Cap 3  Moartea unui Seminar Teologic

Aceasta stiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieste după socotinta fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grăit, purtati fiind de Duhul Sfânt. Dar au fost în popor si prooroci mincinosi, după cum si între voi fi învătători mincinosi, care vor strecura eresuri pierzătoare si, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îsi vor adduce lor grabnică pieire;            (2 Petru 1:20-2:1)

            În introducerea sa la Fiinta ca o comuniune (Being as Comunion)  Zizioulas scrie că “pentru ca Biserica să traseze această cale a existentei [trinitare], ea însăsi trebuie să fie o imagine a felului în care Dumnezeu există. Toată structura ei, toată lucrarea ei etc. trebuie să exprime acest fel de existentă”.[i] Când am citit aceasta am înteles că felul în care Biserica este organizată nu este nici o chestiune ce tine de circumstantele istorice sau de gusturi personale, ci trebuie să fie nici mai mult, nici mai putin decât un reflex al arhetipului Ei trinitar: ca toti să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine si Eu întru Tine, asa si acestia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 17:21). Tot ceea ce e mai putin decât aceasta este sortit esecului – nu are nimic în comun cu Biserica.

Post mortem

            Acest adevăr mi-a devenit cât se poate de limpede la începutul semestrului de toamnă din 1987, în timp ce asistam la moartea seminarului sub ochii mei. Fiind aruncat în mijlocul sfântului război Baptist, am fost nevoit să-mi analizez principiile de bază ale felului meu Baptist de viată. Seminarul era un laborator în care am disecat fiecare aspect al atât de pretuitei de mine ecleziologii fără de biserică. De fapt seminarul semăna mai degrabă cu un cadavru. Insurectia fundamentalistă l-a desfăcut si a supus examinării fiecare detaliu al vietii sale interioare.

Lucrurile aveau să se precipite în timpul întrunirii de toamnă a membrilor consiliului de administratie. Pentru prima dată fundamentalistii detineau majoritatea în cadrul consiliului si au făcut demersuri considerabile pentru a-si consolida controlul asupra seminarului.[ii] Când întrunirea a avut loc, tot complexul studentesc s-a transformat în haos. Mass-media locală a fost si ea prezentă în timp ce studentii au protestat si au acoperit campusul cu fundite galbene în semn de sustinere a facultătii. Inutil să mai adaug că toată activitatea de la cursuri a fost complet uitată, viitorul seminarului devenind singurul subiect de discutie pretutindeni în campus.

            Si totusi, până atunci citisem prea mult si evoluasem în acea directie atât de hotărât, încât nu mai puteam apăra acele principii traditionale Baptiste la care tineam cândva atât de tare. Situatia în sine mi se părea nespus de ciudată, ca un fel de experientă ce nu-mi apartinea. Undeva, pe parcursul aventurii mele spirituale, am încetat să fiu Protestant, astfel că priveam străin, de la distantă, disectia seminarului.

            Două amintiri din acea săptămână mi-au rămas întipărite în memorie; ele ilustrează motivele pentru care nu mai puteam rămâne Baptist – sau Protestant de oricare altă denominatie. Prima dintre ele este legată de un tricou purtat de unul dintre studenti în timpul întâlnirii Consilului de Administratie. Tricoul avea CREZUL scris cu litere negre înconjurat de un cerc rosu barat la mijloc. Această emblemă ostentativă însumează perfect Protestantismul fără de Biserică si arată de la sine de ce nu poate revendica mostenirea crestinismului apostolic. Desigur, la cei optsprezece ani ai mei, cât aveam atunci când am scris “Mostenirea mea ca Baptist din Sud”, as fi cumpărat, poate, un astfel de tricou, dar patru ani de colegiu si un an de seminar aveau să-mi deschidă mintea considerabil. Până în toamna lui 1987 aveam să înteleg că sloganul “Fără Crez, doar cu Hristos” era nu doar eronat din punct de vedere istoric, dar si falimentar din punct de vedere intelectual.

            Să nu existe nici un parametru pentru credintă, nici un standard de neclintit? Curând aveam să înteleg că toată această crezofobie Baptistă avea ratiuni mult mai oculte decât descărnarea istorică a crestinismului. Principiul de bază al Protestantismului nu este nici Dumnezeu, nici Scripturile, nici orice altceva care ar putea fi definit ca adevăr, ci autonomia absolută a individului. Libertatea individului avea să fie apărată împotriva oricărei încercări de a impune un standard de ortodoxie, chiar dacă acel standard se întâmpla să fie Adevărul. Un Baptist scria: “Însusi actul impunerii unui crez, indiferent dacă doctrina este corectă sau nu, [sublinierea îmi apartine], este un atentat la convingerile religioase de veacuri ale Baptistilor…”[iii] La urma urmei, Adevărul este ceea ce fiecare individ spune că e si orice încercare de a-l defini altfel este un abuz la adresa libertătii individuale.[iv]

            Aceasta este sugestiv ilustrată de cea de-a doua amintire din săptămâna aceea care mi-a rămas în memorie. Richard Hester, liderul departamentului Asociatiei Profesorilor Universitari din America a organizat o conferintă de presă. Întâi de toate el a spus că Libertatea academică trebuie apărată cu orice pret. El a mai spus că dacă s-ar cere facultătii să semneze Declaratia Baptistă de Credintă (The Baptist Faith and Message Statement), el nu s-ar conforma. Se cuvine amintit că profesorii, pentru a fi angajati, au semnat protocolul scolii în ceea ce priveste principiile de organizare si functionare.

            Din păcate facultatea se purta de parcă Adevărul ar fi produsul unei investigatii libere, rationale si fiecare ar fi în măsură să decidă pentru sine ceea ce este adevărat. Aceasta ar fi o abordare firească într-o universitate laică, însă un seminar s-ar cuveni să-i pregătească pe cursanti pentru lucrarea Bisericii, si nu să-i expună cetii subiectivismului. Din acest punct de vedere fundamentalistii erau îndreptătiti în demersul lor.

            Voi recunoaste în cele ce urmează ceea ce pe atunci în nici un fel nu as fi recunoscut. Există cu adevărat teologi liberali de bună credintă în Conventia Baptistă de Sud. Mă îndoiesc că cei din facultate făceau parte din această categorie, însă destui studenti puteau fi considerati astfel. Am cunoscut studenti care au contestat deschis nasterea din Fecioară si realitatea fizică a Învierii. Acestia îi citiseră pe toti teologii “importanti” si nu arătau nici un interes fată de acea teologie epuizată, îmbătrânită, “fundamentalistă”.

            De bună seamă că facultatea nu învăta astfel de aberatii, însă pe de altă parte, nici nu se grăbea să-i corecteze pe acesti studenti. La urma urmei, a corecta pe cineva presupune să afirmi că cineva are dreptate si altcineva greseste, iar asa ceva nu se face într-o astfel de democratie teologică unde fiecare punct de vedere teologic era la fel de valabil, chiar dacă, potrivit criteriilor crestinismului istoric, acel punct de vedere este de-a dreptul eretic.

Legea majoritătii

            Dintr-o dată am înteles că o Biserică Baptistă nu este, în cele din urmă, nimic altceva decât o variantă religioasă a unui contract social. Este un grup de oameni cu vederi religioase asemănătoare, care se reunesc pentru a se ajuta unii pe altii dintr-o cauză comună. Autonomia individuală si libertatea de asociere guvernează viata bisericii. Dacă cineva este exclus din comunitatea bisericii, cauza nu este teologia sa gresită, ci faptul că ceilalti membri sunt liberi să nu se asocieze cu cei cu care nu doresc să se asocieze.

            Când cineva se înfătisează în fata altarului ca să devină membru într-o biserică Baptistă, pastorul, de regulă, cere congregatiei să-l întâmpine si să-i arate o bună primire. Ceea ce noul membru probabil că nu stie e că el este astfel votat pentru a fi acceptat ca membru al bisericii.

            Acest proces a ajuns în atentia întregii natiuni când un pastor de culoare a încercat să se alăture bisericii lui Jimmy Carter în Plains, Georgia. Majoritatea oamenilor din biserică s-au opus dorintei lui de a deveni membru. Carter împreună cu alti câtiva au părăsit biserica în semn de protest.

            Mai recent, lui Paige Patterson, unul din arhitectii insurectiei fundamentaliste a CBS, i s-a refuzat cererea de a deveni membru al bisericii Baptiste Wake Forest, atunci când a devenit presedintele Seminarului de Sud-Est în 1992. Motivul invocat a fost implicarea lui Patterson în războiul denominational.

            Aceasta ilustrează perfect contractul social religios. Mai întâi calitatea de membru al bisericii nu este dată nici de credinta ortodoxă, nici de caracterul obiectiv al sacramentelor, ci de consensul grupului respective. Dacă cea mai mare biserică Baptistă dintr-o regiune oarecare nu doreste să-l primească pe cutare sau cutare în comunitatea sa dintr-un motiv oarecare, pur si simplu nu trebuie să o facă. Dacă însă o grupare din cadrul bisericii nu este de acord cu mersul lucrurilor de acolo, această fractiune este liberă să plece în altă parte si să si să înceapă acolo o nouă biserică. Fiecare e “liber”, dar să fie aceasta Biserica despre care Hristos a promis că va nimici portile iadului? Să fie aceasta deplinătatea Celui care este totul în toate?

            Mai mult decât atât, o biserică locală poate coopera cu alte biserici sau poate fi complet independentă; de asemenea este liberă să se asocieze cu orice fel de grupări si sub orice fel de conditii doreste.[v] Totul este judecat la nivel individual, fie că este vorba de credincios sau de congregatie.

Teologie de club

            Până si mărturisirile de credintă adoptate de Conventia Baptistă de Sud nu pot fi considerate ca relevante nici pentru congregatii, nici pentru indivizi. Introducerea la Declaratia si Mesajul de Credintă Baptistă din 1925 arată clar că astfel de mărturisiri “constituie un consens de opinie [sublinierea îmi apartine] a unei părti din comunitatea Baptistă” si ele nu au “nici o autoritate asupra constiintei”.[vi] De fapt, autorii declaratiilor din 1925 si 1963 au arătat fără echivoc că astfel de declaratii reflectă nu numai un consens de opinie, ci si un consens de opinie stabilită la o dată anume.

            Baptistii sunt cu totul “liberi” să-si schimbe mărturisirea de credintă oricând si oricum găsesc ei de cuviintă.  Ele nu sunt declaratii complete ale credintei noastre, fiind lipsite de orice caracter infailibil sau final. La fel ca în trecut, si în viitor Baptistii vor trebui să rămână liberi să-si revizuiască declaratia de credintă, căci aceasta este  un semn de întelepciune.

Acesta nu este un simplu ornament retoric, fiindcă Baptistii si-au schimbat declaratii de credintă de-a lungul anilor. Primele declaratii Baptiste erau negresit calviniste în ton si afirmau fără ocolisuri dubla predestinare. Aceasta s-a întâmplat până la mijlocul secolului al XIX-lea. La un moment dat, Baptistii de Sud au adoptat o teologie a convertirii (Arminian theology of conversion), desi au păstrat “perseverenta sfintiilor”.[vii] Până la data publicării Declaratiei din 1923, teoria dublei predestinări dispăruse cu totul. Să-si fi schimbat Dumnezeu hotărârea? De bună seamă că nu. Baptistii ar fi primii care să spună că aceste declaratii nu sunt decât niste afirmatii ale credintelor lor. La începutul secolului al XIX-lea majoritatea Baptistilor au crezut în dubla predestinare, la sfârsitul secolului XX cei mai multi dintre ei nu mai credeau în ea. Dar în secolul XXI?

Prin contrast, Crezul de la Niceea a fost citit sau cântat neschimbat de către Biserica Ortodoxă din momentul adoptării lui, acum aproximativ 1600 de ani, si va continua să fie apărat cu străsnicie până când Domnul “va veni în slavă să judece vii si mortii”.[viii] Cei care au primit îmbrătisarea Sfintei Ortodoxii au făcut acest pas cu încredintarea că nu îsi va schimba parametrii de credintă lăsati de Apostoli si de Sf. Părinti si nici nu-si va împutina mostenirea credintei:

Noi păstrăm Doctrina Domnului neschimbată si primim nestrâmbat credinta pe care El ne-a lăsat-o, tinând-o departe de orice amenintare, ca pe o comoară împărătească, ca pe un mărgăritar de mare pret, nici adăugând ceva la ea, nici împutinând-o.[ix]

În Protestantismul fără de Biserică, pe de altă parte orice ar putea constrânge individul – chiar si adevărul – este văzut ca o amenintare la adresa autonomiei istorice de crez a Bisericii. Simplul fapt că Crezul de la Niceea si alte definitii conciliare ale Bisericii există, este o amenintare la adresa Protestantilor. De ce? Pentru că ele stau mărturie unei credinte care nu este obiectul unei opinii personale si nici al unei reconsiderări ulterioare. Continutul acestor simboluri este o amenintare pentru că el reprezintă însăsi negarea temeliei Protestantismului: individul autonom.

Posibilitatea ontologică a unitătii Bisericii (si deci a întregii omeniri) este însăsi Viata Tremii. Acest Trinitar ‘după cum’ defineste Biserica drept persoane în comuniune si nu indivizi în asociere. Diferenta dintre cele două definitii de mai sus este una si aceeasi cu diferenta dintre rai si iad.

Temelia de nisip

Stiind toate acestea, mi-a fost imposibil să rămân Baptist sau orice alt fel de Protestant. Cum as fi putut să rămân într-o biserică a cărei existentă si politică reprezentau o negare a adevărului existential al fiintei mele? Unii m-ar putea întreba de ce n-am trecut de partea fundamentalistilor? La urma urmei, ei nu aveau nimic împotriva unor concepte precum “adevărul”. Răspunsul ar fi că în ciuda tuturor diferentelor si a urii unora fată de altii, si fundamentalistii si moderatii (si liberalii) împărtăsesc aceleasi credinte, aceleasi principii de bază, aceiasi metodă teologică; singura diferentă este că moderatii si liberalii o recunosc, pe când fundamentalistii nu.

O discutie televizată de canalul ABC în cadrul emisiunii “Nightline” a reunit două din cele mai zgomotoase personaje ale războiului sfânt. Ted Koppel I-a invitat pe W.A. Criswell, pastor la Biserica Baptistă nr.1 din Dallas (cunoscută sub numele de “Vaticanul Baptist”) si pe Cecil Sherman, unul din cei mai de temut apărători ai principiilor Baptiste traditionale, pentru a discuta controversa din cadrul Conventiei Baptiste de Sud. Criswell a criticat într-una pe comunisti si pe necredinciosii păgâni, pe când Sherman a atacat direct miezul problemei. El a citit un scurt comentariu pe marginea cărtii Iesirii din Criswell Study Bible, care oferea o explicatie naturalistă pentru nenorocirile care s-au abătut asupra Egiptului. Apoi, cu accentual său texan caracteristic, Sherman a spus: “Eu fac tot ceea ce face si dr. Criswell; singura diferentă este că eu recunosc aceasta.” 

Desi fundamentalistilor nu le e greu să spună: “Acesta este adevărul”, nici ei nu au mai mult temei pentru astfel de afirmatii decât moderatii, atunci când îsi exprimă timid punctele de vedere. Sunt afirmatiile fundamentalistilor întemeiate pe traditia necurmată a apostolilor sau a mărturisirii universale a bisericii istorice? Bineînteles că nu; ei sunt produsul izvorului universal al dogmei Protestante: interpretarea personală a Scripturii. Diferenta de bază dintre fundamentalisti si moderati este că fundamentalistii tind să considere interpretarea lor drept cea adevărată.

Într-un interviu cu Bill Moyers, Criswell a spus că dacă moderatii abordează Scripturile cu bună credintă si cred în caracterul infailibil al Bibliei, în cele din urmă si ei interpretează Biblia la fel ca el însusi. Pentru a-l parafraza pe Protagoras, am putea spune: “Criswell este măsura tuturor lucrurilor!”

În concluzie, fundamentalistii sunt la fel de egocentrici si de anistorici în teologie ca si adversarii lor liberali. Cecil Sherman avea dreptate. Singura diferentă reală între el si Criswell este că el este gata să recunoască premizele si metodele sale de bază. În cele din urmă aveam să renunt fără echivoc tocmai la acele premise si metode Protestante împărtăsite deopotrivă de fundamentalisti si de moderati.