Abandonul ratiunii

          După ce s-au adăpat din plin la fântâna scepticismului, cei care au abandonat învătătura profetilor, a lui Hristos Însusi, a Apostolilor au început să conteste până si propriile lor ipoteze Iluministe. Rationalismul a început să se autodigere. Mostenitorii Iluminsmului au început să-si pună la îndoială credinta în ratiune, care înlocuise credinta traditională în dogma crestină.[1] De exemplu, filosoful elvetian Jean Jaques Rousseau a învătat că adevărul este înconjurat de un ocean de relativism. În conceptia lui, omenirea, pentru a fi 'salvată', trebuie să abandoneze civilizatia bazată pe ratiune si să se întoarcă la 'natură'

           De fapt, alternativa găsită de Rousseau la Sfânta Traditie si civilizatie crestină, cunoscută sub numele de Romantism, avea să fie nici mai mult nici mai putin decât o parodie a ei. În opinia lui Rousseau omenirea trebuia să fie salvată nu de păcat, ci de constrângerile civilizatiei iudeo-crestine. Astfel intuitia 'primară', iratională, sentimentul si experienta subiectivă aveau să fie întelese de către Romantici ca valori pozitive, iar ratiunea, mărturiile empirice, spiritualitatea sacramental- crestină sau descoperirea stiintifică aveau să fie contestate.[2] Această filosofie anti-crestină în care alegerea, libertatea si autonomia individuală erau ridicate în slăvi continuă să modeleze prezentul nostru hedonist.[3]

          Iluminismul si-a dat singur demisia. Acum când scepticismul e din nou rege, în care până si zeul ratiunii e ridiculizat, zeflemitorii sunt cei zeflemiti. Secularismul extrem al Iluminismului, rationalismul si cinismul său, încrederea sa în stiintă si în progresul material, i-a determinat pe unii ca Rosseau să propovăduiască întoarcerea omenirii la ideile mistice, cvasi-religioase. Dar această întoarcere la misticism a erei moderne de secol XVIII-XIX preconizată de Rousseau, nu era nici pe departe si o întoarcere la Sfânta Traditie a Ortodoxiei înrădăcinate în Hristosul istoric. Ceea ce îsi propunea miscarea Romantică a lui Rousseau era o ridicare în slăvi gratuită a irationalitătii, a sentimentului si intuitiei. Ceea ce se proslăvea era de fapt instinctul uman primar, nu Dumnezeul lui Avraam.

          Miscarea Romantică a ajuns o copie perversă a Calvinismului. Omenirea a devenit centrul universului. Dacă în Calvinism oamenii erau total depravati, în Romantism ei erau cu totul buni. Pentru Romantici o ciudată nouă credintă religioasă în vointa oamenilor a devenit reper de moralitate. S-a ajuns să se creadă că democratia poate exista independent de filosofia moralei crestine si de valorile religioase absolute iudeo-crestine care definiseră demnitatea omului vreme de milenii.4 'Vointa oamenilor' a înlocuit ceea ce cândva era Legea lui Dumnezeu, ca principiu călăuzitor al istoriei omenirii în lexiconul miscării seculare Romantice. În America această idee avea să fie dezvoltată de cei care au dat Constitutiei americane respectul rezervat cândva doar Sfintei Traditii. Astfel, dacă ceva era considerat constitutional sau legal, se bucura de aceeasi apreciere morală care fusese cândva acordată doar învătăturilor ce reprezentau adevărul apostolic.

          Abandonarea traditiei, ierarhiei si chiar conceptului fundamental religios de civilizatie comunitară, de către miscarea Romantică, în favoarea diferitelor forme de individualism îsi găseste ecou în chemările feministe din secolul XX la abandonarea a ceea ce este considerat a fi 'rationalitate masculină' în favoarea asa-zisei intuitii feminine. Se regăseste de asemenea în experimentele feministe ale 'noilor structuri familiale' de cămine cu un singur părinte sau în 'părintii' homosexuali care înlocuiesc familiile traditionale, în bărbatii 'emancipati' care îsi abandonează copiii minori, în abandonarea valorilor estetice din artă în favoarea propagandei politice.5 Deconstructivismul literar, expresia finală a stilului intuitiv de 'simtire' a lumii preconizat de miscarea Romantică, a mers atât de departe, încât a contestat însăsi idea potrivit căreia cuvintele pot avea un sens rational înteles de toată lumea.6

          Ironia face că, desi Sfânta Traditie a fost mai întâi respinsă în numele ratiunii, atât de către Reformatori, cât si de filosofii Iluminismului, în ziua de azi trăim într-un climat de irationalitate în care, până si în universităti, găsim dovada abandonării materiilor traditionale în favoarea culturii dogmatice anti-ratiune, post-Iluministă si post-Romantică. Totul în jurul nostru este dovada post-modernă că rationalismul Protestanto-Iluminist a esuat, ca s-a autodevorat. La fel cum Protestantismul initial esuase în a reforma Biserica Romană Apuseană, dizolvându-se în  nenumărate denominatii schismatice care aveau sa se auto-distrugă, tot asa credinta în ratiune, care ar fi trebuit să înlocuiască crestinismul, a fost înlocuită de credinta în irationalitate. Acum avem cursuri universitare despre magia de tip 'New Age' si diferite studii oculte, despre rituri de fertilitate si zeităti păgâne, despre 'stilurile de viată' homosexuale sau feministe, toate acestea nefiind predate ca istorie sau stiintă, ci ca  'stiluri de viată alternative'.7

          Vedem cum intelectualul occidental a parcurs un cerc complet. Vitraliile zdrobite în bisericile din Geneva, Zurich, Amsterdam si în alte părti, au fost mai întâi înlocuite de sticla ratiunii reductioniste calvine, care la rândul ei a fost zdrobită si înlocuită de vidul aspru al rationalismului pur secular. Cu toate acestea, oamenii rămânând ceea ce sunt - făpturi spirituale, sacramentale - această stare de lucruri nu a putut să dureze. Vidul spiritual creat de secularismul reductionist Protestanto-Iluminist avea să fie umplut, iar 'vitraliile' de mister si spiritualitate aveau să fie, la rândul lor, restaurate. Dar noile imagini mistice în aceste ferestre nu mai sunt crestine, ci pe de-a-ntregul  păgâne.8

          Strănepotii utopici, deterministi, secularizati ai lui Martin Luther, Jean Calvin, Jean Jaques Rousseau si Thomas Jefferson îsi trăiesc veacul din plin. Mostenitorii vijeliei Protestanto-Iluministe si-au făurit o natiune aparte în ceea ce a mai rămas din cultura occidentală. Au declarat război până si ultimelor rămăsite din Sfânta Traditie. Ei sunt cei care au întretinut starea de război cultural până la ultimele sale consecinte. Acest 'război' al ideilor este îndreptat împotriva noastră si a politizat tot mai mult viata. A înlocuit învătăturile Sfintei Traditii cu noi dogme ale fundamentalismului academic secular, irationalitătii si pretentiilor egoiste de împlinire personală nelimitată. Grupuri de interes special proliferează continuu si un nou tribalism răzbate acum în societatea americană. Diferite forme de neo-păgânism sunt acum în floare, de felul miscării feministe cu închinarea la zeitătile sale păgâne si sacrificiile de prunci în fata zeului 'sinelui' prin avort.9