncercat sa restaureze pagānismul, dar fara nici un succes. A murit declarānd, “Ai īnvins, Galileene!” Din pacate, toti acesti istorici - cu tot respectul pe care de altfel īl avem fata de ei – au suferit de aceasi nostalgie ca si Iulian.

Cum este dar posibil ca un proeminent pastor baptist, educat la Oxford sa ne dea toate aceste citate īmbibate de anti-crestinism? Exista o singura explicatie: merita sa dai māna cu dusmanii lui Hristos,daca aceasta te ajuta īn lupta īmpotriva bisericii ortodoxe.

Cred ca autorul se afla īntr-o potentiala dilema. Nu cred ca el o sesizeaza. Īntrebarea este daca acest “crestinism bulgarizat”, īn a caror mānastiri umblau tigani, care “nu a adus nimic bun romānilor”, care a īnabusit sufletul nostru nobil de daco-romani pagāni si ne-a pāngarit cu sīnge murdar de slavi si greci, daca acest crestinism a cuprins sau nu īn bratele lui crestini cu care ne vom īntālni īn ceruri. I-a īnvatat acest crestinism evanghelia pe romāni? I-a ajutat spre sfintire? Daca da, atunci, frate Ton, de ce īti unesti glasul cu dusmanii lui si īl īmprosti cu noroi? Daca nu, atunci trebuie sa recunoastem ca biserica lui Hristos, trupul lui pe pamānt, despre care El a spus ca va fi biruitoare, a fost un mare esec, un gunoi al istoriei.

Tentatia occidentului

Exista o alta prejudecata, de care autorul sufere īntr-un mod particular, si pe care īncearca sa ne-o transmita si noua. Este vorba de marea admiratie a dīnsului fata de cultura anglo-saxona! Aceasta admiratie nu este surprinzatoare pentru cineva care a studiat la Oxford. Si eu sunt un admirator al acestei culturi, dar īncerc sa o cunosc īntr-un mod critic. (Nu vreau sa implic de aici ca autorul este total necritic.) Ceea ce ma impresioneaza īnsa neplacut este paradigma īntregii abordari istorice. Ea consta īntr-o formula simpla: est = rau, vest = bun. Formula este foarte convenabila autorului, deoarece īn mintile celor mai multi ortodoxia este asociata cu estul iar protestantismul este asociat cu vestul.

As dori sa mentionez cāteva fapte care sa tempereze entuziasmul nostru fata de tot ce vine din apus.

Nu vreau sa fiu gresit īnteles. Eu īnsumi am o mare admiratie fata de cultura si civilizatia anglo-saxona. Cred ca a avut mari realizari si Dumnezeu a dat multe binecuvāntari prin ea. Īn plus, chiar daca īn trecut s-au facut greseli, noile generatii le pot corecta. Eu nu īi fac pe pritenii mei englezi de astazi vinovati de razboiul Crimeii!

Sa nu uitam īnsa ca scopul lui Dumnezeu īn lume nu este sa creeze civilizatii omenesti. Puterea civilizatoare a omului reflecta ceva din creativitatea lui Dumnezeu, dar se si poate īndrepta īmpotriva lui. De aceea, sa nu aruncam peste bord 1500 de ani de crestinism īn Romania din admiratie pentru īnfaptuirile culturii europene.

Turnul Babel a fost o expresie a puterii civilizatoare a omului. Dumnezeu l-a distrus nu pentru ca nu functiona ci pentru ca functiona! Minunile progresului stiintific englez, constitutia americana, operele de arta din Italia si Franta, technologia germana, toate vor trece, dar acei umili credinciosi din “crestinismul bulgaresc” vor mosteni īmparatia cerurilor.