Scriptura

          Astăzi, Protestanti nedumeriti sau de bună credintă, din toate denominatiile, cu un minim sau pur si simplu inexistent fundament istoric, se folosesc de Scriptură - sau, mai corect, de interpretarea lor a Scripturii - ca singura sursă de autoritate spirituală. Si astfel au înlocuit Sfânta Traditie a Bisericii istorice cu ei însisi. Fiecare individ a ajuns propriul său 'sinod ecumenic', 'episcop' sau 'preot'. Fiecare îsi face legea după cum vrea, pretinzând că citeste Biblia iar Dumnezeu îi vorbeste direct si personal. Această fervoare a credintei individualizate este practicată în afara contextului Bisericii istorice. Fiecare Protestant pretinde că-si bazează ideile - adesea în contradictie unele cu altele - 'pe Scriptură'. Strigătul de luptă 'Sola Scriptura' a devenit sinonim cu primul vers dintr-un slagăr: "Mi-am făcut de cap!"

          Din păcate Protestantii nu citesc Biblia în contextul istoriei crestine. Iar studiul ei îl fac într-un vacuum istoric, liturgic si spiritual. Si totusi, Biserica istorică, din care provine Biblia, este cea care, singură, ne dă cheia contextului pentru a începe apoi să întelegem sensul Scripturilor. Si doar în contextul continuitătii vii a slujirii sacramentale crestinii din toate timpurile sunt uniti în una si aceeasi familie în Biserică, iar Evanghelia prinde viată si îsi află locul. [1] 

          Egocentrica si individualista 'spiritualitate' Protestantă avea să plătească scump pentru ignorarea deliberată a întelepciunii veacurilor. Protestantii 'conservatori' si cei 'liberali' nu au ajuns la o întelegere nici măcar între ei, în ce priveste care este 'mesajul' Bibliei. Ceea ce a început cu îndrăznetul strigăt "la o parte cu toti episcopii, Sola Scriptura" se sfârseste acum cu acceptarea că Biblia, luată din contextul Sfintei Traditii, Liturghiei si al rugăciunii sacramentale 'înseamnă' orice spune si face fiecare individ.

          Protestantii par să fie părintii metodei deconstructiviste. Căci ei au abandonat atât contextul spiritual cât si cel istoric în care s-a născut Biblia. Protestantismul modern afirmă acum că sensul textului rămâne inteligibil dincolo de răspunsurile emotionale individuale. Si astfel cercul subiectivitătii este complet. Credinta este personalizată în asa-zisa experientă a 'nasterii din nou'. Biserica 'trăieste în inimile noastre', sacramentele sunt 'simple simboluri' si în cele din urmă 'mesajul' Bibliei se dovedeste a fi genul de semnal pe care nebunii îl 'aud'  cu mintile lor bolnave atunci când voci secrete le 'vorbesc' lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate auzi.

          Potrivit Bisericii istorice, întrebările pe care se cuvine să le punem înainte de citirea Scripturii sunt 'cui sunt adresate aceste remarci? În care context au fost ele rostite? Ce anume le-a precedat? Ce a venit după?' Si, mai presus de toate, 'cum sunt aceste lucruri interpretate de Părintii Bisericii, cei care au fost cel mai aproape de sursă, oameni care, în multe cazuri, i-au cunoscut pe Apostoli'?"

          Se cuvine deci să ne întrebăm cum am putea întelege Biblia în contextul rugăciunii sacramentale, liturgice, si nu ca pe un exercitiu egoist de 'studiu biblic'. Din păcate multi crestini de bună credintă par să citească Biblia doar ca pe o carte 'cucernică' si 'stimulantă', nu ca pe o carte a adevărului care se cere interpretată  stăruitor în lumina Sfintei Traditii apostolice, a Sacramentelor, a Liturghiei si învătăturii Bisericii. Ei par să creadă superstitios că fiecare verset, cuvânt sau rând, în context sau în afara lui, corect tradus sau nu, ca fapt de istorie sau ca alegorie, li se adresează direct si personal într-un fel magic. Biserica însă a învătat că studiul biblic fără rugăciune si în afara contextului rugăciunii sacramentale autentice este, asa cum Sf. Evgarie Ascetul a învătat, o 'teologie a demonilor'.

          Acest gen de spiritualitate arogantă, anti-comunitară, de lectură 'intuitivă' a Bibliei, fără nici o consideratie pentru istorie, pentru rugăciune liturgică, în afara contextului sau interpretării Bisericii istorice reduce Biblia la niste fleacuri, deloc diferite de rubricile zodiacale din ziare si reviste.

          Astfel de lecturi zodiacal-cucernice iau Biblia nu drept o carte a adevărului, istoriei, alegoriei, tainei si spiritualitătii, cu o istorie îndelungă si notabilă de interpretare competentă, ci ca un fel de bilet de papagal cu un mesaj personal si magic. Îmi pare că motivatia pentru acest fel de 'studiu biblic' cu ochii la stele, pentru acest fel de 'rugăciune' care îl însoteste, este de aceeasi natură cu impulsul care îi mână pe zecile de mii de spiritualisti prost îndrumati spre ghicitorii în palmă. Este, de fapt, totala privatizare a adevărului religios si poate lovitura de gratie la adresa pretentiilor de istoricitate a crestinismului. S-a ajuns la acel gen de studiu biblic pe care Jean Jacques Rousseau si Romantismul l-ar fi aprobat. Este cea mai dezastruoasa mărturie pusă la dispozitia zeflemitorului ateu. Crestinismul biblic este o religie iratională pentru cei instabili psihic si pentru naivi.

          Si ce-i mai rău este că o astfel de abordare individualistă, subiectivă a Bibliei îndepărtează lectura ei de contextul comunitătii de credinciosi. Când Biblia este studiată în afara contextului Bisericii, când fiecare asteaptă ca Dumnezeu să i se adreseze individual, practicarea unei astfel de religiozităti devine încă un exercitiu egoist între multe altele care au invadat lumea noastră individualistă.

          Câtiva Protestanti, chiar si dintre cei care se consideră 'fundamentalisti', în timp ce vorbesc despre 'infailibilitatea Bibliei' si cred că privesc sincer spre Biblie ca spre 'singura sursă' pentru călăuzirea spirituală, au ajuns să îndepărteze orice caracter istoric al Bibliei, luând diferite versete în afara contextului Sfintei Traditii si rugăciunii liturgice. Astfel, Protestantii fundamentalisti sunt, din această perspectivă, la fel de liberali ca si Protestantii Liberali pe care îi denuntă si dispretuiesc în mod deschis. Atât unii cât si altii au izbutit să reducă la zero autoritatea istorică a Bibliei, prin îndepărtarea ei de contextul comunitătii de credintă, Biserica Ortodoxă.

          Să ne reamintim că rădăcinile acestui gen de interpretare subiectivă a Bibliei merg până la începutul rebeliunii Protestante. Nimeni altul decât Martin Luther  a decis eliminarea din Biblie a diverselor carti care nu erau pe potriva teologiei lui subiective, personale. Acestea erau Prima si A doua Epistola a lui Ioan, Epistola lui Iacov si Apocalipsa. Iar Calvin în Institutiile sale scria că sentimentele intuitive si nu Consensul Fidelium (Sfânta Traditie) sunt principiile hermeneutice cu care traditia sfântă trebuie înlocuită.

          La fel cum Martin Luther a avut îndrăzneala de a adăuga cuvinte traducerii sale a Bibliei în germană si de a sugera eliminarea câtorva cărti întregi din Scriptură, tot astfel Protestantii de astăzi continuă să individualizeze si mai mult studiul Bibliei, în maniera anarhiei desacralizate instaurată de Luther, si astfel s-o izoleze de contextul slujirii sacramentale comunitare. În consecintă, pentru Protestantii a devenit un fel de rutină să interpreteze versete despre vindecare, prosperitate, binecuvântare si autoritate preotească. Orbiti de eronate, egoiste studii biblice despre care Calvin spunea că sunt preferabile dependentei de Sfânta Traditie, Protestantii s-au îndepărtat cu timpul atât de tare de contextul responsabilitătii bisericesti, încât a ajuns foarte greu fie si să începi să le explici că ceea ce cred ei acum aduce în foarte mică măsură cu credinta sau modul de slujire din Biserica istorică.