Cap. 22 VESTIREA CEA BUNĂ

          Biserica Ortodoxă istorică învată că existenta fizică este bună. Lumea materială nu are nevoie de nici o justificare utilitară pentru existenta sa pentru că Hristos a mântuit lumea si continuă s-o sfintească cu prezenta Sa sacramentală prin Biserica sa. De aceea bisericile Ortodoxe sunt pline de moaste, de icoane, de tămâie, de mir, de vin, de lumânări, de apă sfintită, de vesminte împodobite, potire, mozaicuri, de muzică, de artă în diferite forme, de aceea sunt atât de încântătoare senzorial si estetic. În Biserica Ortodoxă întelegem că dragostea lui Dumnezeu apare în întreaga Sa creatie, nu doar în cele 'spirituale'.

          Lactantiu scrie că dragostea lui Dumnezeu se revelează tuturor în Creatia sa bună:

          "Nimeni nu este atât de necivilizat sau de barbar, ca, atunci când îsi ridică ochii spre cer, chiar dacă nu stie prin ce minune dumnezeiască este totul posibil, să nu înteleagă ceva din măretia lucrurilor, din tot ce e orânduială, consecventă, utilitate, frumusete si proportie si mai ales să nu priceapă că toate acestea nu ar fi posibile dacă nu ar exista o rânduială divină, dacă nu ar fi modelate de un creator măret." [1]

          Biserica Ortodoxă sărbătoreste creatia lumii fizice. Ne învată că natura, dragostea, arta, frumosul, maternitatea, paternitatea, slujirea, rugăciunea, iubirea dezinteresată, bucuria în prezenta frumosului, sacramentele fizice sunt bune. Toate acestea nu au nevoie de nici o justificare care să le dea legitimitate. Ele asteaptă să fie văzute de fiecare dintre noi atunci când 'ne ridicăm ochii spre cer.'

          Sfantul Atanasie spune:

          "Creatia, prin rânduiala si armonia ei, Îl preaslăveste cu glas tare pe Stăpânul si Creatorul ei…De aceea Dumnezeu, prin cuvântul Său, a dat creatiei o astfel de rânduială, pentru că desi invizibil prin natura Sa, oamenii să-L poată cunoaste prin lucrările Sale." [2]

          Creatia - ne învată Sfânta Traditie - este bună în ea însăsi pentru că Dumnezeu este bun în El Însusi si pentru că El este autorul Vietii. Păcatul nu a schimbat acest lucru de bază. Hristos a venit pentru ca noi să-L imităm si să ne îndumnezeim, pentru a participa deplin la natura sa divină, iar acea participare presupune bucuria creatiei.

          Puritanii ne spun că trebuie să alegem. Trebuie, prin urmare, să alegem între a-i ajuta pe săraci, a-L mărturisi pe Hristos, sau a ne bucura de artă si chiar de a face artă.[3]

          Secularistii îngusti la minte au procedat la fel cerându-le oamenilor să aleagă între carieră si copil. Sau între 'succesul' profesional si îngrijirea unui părinte vârstnic. Sau între a-i iubi si proteja pe copii si o 'explozie de populatie'.

          Puritanii întreabă: "Cum de mai aveti timp pentru slujire liturgică, pentru artă, muzică si literatură când ati putea să-i săturati pe flămânzi sau să propovăduiti evanghelia?" Secularistii spun: "Cum poti să ai acum un copil? Îti va întrerupe scoala sau cariera. Nu te va lăsa să-ti afli împlinirea. Merită să avortezi. Pentru ca să ai o carieră, sau pentru ecologie, sau pentru societate." Potrivit Sfintei Traditii, Iisus ne-a spus să-i săturăm pe cei flămânzi iar în clipa următoare a apărut ceea ce lumea noastră pragmatică ar considera că e un act 'nefolositor' de slujire si de dragoste, o risipă de resurse de pret care 'puteau fi cheltuite mai bine' (Matei 26:6-13).

          Biserica Ortodoxă a recunoscut importanta acestei istorii si reflectează la tâlcul ei în rugăciuni si imnuri: "Pângărită si nevrednică a  venit la Tine femeia, o, Mântuitorule. Ti-a spălat picioarele cu lacrimi si a preaslăvit pătimirea Ta. A spus: 'Cum as putea să Te privesc, Stăpâne?' Si totusi, Tu ai venit s-o mântuiesti pe desfrânată. 'Eu sunt moarta, învie-mă din întunecime, asa cum l-ai înviat pe Lazăr din mormânt în ziua a patra. Primeste-mă în nenorocirea mea, o, Doamne, si mă mântuieste.' " [4]

          Hristos, asa cum ne învată solemn Biserica Ortodoxă în slujbele Săptămânii Mari, nu este doar Domn al Duhului, ci si Domn al lacrimilor femeii păcătoase, al mirului pe care ea I l-a adus, al trupului lui Lazăr pe care l-a înviat din morti în lumea fizică de carne si sânge. Mai mult chiar, întregul calendar liturgic al Bisericii Ortodoxe ne învată că atât nevointele ascetice, cât si prăznuirea zilelor de sărbătoare sunt parte din viata crestinului.

          Sfintii Părinti vorbesc într-un glas despre importanta recunoasterii bunătătii lumii fizice si a sfintirii ei de către Hristos.

          "Toată frumusetea, toată minunea, toată măretia reflectă ceea ce este negrăit de frumos, de minunat, de măret…Dacă trebuie să ne folosim de simturi, atunci să le folosim pentru a-L asimila pe Creator prin creatia Sa, văzându-L reflectat în lucrurile create, precum soarele este reflectat în apă."[5]

          Caracterul fizic exuberant al slujirii Ortodoxe pare straniu multora din ziua de azi. Cu recurgerea sa la moaste, sacramente, liturghii vechi, zile de Post, zile de sărbătoare, lumânări, tămâie, icoane, pâine, vin, mir si apă, slujirea Ortodoxă pare primitivă, copilăroasă, naivă chiar, celor care au respins viziunea Bisericii potrivit căreia lumea fizică este expresia deplină a bunătătii lui Dumnezeu. Respingând bunătatea creatiei lui Dumnezeu multi crestini au devenit budhisti, slujind de parcă numai lumea spirituală ar avea importantă. Astfel au ajuns să nege însăsi Întruparea prin felul în care slujesc (desi nu prin ceea ce spun), chiar dacă nu recunosc.[6]

          După unii slujirea Ortodoxă este simplistă si credulă, prea 'pământeană'. Altii o consideră prea banală sau prea mistică. Unii Protestanti si Romano-Catolici modernizati cred că slujirea Ortodoxă este 'inutil de ornamentată', 'extravagantă', de un 'simbolism inutil', sau chiar 'păgân'. Acestia au acuzat Ortodoxia de 'idolatrie' datorită folosirii icoanelor în timpul slujbelor.[7] Si totusi Biserica Ortodoxă învată că înaintea altarului lui Dumnezeu, mai cu seamă ceremonialul, simbolul, bucuria, icoana, culoarea, natura fizică, demnitatea, frumosul si 'inutilul' aduc desăvârsire slujirii.

          'Gustati si vedeti' este invitatia Praznicului euharistic: 'Vedeti mâinile Mele si picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiti-Mă si vedeti, că duhul nu are carne si oase, precum Mă vedeti pe Mine că am' (Luca 24: 39). Acesta este mesajul fiecărei moaste, icoane, lumânări, vestmânt preotesc, post si praznic în fiecare Biserică Ortodoxă, în fiecare colt al lumii: Puneti mâna pe Mine si vedeti! Am venit să mântuiesc lumea în care trăiti!

          Biserica Ortodoxă a sustinut neîncetat că nu trebuie să ne fie rusine de natura noastră corporală. De fapt Biserica a învătat că putem să ajungem la o cunoastere mai adâncă a lui Dumnezeu printr-o întelegere mai dreaptă a creatiei Sale.

          Sf. Maxim scria:

          "Nu Îl cunoastem pe Dumnezeu în esenta Sa. Îl cunoastem mai degrabă din măretia creatiei Sale si din grija Sa providentială pentru toate făpturile. Căci prin aceste lucruri, ca si cum ar fi niste oglinzi, putem dobândi întelegerea nesfârsitei Sale bunătăti, întelepciuni si puteri."[8]

          Asa cum poate mărturisi oricine care a avut sansa să viziteze o comunitate monahală Ortodoxă, ca cea de la Simonopetra de pe Muntele Athos, de exemplu, monahismul Ortodox practică de veacuri o viată de cumpătare si frumusete într-o relatie armonioasă cu natura. Cu mult înainte ca 'problemele ecologice' să fie la modă, întelegerea Ortodoxă a creatiei lui Dumnezeu a fost nu numai discutată, ci si trăită de călugări si călugărite fără număr, a căror conservare a creatiei este parte din viata ascetică sacramentală.