LogiaOrthoLogia
De ce este considerată Maria “pururea fecioară”?
Acest articol a fost tradus cu permisiune.
Originalul este publicat la http://orthodoxinfo.com/general/evervirgin.htm
Tradus în limba româna de Bogdan Mateciuc
Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox
Un protestant a consultat recent Centrul de
Informare Crestin Ortodox în scris pentru a întreba de ce în dogmele
Bisericii Ortodoxe Sfânta Fecioară Maria este considerată “pururea fecioară”.
Pagina de fată a fost realizată ca răspuns la întrebarea lui.
Există două învătături referitoare la Maica lui Dumnezeu, ambele strâns
legate de învătătura privind întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul. Acestea
sunt: a) pururea fecioria ei, si b) numele ei de Theotokos. Aceste învătături
derivă chiar din învătătura privind unitatea ipostasului Domnului începând
din momentul întrupării Sale – ipostasul divin.
A.
Pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu
Nasterea Domnului Iisus Hristos dintr-o Fecioară este mărturisită în mod
direct si deliberat de doi evanghelisti, Matei si Luca. Această învătătură
a fost introdusă în Simbolul Credintei la Primul Conciliu Ecumenic, care afirmă:
…care, pentru noi oamenii si pentru a
noastră mântuire, s-a pogorât din ceruri si s-a-ntrupat de la Sfântul Duh si
din Maria Fecioara si S-a făcut om. Pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu
este mărturisită de propriile ei cuvinte exprimate în Evanghelie, acolo unde
ea exprimă întelegerea caracterului cu totul deosebit al alegerii ei: Sufletul
meu preamăreste pe Domnul…căci iată, de acum toate neamurile mă vor numi
fericită…Căci Cel care este puternic a făcut lucruri mari pentru mine li sfânt
este Numele Său (Luca 1,46-49).
Preasfânta Fecioară a păstrat în memoria si în inima ei atât vestirea
adusă de Arhanghelul Gavriil, cât si cuvintele inspirate ale Elisabetei,
atunci când a fost vizitată de Maria: Cum
se face mie că Maica Domnului meu vine la mine? (Luca 1,43); atât profetia
dreptului Simeon la întâlnirea cu Pruncul Iisus la Templu, cât si profetia
dreptei Ana din aceeasi zi (Luca 2,25-38). Legat de relatarea despre păstorii
din Betleem si despre cuvintele îngerilor către ei, împreună cu cântarea îngerilor,
Evanghelistul adaugă: Însă Maria păstra
toate aceste lucruri si cugeta la ele în inima ei (Luca 2,19). Acelasi
Evanghelist, vorbind despre discutia Mariei cu Iisus la vârsta de 12 ani după
vizita lor la Ierusalim cu ocazia Pastilor, îsi încheie relatarea cu
cuvintele: Însă maica Lui păstra toate
aceste cuvinte în inima ei (Luca 2,51). Evanghelistul vorbeste si despre întelegerea
importantei rolului ei în lume de către dreptul Iosif, logodnicul ei, ale cărui
actiuni erau de multe ori sub călăuzirea unui înger.
Atunci când ereticii si batjocoritorii refuză să recunoască pururea
fecioria Maicii lui Dumnezeu pe temeiul că Evanghelistul îi mentionează pe
“fratii si surorile lui Iisus”, ei scapă din vedere următoarele lucruri
mentionate în Evanghelie:
a) În Evanghelii sunt mentionati patru “frati” (Iacov, Iosif, Simon si
Iuda) si de asemenea surori ale lui Iisus, cel putin trei la număr, după cum
se întelege din cuvintele: …si surorile
Lui, nu sunt ele TOATE cu noi? (Mat. 13,56).
Pe de altă parte, b) relatarea despre călătoria la Ierusalim cu Iisus la
vârsta de 12 ani, acolo unde se mentionează despre “rudeniile si
cunoscutii” (Luca 2:44) printre care ei îl căutau pe Iisus, acolo unde se
mentionează de asemenea că Maria si Iosif călătoreau în fiecare an din îndepărtata
Galilee până la Ierusalim, nu există nici un indiciu despre prezenta unor
alti copii mai mici împreună cu Maria: rezultă deci că asa au trecut primii
doisprezece ani din viata Domnului.
c) Atunci când, aproximativ la douăzeci de ani de la călătoria mentionată
mai sus, Maria stătea la piciorul crucii Domnului, ea era singură si a fost încredintată de către Fiul ei ucenicului Său
Ioan; din clipa aceea ucenicul acela a
luat-o acasă la el (Ioan 19,27). Evident, asa cum au înteles si crestinii
din vechime, Evanghelistii vorbesc fie de “semi-frati sau surori”, fie de
veri.
* După Pr. Mihai
Pomazansky, trad. Pr. Serafim, Teologie
Dogmatică Ortodoxă (Platina, CA: Comunitatea Sf. Gherman din Alaska,
1994), pag. 187-189.
Nasterea fără de sământă a lui Hristos poate si a putut fi respinsă
numai de către cei care resping Evanghelia, în timp ce Biserica lui Hristos
din vechime mărturiseste pe Hristosul cel întrupat de la Sfântul Duh si din
Maria Fecioara. Nasterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara era o piatră de
poticnire pentru cei care voiau să-si zică crestini, însă nu voiau să se
smerească si să caute curătia în viată. Viata curată a Mariei era o palmă
pe obrazul celor care erau murdari în cuget si în fapte. Pentru a se da drept
crestini, ei nu îndrăzneau să nege că Hristos s-a născut din fecioară, însă
au început să afirme că Maria a fost fecioară numai până când l-a născut
pe întâiul ei născut, Iisus (Mat.
1,25).
"După nasterea lui Iisus", spune falsul învătător Elvidius în
secolul 4, si multi altii asemenea înainte si după el, “Maria si-a început
viata de familia cu Iosif si a avut copii de la el, care sunt numiti în
Evanghelie ca fratii si surorile lui Hristos”. Însă cuvântul “până”
nu înseamnă că Maria a rămas fecioară doar până la un moment dat. Cuvântul
“până” si alte cuvinte similare deseori reprezintă vesnicia. În Sfânta
Scriptură se spune despre Hristos: În
zilele Sale dreptatea si pacea vor străluci, până când
luna va fi luată de pe cer (Ps. 71,7), însă aceasta nu înseamnă că
atunci când nu va mai fi nici o lună la sfârsitul lumii, dreptatea lui
Dumnezeu va dispărea. Din contră, tocmai atunci ea va domni. Apoi, ce înseamnă:
El va domni, până când va
pune pe toti dusmanii Lui sub picioarele Sale?
(I Cor. 15,25). Domnul va domni numai până când dusmanii Lui vor fi
pusi sub picioarele Lui?! David, în Psalmul 4, spune: Asa cum se uită ochii iubitei după iubitul ei, asa se uită ochii
nostri după Domnul Dumnezeul nostru, până când El
se va milostivi de noi (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptati
spre Domnul numai până când va căpăta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi
spre pământ! (Fericitul Jerome, "Despre Pururea Fecioria Mariei").
În Evanghelie Mântuitorul le spune Apostolilor (Mat. 28,20): Iată, Eu sunt cu voi până la sfârsitul lumii. Deci după sfârsitul
lumii Domnul se va depărta de ucenicii Lui, iar când acestia vor judeca cele
douăsprezece semintii ale lui Israel pe cele douăsprezece scaune de domnie, ei
nu vor mai avea părtăsia promisă cu Domnul? (Fericitul Jerome, op. cit.)
În consecintă, este incorect să credem că fratii si surorile lui Hristos
erau copiii Sfintei Fecioare Maria. Cuvintele “frate” si “soră” au câteva
întelesuri distincte. Semnificând uneori o anumită înrudire între oameni
sau apropierea lor duhovnicească, aceste cuvinte sunt folosite uneori într-un
sens mai larg, uneori într-un sens mai limitat. În orice caz, oamenii sunt
denumiti frati si surori dacă au o mamă si un tată comun, numai un tată sau
o mamă comună; dacă, având părinti complet diferiti, părintii lor (văduvi
fiind) s-au căsătorit ulterior (frati vitregi) sau dacă părintii lor sunt
rude apropiate. În Vechiul Testament, ajunsi în Valea Sodomei, Avraam si Lot
s-au despărtit. Acolo Avraam îl numeste pe Lot “frate”, desi Lot îi era
nepot de frate.
În Evanghelie nu se spune nicăieri că asa-numitii frati ai lui Iisus erau
sau erau considerati copii ai Maicii Sale. Din contră, se stia că Iacov si
ceilalti erau fiii lui Iosif, logodnicul Mariei, care ra văduv si avea copii de
la prima lui sotie (Sf. Epifanie din Cipru, Panarion,
78.). La fel, sora Maicii Lui, Maria sotia lui Cleopa, care stătea cu ea la
piciorul crucii Domnului (John 19:25) avea si ea copii, care, având în vedere
rudenia apropiată, puteau foarte bine să fie denumiti frati ai Domnului. Că
asa-numitii frati si surori ai Domnului nu erau copiii Maicii Sale se vede clar
din faptul că Domnul, înainte de a muri, a încredintat-o pe Maica Lui
ucenicului Său drag, Ioan. De ce ar fi făcut asta dacă ea ar mai fi avut si
alti copii în afară de el? Ar fi putut acestia să aibă grijă de ea. Fiii
lui Iosif, presupusul tată al lui Iisus, nu se considerau obligati să aibă
grijă de mama lor vitregă, sau cel putin nu aveau pentru ea acea afectiune pe
care o au copiii naturali pentru părintii lor sau cum avea Ioan pentru ea.
Astfel, studiul atent al Scripturilor descoperă clar inconsistenta
obiectiilor împotriva pururea fecioriei Mariei si îi face de râs pe toti cei
care învată altceva.
* După Sf. Ioan
(Maximovici), Venerarea ortodoxă a
Mariei, Născătoarea de Dumnezeu (Platina, CA: Comunitatea Sf. Gherman din
Alaska, 1994), pp. 31-33.
Cele de mai jos
mi-au fost trimise de Diaconul John Whiteford. Textul face parte din
corespondenta pe care a avut-o cu un protestant:
Răspuns la întrebările
privind Matei 1,25:
Mai întâi trebuie să ne amintim că Biblia nu a fost scrisă în limbile
moderne. Cuvântul tradus prin “până când” în acest verset este acelasi
cuvânt cu cel tradus prin “până la” la Matei 28,20: “…si iată, Eu
sunt cu voi până la sfârsitul veacurilor”.
Urmând logica dvs., ar trebui să presupunem că aici se învată că după sfârsitul
veacurilor Hristos nu va mai fi cu noi. Chiar si în româneste, când spunem
“Ion nu s-a pocăit până când a murit” – e evident că nici după
moarte nu s-a pocăit.
Locul din verset citat de dvs. este clar. Nu lasă loc bănuielilor că Hristos
ar fi fost rezultatul relatiilor dintre Fecioara Maria si Iosif - nu se afirmă
nimic despre ce a urmat, nici într-un fel, nici într-altul.
Sf. Jerome a scris un tratat foarte detaliat asupra subiectului acesta, tradus
în mai multe limbi – se numeste “Pururea Fecioria Mariei”.
Această abordare nu
numai că a fost sustinută universal în Biserica Primară, dar a fost sustinută
si de primii reformatori, cum a fost John Wesley.
Apropo, unde scrie în Noul Testament că Fecioara Maria si Iosif au depăsit
vreodată faza de logodnă? Biblia vorbeste despre “logodnica” lui Iosif,
dar nu mentionează nimic peste aceasta.
Voi baptistii nu sunteti familiarizati cu ceremonialul de logodnă, dar
abordarea traditională prevede că logodna acordă cuplului toate responsabilitătile
căsătoriei, însă nici unul din privilegii. Odată logoditi, oricare poate
rupe logodna printr-un divort. Oricum, cuplul nu are voie să aibă relatii
maritale decât după ceremonialul de căsătorie.
Ca răspuns la întrebarea dacă nu cumva această învătătură dă slavă
numai Fecioarei Maria si nu si lui Dumnezeu:
Această învătătură nu este tinută pentru a întări sfintenia Fecioarei
Maria, ci datorită unicitătii si sfinteniei Fiului ei. Uitati-vă la următorul
verset:
"Domnul mi-a vorbit: Această poartă va fi închisă si nu se va deschide,
nici un om nu va intra pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea
si apoi ea va fi închisă.” (Ezechiel 44,2).
Acesta a fost întotdeauna interpretat de Părintii Bisericii ca o trimitere la
Fecioara Maria si la Întrupare. Atunci când ne gândim că Dumnezeu s-a întrupat
din pântecele Fecioarei, nu este greu să ne închipuim că acest pântece va rămâne
curat.
Concluzia la aceasta a fost învătătura consistentă si universală a
Bisericii începând din vremea Apostolilor si până azi.
Aceasta nu înseamnă că sexul este ceva murdar, desi Apostolii învată că
este mai bine să rămâi în feciorie si că numai cei care pot accepta o
astfel de viată sunt chemati la aceasta. Cu sigurantă, unii sunt chemati la o
astfel de viată care este binecuvântată de Dumnezeu.
De ce avea nevoie atunci Fecioara de Iosif? Această întrebare se poate pune si
dacă cineva crede că ea a avut alti copii ulterior – de ce avea ea nevoie de
Iosif pentru a da nastere lui Hristos. Răspunsul este evident: ca regulă,
fecioarele nu pot naste pe nimeni, iar Hristos ar fi crescut ca orfan dacă ar
fi fost născut de o mamă singură.
Dvs. întrebati: “Deci Iisus a fost născut în afara căsătoriei? De ce au călătorit
împreună pentru recensământ? De ce se scrie la Luca 2,48: ‘Si când l-au văzut,
au fost mirati; iar maica Lui i-a zis: Fiule, de ce ai făcut aceasta? Iată,
tatăl tău si cu mine te căutam.’?"
As putea să vă întreb
acelasi lucru: De ce îl mentionează ea pe Iosif ca tată al lui Hristos?
Evident, nu pentru că era tatăl Lui adevărat. De ce au călătorit împreună
pentru recensământ, când ei erau numai logoditi: “Să fie numărat cu
Maria, logodnica lui, care era însărcinată? (Luca 2,5). Credeti că s-au căsătorit
în drum spre Betleem, deoarece e evident că nu erau atunci când au apucat într-acolo?
Apoi, nu se spune că o astfel de căsătorie ar fi avut vreodată loc – ar fi
fost jenant pentru ei ca la ceremonia de căsătorie să participe o femeie însărcinată
sau o femeie care alăptează un copil. Asa cum am spus, logodna acordă toate
responsabilitătile unei căsătorii, însă fără nici un privilegiu. Ea poate
fi desfăcută numai printr-un divort, deci într-un anume sens ei s-au căsătorit
atunci când s-au logodit.
În Biserica Ortodoxă încă avem ceremonialul logodnei, însă, deoarece este
foarte serios si este privit ca o căsătorie desi nu s-a consumat niciodată,
aproape întotdeauna se face în zilele dinaintea ceremoniei de căsătorie.
Dvs. spuneti: "Maria a avut alti copii. Iacov este numit fratele
Domnului. Fratii si surorile care au venit după Iisus când El învăta nu
sunt veri, asa cum încearcă catolicii să arate, deoarece nu există nici un
cuvânt în greacă pentru frate."
Chiar credeti că
Fecioara Maria avea o altă soră din aceeasi părinti, pe care o chema tot
Maria (Ioan 19,25)? De asemenea, dacă acesti frati erau copiii lui Cleopa,
fratele lui Iosif (asa cum arată Egesipus, istoricul crestin din Palestina
secolului al doilea) si dacă Sf. Jerome neagă că Cleopa ar fi murit si că
Iosif i-ar fi luat pe sotia si pe copiii fratelui său în îngrijirea sa (asa
cum era obiceiul evreiesc), atunci acesti copii ar putea fi foarte bine numiti
fratii si surorile Domnului nostru.
De asemenea, voi sublinia iarăsi că Biblia vorbeste despre Fecioara Maria si
Iosif numai ca fiind logoditi. Cu exceptia cazului în care s-ar fi căsătorit
ulterior, ei aveau toate responsabilitătile unei căsătorii, însă ar fi păcătuit
dacă ar fi avut relati matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii că
ei erau numai logoditi atunci când au părăsit Nazaretul si când Fecioara era
însărcinată. Credeti că s-ar fi putut căsători ulterior fără a fi mai întâi
omorâti cu pietre?
Dvs. spuneti: “Nu e nevoie să fii atât de specific. Nu este clar din mai
multe locuri din Scriptură (Ioan 2:12; Matei 12:46; Marcu 3:31; Luca 8:19; în
special Matei 13:55,56 si Marcu 6:3,4; etc.) că acolo se vorbeste de copiii
Mariei si ai lui Iosif?"
Ce faceti cu Maria
care nu este mama lui Hristos, însă este sora Fecioarei Maria si pe deasupra
mai are si copii cu aceleasi nume ca fratii lui Iisus? Ce faceti cu mărturia
foarte timpurie a lui Egesipus care afirmă clar că fratii Domnului erau copiii
lui Cleopa, fratele lui Iosif, si ale sotiei acestuia, Maria?
Vezi: Mat. 27:56,
Marcu 15:40, 16:1; Luca 24:10; Ioan 19:25; relatarea lui Matei despre Mara mama
lui Iacov si a lui Iosif. Marcu vorbeste despre Maria mama lui Iacov cel Mic si
a lui Iese. Ioan vorbeste despre “mama Lui si sora mamei Lui, Maria sotia lui
Cleopa”. Toate relatările o mentionează pe Maria Magdalena separat iar Matei
o mentionează pe mama fiilor lui Zebedei (care nu putea fi măritată si cu
Cleopa). Aceasta sugerează că Maria, nevasta lui Cleopa, care era sora Mariei,
este mama lui Iacov, Iese, etc.
[Istoria bisericească a lui Eusebiu 3:11] "După
martirajul lui Iacov si cucerirea Ierusalimului care a urmat imediat, se spune că
acei apostoli si ucenici ai Domnului care mai trăiau s-au strâns laolaltă din
toate părtile, împreună cu cei care erau rude ale Domnului după trup (din
care majoritatea erau în viată), pentru a se sfătui cine este vrednic să-i
urmeze lui Iacob. Cu totii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care
vorbeste si Evanghelia (de notat că Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un
frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea
parohie. Acesta era, spun ei, văr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus
reiese că era fratele lui Iosif”. (De observat că Egesipus era un istoric
din Palestina secolului 2. Eusebiu păstrează câteva fragmente din lucrările
lui, dat fiind că a avut acces la marea biblioteca din Cezareea si din
Alexandria, ale căror cărti au fost în mare parte pierdute ulterior).
Câteva aspecte suplimentare despre acest subiect:
1) Apostolul Iacob, fiul lui Alfeu, nu este neapărat Iacob cel Mic. Ei nu sunt
înruditi în Evanghelii, desi această legătura ar putea fi posibilă. Iacob
cel Mic era fiul lui Cleopa, însă, precum am citit eu despre aceasta, e
posibil ca “Cleopa” sa fie o transliterare elenizată a numelui aramaic
“Calphi”.
2) Ieri am citat din Istoria Bisericească
a lui Eusebiu, în care apare un fragment din Sf. Egesipus. Ieri seara am căutat
mai multe si iată ce am găsit:
“Unii dintre eretici au spus despre Simeon, fiul lui Cleopa, că ar fi din
familia lui David si că ar fi crestin. Pentru aceste acuzatii el a suferit
martirajul la vârsta de 120 de ani, sub domnia lui Traian, când Aticus era
consul în Siria. Autorul spune că, în timp ce se derula ancheta privindu-i pe
cei care apartineau semintiei împărătesti a iudeilor, chiar acuzatorii au
fost condamnati că i-ar apartine acesteia. Se poate spune că Simeon a fost
unul din cei care l-au văzut si l-au auzit pe Domnul, dat fiind vârsta lui înaintată
si faptul că Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, după cum
a arătat deja naratiunea noastră, era tatăl lui. Acelasi istoric mentionează
si pe altii care, făcând parte dintre asa-zisii frati ai Domnului, pe nume
Iuda, a supravietuit până în timpul aceleasi domnii, după mărturisirea de
credintă pe care au dat-o în timpul lui Domitian, asa cum s-a arătat deja. El
scrie astfel: Ei au venit atunci si au devenit conducătorii fiecărei biserici,
în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. După ce s-a
stabilit linistea în fiecare biserică, ei au rămas până în vremea lui Împăratului
Traian; adică până când cel care se trăgea dintr-un unchi al Domnului, mai
sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat
împreună cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. A suferit
prigoană multe zile si a mărturisit credinta în Hristos astfel încât chiar
consulul a fost peste măsură de uimit că un om bătrân de 120 de ani poate
îndura atâtea chinuri. În cele din urmă a fost condamnat să fie răstignit....”
[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cărti ale lui cu
comentarii asupra Bisericii, Părintii
Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762]
A se vedea si:
·
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia
5
asupra Evangheliei Sf. Matei
·
Sf. Gregorie de Nisa, Despre
feciorie
·
Textele pentru praznicul Adormirii
Maicii Domnului si pentru praznicul Nasterii Maicii Domnului în Menaionul
Praznicului (Seminarul Sf. Tihon). Aceasta este o comoară a teologiei
dogmatice ortodoxe. Dacă cineva vrea să afle ce învată Biserica Ortodoxă
despre anumite aspecte dogmatice, se poate obtine o perspectivă bună prin
consultarea textelor liturgice ale Bisericii. Într-un mod foarte real,
Ortodocsii îsi cântă teologia. Asa cum a scris Episcopul Kallistos:
“Anumite doctrine, desi nu au fost niciodată definite, sunt tinute de Biserică
dintr-o puternică convingere lăuntrică, într-un consens unanim, ceea ce este
la fel de unificator ca si o formulare explicită. ‘Unele lucruri le avem din
învătături scrise’, spune Sf. Vasile, ‘altele le-am primit prin Traditie
Apostolică în mod tainic; ambele au aceeasi putere în ceea ce priveste
evlavia.’ [Despre Sfântul Duh, xvii, 66] Această Traditie interioară
‘transmisă nouă în mod tainic’ este tinută mai presus de toate în închinarea
Bisericii. Lex orandi lex credendi: credinta noastră se exprimă prin
rugăciunile noastre. Ortodoxia a făcut putine definiri explicite ale
Euharistiei si ale altor taine, ale lumii ce va să vină, privind pe Maica
Domnului, pe sfinti si pe cei adormiti: credinta noastră în aceste privinte
este continută în principal în rugăciunile si în imnele folosite la
slujbe.” (Biserica Ortodoxă, [Penguin Books, 1993] pp. 204-5).