De ce să fi bun?

          Asa cum arată din plin viata lui Hristos, a fi credincios nu înseamnă întotdeauna a fi si fericit. Cei care caută prin învătătura lui Hristos să afle fericirea lumească ori o declaratie de 'drepturi' individualiste se vor depărta precum tânărul bogat din povestirea evanghelică, căutând alti zei. Sfântul Marc Ascetul scria: "Cel care crede în binecuvântările vietii de apoi se abtine din proprie vointă de la plăcerile acestei lumi."[i] Iisus nu avea pregătit nici o răsplată materială ca motivatie pentru buna purtare. Nu ne-a îndulcit pilula responsabilitătii morale cu scuze întelegătoare de tipul 'e fără greseală' pentru fărădelegile noastre. Nu ne-a pus la dispozitie nici o motivatie materială, politică sau psihologică pentru a deveni ca El (Matei 19.16-22). El doar a spus că dacă Îl imităm putem fi 'desăvârsiti', că putem în cele din urmă deveni ca Dumnezeu, Creatorul nostru, si astfel să împlinim idealul pe care Biserica Ortodoxă îl numeste îndumnezeire.

          Sfânta Traditie ne spune să facem ce e bine numai si numai pentru că e bine asa si nu altfel. Ni se spune că adevăratul rost îl descoperim atunci când ne întoarcem la Creatorul nostru si I ne închinăm. Ni se spune că pentru a face aceasta trebuie să ne îmbarcăm într-o călătorie de sfintenie ascetică, ceea ce presupune eliberarea de patimi si devenirea întru Hristos.[ii] Si mai mult, ni se spune că, pentru că avem liberul arbitru, este responsabilitatea noastră individuală să-L imităm pe Hristos si să luptăm prin nevointe ascetice sacramentale să ne schimbăm firea. De aceea Biserica ne oferă sacramentele. Ele ne ajută să venim la Hristos, să I ne închinăm, să ne căim si să devenim ca El făcând binele, prin nevointe ascetice si credintă.