OrthoLogia

Clark Carlton

        ESECUL FUNDAMENTALISMULUI

De ce fundamentalismul nu a putut opri avalansa liberalismului din crestinismul american

  Traducere în limba româna de Marian Sorin Radulescu

            Putine cuvinte din limba engleză au dobândit o conotatie atât de negativă ca fundamentalismul. Pentru cei mai multi termenul a ajuns sinonim cu obscurantismul, ignoranta si duhovnicia meschină. Adesea oamenii îl folosesc pentru a-i descrie pe cei cu principii religioase conservatoare sau traditionaliste. Astfel, pentru mass-media americană, musulmanii care iau în serios Coranul si se îmbracă sau se comportă potrivit lui, sunt etichetati ca fundamentalisti. Prin aceasta, ei sunt diferentiati de acei musulmani care au adoptat principiile materialismului si liberalismului occidental, fiind astfel asimilati din punct de vedere social si inofensivi din punct de vedere politic.

            Desi fundamentalismul se referă în mod normal la o anumită miscare din cadrul crestinismului evanghelic american, el este adesea folosit cu sens peiorativ pentru orice crestin care tine cu tărie la convingerile sale si a cărui abordare a Scripturilor nu este ‘iluminată’ de standardele criticii biblice moderne. Uneori chiar si crestinilor Ortodocsi care nu acceptă metodele teologiei academice contemporane, li se pune eticheta de fundamentalisti de către Ortodocsii mai ‘progresisti’.  Această întrebuintare a cuvântului cu sens peiorativ spune adesea mai multe despre cel care îl foloseste decât despre cel căruia i se atribuie.

            Datorită folosirii (si răstălmăcirii) răspândite a termenului, am dori sa-i investigăm istoria si, în mod concret, să examinăm natura abordării fundamentaliste a Scripturilor. Ironia face ca atât fundamentalistii, cât si adversarii lor ‘progresisti’ – sau modernisti – împărtăsesc aceeasi abordare fundamental rationalistă a Bibliei. Fundamentalismul si modernismul nu sunt diametral opuse, ci mai degrabă doua fete ale aceleiasi monede.

Originile fundamentalismului

            Originile fundamentalismului american se află în miscarea evanghelică britanică din secolul XIX. Teama de liberalism pe de o parte si de o renastere a Catolicismului pe de alta a generat o reactie conservatoare din partea aripii evanghelice a Bisericii Anglicane prin anii 1920-18301. Acesti evanghelizatori, cunoscuti sub numele de Recorditi, credeau în inspiratia verbala a Scripturilor si în întoarcerea pre-milenară a lui Hristos. Desi marea majoritate a Recorditilor au rămas în Biserica de Stat Anglicană, un număr considerabil dintre ei s-a rupt de ea. Cel mai numeros si mai influent grup de separatisti din secolul XIX aveau să fie Frătia din Plymouth. Prin scrierile pastorului J.N. Darby, Frătia a ajuns cunoscută pentru principiul separatismului, potrivit căruia istoria s-ar împărti în epoci sau dispense. Dispensa pre-milenară a devenit principiul de bază al fundamentalismului american prin influenta lui C.I. Scofield si a rusinoasei editii Scofield Reference a Bibliei.

            În SUA Alianta Evanghelică s-a constituit în 1846 ca reactie împotriva liberalismului.  În 1895, la o întrunire ce a avut loc la Cascada Niagara, evanghelistii au publicat o listă cu cinci principii fundamentale. Acestea sunt: caracterul infailibil al Scripturii, divinitatea lui Hristos, nasterea din Fecioară, iertarea de păcate, învierea fizică a lui Hristos si întoarcerea sa iminentă.2 De atunci tot felul de liste cu ‘principii fundamentale’ aveau să fie publicate de către diverse grupuri. După 1910, o brosură intitulată ‘Principii fundamentale’ s-a bucurat de o imensă popularitate. Astfel s-a ajuns ca miscarea să împrumute numele de la încercarea de a defini elementele fundamentale ale credintei crestine.3

            Imaginea populară a fundamentalistilor avea să fie construită de predicatori înflăcărati precum Billy Sunday, J. Frank Norris (“tornada texană”) si de imaginea fictivă a apărării viziunii creationiste din Inherit the Wind [Mosteneste vântul] confectionată la Scopes de cea mai răsunătoare figură de politician ratat, William Jennings Bryan, la procesul din 1925. Declaratia sa glumeată potrivit căreia mai degrabă ar cunoaste Stânca Veacurilor, decât veacul stâncilor, a devenit icoana verbală a curentului fundamentalist anti-intelectual pe care criticul literar din Yale, Harold Bloom, îl numeste în derâdere grupul de ‘nestiutori’. Si totusi, până si Bloom a fost nevoit să recunoască existenta unui curent fundamentalist mai adânc si mai riguros din punct de vedere intelectual,  îndărătul acestui obscurantism.4  La acesta trebuie să ne întoarcem pentru a întelege metoda fundamentalistă de interpretare biblică.

Reactia rationalistă la rationalism

            Centrul teologic al fundamentalismului american de la sfârsitul secolului  gravita în jurul renumitului seminar teologic Princeton din New Jersey. Teologia profesorilor de la Princeton (B.B. Warfield, Charles si A.A. Hodge iar în secolul XX Gresham Machen) fusese temelia intelectuală a gândirii fundamentaliste. Acestia, folosindu-se de traditia scolastică de tip calvin, aveau să opună rezistenta unui crestinism ortodox (asa cum îl întelegeau ei) împotriva avanalsei crescânde a teologiei liberale.

             Până la mijlocul secolului , Iluminismul francez, cu accentul său pus pe ratiune, avea să roade atât în Marea Britanie, cât si în America. În vreme ce americanii au fost oarecum străini de spiritul anticlerical din Franta, rationalismul iluminist si-a croit la ei drumul înăuntrul bisericilor, dând nastere la ceea ce avea să reprezinte un pericol si mai mare pentru integritatea crestinismului american decât un asalt frontal împotriva lui. Datorită, în mare parte, criticii importate din universitătile din Germania, crestinii au început să fie tot mai sceptici fată de povestirile miraculoase din Biblie, interpretându-le după criterii iluministe. Această metodă 'deconstructivistă' în stare latentă, amestecată cu implicatiile teologice si antropologice ale teoriei darwiniste asupra evolutiei, au prezentat un pericol clar si actual pentru întelegerea Protestantă a crestinismului.

            Pentru a combate acest asalt rationalist, teologii de la Princeton nu s-au refugiat într-o negare obscurantistă a stiintei si logicii, ci s-au înarmat cu metoda teologică scolastică lăsată mostenire de la primii Reformatori.5 Ei se opuneau rationalismului nu prin a nega ratiunea, ci prin propriul lor fel de rationalism. Aici trebuie căutată explicatia pentru esecul Fundamentalismului  de a stăvili puhoiul de liberalism din crestinismul american.

Jean Calvin a fost un savant umanist care s-a folosit de metodele stiintifice ale vremii sale pentru a interpreta textul biblic.6 În acest sens el poate fi considerat un pionier al criticii moderne. Pe de altă parte, acceptarea sa a priori a autoritătii Bibliei si a crestinismului 'ortodox' l-au determinat să apere doctrinele crestine traditionale împotriva acelor Reformatori radicali care negau Treimea sau divinitatea lui Hristos. Aceasta i-a făcut pe fundamentalisti ca Warfield să-l considere pe Calvin infailibil. Abordarea calvinistă a Bibliei este greu de cuprins într-o definitie,7 iar istoria exegezelor biblice Protestante din perioada care a urmat confirmă ambiguitatea metodei umaniste adoptate de Calvin.

            Si, într-adevăr, tocmai abordarea umanistă a Bibliei ca text autonom - la fel ca orice alt text - a determinat dezvoltarea Protestantismului începând cu secolul XVI. Atât deconstructivismul liberal al Scripturilor cât si apărarea fundamentalistă a Bibliei îsi află originea în Reforma Protestantă si în accentul pus pe Biblie ca singura autoritate crestină.

Crestinismul ca ideologie

            Reforma Protestantă a fost o adevărată revolutie teologică. Insistând numai pe Biblie, Reformatorii au transferat centrul reflectiei crestine de la revelatia lui Dumnezeu oamenilor prin persoana lui Dumnezeu-Omul, asa cum a fost trăită istoric prin participare sacramentală în Trupul Său, Biserica, la mărturia scrisă a acelei revelatii. În mâinile Reformatorilor crestinismul a devenit o ideologie derivată dintr-un text. Începând cu secolul XVI Biblia a ajuns în centrul atentiei crestine, nu experienta vie a unirii cu Hristos în Biserică.7

            Liberalii sau modernistii aplică metoda deconstructivistă textului sacru pentru a-si confirma propria versiune a ideologiei crestine cu ceea ce societatea contemporană consideră ca acceptabil din punct de vedere filosofic si stiintific. Fundamentalistii pe de altă parte folosesc metoda scolastică a argumentelor logice si a dovezilor stiintifice (precum arheologia) pentru a dovedi veridicitatea istorică a textului biblic si implicit pentru a 'dovedi' veridicitatea teologică a versiunii lor de ideologie crestină. Si unii si altii pun accentul numai pe un text, smuls din Trupul viu al lui Hristos.

            Trebuie precizat că oricât de eronată ar fi pozitia fundamentalistilor, ea are meritul de a avertiza asupra pericolului pus de liberali. Critica academică a dus la o devastatoare slăbire a credintei în lumea Protestantă. Crestinii Ortodocsi, adesea nedumeriti de pretentiile intelectuale ale Academiei americane, ar face bine să învete această lectie înainte de a urma orbeste exegezele biblice moderne din dorinta de a fi 'la modă'. De asemenea, fundamentalistii au înteles că această evolutie a lucrurilor pune în pericol însăsi conceptia crestina despre viată.

            Din păcate metoda teologică folosită de fundamentalisti este în esentă aceeasi cu cea folosită de adversarii lor. Ei nu au putut rezista atacurilor rationaliste ale liberalilor pentru că semintele liberalismului se găseau în însăsi metoda lor. Atât încercările liberalilor de a demonstra că Scripturile nu condamnă de fapt comportamentul homosexual, cât si cele ale fundamentalistilor de a demonstra că vinul pe care Iisus l-a băut nu a fost tocmai fermentat, divulgă aceleasi metode de rationalizare si cazuistică.

            În mod asemănător, liberalii au încercat să împace crestinismul cu teoria evolutionistă prin interpretări contrafăcute, evolutioniste ale Genezei. Fundamentalistii le răspund transformând Scripturile într-un text stiintific, identificând veridicitatea crestinismului însusi cu veridicitatea mărturiei 'stiintifice' a Bibliei. Liberalii răstălmăcesc Scriptura adaptând-o propriilor lor vederi. Fundamentalistii o răstălmăcesc raportându-se la textul biblic nu pentru că este mărturia scrisă a revelatiei lui Dumnezeu omului, ci ca la o enciclopedie de cunoastere stiintifică si istorică - un 'sistem de adevăr' exhaustiv.8

            În cele din urmă fundamentalistii au adus propriile lor noutăti si inovatii. Istoricul Justo Gonzalez observă această ironie: "în vreme ce fundamentalismul se declarase apărătorul ortodoxiei traditionale avea să dea nastere la noi interpretări ale Bibliei".9 Bizarele sisteme religioase ale fundamentalistilor sunt de o seamă cu inovatiile crestinismului liberal. 

De ce a esuat Fundamentalismul

           Pentru un Ortodox crestinismul nu este un sistem teologic rezumat din textul Bibliei, ci viata în Hristos, adică în comuniune cu Trupul viu al lui Hristos, care este Biserica. Biblia este mărturia  revelatiei lui Dumnezeu. Biserica este experienta vie a prezentei Sale.

           De aceea Scripturile nu pot fi tratate ca un text din care pot fi izolate ‘adevăruri si principii eterne’. Biblia poate fi cu adevărat înteleasă numai în contextul vietii sacramentale a Bisericii, care, de bună seamă,  nu este nimic altceva decât viata divino-umană a lui Hristos dăruită omului. Fără Biserică – iar Biserica a existat temporal si logic încă dinainte de textul Scripturii -, Biblia rămâne un text obscur.