LogiaOrthoLogia
Donard
Gilligan
Traducere
în limba
româna de Marian Sorin Radulescu
'Nodul etern' din arta celtică este simbolul cel mai
puternic si cel mai obscur în acelasi timp din bogata spiritualitate a
civilizatiei celtice. Motivele spiralate si împletite la nesfârsit de pe
crucile înalte de piatră sau din manuscrisele iluminate par să nu aibe nici
un început si nici un sfârsit. Ca si cum ar spune că timpul si vesnicia sunt
întrepătrunse, iar noi trăim în două lumi, în două realităti. În acest
sens poetul William Blake scria cândva, 'Vesnicia se află în dragoste împreună
cu roadele vremii'. Dumnezeu este în toate lucrurile si toate lucrurile în
Dumnezeu, iar modelele vietii noastre sunt împletite cu un model mai mare,
peste toate pogorându-se suflarea divină.
Celtii au fost un popor realist a căror teologie rurală s-a format într-un
context cu totul natural. 'Cealaltă lume'
nu a fost spatiul diafan, de vis plăsmuit de poetii scolii amurgului
celtic. De fapt, paradisul celtic a fost mai degrabă o prelungire vie si plină
de culoare a acestei vieti - 'Tir na mBeo' (Tărâmul Celor Vii) sau 'Tir na
nOg' (Tărâmul Tineretii Fără Bătrânete). Credinta Irlandei păgâne avea să
fie implicit trinitară: cifra trei era sacră, iar traditionalele proverbe
celtice erau în mod traditional împărtite în triade, astfel că doctrina
Treimii adusă de Sfântul Patrick nu a surprins pe nimeni, ea fiind deja parte
organică din teologia naturală a celtilor.
Tertullian al Catarginei, într-una din scrierile sale din anul 210 s-a
referit la 'regiunile britanice inaccesibile romanilor, dar supuse lui Hristos',
ceea ce divulgă existenta timpurie a crestinismului independent de Roma.
Taliesin, un poet galez din Strathclyde, afirmase că 'Hristos-Cuvântul a fost
de la începuturi Învătătorul nostru si nu am pierdut niciodată învătătura
Sa', articulând astfel idea teologică a Logosului pre-existent, asa cum este
exprimată în Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, atât de îndrăgită de
crestinii celti. Drumul înapoi spre originile crestinismului celtic în
insulele britanice trece astfel prin simbolismul nodului celtic unde nu aflăm
nici început, nici sfârsit în credintă, ci mai curând o stare continuă,
fluidă a prezentei lui Dumnezeu, care se manifestă în diferite chipuri la
diferite timpuri.
Această exuberantă energie divină o regăsim atât în vietile
noastre, cât si în opere de artă, cum ar fi Cartea de la Kells (The Book of
Kells) ce ilustrează povestea din Evanghelie. Chiar si dansul traditional
irlandez surprinde această energie: pasii dansatorilor simbolizează victoria
asupra serpilor păgânismului, iar bratele tinute strâns în jurul corpului
trimit la necesara disciplina crestină. Asa cum observă Ian Bradley în Celtii
(The Celtic Way) 'Lumea strămosilor nostri celti din perioada
crestinismului timpuriu nu a fost lipsită de griji si probleme. I-a preocupat
intens chestiunea păcatului si a penitentei si adesea vietile lor aveau un
caracter auster. Unii dintre ei au ajuns pelerini eterni pentru a evita
confortul si tentatiile unei existente lejere, căutând locuri sălbatice si îndepărtate
unde puteau duce o viată de pustnic'.1
În multe privinte crestinismul i-a eliberat pe celti de frica
superstitioasă de natură (cum ar fi credinta că cerul s-ar putea prăvăli
peste ei) transformând-o într-o slavă a lui Dumnezeu prin natură sau panteism.
Dumnezeul Căruia I se închinau nu era, în întelegerea lor, Domn al
Istoriei, asa cum avea să devină mult mai târziu în teologia occidentală,
ci Domn al Creatiei, Cel Care S-a revelat pe deplin în minunile si splendoarea
lumii naturale. Acesta a fost, înainte de toate,
motivul pentru care doreau sa I se închine, asa cum sugerează si acest
poem irlandez din secolul al nouălea:
Slaviti-L pe Domnul
Care a făcut atâtea minunătii
Raiul cel măret si luminat, cu îngerii lui, în cer,
Marea cu valuri înspumate pe pământ.2
Această spiritualitate centrată pe creatie poate fi regăsită de
asemenea în duhovnicia Ortodoxă, în frumosul 'Acatist de multumire' al părintelui
Grigore Petrov, ceea ce apropie, o dată mai mult, sensibilitatea modului celtic
de închinare de rugăciunea crestinismului răsăritean.
Teologul Romano-Catolic Greg Mannion a remarcat felul în care
civilizatia celtică a recunoscut revelatia lui Dumnezeu în decorul natural,
unde stâncile si dolmenele, atât de răspândite pe pământurile celtilor,
sunt o formă de limbaj adresat infinitului - asa cum ne sugerează creatia unor
poeti precum Seamus Heaney sau simfonia McCartney de inspiratie celtică a lui
Paul McCartney, 'Stânca neclintită' ('Standing Stone').
E suficient să ne amintim de numeroasele referinte biblice sau din
mitologia celtică, la copaci, stânci sau izvoare sacre pentru a ne convinge,
dacă mai e nevoie, de importanta naturii în credinta omului. Chiar parohia
noastră (Sfânta Treime) este legată printr-o rămăsită din stejarul de la
Mamre de locul unde Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chip de trei persoane.
În toate tările celtice dumbrăvile de stejar, tisă, alun si scorusă ocupau
un loc aparte si erau considerate sacre (tisa creste si acum în jurul bisericii
Sfântul Matei din Belfast). Numele contemporane reflectă si ele aceste
asocieri: Derry (dumbravă de stejar) si Kildare (biserică de stejar).
Celtii aveau de asemenea un dezvoltat simt etic. 'Lumea de dincolo' era văzută
mai degrabă ca un loc al dreptătii decât ca loc al pedepselor, fiind totodată
un spatiu al luminii, creativitătii si libertătii într-un cadru minunat. Era
un loc al muzicii unde păsările formau corul. Străvechiul cod legislativ al
Irlandei, Codul Brehon, se baza nu atât pe constrângere cât pe autoritatea
morală. Societătile celtice au fost orientate mai ales spre stăpânirea în
comun a pământului si spre egalitate în drepturi (femeile aveau aceleasi
drepturi, puteau să-si mostenească averea si nu au fost excluse din ordinele
monarhice sau militare - vezi cazul Reginei Bedicea). Societatea celtică se
ocupa îndeaproape de cei bolnavi, nevoiasi, vârstnici, precum si de 'străini'
- grija fată de acestia fiind considerată de profetii Vechiului Testament o
virtute bineplăcută lui Dumnezeu. În Armagh functiona un spital cu o renumită
bază chirurgicală si de asistentă medicală încă din anul 300 î.e.n.. Idea
că vrerea lui Dumnezeu trebuie împlinită 'pe pământ precum în ceruri' avea
să fie reformulată si consacrată o dată din nou în Biserica celtică
timpurie. În credinta celtilor viata continuă dincolo de mormânt si, la fel
ca în crestinismul răsăritean, mântuirea avea să fie înteleasă ca un
proces, ca o călătorie din care nu lipseste strădania, dar nici bucuria.
[David Gilligan este catecumen în parohia Ortodoxă Sfânta
Treime din Belfast]