Concluzie

 

 

          Asa-numita experientă a nasterii din nou a Protestantismului Fundamentalist este expresia tipică a religiei de consum din vremurile noastre. Nu cere de la noi decât să dorim să ne simtim mântuiti. În cercurile Protestante, 'mântuirea' a devenit o cură de moment auto-creată, o stare psihică si nicidecum o călătorie obiectivă, sacrificială, de lungă durată spre Dumnezeu, săvârsită printr-o slujire sacramentală, riguroasă. Spiritualitatea este ruptă de viata externă, măsurabilă, sacramentală din Biserică si se manifestă acum doar în lumea interiorizată a stărilor emotionale. În climatul de pietism privat pe de o parte, si de crestinism politizat pe de alta, adevărurile duhovnicesti din vechime ale Bisericii, care cândva presupuneau deopotrivă manifestări interioare si exterioare ale progresului duhovnicesc, s-au diluat treptat.[1] Viata lumească si religia sunt acum separate în compartimente total izolate.[2] Între altele, aceasta se întâmplă acum pentru că locul de întâlnire traditional între lume si religie, între carne si spirit - cu alte cuvinte Cina Euharistică - a fost abandonat. 


Continuare
Cuprins

[1]  De exemplu, în cazul episcopilor Romano-Catolici americani care au îmbrătisat cauzele stângii politice sau în cazul câtorva episcopi Ortodocsi care au îmbrătisat cauza Consiliului Mondial al Bisericilor - politizat si păgân. Asa cum notează Paul V. Mankovski,

                "[Se poate vorbi de] o criză ce afectează religia americană: prăpastia…profundă ce îi desparte pe enoriasii de rând de nomenclatura din administratie. Se vorbeste, în cercurile americane Catolice, despre un 'partid al schimbării', care 'domină liturghia, educatia religioasă, justitia, departamentul pastoral, învătământul superior Catolic…această nouă erezie este ostilă atât credintelor enoriasilor cât si traditiei care le-a format. Într-adevăr intelectualitatea a urmărit să izoleze omul de rând de traditia religioasă autentică spre a-l face mai usor manipulabil de către presiunea politică a momentului…Scopul urmărit este ca cei care detin controlul asupra retoricii prin care se exercită puterea să fie  indivizi deplin iluminati, pentru ca politicile corecte să triumfe." "Religia academică: terenul de joacă al vandalilor", First Things, mai 1992.

[2]  "Religiile false perpetuează o profundă diviziune între carne si spirit, nu între bine si rău, asa cum învată crestinismul [istoric]." Thomas Howard, A fi evanghelic nu este de ajuns (Nashville, 1984), p. 31.