Schisma

          Unul din motivele pentru care schisma - sau abuzul de putere - a fost privită drept un păcat atât de îngrozitor în Biserica primară si pentru care este încă considerată astfel de credinciosii Ortodocsi de azi este că subminează colegialitatea episcopală si puterea lor de a-si exercita autoritatea pe care Iacov si ceilalti episcopi au investit-o în urmasii lor. (1 Corinteni 1.10-17)

          Nu este nevoie de prea multă perspicacitate pentru a întelege că planul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa nu include si haosul nepocăit al celor douăzeci si trei de denominatii Protestante a căror anarhie rivală a făcut ca orice pretentie de adevăr absolut să pară acum ridicolă în ochii lumii. Nu e nevoie nici măcar să fii teolog sau jurist pentru a întelege că într-o Biserică divizată nu poate fi loc pentru disciplină.  Într-o Biserică divizată fie de haosul Protestant, fie de dictatura papală, crestinii nu pot da ascultare învătăturii explicite a lui Hristos despre cum să-si rezolve disputele. Pe de o parte nici nu există o astfel de Biserică la care să se adreseze, pe de alta există doar un monarh pământean. Potrivit Sfintei Traditii nu se poate vorbi de rânduială crestină în absenta unitătii crestine. Si mai mult chiar, ierarhia legitim istorică încă mai există cu neîntrerupte si verificabile legături mergând până în vremea Apostolilor. De aceea existenta denominatiilor Protestante este un afront continuu la pretentiile Bisericii istorice. De aceea rebeliunea Protestantismului este un păcat atât de mare si de tragic. În fine, de aceea monarhia papală politizată continuă să fie o pricină de sminteală între Bisericile din Răsărit si din Apus, indiferent dacă este vorba de un 'papă bun' sau nu.

          Protestantii si Romano-Catolicii, desi au citit Epistolele lui Petru, A Doua Epistola a lui Ioan si Epistola lui Iuda nu par să fi retinut repetatele avertizări cu privire la cei care 'le făgăduiesc libertatea, în timp ce sunt ei însisi robi stricăciunii' (2 Petru 2.19). Avertismentele împotriva dezbinărilor, vrajbei, abuzurilor asupra altora si schismei sunt atât de frecvente în Noul Testament încât chemarea la unitate bisericească, ordine si smerită colegialitate pot fi considerate tema principală a Epistolelor. Si totusi, Protestantii si cei care sprijină o papalitate dictatorială, 'infailibilă' nu par să discearnă lucrurile.

          Protestantismul a abandonat Biserica istorică si autoritatea apostolică. De aceea formele lui de slujire sunt desacralizate iar doctrina sa a ajuns un scandal haotic. Însăsi existenta acestei miscări este o invitatie la anarhie, la fel cum papalitatea Romano-Catolică este o invitatie la serii întregi de coruptie si rebeliune. Istoria Bisericii Apusene de după 1054 o demonstrează cu prisosintă.[i]

          Protestantismul nu îsi justifică existenta în nici un fel, iar mărturia clară a istoriei este o mustrare la adresa inventiei apusene a unei 'infailibile' si politizate papalităti. Alternativa, adevărată Biserica Ortodoxă istorică, este încă prezentă, asa cum întotdeauna a fost fără întrerupere încă din vremea lui Hristos. Protestantii sunt liberi să devină Ortodocsi si astfel să se alăture rădăcinii si ramurilor Bisericii apostolice. Romano-Catolicii sunt si ei liberi să se întoarcă acasă. Numai buna credintă prost înteleasă, mândria, protejarea anumitor interese individuale sau ignoranta le-ar sta în cale.[ii]