Dreapta socotintă
Biserica a avut întotdeauna o pozitie mult mai milostivă,
mai stiintifică si mai logică fată de valoarea vietii omenesti decât
fraternitatea medico-legală secularizată, pro-abortivă de azi. Biserica învată
că niciodată nu încetăm să crestem întru desăvârsirea care începe chiar
în momentul zămislirii noastre. Într-adevăr, de vreme ce la orice vârstă, cu totii depindem
de comunitatea de oameni pentru subzistenta fizică si psihică, Biserica ne învată
că nimeni dintre noi nu este 'valabil' individual. Niciodată nu suntem
'independenti' de alti oameni sau de Dumnezeu, asa cum nou-născutul nu este
independent de mama sa nici la două minute, nici la doi ani după nasterea sa.
Numai în domeniul povestilor băbesti politizate si schizofrenice acest adevăr
nu este evident.
A-l trata pe copilul nenăscut ca pe un pacient
corespunde traditiei morale, umanitare, milostive a Bisericii istorice. A-l
trata ca pe o 'tumoare' fără valoare, a privi graviditatea ca pe o
'infirmitate' contrazice tot ceea ce Hristos si Biserica, pentru a nu mai pomeni
de stiintă si medicină, au apărat până nu de mult.
A condamna la moarte pruncul nenăscut pentru că
este dependent de mama sa ('parte din trupul mamei') echivalează cu a condamna
la moarte întreaga specie umană. Noi depindem cu totii unii de altii în
vietile noastre. Si simplul fapt că cineva este într-un pântece nepotrivit la
un ceas nepotrivit, sau că nu are sexul dorit, sau vârsta, sau culoarea
pielii, sau înăltimea potrivită, nu justifică uciderea sa.