Cap 6 Sola Scriptura: Textele-mãrturie

 

 

Rãspunzând, Iisus le-a zis: Vã rãtãciti nestiind Scripturile , nici puterea lui Dumnezeu.(Matei 22:29) 

 

De bunã seamã cã principiul Protestant Numai Scriptura implicã mult mai mult decât simpla afirmare a autoritãtii Bibliei. El este de fapt un amestec de idei si presupuneri. Când Protestantii citesc Scripturile ei se folosesc, constient sau nu, de aceste presupuneri.

Pentru cei crescuti, ca si mine, într-un mediu Evanghelic, pasaje ca 2 Timotei 3:16 si altele amintite mai jos justificã “în mod evident” doctrina Numai Scriptura. “Auto-evidenta” acestei justificãri nu se datoreazã textului însusi, ci presupunerilor pe care fiecare individ le foloseste în abordarea lui. Dacã cineva ia Biblia, formatã din exact 66 de cãrti – nici mai mult nici mai putin – si o deschide cu presupunerea apriori cã textul se interpreteazã autonom si cã însãsi credinta crestinã se poate reduce la formule verbale, atunci acela sau aceea va gãsi în text exact ceea ce se asteaptã sã gãseascã.

Adevãrul este – si acesta este un adevãr greu de acceptat de cãtre Crestini dupã Evanghelie – cã doctrina Numai Scriptura nu este scripturalã. Cu alte cuvinte, pretentia cã Biblia este singura sursã de autoritate pentru viata si doctrina crestinã nu se aflã în Biblie. E ca si cum ai spune “este un adevãr absolut nu spui cã nu existã adevãr absolut”. Ca sã întelegem aceasta trebuie sã examinãm cu atentie unele texte oferite adesea ca mãrturie pentru doctrina Numai Scriptura.  

 

Toatã Scriptura este inspiratã

Versetul Nou Testamentar cel mai adesea folosit ca text-mãrturie în favoarea principiului Numai Scriptura este 2 Timotei 3:16-17. Voi cita pasajul în întregul context:

Tu însã rãmâi în cele ce ai învãtat si de care esti încredintat, deoarece stii de la cine le-ai învãtat, si fiindcã de mic copil cunosti Sfintele Scripturi, care pot sã te întelepteascã spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus. Toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu si de folos spre învãtãturã, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu sã fie desãvârsit, bine pregãtit pentru orice lucru bun. Eu te îndemn deci stãruitor în fata lui Dumnezeu si a lui Hristos Iisus, Care va sã judece viii si mortii, la arãtarea Lui si în împãrãtia Lui; propovãduieste cuvântul, stãruieste cu timp si fãrã de timp, mustrã, ceartã, îndeamnã, cu toatã îndelunga-rãbdare si învãtãtura.          (2 Timotei 3:14-4:2) 

Primul lucru pe care trebuie sã-l observãm în legãturã cu acest pasaj este cã Scripturile la care se referã Sf. Pavel sunt cãrtile Vechiului Testament. Si aceasta pentru cã Sf. Timotei cunoscuse Scripturile din tineretea sa. Într-adevãr, Bruce Metzger, unul dintre cei mai conservatori exegeti biblici Protestanti observã cã toate trimiterile la Scripturi în Noul Testament, cu o singurã exceptie, se referã la Vechiul Testament.1

Nici un crestin Ortodox nu ar nega faptul cã afirmatia lui Pavel în ceea ce priveste inspiratia Scripturilor se aplicã prin extindere Noului Testament. Totusi, pe timpul când Pavel îi scria lui Timotei – si încã trei sute de ani dupã aceea – nu a existat nici un canon oficial al Noului Testament.2 Într-adevãr, la vremea aceea, o parte din cãrtile Noului Testament nu fuseserã nici mãcar scrise. Dacã Pavel ar fi afirmat cã numai Scripturile (adicã Vechiul Testament) conteazã, ar fi exclus nevoia pentru Noul Testament.

Cã Pavel nu afirmã suficienta Scripturilor o confirmã si versetul al optulea al aceluiasi capitol: Dupã cum Iannes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia stau împotriva adevãrului, oameni stricati la minte si netrebnici pentru credintã (2 Timotei 3:8). Pavel se referã aici la ceata vrãjitorilor de la curtea lui Faraon:        

Atunci a chemat si Faraon pe înteleptii Egiptului si pe vrãjitori si au fãcut si vrãjitorii Egiptenilor asemenea lucru cu vrãjile lor: fiecare din ei si-a aruncat toiagul si s-a fãcut sarpe. Dar toiagul lui Aaron a înghitit toiegele lor. (Iesirea 7:11-12)

Sã observãm cã în Cartea Iesirii nu se mentioneazã numele vrãjitorilor. Atunci de unde stie Pavel numele lui Iannes si Iambres? Din traditia iudaicã. În acelasi capitol în care Pavel vorbeste despre valoarea Scripturilor, el însusi citeazã traditia nescripturalã. Dacã a crezut cã Scripturile îsi sunt suficiente, înseamnã cã nu a fost consecvent.3

Sã examinãm acum ce spune de fapt Pavel în acest pasaj. Preocuparea sa principalã este sã îl pregãteascã pe Timotei pentru vremurile când aveau sã aparã ereziile: cãci va veni o vreme – spune el - când nu vor mai suferi învãtãtura sãnãtoasã (4:3-4). În 1 Timotei 6:20 Pavel îl îndeamnã pe Timotei sã pãzeascã comoara  ce  i s-a încredintat, referindu-se, desigur, la Evanghelie.

În 2 Timotei Pavel îl îndeamnã pe Timotei sã îi urmeze exemplul si apoi spune: Tu însã rãmâi în cele ce ai învãtat si de care esti încredintat, deoarece stii de la cine le-ai învãtat. Aici Pavel se referã probabil la el însusi si la alti Apostoli care au fost învãtãtorii lui Timotei.4

Studiul Scripturilor (al Vechiului Testament) este deci omolog învãtãturii pe care Timotei o primise de la Pavel. Pavel continuã sã afirme cã Scripturile pot sã te întelepteascã spre mântuire, prin credinta cea întru Hristos Iisus. Sã observãm cã numai prin credinta în Hristos Scripturile sunt de folos. Pentru evrei care au refuzat sã creadã în Hristos, Vechiul Testament era o carte închisã. 

Pavel continuã sã afirme cã toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu, si de folos…Acesta pare un comentariu ieftin pentru un evreu evlavios. Totusi, semnificatia sa poate fi înteleasã mult mai usor dacã luãm în considerare natura ereziilor care devastau Biserica primarã.

Una din cele mai periculoase erezii care amenintau Biserica primarã era Gnosticismul. Cã Pavel era preocupat de rãspândirea Gnosticismului în Epistolele pastorale o dovedesc si versetele 1Timotei 6:20, unde îl avertizeazã pe Timotei sã se fereascã de împotrivirile stiintei mincinoase5, 1Timotei 1:4, 4:7 si 2Timotei 3:4, unde îl avertizeazã sã se fereascã de mituri si eresuri.6

Una din trãsãturile fundamentale ale Gnosticismului târziu, sistematizat era deprecierea – si chiar negarea – Vechiului Testament. Este foarte posibil ca unul dintre acesti Gnostici timpurii, cu mitologiile lor extravagante si denigrarea lumii materiale, au negat si autoritatea Vechiului Testament. Pe de altã parte, altii în comunitatea crestinã timpurie au interpretat eronat contrastul evidentiat de Pavel dintre Lege si har, ca o antitezã ce neagã valoarea Vechiului Testament. 

Dintr-un motiv sau altul, Pavel gãseste cã este nevoie sã afirme autoritatea si folosul Noului Testament. El este inspirat (în sens literal: insuflat de Dumnezeu) si de folos spre învãtãturã, spre mustrare, spre îndreptare, spre înteleptirea cea întru dreptate. Pavel afirmã cã Scripturile pe care Timotei le învãtase din copilãrie nu au fost înlocuite de predicile lui Pavel. Evanghelia împlineste Vechiul Testament, nu îl anuleazã. Ceea ce Pavel nu spune este cã Scripturile sunt auto-suficiente.

Aspirina este într-adevãr un medicament miraculos. Nu numai cã înlãturã durerea si temperatura, dar studii recente au arãtat cã un consum zilnic de aspirinã poate reduce riscul atacului de cord si cã, dacã se administreazã aspirinã unei persoane care are atac de cord, aceasta îi poate reduce efectul dãunãtor asupra inimii. Ar fi însã o gravã gresealã sã deducem de aici cã aspirina este singurul medicament de care are omul nevoie. Oricât ar fi de eficientã, aspirina nu poate fi de nici un folos în cazul durerilor de gât sau al tumorilor canceroase. Aspirina este de mare folos, dar asta nu înseamnã cã este auto-suficientã.

La asta se referã Pavel aici. Pavel îi spune discipolului sãu sã pãstreze comoara Evangheliei care i-a fost încredintatã (1Timotei 6:20) si sã continue în ceea ce fusese pânã atunci învãtat (2Timotei 3:14), în mare parte pe cale oralã. Împotriva speculatiilor Gnostice care amenintau Biserica si subminau autoritatea Vechiului Testament, Pavel afirmã cã Scripturile pe care Timotei le studiase din copilãrie sunt cu adevãrat inspirate de Dumnezeu si de folos pentru o viatã crestinã. Nu avem nici o indicatie cã Pavel afirma auto-suficienta Noului Testament care, la vremea aceea, nici nu exista.

 

Peste ce e scris

 

Al doilea text folosit adesea în favoarea principiului Numai Scriptura este 1Corinteni 4:6:

Si acestea, fratilor le-am zis ca despre mine si despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca sã învãtati din pilda noastrã, sã nu treceti peste ce e scris, ca sã nu vã fãliti unul cu altul împotriva celuilalt.

La prima citire acest verset pare sã fie în favoarea ideii potrivit cãreia crestinii trebuie sã se rezume numai la Scripturã. “Nu treceti peste ce e scris” este un slogan foarte eficient. La o examinare mai atentã vedem cã acest verset nu are nimic de a face cu problema autoritãtii în bisericã.

Întâi de toate se cuvine sã luãm în considerare contextul în care a apãrut acest verset. În 1Corinteni Sf. Pavel se referã la dezbinãrile Bisericii din Corint. În versetul 1:12 el spune cã unii corinteni se dau drept urmasii lui Pavel, altii ai lui Apollo, etc. iar apoi întreabã – întrebare pe care as adresa-o si eu Protestantilor din ziua de azi, dezbinati în nenumãrate denominatii adverse: Oare S-a împãrtit Hristos?

Aparent, dezbinarea în Corint ajunsese pânã într-acolo unde oamenii îi comparau pe Apostoli între ei, considerând pe câte unul ca fiind deasupra celorlalti. Ca rãspuns, Pavel insistã ca judecata sã fie lãsatã numai pe seama lui Dumnezeu. În acest context îi povãtuieste Pavel pe corinteni sã nu treacã peste ce e scris, ca sã nu vã fãliti unul cu altul împotriva celuilalt. Astfel, contextul în care este plasat acest verset nu indicã nici o urmã de sprijin pentru cei care l-ar folosi ca text-mãrturie pentru Numai Scriptura.

 Mai mult decât atât, au existat multe dispute în rândul exegetilor în legãturã cu traducerea acestui verset. Sintaxa greacã a acestui pasaj este cu totul neobisnuitã. Moule rezumã astfel multiplele posibilitãti de abordare ale acestui verset.

Extraordinarul verset din 1Corinteni 4:6, το μη ύπέρ ά γέραπται, a fost corectat plauzibil. Dacã nu se ia în seamã aceastã corectare, acest verset este citat ca ‘slogan ‘ cunoscut de Pavel si de cititorii sãi:  binecunoscuta sintagmã ‘Nu treceti peste ce e scris’7

Corectia la care se referã Moule a fost oferitã de Baljon (1884), care a afirmat cã fragmentul cu pricina este de fapt comentariul unui scrib ce si-a aflat, în cele din urmã, locul în text. Altii îl considerã o zicalã rabinicã cunoscutã în rândul cititorilor. Aceastã interpretare a fost adoptatã de traducãtorii editiei NIV (New International Version): pentru ca sa învãtati din pilda noastrã “Nu treceti peste ce e scris”.

Dacã a doua interpretare este cea corectã, care e atunci scrierea la care se referã zicala? Potrivit lui Orr si Walther, pilda se referã la Vechiul Testament.8 La începutul acestui fragment din 1Corinteni, Sf. Pavel citeazã pasaje din Vechiul Testament referitoare la întelepciunea omeneascã si divinã si la vamesi:

Cãci scris este: “Pierde-voi întelepciunea înteleptilor si stiinta celor învãtati voi nimici-o”. (1 Corinteni 1:19)9

 

Pentru ca dupã cum este scris: “Cel ce se laudã în Domnul sã se laude”. (1 Corinteni 1:31)10

 

Cãci întelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru cã scris este: “El prinde pe cei întelepti în viclenia lor”. Si iarãsi: “Domnul cunoaste gândurile înteleptilor, cã sunt desarte”. (1 Corinteni 3:19-20)11

Dupã toate probabilitãtile, ce e scris se referã la aceste citate. Sf. Pavel le aminteste corintenilor cã Dumnezeu este Cel Care judecã si mãreste, iar întelepciunea si judecata omeneascã nu este de nici un folos. Este deci greu de presupus cã aceasta poate fi consideratã drept mãrturie pentru doctrina suficientei Scripturii. “Nu treceti peste ce e scris” poate fi o lozincã bunã, dar nu sprijinã în nici un fel doctrina Protestantã Numai Scriptura.

 

Bereenii

 

Al treilea pasaj din Noul Testament folosit adesea în favoarea principiului Numai Scriptura este Faptele Apostolilor 17:10-11:

Iar fratii au trimis îndatã, noaptea, la Bereea, pe Pavel si pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. Si acestia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toatã osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacã ele sunt asa.

De bunã seamã cã acest pasaj nu afirmã nemijlocit cã numai Scripturile conteazã pentru credintã si practicã. Pentru adeptii viziunii Protestante pasajul de mai sus are valoare de paradigmã. Crestinii ar trebui sã urmeze exemplul bereenilor, cercetând toate lucrurile dupã Scripturi.

Nici un crestin Ortodox nu ar nega faptul cã rãspunsul bereenilor la Evanghelie ar trebui sã serveascã drept paradigmã pentru toti crestinii. Scripturile sunt tezaurul normativ scris de credintã. Potrivit pozitiei Protestante, faptul cã Ortodocsii neagã principiul Numai Scriptura echivaleazã cu desconsiderarea autoritãtii Scripturilor. Nimic nu ar putea fi ai eronat.

A spune cã Scripturile sunt expresia normativã scrisã a propovãduirii Apostolilor nu implicã în mod necesar faptul cã ele sunt si suficiente prin ele însele. Înseamnã doar cã Scripturile nu pot fi contrazise. Sfântul Pavel s-a dus la sinagoga din Bereea si L-a propovãduit pe Hristos ca Mesia. Bereenii au comparat ceea ce a spus Pavel cu profetiile Vechiului Testament. Multi au ajuns sã creadã cã Hristosul propovãduirii lui Pavel si Hristosul (Mesia) Profetiilor este unul si acelasi.

Desigur cã Scripturile pe care bereenii le-au cercetat au fost cãrtile Vechiului Testament. Dacã acest pasaj implicã autosuficienta Scripturilor, înseamnã cã el implicã autosuficienta Vechiului Testament, nu al celui Nou.

Un alt aspect interesant al acestui pasaj este faptul cã bereenii sunt numiti mai buni la suflet nu atât pentru cã au cercetat Scripturile, cât pentru cã au fost râvnitori sã primeascã Cuvântul Domnului. Atât KJV (King James Version) cât si NIV (New International Version) traduc eronat versetul 11. Editia RSV (Revised Standard Version) este mai aproape de originalul grecesc.12 Adevãrata diferentã între bereeni si tesaloniceni consta în receptivitatea lor fatã de propovãduirea Evangheliei.

 

Nu adãuga la aceastã carte

Ultimul text-mãrturie din Noul Testament pe care Protestantii l-au folosit pentru a sustine doctrina Numai Scriptura este Apocalipsa 22:18-19:

Si eu mãrturisesc oricui ascultã cuvintele proorociei acestei cãrti: De va mai adãuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; iar de va scoate cineva din cuvintele cãrtii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfântã si de la cele scrise în cartea aceasta.

Dintre toate pasajele care au fost citate, aceste versete par sã sprijine cel mai mult ideea autosuficientei. Din nou, dacã ne înhãmãm sã examinãm contextul în care aceste versete apar, vom descoperi cã ele au foarte putin de a face cu o doctrinã sistematicã a autoritãtii biblice.

William Barclay observã cã astfel de afirmatii sunt frecvente în literatura anticã. Avertizãri asemãnãtoare gãsim si în Deuteronomul 4:2, 12:2 si în Pilde 30:5,6. Dintre apocrife, Cartea lui Enoh avertizeazã si ea împotriva modificãrii textului. Scopul acestor avertismente, potrivit lui Barclay, este sã se asigure transmiterea exactã a cãrtilor, fãrã modificãri operate de scribi:

În vechime, pentru cã toate cãrtile erau copiate de mânã de cãtre scribi si fiecare stia cât de usor era pentru un scrib sã facã greseli la copiere, s-a ajuns ca de regulã sã se adauge la sfârsitul fiecãrei cãrti un avertisment solemn împotriva unor astfel de modificãri. În lumina acelui obicei se cuvine sã citim cuvintele lui Ioan. A folosi acest pasaj drept inspiratie verbalã este o eroare.13

Observând legãtura cu Deuteronomul 4:2, Childs obiecteazã motivând cã versetul este doar un comentariu editorial adresat copistilor. Potrivit lui Childs:

…este un avertisment adresat cu scopul de a preveni pervertirea adevãrului cãrtii (potrivit lui Beckwith). De la început aceastã formulã a servit la întãrirea autoritãtii revendicate de carte.14 

Cu alte cuvinte, acest pasaj este un avertisment solemn împotriva modificãrii mesajului acestei cãrti, care este o revelatie datã de Dumnezeu. Donald Selby sustine cã aceste versete, împreunã cu cele introductive care afirmã sursa divinã a revelatiei “reprezintã o tentativã de canonicitate”.15

 Ceea ce conteazã e cã aceste versete se referã la Revelatia datã Sf. Ioan. Trimiterea este fãcutã special la cuvinteleprofetiei acestei cãrti. Nimic din context nu sugereazã cã ele se referã la Scripturi luate ca întreg si desigur nu aflãm nici un indiciu cã ele ar sta la baza unei teorii generale a suficientei scripturale.

Si dacã am extinde sensul acestor versete pentru a acoperi întregul  canon al Scripturii, la ce concluzie am ajunge? La aceea cã Dumnezeu a dat canonul Scripturii si cã el nu poate fi schimbat. A spune cã textul nu trebuie schimbat este una, iar a spune cã textul este suficient în sine este cu totul altceva.

 

Scriptura în context

 

Biserica Ortodoxã crede cu tãrie cã toatã Scriptura este insuflatã de Dumnezeu. Ea este pe deplin convinsã de autoritatea Scripturilor ca document normativ al revelãrii de Sine a lui Dumnezeu înaintea oamenilor. Este la fel de convinsã cã textul Scripturii nu trebuie modificat nici prin adãugare, nici prin împutinare.16 Ea recunoaste cã Scripturile sunt o mãrturie unicã, insuflatã de Însusi Dumnezeu, si nu trebuie schimbate pentru a “se adapta vremurilor”.17

Si totusi, Biblia – inclusiv originea divinã a ei – este doar o carte. Nu are pretentia sã fie suficientã în sine. Scripturile (amândouã Testamentele) au fost produse în contextul dialogului lui Dumnezeu cu Israel (Vechiul si Noul Israel). Acest context, aceastã relatie vie a lui Dumnezeu cu Poporul Sãu, nu este altceva decât traditie. În afara acestei traditii sfinte, Biblia îsi pierde necesarul punct de referintã. Tratatã ca un “text nud”, ea devine roaba traditiei pe care cititorul se întâmplã sã o mosteneascã.

Insistenta cu care Protestantii impun principiul Numai Scriptura este nu atât eronatã cât imposibilã. Autorii inspirati ai Scripturilor nu revendicã autosuficienta scrierilor lor tocmai pentru cã ei au scris într-un context anume si s-au asteptat ca scrierile lor sã fie citite din perspectiva acelui context – relatia vie a lui Dumnezeu cu omul în Bisericã. Pentru a întelege pe deplin aceasta, este nevoie sã vedem ce au avut de spus autorii Noului Testament în legãturã cu traditia.