Cap 7 Natura Traditiei

 

 

Cercetati Scripturile, că socotiti că în ele aveti viată vesnică. Si acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Si nu voiti să veniti la Mine, ca să aveti viată! (Ioan 5:39-5:40)

 

În apărarea principiului Numai Scriptura, apologetii Protestanti dau vina pe teologia Romano-Catolică. Se stie că Romano-Catolicii acceptă două surse de autoritate – Scriptura si traditia – si că traditiei i se acordă aceeasi importantă ca Scripturii. De asemenea, se stie că importanta dată de Romano-Catolici traditiei a dus la aparitia unor doctrine moderne precum Conceptia Imaculată si infailibilitatea papală. Pornind de la aceste premise, Protestantii au ajuns la concluzia că principiul Numai Scriptura este singurul mijloc de a evita evolutia aberantă a doctrinei.

Întâi de toate, aberatiile doctrinare ale Bisericii Romano-Catolice nu fac parte nicidecum din traditia universală a Bisericii. Biserica Ortodoxă se opune doctrinelor Romane ale jurisdictiei papale universale, ale infailibilitătii papale, purgatoriului si ale Conceptiei Imaculate, tocmai pentru că ele nu sunt potrivit traditiei.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată pozitia Romano-Catolică, potrivit căreia ar fi două surse de autoritate. Biserica recunoaste o singură sursă de autoritate pentru credinta si practica Sa: traditia apostolică. Sfintele Scripturi sunt parte – chiar dacă cea mai importantă parte – din acea traditie. A considera Scripturile ca fiind ceva deasupra si totodată în afara traditiei e ca si cum am pune căruta înaintea calului.

 

                             O jonglerie gramaticală

 

Dacă ar fi să căutăm referintele la traditie (datină) sau traditii (datini) asa cum apar ele în editia NIV (New International Version) a Noului Testament, am găsi zece astfel de trimiteri: Matei 15:2,3,6; Marcu 7:3,5,8,9,13; Galateni 1:14; si Coloseni 2:8. În fiecare caz, traditia (datina) este prezentată într-o lumină negativă, ca ceva care s-ar opune adevărului lui Dumnezeu: Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, tineti datina oamenilor (Marcu 7:8).

Din această perspectivă e de înteles motivul pentru care Evanghelicilor le este greu să găsească trăsături pozitive pentru traditie. Cei mai multi dintre ei nu stiu că, pe lângă pasajele citate mai sus, există si alte pasaje în Noul Testament în care traditia este văzută într-o lumină pozitivă, si unde ni se porunceste să păstrăm traditiile orale transmise de Apostoli. Evanghelicii nu stiu despre aceste versete pe de o parte datorită importantei covârsitoare acordate versetelor citate mai sus, si pe de alta pentru că, într-una din cele mai răspândite editii, NIV, trei din aceste versete sunt traduse eronat, astfel că acolo traditia nu apare deloc într-o lumină pozitivă.

Cuvântul grecesc pentru traditie, paradosis, apare de treisprezece ori în Noul Testament. Nu întâmplător, editia NIV traduce paradosis ca traditie în fiecare caz, mai putin cele trei versete unde Sfântul Pavel le porunceste cititorilor să se supună traditiei. Să fie acesta un accident? O examinare atentă a versetului 2Tesalonicieni 2:15 demonstrează mai presus de orice îndoială că traducătorii NIV au evitat deliberat să traducă literal aceste versete.

Să comparăm editiile KJV (King James Version) cu NIV în acest caz:

Therefore, bretheren, stand fast, and hold the traditions which ye have been taught, whether by word, or our epistle (KJV).

 

So then, brothers, stand firm and hold to the teachings we passed on to you, whether by word of mouth or by letter (NIV).1   

Să admitem că există câteva pasaje din Noul Testament care se traduc foarte greu. Acesta însă nu este unul din ele. Sintaxa este clară, iar vocabularul este simplu. Mai mult chiar, nu există variante textuale semnificative pentru acest verset care să poată justifica traducerea din NIV. Orice student de la greacă din anul al doilea ar putea traduce corect acest verset.2 

Traducătorii editiei NIV au săvârsit, într-adevăr, un act de prestidigitatie. Am spune chiar că au făcut un remarcabil exercitiu de stil, dacă nu ar fi falsificat însusi Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Tineti predaniile pe care le-ati învătat. Predaniile (paradoseis) este un substantiv în cazul acuzativ, derivat de la verbul a preda mai departe (paradidomi). Sintagma pe care le-ati învătat (edidachthate) este o variantă de la a învăta (didasco). Editia NIV transformă verbul în substantiv – tineti învătăturile – si substantivul în verb – pe care vi le-am predat. Dacă ar fi să traducem editia NIV în greacă, în loc de paradoseis am avea didascalias, iar în loc de edidachthate am avea paredothate.

E drept că editia NIV traduce paradosis ca învătătură în 2Tesalonicieni 3:6 si de asemenea în 1Corinteni 11:2, fără toate aceste jonglerii gramaticale. Totusi, faptul că structura gramaticală a acestui verset a fost manipulată – traducătorii au dorit în mod evident să evite sintagma tautologică hold the teachings that we taught to you – este dovada că au premeditat aceasta. Traducând paradosis ca învătătură, nu ca predanie, este rezultatul unei alegeri deliberate.

 Desi editia KJV traduce paradoseis ca porunci în 1Corinteni 11:2, această modificare nu pare parte din nici un program teologic tendentios. În cazul editiei NIV însă, când paradosis este folosit cu sens negativ, este tradus ca traditie (predanie). Când este folosit cu sens pozitiv, este tradus ca învătătură. Si acesta nu este deloc un accident. Nu poate fi decât rezultatul unei decizii constiente de a traduce textul conform unui program teologic premeditat.

Întregul demers este însă încărcat de ironie. Prefata la editia NIV afirmă că

…traducătorii au fost uniti în devotamentul lor fată de autoritatea si infailibilitatea Bibliei ca însusi Cuvântul scris al lui Dumnezeu…Prioritatea numărul unu a traducătorilor a fost claritatea traducerii si fidelitatea fată de gândirea autorilor Bibliei.3 

Aici însă traducătorii au manipulat deliberat textul din dorinta de a-l conforma traditiei Protestante. Dacă Scripturile se interpretează într-adevăr autonom, de ce simt Evanghelicii nevoia de a jongla cu textul atunci când dau peste câte un verset care nu se potriveste cu teologia lor? Sau poate că traducătorii editiei NIV înteleg doctrina Sf. Pavel, în ceea ce priveste autoritatea, mai bine decât el însusi?

            Traducerea din editia NIV a lui paradosis nu face decât să evidentieze un aspect deosebit de important: Fiecare abordează Scripturile din perspectiva unei anumite traditii. Fiecare traducere este făcută în cadrul unei anumite traditii si îi reflectă caracterul. Problema cu editia NIV este că traditia Evanghelică ce l-a produs s-a depărtat mult de traditia care a produs Scripturile – traditia apostolică.    

 

Păstrati Predaniile

 

În 2Tesalonicieni 2:15 Sfântul Pavel le porunceste tesalonicenilor să păstreze predaniile pe care le-au primit. În versetul 3:6 el îi avertizează cât se poate de ferm:

Fratilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriti de orice frate care umblă fără de rânduială si nu după predania pe care ati primit-o de la noi. 

Într-un mod asemănător, Sfântul Pavel îi laudă pe corinteni pentru felul în care respectă predania: Fratilor vă laud că în toate vă aduceti aminte de mine si tineti predaniile cum vi le-am dat (1Corinteni 11:2).

Aceste versete contrastează evident cu ceea ce Sfântul Pavel spune în Coloseni 2:8: Luati aminte să nu vă fure mintile cineva cu filozofia si cu desarta înselăciune din predania omenească, după întelesurile cele slabe ale lumii si nu după Hristos. Se vede că Sfântul Pavel se referă la două feluri diferite de predanie: predaniile oamenilor si predaniile care vin de la Apostoli. Crestinilor li se porunceste să le păstreze pe acestea din urmă, fie ele scrise sau nu.

Apărătorii principiului Numai Scriptura interpretează aceste versete astfel: în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu era în curs de “scriere” mesajul apostolic se transmitea pe cale orală. Totusi, o dată ce Scripturile au fost desăvârsite, nu a mai fost nevoie de traditia orală pentru că Scripturile aveau să fie suficiente.

Am vorbit deja despre îndelungul si anevoiosul proces de canonizare si nu voi mai stărui acum asupra lui. Voi aminti însă cititorului că acest argument presupune existenta unui canon bine definit al Noului Testament, dar acest canon nu a existat până în secolul al IV-lea. Chiar dacă procesul de “scriere” avea să fie desăvârsit în timpul primei generatii al erei crestine, ce au făcut acei crestini din secolul al II-lea si al III-lea care nu aveau un canon complet al Noului Testament? Nu s-au bazat ei oare pe traditia orală? Si dacă s-a întâmplat asa, au abandonat-o atunci când canonul a numărat douăzeci si sapte de cărti?

Sfântul Pavel sau oricare alt Apostol nu si-a învătat cititorii nicicând să abandoneze traditia orală o dată ce ei au primit învătături scrise. Nu este 2Tesalonicieni o parte din canonul Noului Testament? Nu este el Cuvântul scris al lui Dumnezeu? Nu îi învată Pavel pe tesaloniceni în scris că trebuie să păstreze cu străsnicie deopotrivă predaniile pe care le-au primit oral, cât si pe cele scrise? Dacă traditia orală este complet înlocuită de cuvântul scris, asa cum sustin Evanghelicii, de ce le-a mai spus Pavel tesalonicenilor să păstreze traditia orală?

John MacArthur consideră că Pavel nu se referă deloc la traditie. Multi dintre tesaloniceni fuseseră aparent înselati să creadă că Ziua Domnului trecuse deja, datorită unei scrisori falsificate purtând numele lui Pavel. Potrivit lui MacArthur, Pavel “îi îndeamnă pe tesaloniceni să verifice toate pretentiile de adevăr prin Scriptură si prin cuvintele pe care ei le auziseră personal de pe buzele lui.”5  

MacArthur presupune că ceea ce contează în acest caz este că tesalonicenii au primit învătătură direct din gura lui Pavel, fără nici un alt intermediar.

Pavel nu îi încurajează pe tesaloniceni să primească o traditie pe care ei o primiseră prin alti intermediari. Dimpotrivă, le poruncea să primească drept adevăr infailibil numai ceea ce ei auziseră direct de la el.

Întâi de toate, să remarcăm că Pavel nu pomeneste nimic despre intermediari. De asemenea, să ne amintim că Sfântul Pavel se referă explicit la predaniile pe care le-ati primit de la noi. Este posibil să se refere la propovăduirea lui Sila si Timotei sau chiar a lui însusi – în afară de cazul în care, dintr-o dată si fără nici un motiv aparent, a ales să folosească persoana întâi plural, când în realitate se referea doar la el însusi. Pe de altă parte, Sila si Timotei nu au scris nici o carte a Noului Testament. Aparent ceea ce aveau ei de spus nu era important. Altfel, asa cum ar spune MacArthur, ar fi avut si ei propovăduirea “înscrisă” ca si Pavel. La urmă, MacArthur încheie astfel:  

Până acum sensul cu care Pavel foloseste acest cuvânt avea să fie bine definit. Nu este vorba de un adevăr transmis de la o generatie la alta, ci de o “traditie” primită direct de la el.

Să observăm că MacArthur pune cuvântul traditie între ghilimele, ca si cum ar spune “Această traditie nu e de fapt traditie”. Ar mai fi de zis câte ceva în legătură cu aceasta. Cuvântul corespunzător pentru traditie (paradosis) – cuvântul folosit de Sfântul Pavel în acest pasaj – se referă tocmai la ceea ce este transmis din generatie în generatie.

E de presupus că Sfântul Pavel a stiut ce face când a scris tesalonicenilor si si-a ales cu atentie cuvintele. E de presupus că si cuvintele Scripturii sunt acolo cu un rost anume. A fost o vreme când Evanghelicii ar fi protestat vehement dacă cineva ar fi încercat să sugereze altfel. Si iată că, printr-un joc al ironiei, un pastor Evanghelic conservator ne sugerează că Pavel voia să spună altceva decât ceea ce a scris.

Sfântul Pavel putea să folosească multe alte cuvinte în acest pasaj, cum ar fi învătătură, doctrină, instruire sau porunci. Si totusi el a ales să folosească traditia (predania), cuvânt ce presupune un întreg proces de transmitere a ceva de la o generatie la alta. A sugera că Pavel a vrut să spună altceva decât ceea ce e scris echivalează cu a săvârsi cel mai cumplit act de violentă fată de text.

Desigur, ceea ce vrea să spună MacArthur aici este că acest pasaj e depăsit de timp, că el se referă la tesalonicenii primului veac, nu la noi. Asa cum unii sustin că era miracolelor a încetat o dată cu disparitia ultimului Apostol, Evanghelicii sustin că era traditiei orale a încetat brusc la sfârsitul primului secol. Este deci riscant să alegem arbitrar care părti din Scriptură nu mai sunt valabile pentru noi.6      

 

Natura Traditiei

 

Să comparăm abordarea lui MacArthur si a altor Evanghelici cu cea a Sf. Ioan Hrisostomul, de departe cel mai mare predicator al Bisericii din toate timpurile. Hrisostomul – al cărui nume s-ar traduce literal “gură de aur” – a fost cunoscut mai cu seamă pentru prezentarea Bibliei verset cu verset. Iată ce are el de spus în legătură cu sus-pomenitul pasaj:

Deci, dar fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Din aceasta se vede că ei nu au transmis totul prin epistolă, multe lucruri rămânând nescrise. La fel ca cele scrise, cele nescrise sunt si ele demne de crezut. Să dăm deci crezare si Traditiei Bisericii. Este Traditie? Nu mai căutati atunci altceva. (Omiliile pentru Epistola a doua către Tesaloniceni 4:2).

Adevărata problemă aici este că Evanghelici precum MacArthur pe de o parte, si Părinti ai Bisericii precum Sf. Ioan Hrisostomul pe de altă parte, concep natura crestinismului total diferit. Pentru Evanghelici crestinismul este un “sistem de adevăr” care e “ infailibil păstrat” numai în Scriptură. Pentru Părintii Ortodocsi însă, crestinismul nu este un “sistem”, ci viată în Hristos. Această viată nu poate fi redusă numai la idei enuntate în scris.

Sf. Pavel însusi clarifică aceasta în 2Tesaloniceni 3:6: 

Fratilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriti de orice frate care umblă fără de rânduială si nu după predania pe care ati primit-o de la noi.

Apoi el scrie despre ce întelege prin umblarea sa între frati, despre cum a lucrat astfel ca să nu împovăreze pe nimeni dintre ei, desi avea dreptul, în calitate de Apostol, să fie ajutat de ei.

Când se referă la acest pasaj, MacArthur pune traditia între ghilimele:

Ce este această “traditie”? Este o teologie a Fecioarei, sunt dogme despre eficienta moastelor sau alte învătături ale Romano-Catolicismului? Nicidecum. Este pur si simplu doctrina practică apostolică învătată si trăită prin exemplu de sine în timp ce Pavel se afla printre tesaloniceni.

 MacArthur identifică corect traditia despre care Sf. Pavel spune că este “doctrina practică apostolică învătată si trăită prin exemplu de sine în timp ce Pavel se afla printre tesaloniceni”. Totusi, el crede că apără astfel conceptul traditiei apostolice. Faptul că pune traditia între ghilimele dovedeste că nu consideră aceasta să fie traditie. El defineste traditia în termenii discutabilelor doctrine Romano-Catolice, adică printr-un set de idei.

Aici trebuie căutată eroarea fundamentală a lui MacArthur. El nu întelege că această “doctrina practică apostolică învătată si trăită” este tocmai traditia Bisericii. MacArthur însă este una din victimele premisei Protestante potrivit căreia crestinismul este o ideologie. De aceea el concepe traditia în termeni de idei.

Traditia nu este un set de doctrine paralele si mai putin însemnate decât doctrinele din Sfânta Scriptură. Este viata pe care Hristos a lăsat-o mostenire Apostolilor Săi, care, la rândul lor, au lăsat-o mostenire Bisericilor pe care ei le-au întemeiat. Aici si numai aici, în această viată – traditia – Scripturile pot fi corect întelese. De aceea Sf. Pavel a insistat atât de stăruitor ca tesalonicenii să tină predaniile pe care le-au învătat – viata pe care el le-a lăsat-o mostenire. Doar asa vor sti ei să deosebească epistolele mincinoase de cele adevărate. Doar asa vor întelege pe deplin ceea ce Sf. Pavel le-a scris.

Sf. Vasile cel Mare (sec. al IV-lea), în tratatul său Despre Duhul Sfânt arată fără echivoc cum traditia este mai mult decât un set de idei. Această scriere a fost prilejuită de controversa Eunomiană. Eunomienii au luat în serios Arianismul, ajungând să afirme nu doar că Fiul este o făptură diferită de Dumnezeu, ci si că Sfântul Duh este si mai diferit decât Fiul.7 Cu alte cuvinte, Duhul nu trebuie inclus alături de Tată si Fiu, si desigur nu este vrednic de laudă. Ei afirmă că doxologia “Slavă Tatălui si Fiului cu Duhul Sfânt” nu este biblică. Sf. Vasile răspunde că doar fiindcă ceva nu a fost scris, nu înseamnă că nu este un element autentic al traditiei apostolice:

În ceea ce priveste învătăturile Bisericii, fie ele proclamate tuturor (kerygma), fie rezervate membrilor depozitarului de credintă (dogmata), am primit unele pe cale scrisă, în vreme ce altele ne-au fost transmise în taină prin traditia apostolică. Ambele surse au aceeasi însemnătate. Nimeni nu ar tăgădui pe una din ele – în orice caz, nimeni din cei învătati cu rânduiala Bisericii. Dacă am tăgădui obiceiurile nescrise, considerându-le de o importantă neînsemnată, am mutila însăsi Evanghelia, chiar cu bune intentii – sau am reduce învătăturile Evangheliei la niste vorbe goale (Paragraful 66).8

Sf. Vasile descrie în continuare unele din obiceiurile pe care Biserica le-a primit prin traditie, inclusiv însemnarea cu semnul crucii a celor care se botează, rugăciunile euharistice si Botezul prin triplă cufundare. Desi aceste practici sunt necunoscute de către Protestantii de azi, ele sunt mărci ale vietii Bisericii din primele veacuri si rămân mărci ale vietii Bisericii de azi în Biserica Ortodoxă.

Să observăm mai ales ce spune Sf. Vasile că se întâmplă dacă dispretuim traditiile nescrise: “am reduce învătăturile Evangheliei la niste vorbe goale”. Crestinismul este viată în Hristos. El implică nu numai consimtirea unui set de doctrine, ci si un comportament moral si – la fel de important – participare la comunitatea drept-măritoare, care nu e altceva decât Trupul lui Hristos. Prin urmare, a reduce crestinismul la un set de idei ce pot fi continute într-o carte înseamnă a “mutila însăsi Evanghelia” – adică a o văduvi de chiar viata sa: pentru că litera ucide, iar duhul face viu. (2 Corinteni 3:6)

Sf. Vasile explică în continuare de ce aceste practici au rămas nescrise până în vremea lui:

Nu sunt oare de găsit toate aceste lucruri în învătături nescrise si nepublicate, pe care părintii nostri le-au păzit în taină, ferindu-le de nedorite amestecuri si de vulgara curiozitate? Ei si-au învătat bine lectia: venerarea tainelor este cel mai bine însotită de tăcere. Cei neinitiati nici măcar nu erau îngăduiti să participe la taine; cum dar să asteptăm ca aceste învătături să fie etalate în documente publice?

Sf. Vasile aduce aici în discutie o chestiune interesantă. Suntem obisnuiti ca oricine să poată lua parte la slujbe. Într-adevăr, în multe biserici Evanghelice slujbele de “închinare” au ca scop principal atragerea si convertirea vizitatorilor. Nu asa s-au întâmplat lucrurile în Biserica primară. Închinarea era, în cea mai mare parte, o practică rezervată celor initiati. În timpul liturghiei de Duminică, după citirea Scripturilor si a predicii, vizitatorii, cei care se pregăteau pentru Botez (catehumenii) si cei care făceau penitentă – pe scurt toti cei inapti pentru a lua Împărtăsania – trebuiau să plece. Doar cei care se cuminecau puteau rămâne pentru prăznuirea Împărtăsaniei.

Nu numai că celor ce se pregăteau pentru Botez nu li se îngăduia să rămână pentru Împărtăsanie, dar nici nu primeau detalii despre Botezul lor sau despre viata liturgică a Bisericii până când nu erau practic botezati. Înainte de Botez au auzit mesajul de bază al Evangheliei în ceea ce priveste credinta si pocăinta, primind îndrumări morale. Pe măsură ce înaintau duhovniceste erau învătati despre articolele Crezului. Numai după Botez aveau să fie învătati despre tainele – adică sacramentele - Bisericii. Sf. Chiril al Ierusalimului (sec. al IV-lea) explică aceasta în mesajul său adresat celor ce tocmai primiseră botezul crestin:

De mult doresc, cu adevărat născuti si preaiubiti copii ai Bisericii, să vă vorbesc despre aceste Taine duhovnicesti si ceresti; stiind însă bine că văzul este mai convingător decât auzul, am asteptat acest prilej; ca găsindu-vă mai pregătiti să ascultati cuvintele mele, având această experientă a voastră de acum, as dori să vă călăuzesc către o pajiste si mai luminoasă si mai bine mirositoare a acestui rai; mai cu seamă că v-ati făcut vrednici să primiti sfintele Taine, numărându-vă printre cei vrednici de dumnezeiescul si de viată dătătorul Botez. Înainte de a vă învesmânta cu desăvârsita învătătură, vă voi vorbi acum despre aceste lucruri pentru ca să cunoasteti rostul celor săvârsite în seara Botezului vostru (Cateheza Mistagogică I).9

Să observăm accentul pus aici pe experientă. Convertitii nu au fost învătati nimic despre tainele Bisericii până când au fost initiati în viata sacramentală a Bisericii prin Botez. Multe din lucrurile pe care Sf. Chiril a continuat să le descrie în prelegerile sale următoare nu fuseseră scrise nicicând înainte. Si nici măcar atunci, el nu a încercat să ofere o descriere completă a vietii nevăzute a Bisericii – de parcă o astfel de descriere ar fi posibilă. Încă o dată vedem cum crestinismul este o viată ce se cere trăită, iar acea viată nu e altceva decât sfânta traditie, pe care Vladimir Lossky o numeste atât de inspirat “viata Duhului Sfânt în Biserică”.

Tocmai viata sacramentală a Bisericii este citată de Sf. Vasile ca dovadă că Biserica a crezut întotdeauna în divinitatea Duhului Sfânt:  

Timpul nu mi-ar îngădui să enumăr toate tainele nescrise ale Bisericii, astfel că mă voi opri doar la aceasta: în care scrieri aflăm mărturia de credintă în Tată, Fiu si Duhul Sfânt? Dacă e să credem în ceea ce am fost botezati, atunci trebuie să facem mărturia de credintă în aceeasi termeni ca ai botezului nostru. De vreme ce am primit acei termeni prin traditia botezului, să-i lăsăm pe adversarii nostri să urmeze si ei principiile religiei adevărate si să ne îngăduie să îl slăvim pe Dumnezeu la fel cum ne mărturisim credinta. Dacă acestia refuză să ne accepte doxologia fiindcă nu avem o autorizatie scrisă pentru ea, să ne dea ei dovada scrisă pentru mărturia de credintă si alte practici pe care le-am enumerat. Fiind atât de multe traditii nescrise, de mare importantă în taina religiei adevărate, cum pot ei să refuze îngăduirea folosirii unui singur cuvânt transmis de Părinti – un cuvânt ce a rămas în practica bisericilor nedenaturate, transmise involuntar prin obicei? Nu pot întelege că argumentele pentru acest cuvânt sunt întemeiate, iar contributia sa la puterea tainei nu este nicidecum neînsemnată (Paragraful 67)?

Eunomienii – “vrăjmasii Duhului” – erau adeptii principiului Numai Scriptura. Pentru că nu au găsit doxologia “Slavă Tatălui si Fiului cu Duhul Sfânt” în Biblie, ei au considerat-o inacceptabilă. Au spus că ea este dovada că Duhul Sfânt nu este divin. Într-un mod asemănător, multi eretici din ziua de azi afirmă că cuvântul Treime nu apare în Biblie.

Argumentul folosit de Sf. Vasile în favoarea traditiei nu echivalează cu afirmarea traditiei ca autoritate secundă sau regentă fată de Scripturi.10 Dimpotrivă, Sf. Vasile afirmă că Biserica trăieste ceea ce este mărturisit în Biblie. În nici un caz această viată nu se poate reduce la formule verbale si nici nu se poate cataloga într-o carte, fie ea si Sfânta Scriptură. Unele lucruri au fost scrise, altele nu, dar viata este una si aceeasi – viata în Hristos prin Duhul Sfânt.

Pentru că Evanghelicii sunt atât de departe de viata de zi cu zi a Bisericii primare, pentru că sunt atât de obisnuiti cu slujbe de “închinare” ce constau în câteva cântece si o predică lungă, pentru că sunt atât de îndoctrinati cu ideea că crestinismul constă aproape exclusiv în “cunoasterea mântuitoare” ei nu mai pot întelege adevărata natură a traditiei. În capitolul următor vom examina Biserica primelor două veacuri pentru a vedea felul în care primii crestini îsi trăiau viata în Hristos. Vom examina deci traditia trăită.     



1 Editia NIV oferă ca variantă cuvântul tradition (predanie), într-o notă de subsol. Aceasta însă ridică două probleme. Mai întâi se sugerează că tradition (predanie) este o traducere alternativă. Nu este asa. Este traducerea literală a cuvântului. În al doilea rând, referintele de la subsol nu apar în concordantă. Astfel, cine ar dori să cerceteze modurile de întrebuintare ale traditiei (predaniei) în Noul Testament folosind concordanta din editia NIV nu va găsi acest verset (sau 2Tesalonicieni 3:6 sau 1Corinteni 11:2).

2 άρα οΰν, άδελΦοί, στήκετε, καί κρατείτε τάς παραδόσεις άς έδιδάχθητε είτε διά λόγου είτε δι’ έπιστολής ήμών. 

3 The NIV Study Bible / Biblia NIV comentată (Grand Rapids: Zondervand, 1985), p. xi.

5 MacArthur, pp. 151-183.

6 Nu procedează oare la fel si liberalii care sustin că standardele de moralitate din Noul Testament sunt depăsite de timp si că nu mai sunt relevante pentru crestinii epocii moderne?

7 Pelikan oferă o privire de ansamblu asupra controverselor apărute în jurul divinitătii Duhului Sfânt în sec. al IV-lea în cartea sa Emergence / Nasterea, pp. 211 si urm.

8 Cf. traducerii în limba engleză de David Anderson (Crestwood, NY:SVS Press, 1980), pp. 98 si urm.

9 On the Christian Sacraments / Despre sacramentele crestine, ed. de F.L.Cross (Crestwood, NY: SVS Press, 1986), p. 53

10 Comentariul Pr. Georges Florovsky în această privintă este semnificativ: “Astfel, ‘tradita nescrisă’ formată din rituri si simboluri, nu adaugă nimic continutului credintei biblice: nu face decât să o pună în evidentă si mai mult.”       “The Function of Tradition in the Ancient Church” / “Functia Traditiei în Biserica Primară”  - articol publicat initial în The Greek Orthodox Theological Review  / Revista teologică Ortodoxă greacă (IX, 2, 1963). Articolul a fost ulterior publicat în Bible, Church, Tradition: An Eastern Orthodox View / Biblia, Biserica, Traditia – O viziune Ortodoxă (Belmont, MA: Nordland Publishing Co., 1972), pp. 73-92.