LogiaOrthoLogia
Heidegger
si “religia corectă”
Regăsesc
în sertarul cu tăieturi o pagină din excelenta revistă bucuresteană KRISIS,
a studentilor de la filosofie. E vorba de un interviu cu filosoful Hans-Georg
Gadamer, “părintele hermeneuticii moderne”, ucenicul cel iubit al lui
Heidegger si urmasul lui Karl Jaspers la catedra de la Heidelberg (mai e nevoie
de alte prezentări?). În interviul pe care Gadamer îl acordă, trebuie să
amintim, d-nei Monica-Maria Aldea si d-lui Călin Petcana, filosoful german
revine de mai multe ori asupra subiectelor religioase si, în mod cu totul
exceptional, asupra credintei maestrului său Heidegger. După câteva remarci
acide asupra puritanismului protestant – “pentru care confirmarea religioasă
stă în succesul economic” - Gadamer, aflând de la interlocutorii săi că
românii sunt ortodocsi, exclamă:
“Românii
sunt preponderent ortodocsi?!... Ortodoxia a fost, cu sigurantă, în ochii lui
Heidegger religia crestină corectă (richtige), deoarece nu are teologie si
nici metafizică. Numai asistentă duhovnicească practică. Deci asta a si fost
ceea ce a contat în ochii lui Heidegger. La întrebarea “ce ne-ar putea salva
de la transformarea noastră într-o hală de fabrică vuind amenintător?”, răspunsul
său a fost: numai un Dumnezeu ar putea să ne salveze. Aceasta a reprezentat un
fel de testament si este o afirmatie cu multe sensuri. Poate a vrut să spună că
în ultimă instantă, i-ar reveni tot lumii ortodoxe menirea de a se opune
tendintelor destructive ale gândirii iluministe”.
Afirmatiile
lui Heidegger se cer putin nuantate. Când spune că Ortodoxia nu are
“teologie” se referă la faptul că - spre deosebire de modelele religioase
apusene - este lipsită de dogmatism, de scolastică, de rigiditate. Se stie că
există în catolicismul oficial un fanatism canonic si chiar doctrinar (a se
vedea numai recentul scandal provocat în lumea crestină de documentul
pontifical ultra-conservator “Dominus Iesus”), după cum există în
protestantism un fanatism al Bibliei. Pe când în Ortodoxie, într-adevăr,
ceea ce contează este “asistenta duhovnicească practică”. Există si în
Ortodoxie canoane, dar – cu exceptia marilor dogme de credintă - orice
reglementare se încheie cu cuvintele: “sau cum va voi cel mai mare”, adică
duhovnicul sau episcopul. Aici nu este vorba de un relativism, ci de convingerea
că Duhul Sfânt lucrează în continuu în Biserică, de faptul că viata nu
poate fi circumscrisă unei formule (Sfântul Pavel spunea: “litera
ucide”!). De aici venea probabil si încrederea lui Heidegger în misiunea de
“asistentă duhovnicească” a Ortodoxiei. Cât despre “metafizică”,
numai asta nu i se poate reprosa teologiei răsăritene, dar si aici marele
filozof a vrut să sublinieze caracterul practic al metafizicii ortodoxe,
exprimat în ascetică si mistică, adică nu contemplatia poetică sau
filozofică ci transformarea profundă a omului, îndumnezeirea sa. Credinta
aceasta o exprimă simplu un părinte al Patericului, spunând: “De va voi
omul, de dimineata până seara ajunge la măsura îndumnezeirii”.
În
ultimă instantă, aceasta face “corectă” o religie, nu performantele ei
economice sau civilizatorii, ci puterea de a salva lumea din deriziune, de a o
elibera de toată oboseala si bătrânetea ei, de a-i dărui o credintă, o
sperantă si un Dumnezeu.