Slujitorii
Potrivit Sfintei Tradiţii,
omul a fost creat pentru a-I sluji - a fi în comuniune - lui Dumnezeu. Noi
suntem doar pe jumătate creaţi. Suntem 'fetuşi' spirituali, încă
în proces de facere şi recreere după Chipul lui Hristos. Cu totii ne-am născut
să-I slujim. Cu adevărat, încă înainte de a ne fi născut, noi slujim ocupând
locul acelui templu sfânt pe care Iisus Hristos l-a cinstit cu trupul Său nenăscut
de copil - pântecul dătător de viată al femeii. În acel loc sfânt toti
oamenii sunt slujitori. Însăsi existenta vietii Îl laudă pe Dumnezeu. Cel
care nu stie că este slujitor - că este în comuniune cu Dumnezeu - este
pierdut, asemenea unui cătel în timpul unei furtuni cu ploaie care s-a rătăcit
neghiob, alergând disperat dintr-o stradă întunecată spre cel mai apropiat
adăpost.
Sfântul Luca ne spune că atunci când Maria a
salutat-o pe Elisabeta, fătul din ea, care era Sfântul Ioan Botezatorul, i-a săltat
în pântec si a putut să-L slăvească pe Dumnezeu atunci când în chip
tainic L-a recunoscut pe Hristos. Maria, cu liberul ei arbitru, I-a oferit o
casa în pântecul ei lui Hristos, Mântuitorul Căruia, încă nenăscutul Sfântul
Ioan,
I-a
slujit în chip tainic încă înainte de a Se naste. Citim în relatarea Sfântului
Luca despre cum Elisabeta 's-a umplut de Duh Sfânt' (Luca 1.41) în timp ce pruncul I-a tresărit în pântec. Astfel
ciclul slujirii s-a desăvârsit. Alegerea liberă a Mariei de a-L purta în pântec
pe Fiul lui Dumnezeu i-a inspirat bucurie si slujire nenăscutului prunc Ioan.
Slujirea - comuniunea - lui Ioan la
rândul său a umplut-o pe Elisabeta de Duh Sfânt si de hotărârea de a-I
sluji lui Dumnezeu.
Abia după nastere putem alege sau să trăim
în Dumnezeu sau să ne depărtăm de El. Putem alege să continuăm asa cum am
început în uter, asemenea inocentilor, cu nevinovătia unui copil, sau putem
alege să ne depărtăm de începuturile noastre omenesti si să devenim fără
nici un căpătâi. Putem degenera să devenim mai putin decât am fost creati să
fim, fiinte care, cărămidă după cărămidă, îsi construiesc propriile
temnite intelectuale si spirituale egoiste, propriile iaduri.
Georges Florovsky scrie:
"În
deplinătatea comuniunii Bisericii transfigurarea
universală a personalitătii este desăvârsită. Însă respingerea si
negarea sinelui nostru nu presupune ca
si personalitatea să ne fie anihilată, dizolvată în multime. Universalitatea
nu înseamnă corporalitate sau colectivism. Dimpotrivă, negarea de sine lărgeste scopul personalitătii noastre: în negarea de
sine posedăm multimea în sinele nostru; adunăm cele multe în eul nostru. Si
astfel se naste asemănarea cu Unitatea Divină a Sfintei Treimi. În
universalitatea sa Biserica devine asemănătoare perfectiunii divine."[1]
Adevărata slujire în Biserica
istorică este fără de prihană, dezinteresată si nevinovată. Asa cum scrie
marele teolog Romano-Catolic Romano Guardini:
"Este
în sensul cel mai înalt viata unui copil în care totul este imagine, melodie
si cântec. Astfel este faptul minunat pe care liturghia îl mărturiseste:
uneste fapta si realitatea într-o copilărie mai presus de fire înaintea lui
Dumnezeu."[2]
Biserica ne învată cum convertirea, ce duce la adevărata mântuire, este
mai mult decât părăsirea lumii pentru Hristos. Este oprirea ceasului desertăciunilor
omenesti. Este distrugerea tiraniei timpului si ambitiei alegând să intrăm în
prezentul etern unde Dumnezeu ESTE întotdeauna prezent. Asa cum scrie si Sfântul
Clement din Alexandria: "Prima cauză [Dumnezeu] nu este localizat într-un loc anume, [El]
este deasupra locului si timpului, numelui si făpturii."[3]
Biserica ne învată că putem trăi în vesnicie cu Dumnezeu începând de
acum pentru că moartea a călcat pe moarte prin Isus Hristos. Hristos Cel Înviat
este cu adevărat prezent în Cina
euharistică si este la dispozitia noastră într-un mod practic. Episcopul
Kallistos Ware scrie:
"La fel cum cele trei
persoane ale Treimii 'sălăsluiesc'una în alta într-o miscare neîncetată de
dragoste, si omul făcut după chipul Treimii este chemat să 'sălăsluiască'
în Dumnezeul Treimic."[4]
Biserica
ne învată că pentru a ne desăvârsi destinul trebuie să-I slujim lui
Dumnezeu. Căci noi nu sălăsluim în El ca egali, ci precum servitorii în
casa stăpânului lor.
[1]
George Florovsky, Biblia, Biserica, Traditia: O perspectivă Ortodoxă, p. 43
(sublinierile apartin autorului).
[2]
Romano Guardini, Biserica si Catolicii în Duhul Liturghiei (New York, 1950), p. 181.
[3]
Sf. Clement din Alexandria, 'Miscellany', Ref. 5,11; 71,3, A.D. 202, în Credinta
Părintilor din vechime, vol. 1, trad. W.A.Jurgens, p. 183.
[4]
Kallistos Ware, Biserica Ortodoxă, p. 236.