Epilog
Ortodoxia
si miscarea ecumenică
Voi
sunteti lumina lumii… asa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,
asa încât să vadă faptele voastre cele bune si să slăvească pe Tatăl
vostru Cel din ceruri.
(Matei 5:14, 16)
În această carte am vorbit fără ocolisuri despre pretentia Bisericii
Ortodoxe de a fi singura Biserică adevărată a lui Hristos. Nu mai miră pe
nimeni faptul că nouă, celor din vremurile moderne, nu ne place să ni se spună
că o Biserică este adevărata Biserică. O astfel de afirmatie îndrăzneată
ne-ar vexa sensibilitătile democratice. Cu toate acestea, nimeni nu poate întelege
Ortodoxia fără să înteleagă această pretentie a ei.
Pe
această bază a participat Biserica Ortodoxă la miscarea ecumenică.1
Calitatea de membru în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) al
Bisericii Ortodoxe are ca raison d’ętre tocmai dorinta de a mărturisi
lumina lui Hristos, doctrina pură a Apostolilor.
Pentru
multi însă, participarea Ortodoxă la CMB aduce mai degrabă confuzie decât o
limpezire a lucrurilor. Multi Evanghelici presupun că Biserica Ortodoxă împărtăseste
teologia liberală a celor mai zgomotosi membri din miscarea ecumenică. Nădăjduiesc
că prezentul volum va spulbera această interpretare eronată.
Mult
mai importantă pentru noi este însă confuzia care se naste în legătură cu
natura relatiei dintre Ortodoxie si alte comunităti crestine. Participarea
Ortodoxă la dialogul ecumenic pare să implice faptul că Ortodocsii
“recunosc” într-o anumită măsură celelalte biserici ca egale, iar o
eventuală “unire a bisericilor” ar fi posibilă.2
Confuzia
se naste din aceea că membrii Ortodocsi si Protestanti ai CMB participă la
miscarea ecumenică din motive si cu scopuri foarte diferite. Răposatul Pr.
John Meyendorff a fost un veteran al dialogului ecumenic. Desi a rămas fidel
participării Ortodoxe la CMB, a fost constient de natura delicată a participării,
asa cum arată si cuvintele lui:
Nimeni
nu poate nega faptul că ecleziologia Ortodoxă sau atitudinea sa
privitoare la Biserică nu o lasă să participe la lucrarea Consiliului la fel
ca alte comunităti care au rezultat din Reformă. Ortodocsii si Protestantii
pur si simplu nu văd acelasi lucru în Consiliul Mondial al Bisericilor.3
Protestantii,
în cea mai mare parte, văd în Biserică o entitate invizibilă sau una care
asteaptă să se desăvârsească. Multi dintre ei se multumesc să se angajeze
în programe de cooperare si rugăciune comună. Lăsând nerezolvate disputele
doctrinale de veacuri, ei speră să ajungă la “unitatea Bisericii” prin
dialog.
Pentru
Ortodocsi această abordare nu este numai gresită, ci si eretică.4
Biserica nu este o institutie omenească, Ea este Trupul lui Hristos. Unitatea
Ei este unitatea lui Hristos. Ea nu poate fi împărtită, asa cum Hristos nu
poate fi împărtit.5 Scopul participării Ortodoxe la
dialogul ecumenic este de a-i chema pe toti oamenii la unirea cu Hristos în
singura, adevărata Biserică a lui Hristos:
Nu
poate exista decât o Biserică, pentru că Hristos a întemeiat o singură
Biserică. În această Biserică toti trebuie să intre pentru a trăi într-o
comuniune desăvârsită cu Dumnezeu, cu semenii si cu toată creatia.6
Dat
fiind că Ortodocsii si Protestantii înteleg atât de diferit scopul dialogului
ecumenic, nu e de mirare că aceste dialoguri au adus atât de putină roadă.
După formarea CMB principalele denominatii Protestante care alcătuiesc
majoritatea miscării ecumenice s-au îndepărtat parcă si mai mult de teologia
Ortodoxă, în loc să se apropie de ea.7
Mai mult decât atât, nu cunosc nici o biserică Protestantă care să se fi
convertit si să fi fost primită în Biserica Ortodoxă ca urmare a dialogului
ecumenic.8
De
aceea, multi din Biserica Ortodoxă, printre care mă număr si eu, cred că
Biserica ar trebui să se retragă din miscarea ecumenică. La vremea scrierii
acestei cărti, Bisericile din Ierusalim si Georgia s-au retras din CMB, iar
Biserica din Serbia este pe cale de a o face. Mai mult chiar, există miscări
puternice în această directie în Rusia, Grecia si Statele Unite. Din
perspectiva unei analize sumare a costului / căstigului este evident că
participarea Ortodoxă la CMB a produs foarte putine roade si multă confuzie
– chiar si în rândul Ortodocsilor.
Desi
a rămas fidel miscării ecumenice, Pr. John Meyendorff a întrezărit nori grei
care o amenintau încă de pe atunci:
Pentru
a da roade mai multe, pentru a exercita o influentă mai mare în timpul
discutiilor, ei [Ortodocsii] ar trebui să participe mai eficient si să fie
prezenti în număr mai mare. Dacă nu se va întâmpla asa, în viitorul
apropiat majoritatea Protestantă din Consiliu, printr-un proces de logică
internă, va directiona organizatia pe un drum incompatibil cu principiile
Ortodoxe si va face prezenta lor imposibilă.9
În
ciuda unei participări Ortodoxe mai numeroase fată de vremea când Pr. John a
scris rândurile de mai sus, “procesul de logică internă” si-a continuat
nestingherit evolutia. Pentru multi Ortodocsi din ziua de azi, previziunea Pr.
John s-a adeverit.10
În
ansamblu, Evanghelicii conservatori au stat fie la periferie, fie au evitat pur
si simplu orice fel de legătură cu miscarea ecumenică. N-as putea spune că
îi condamn. Este însă extrem de important pentru Evanghelici să înteleagă
că Biserica Ortodoxă cheamă nu la dialog sau la discutii, ci la convertire.
Biserica
nu îsi propune să judece destinul celor din afara Ei; Dumnezeu Însusi este
Cel Care le judecă pe toate. Si totusi, din dragostea Ei pentru omenire, Ea îi
cheamă pe toti să I se alăture. Biserica, si numai Ea, este Trupul lui
Hristos, plinirea Celui ce plineste toate întru toti (Efeseni 1:23).
Spre această plinire cheamă Ea lumea. Spre această plinire te cheamă si pe
tine: Si Duhul si mireasa zic: “Vino” (Apocalipsa 22:17).
1
“Fundamentala întelegere de sine a Bisericii Ortodoxe…a servit întotdeauna
drept punct de pornire pentru participarea Ortodoxă la miscarea
ecumenică.” Circulara privitoare la unitate crestină si
ecumenism emisă de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America.
2 De
fapt, participarea Ortodoxă la CMB se bazează pe Declaratia
de la Toronto din 1950 care afirmă că participarea la Consiliu nu
este conditionată de recunoasterea celorlalti membri
ca Biserici în sensul deplin al cuvântului: “Consiliul Mondial nu poate
si nu trebuie să fie fundamentat pe nici o conceptie anume a
Bisericii…. Calitatea de membru nu presupune ca fiecare Biserică să
se raporteze la celelalte Biserici membre ca la Biserici în adevăratul
sens al cuvântului.” Citat în Meyendorff, The Orthodox Church /
Biserica Ortodoxă, p. 222.
3
The Orthodox Church: Its Past and Its Role in the World Today / Biserica
Ortodoxă: Trecutul si rolul ei în lumea de azi, editia a
treia revăzută (Crestwood, NY: SVS Press, 1981), p. 220.
Meyendorff adresează chestiunea implicării ecumenice si în Living
Tradition / Traditia vie, Capitolele 8 si 9, pp.
129-165.
4
Vezi,de exemplu, condamnarea ecumenismului de către Biserica Ortodoxă
Rusă din afara Rusiei in anul 1980: “Celor care atacă Biserica
lui Hristos învătând ca Biserica lui Hristos este dezbinată
în asa-zisele ‘branse’ care diferă în doctrină sau
în stilul de viată, sau că Biserica nu există într-un
mod vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate ‘bransele’
sau sectele sau denominatiile si chiar religiile vor fi unite într-un
corp comun; celor care nu deosebesc preotia si sacramentele
Bisericii de cele ale ereticilor, mărturisind ca botezul si împărtăsania
ereticilor sunt folositoare pentru mântuire; tuturor celor care cu bună
stiintă au comuniune cu sus-mentionatii eretici sau
care sustin, răspândesc sau apără noua erezie a
Ecumenismului sub pretextul dragostei frătesti sau al asa-zisei
uniri a crestinilor dezbinati, Anatema!”
5
1Corinteni 1:13.
6
Circulara despre unitatea crestinilor si ecumenism. Vezi de
asemenea anuntul Conferintei Extraordinare Unite a Sfintei Comunităti
de pe Muntele Athos din 9/22 aprilie 1980: “Dialogul cu heterodocsii
nu este condamnabil, din perspectivă Ortodoxă, dacă scopul său
este de a-i informa despre Credinta Ortodoxă si astfel de a-i
reîntoarce la Ortodoxie atunci când primesc iluminarea divină si
ochii li se deschid.”
7
Exemplul clasic este cel referitor la Bisericile Anglicane si
Episcopale. La începutul secolului XX relatiile dintre Ortodocsi
si Anglicani erau extrem de cordiale. De atunci însă, în ciuda
unor dialoguri repetate, atât Anglicanii cât si Bisericile Episcopale
au devenit tot mai liberale în teologia lor. Nu numai că amândouă
hirotonisesc acum femei ca preoti, în ciuda avertismentelor date de
Ortodocsi care condamnau aceste măsuri, dar acum amândouă
tolerează episcopi care neagă deschis principiile de bază ale
credintei crestine, precum Nasterea din Fecioară si
Învierea. Pentru o prezentare în detaliu a haosului creat în Biserica
Anglicană de un astfel de episcop, vezi William Ledwich, The Durham
Affair / Afacerea Durham (Welshpool: Stylite Publishing Ltd., 1985).
Ledwich s-a convertit la Ortodoxie ca reactie la apostazia bisericii
lui.
8
Aceasta contrastează
puternic cu numărul mare de foste congregatii Evanghelice si
Harismatice – sau de mii de indivizi – care s-au convertit la Ortodoxie
în ultimii cincisprezece ani. Aceste congregatii si acesti
indivizi nu au luat parte la miscarea ecumenică.
9
Meyendorff, The Orthodox Church / Biserica Ortodoxă, p. 224.
10
Pr. Georges Florovsky,
considerat de multi drept lider al teologilor Ortodocsi din
secolul XX a fost implicat în miscarea ecumenică aproape toată
cariera sa. Spre sfârsitul vietii însă, a ajuns la
concluzia că Ortodocsii ar trebui să se retragă din CMB.