Epilog

 Ortodoxia si miscarea ecumenicã

Voi sunteti lumina lumii… asa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor, asa încât sã vadã faptele voastre cele bune si sã slãveascã pe Tatãl vostru Cel din ceruri. (Matei 5:14, 16)

În aceastã carte am vorbit fãrã ocolisuri despre pretentia Bisericii Ortodoxe de a fi singura Bisericã adevãratã a lui Hristos. Nu mai mirã pe nimeni faptul cã nouã, celor din vremurile moderne, nu ne place sã ni se spunã cã o Bisericã este adevãrata Bisericã. O astfel de afirmatie îndrãzneatã ne-ar vexa sensibilitãtile democratice. Cu toate acestea, nimeni nu poate întelege Ortodoxia fãrã sã înteleagã aceastã pretentie a ei.

Pe aceastã bazã a participat Biserica Ortodoxã la miscarea ecumenicã.1  Calitatea de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) al Bisericii Ortodoxe are ca raison d’être tocmai dorinta de a mãrturisi lumina lui Hristos, doctrina purã a Apostolilor.

Pentru multi însã, participarea Ortodoxã la CMB aduce mai degrabã confuzie decât o limpezire a lucrurilor. Multi Evanghelici presupun cã Biserica Ortodoxã împãrtãseste teologia liberalã a celor mai zgomotosi membri din miscarea ecumenicã. Nãdãjduiesc cã prezentul volum va spulbera aceastã interpretare eronatã.

Mult mai importantã pentru noi este însã confuzia care se naste în legãturã cu natura relatiei dintre Ortodoxie si alte comunitãti crestine. Participarea Ortodoxã la dialogul ecumenic pare sã implice faptul cã Ortodocsii “recunosc” într-o anumitã mãsurã celelalte biserici ca egale, iar o eventualã “unire a bisericilor” ar fi posibilã.2

Confuzia se naste din aceea cã membrii Ortodocsi si Protestanti ai CMB participã la miscarea ecumenicã din motive si cu scopuri foarte diferite. Rãposatul Pr. John Meyendorff a fost un veteran al dialogului ecumenic. Desi a rãmas fidel participãrii Ortodoxe la CMB, a fost constient de natura delicatã a participãrii, asa cum aratã si cuvintele lui:

Nimeni nu poate nega faptul cã ecleziologia Ortodoxã sau atitudinea sa privitoare la Bisericã nu o lasã sã participe la lucrarea Consiliului la fel ca alte comunitãti care au rezultat din Reformã. Ortodocsii si Protestantii pur si simplu nu vãd acelasi lucru în Consiliul Mondial al Bisericilor.3

Protestantii, în cea mai mare parte, vãd în Bisericã o entitate invizibilã sau una care asteaptã sã se desãvârseascã. Multi dintre ei se multumesc sã se angajeze în programe de cooperare si rugãciune comunã. Lãsând nerezolvate disputele doctrinale de veacuri, ei sperã sã ajungã la “unitatea Bisericii” prin dialog.

Pentru Ortodocsi aceastã abordare nu este numai gresitã, ci si ereticã.4 Biserica nu este o institutie omeneascã, Ea este Trupul lui Hristos. Unitatea Ei este unitatea lui Hristos. Ea nu poate fi împãrtitã, asa cum Hristos nu poate fi împãrtit.5 Scopul participãrii Ortodoxe la dialogul ecumenic este de a-i chema pe toti oamenii la unirea cu Hristos în singura, adevãrata Bisericã a lui Hristos:

Nu poate exista decât o Bisericã, pentru cã Hristos a întemeiat o singurã Bisericã. În aceastã Bisericã toti trebuie sã intre pentru a trãi într-o comuniune desãvârsitã cu Dumnezeu, cu semenii si cu toatã creatia.6

Dat fiind cã Ortodocsii si Protestantii înteleg atât de diferit scopul dialogului ecumenic, nu e de mirare cã aceste dialoguri au adus atât de putinã roadã. Dupã formarea CMB principalele denominatii Protestante care alcãtuiesc majoritatea miscãrii ecumenice s-au îndepãrtat parcã si mai mult de teologia Ortodoxã, în loc sã se apropie de ea.7 Mai mult decât atât, nu cunosc nici o bisericã Protestantã care sã se fi convertit si sã fi fost primitã în Biserica Ortodoxã ca urmare a dialogului ecumenic.8

De aceea, multi din Biserica Ortodoxã, printre care mã numãr si eu, cred cã Biserica ar trebui sã se retragã din miscarea ecumenicã. La vremea scrierii acestei cãrti, Bisericile din Ierusalim si Georgia s-au retras din CMB, iar Biserica din Serbia este pe cale de a o face. Mai mult chiar, existã miscãri puternice în aceastã directie în Rusia, Grecia si Statele Unite. Din perspectiva unei analize sumare a costului / cãstigului este evident cã participarea Ortodoxã la CMB a produs foarte putine roade si multã confuzie – chiar si în rândul Ortodocsilor.

Desi a rãmas fidel miscãrii ecumenice, Pr. John Meyendorff a întrezãrit nori grei care o amenintau încã de pe atunci:

Pentru a da roade mai multe, pentru a exercita o influentã mai mare în timpul discutiilor, ei [Ortodocsii] ar trebui sã participe mai eficient si sã fie prezenti în numãr mai mare. Dacã nu se va întâmpla asa, în viitorul apropiat majoritatea Protestantã din Consiliu, printr-un proces de logicã internã, va directiona organizatia pe un drum incompatibil cu principiile Ortodoxe si va face prezenta lor imposibilã.9    

În ciuda unei participãri Ortodoxe mai numeroase fatã de vremea când Pr. John a scris rândurile de mai sus, “procesul de logicã internã” si-a continuat nestingherit evolutia. Pentru multi Ortodocsi din ziua de azi, previziunea Pr. John s-a adeverit.10

În ansamblu, Evanghelicii conservatori au stat fie la periferie, fie au evitat pur si simplu orice fel de legãturã cu miscarea ecumenicã. N-as putea spune cã îi condamn. Este însã extrem de important pentru Evanghelici sã înteleagã cã Biserica Ortodoxã cheamã nu la dialog sau la discutii, ci la convertire.

Biserica nu îsi propune sã judece destinul celor din afara Ei; Dumnezeu Însusi este Cel Care le judecã pe toate. Si totusi, din dragostea Ei pentru omenire, Ea îi cheamã pe toti sã I se alãture. Biserica, si numai Ea, este Trupul lui Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efeseni 1:23). Spre aceastã plinire cheamã Ea lumea. Spre aceastã plinire te cheamã si pe tine: Si Duhul si mireasa zic: “Vino” (Apocalipsa 22:17).