Daniel Branzai

O scrisoare deschisa:

02-13-2000

Catre Mihai Oara

Am ramas surprins sa aflu numele unui prieten pe care-l stiam "baptist" trecut ca autor al unui "site" si al unor articole de apologetica ortodoxa. Am spus "surprins", nu intristat si nici  suparat sau dezamagit. Nu stiu din ce pornire, m-am apucat sa-ti scriu aceasta scrisoare deschisa. Este probabil o  incercare de a te apara impotriva criticilor prea aspre ale unor fosti  prieteni pe care miscarea  ta i-a facut sa reactioneze asemeni unor presupusi dusmani. Sau poate ca este o dorinta de a vedea in ceea ce ti se intimpla tie implinirea unor rugaciuni prin care cer de ani de zile o revitalizare a credintei in masele mari de credinciosi ortodocsi din Romania.

In primul rind, ca neoprotestant, vreau sa afirm citeva lucruri:

1. Ma identific cu Biserica istorica in toate evolutiile ei, gresite sau corecte, din cele douazeci  de veacuri care au trecut de la plecarea Mintuitorului la cer. Sunt un madular al acestei entitati colective care se numeste Mireasa si care asteapta revenirea Celui care ne va duce in "odaia de nunta."

2. Cred din toata inima ca, pina la Reforma lui Luther din Germania catolica si pina la aparitia neoprotestantilor din Romania, Bisericile istorice au avut in sinul ei credinciosi adevarati si vrednici care au fost "sarea pamintului" si "lumina lumii" in vremea cind crestinismul a cucerit regatele de intunerec ale religiilor idolatre pagine. Ma simt frate cu si cu Tudor Vladimirescu, anahoretul asasinat miseleste de Eteria greceasca. Respect sacrificiile cu care Romania crestina a tinut piept asalturilor mahomedanilor turci si a stat ca un paznic gata de jertfa la granita crestinatatii europene. Am plins la prelegerile tinute de fratele poet Ioan Alexandru la Universitatea bucuresteana si m-am infiorat alaturi de el mai mult ca la ascultarea multor predici din bisericile baptiste. Sunt, cred eu, in primul rind crestin, si doar in cel de al doilea rind baptist.

3. Nu cred ca exista un exclusivism cultic autentic si autentificat de Dumnezeu. Cred ca pe linga expresiile "din orice neam, de orice limba" ar trebui sa adaugam cu modestie si cu ingaduinta si "din orice denominatie."

Spunind toate acestea, vreau totusi sa te intreb:

1. Oare ar fi trebuit sa ma nasc eu intr-o familie "baptista" daca Biserica Ortodoxa si-ar fi facut cu adevarat datoria de "purtator al luminii mintuitoare" ?

2. Cum se explica valoarea "ortodoxiei" in contextul falimentului moral si social din tarile majoritar crestin ortodoxe ? Daca pomul bun se cunoaste dupa roadele lui, ce va face Dumnezeu cu smochinul ortodox?

3. Admir prospetimea convingerilor si evlaviei autorilor de articole de pe noul "site" de apologetica ortodoxa, dar ce legatura este intre aceasta "floare" primavaratica teoretica si "realitatea trista si mohorita" din majoritatea familiilor, bisericilor, satelor si oraselor in care majoritatea oamenilor poarta si ei numele de "ortodocsi" ? Esti si sunteti gata sa le spuneti celorlalti ca este necesara o trezire spirituala si o "veghere" continua in asteptarea Domnului ? Fara o intilnire personala cu Dumnezeu, orice sfat, oricit de evlavios, nu este decit, iertata sa-mi fie expresia imprumutata din jargonul de cartier marginas: " O frectie cu galenica la un picior de lemn." Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar cu inima este departe de Mine."

4. Cum este cu putinta ca un popor "crestin" ca cel roman sa-si injure cu atita asiduitate Dumnezeul ? Din ce traditie au aparut aceste injuraturi si blesteme ? Este posibil ca un preot ortodox sa injure?

5. Amintesti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scinteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturghic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe" ?

6. Cine este "depozitarul adevarului" in realitatea ortodoxa: Scriptura sau Biserica ? Ce se intimpla atunci cind Biserica se indeparteaza de la Scriptura? Cine are autoritatea finala ?

Din astfel de dialoguri fratesti ar putea sa rezulte doua lucruri:

- Ca in loc sa stim sa ne pretuim reciproc ca frati crestini, ne facem de risul si paguba celor din jur, pierzind timpul in lupte fraticide.

- Ca, gelosi, pe loialitatea fata de Christos, nu ne entuzismam de "convertirile" de la un cult la altul, ci suntem gata sa ne incurajam unii pe altii la dragoste si la fapte bune.

Eu merg pe varianta a doua. M-as bucura din toata inima ca noua ta orientare sa fie un progres spiritual personal si ca Dumnezeu sa te foloseasca intre fratii ortodocsi, la fel cum doresc sa ma foloseasca pe mine intre fratii din bisericile noastre. Astept insa cu teama ceasul adevaratei tale confruntari cu realitatea ortodoxiei preotesti. Discutie academica si apologetica doctrinara sunt seva credintei adevarate. Sa nu uitam insa ca, religios fiind, Domnul Isus si ucenicii au avut de suferit nu din cauza "credintei" in Iehova, si nu din cauza credintei stramosesti a poporului care-i sorbea cuvintele de pe buze, ci din cauza confruntarilor cu un sistem laodician, care, slujindu-L in Templu pe Dumnezeu, Il rastignea pe Fiul Sau pe dealul din afara cetatii.

Acelasi prieten si frate

Daniel Branzai

Draga frate Branzai,

Mai întâi îti multumesc pentru dragostea si întelegerea care razbate din scrisoarea deschisa pe care mi-ai trimis-o. Tin sa declar ca, trecând la Biserica Ortodoxa, am aceleasi sentimente de dragoste atât pentru Baptistii români, cât si pentru dumneata, de care ma leaga frumoase amintiri. Sunt de acord, împreuna cu dumneata, ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, "de orice neam, limba" si de "orice denominatie", cu toate ca pentru mine aceasta nu înseamna un relativism religios dupa care nu ar avea importanta în ce biserica ne aflam.

Apreciez de asemenea întelegerea pe care o ai fata de traditia crestina de veacuri a poporului nostru. Aceasta întelegere este în contrast cu atitudinea unora care mai degraba o arunca la groapa istoriei.

Voi încerca acum sa raspund la unele din întrebarile pe care mi le-ai pus, cu speranta ca dialogul nostru va fi constructiv, informativ si ziditor pentru noi toti. Sper sa pot raspunde la celelalte întrebari într-un viitor apropiat. Problema este ca întrebarile sunt scurte, dar necesita raspunsuri mai lungi si elaborate.

Este oare existenta Baptistilor în România un semn al esecului Bisericii Ortodoxe? Probabil raspunsul este afirmativ, dar necesita anumite explicatii. As putea sa raspund cu o întrebare: este oare existenta Mormonilor în SUA un semn al esecului Baptistilor?

Afirmatia dupa care "falimentul moral si social" din tarile cu traditie ortodoxa s-ar datora Ortodoxiei este nedreapta si marturisesc ca ma întristeaza de fiecare data când o aud. Pentru a raspunde la ea ar trebui sa facem un studiu mai profund al istoriei, ceea ce spatiul si timpul nu ne permite. As dori totusi sa fac câteva remarci.

Toate tarile de traditie ortodoxa au fost subjugate în ultimele secole de puteri ostile ortodoxiei. În Rusia, dupa venirea la putere a lui Petru cel Mare, care aducea idei de modernizare din Europa protestanta, Biserica Ortodoxa a fost pusa sub o seama de restrictii. Petru a desfiintat functia de Patriarh si a cerut ca toate hotarârile Sinodului sa fie aprobate de ministrii lui. În secolul XIX în Rusia au patruns ideile socialiste, cu totul ostile Ortodoxiei. Romanele lui Dostoievski ne pun în lumina acest antagonism. Socialistii propovaduiau ateismul si teroarea, Biserica propovaduia dragostea si credinta. Venirea bolsevicilor la putere a însemnat începutul unei perioade de extraordinara persecutie împotriva Bisericii, o persecutie cu mult mai intensa decât pe vremea lui Nero. Sute de mii de preoti au fost împuscati. Comunismul a distrus Rusia si a adus-o în starea în care se afla. Nu necinstim oare memoria milioanelor de martiri crestini ortodocsi din Rusia, atunci când punem decaderea Rusiei pe seama lor, în locul calailor? Nu ne unim oare cu Nero, care I-a învinuit pe crestini de arderea Romei?

România a prosperat într-o anumita epoca, pe vremea lui Stefan cel Mare. Acest mare rege ortodox a dus Moldova la ceea ce Lucian Blaga a numit culmea civilizatiei românesti. Dupa el, tarile române au început sa intre în declin, nu ca urmare a Ortodoxiei, ci a terorii turcesti. Imperiul Otoman a fost acela care a adus coruptie si teroare. De la ei mostenim "bacsisul", nu de la Biserica Ortodoxa. În ultimii 40 de ani, România s-a aflat sub comunism, care de asemenea a îngradit Biserica.

Bulgaria, Serbia si Grecia au avut experiente asemanatoare. Grecia s-a eliberat de turci si nu a cazut sub comunism, de aceea este ceva mai avansata.

Ca speculatie istorica este interesant de observat ca pentru sute de ani Bizantul, civilizatia cea mai ortodoxa din istorie, s-a aflat pe culmile civilizatiei si culturii europene. Bizantul avea universitati, spitale si sistem de ajutorare sociala, în timp ce restul Europei era cufundat în obscuritatea Evului Mediu. Bizantul a trecut prin framântari, ca orice alta civilizatie umana, dar pentru sute de ani a stralucit în lume, si a pastrat flacara credintei. Din pacate a cazut, nu doar ca urmare a atacurilor turcesti, ci si a tradarii si jafului "crestinilor" apuseni al caror progres îl admiram atât de mult astazi

Cum am scris, toate aceste nenorociri istorice au dus la starea jalnica a tarilor din rasaritul Europei. Coruptia si împilarea a atins si Biserica, dar a venit din afara, nu dinauntru. Sunt convins ca noua epoca de libertate va însemna o regenerare a acestor natiuni, în care Biserica va putea acum sa manifeste o influenta pozitiva.

Cu dragoste crestina,

02-14-2000

Catre Mihai Oara

Nu ma asteptam sa-mi raspunzi asa de repede. Iti multumesc pentru atentie si pentru pretuire. Te asigur ca este reciproca. Oftez si eu impreuna cu tine cind spui: "Nu vreau sa gândesc prea departe sau sa tintesc prea sus, dar vad aici sansa unui dialog crestinesc care este foarte rar în zilele noastre, mai ales printre români. Din pacate, cei mai multi baptisti cred ca ortodocsii sunt idolatrii superstitiosi si corupti, iar ortodocsii cred ca baptistii sunt rataciti vicleni. Poate avem sansa sa aratam lumii ca putem dialoga în dragoste, fara înjuraturi."

Desi cred ca vom avea toata vesnicia la dispozitie ca sa ne lamurim controversele, nu vad de ce n-am putea pune putin timp deoparte chiar si acum pentru a vedea in ce suntem "de acord" si putem umbla impreuna. Romania ar avea mult mai mult de cistigat de pe urma "infratirii" crestine, decit de pe urma conflictelor si ciomagelilor mai mult sau mai putin metaforice.

Pentru a stabili cit mai multe capete de pod, am sa incep prin a scoate in relief puncte comune de invatatura si practica. Desi pare de necrezut, asa ceva exista si, daca ar exista putina bunavointa reciproca, cred ca ne-am putea bucura mai mult unii de ceilalti. Unul din lucrurile pe care imi place sa le subliniez este "asemanarea" (ca sa nu spun ca sunt identice) dintre unele invataturi aplicate si astazi in cele doua biserici (Ortodoxa si Baptista). 

Din cauza spatiului restrins, am sa ma opresc azi doar la doua dintre ele:

1. Ideia de Biserica locala suficienta si autocefala.

Am sa redau un citat din Enciclopedia Britanica si am sa-i las pe cititorii baptisti sa vada extraordinarea asemanare cu invatatura despre autonomia bisericii locale: "Conceptia Ortodoxa despre biserica este bazata pe convingerea ca o comunitate locala de credinciosi, adunata in jurul episcopului lor pentru sarbatorirea Cinei Domnului (sau "impartasania"), este in miniatura imaginea bisericii de pe intreg pamintul. Acest concept al "intregului", al "incluziunii" este numit "catolicism". S-ar putea sa para un concept abstract, dar el are o implicatie foarte practica si anume ca "orice este sau ar putea sa fie necesar pentru viata bisericii se gaseste deja in adunarea locala. Ideia "catolica" poate fi comparata cu o piine. Fiecare felie de piine nu poate fi "toata piinea", dar ea poate si de fapt contine toate ingredientele necesare prezente in piine. Asta inseamna ca oriunde se gasesc impreuna un episcop si o adunare de credinciosi, avem de a face cu o "biserica."

2. Structura lucratorilor bisericesti.

Mai in orice sat si Biserica ortodoxa exista o tripleta de slujitori: popa, cantorul si dascalul. Iertata sa-mi fie indrazneala, dar asta inseamna ca evanghelicii din America n-au inventat mai nimic, atunci cind au ales sa functioneze si astazi condusi de: un pastor invatator, un pastor (elder) cu inchinaciunea (worship) si un superintendent al Scolilor Duminicale (elder of education). In situatia ca acesti trei slujitori ai Bisericii si-ar face din plin datoria, generatiile care vin vor putea fi calauzite in caile Domnului.

Daniel Branzai

P.S.

Da-mi voie sa-ti fac o mica observatie. Comparatia ta dintre Baptisti-mormoni si ortodocsi-baptisti nu poate fi dreapta: baptistii n-au fost niciodata o religie majoritara in America, in timp ce Biserica Ortodoxa, cu statisticile numerice coplesitoare (peste 80% din populatia Romaniei) se pretinde un fel de biserica nationala, detinatoarea unui fel de monopol asupra modelarii neamului roman.

Frate Daniel,

Încerc acum sa raspund urmatoarelor doua întrebari pe care mi le-ai spus.

Pacatul si coruptia sunt fenomene pe care le întâlnim la tot pasul în aceasta lume. Din pacate, ele patrund si în Biserica si arunca o lumina proasta asupra marturiei noastre. Ma întrebi daca este posibil ca un preot sa înjure. Raspunsul nu poate fi decât ca asemenea cazuri exista si ca sunt regretabile. Ascultam recent o caseta cu o predica a unui fost preot care a devenit baptist. El povestea cum, pe când era înca preot ortodox a vrut sa-si omoare sora care era “pocaita”. Bineînteles, pacatul era aruncat pe seama Ortodoxiei. Dar în vocea lui se simtea si acum o duritate, o lipsa de blândete si umilinta, exprimata prin cuvinte aspre si un limbaj declamator. Poate cu oarecare egoism mi-am spus, “Bine ca omul acesta a trecut la Baptisti!”

Exista deci coruptie în Biserica Ortodoxa? Raspunsul nu poate fi decât DA. Dar coruptie exista pretutindeni, în toate confesiunile. A crede contrariul ar fi o contrazicere a învataturii lui Hristos, care în pildele Împaratiei din Matei 13 repeta de mai multe ori adevarul ca în aceasta lume fii Împaratiei nu pot fi separati de fii diavolului. Orice încercare de a face o astfel de separare pe linii confesionale este neproductiva si nescripturala. Aceasta nu înseamna sa nu cautam curatia si disciplina morala în bisericile din care facem parte.

Vad aici doua probleme.

Prima este aceea ca multi Baptisti români au o viziune întunecata a Bisericii Ortodoxe. Un prieten Baptist mi-a spus recent ca un lac din România, învecinat cu doua manastiri, de calugari si maici ortodoxe era plin de copii avortati, rezultati din comportarea lor imorala. Aceasta calomnie nu putea sta în picioare. De ce s-ar fi dus cineva la manastire ca sa-si practice imoralitatea, când putea foarte bine sa o faca în lume? Nu este aceasta o acuzatie ca aceea dupa care “pocaitii” ar practica orgii secrete?

Acelasi prieten mi-a spus ca ortodocsii lasa bilete la biserica cu blesteme pe care preotii apoi le rostesc în rugaciuni. Lista acestor acuzatii neîntemeiate si calomnioase poate continua.

A doua problema este aceea ca noi toti avem tendinta sa comparam merele cu portocalele. Comparam adesea ce este mai bun de o parte, cu ce este mai rau de cealalta. Am citit odata un articol anti-ortodox, în care se afirma ca în timp ce credinciosii baptisti se aflau în închisori, anumiti episcopi ortodocsi erau prieteni cu comunistii. Dar afirmatia poate fi întoarsa, si se poate spune ca în timp ce conducerea Cultului Baptist colabora cu autoritatile comuniste (o stiu din surse interne), multi credinciosi ortodocsi putrezeau în închisori.

Mi-ai scris despre preoti care înjura. Nu neg faptul ca acesta se poate întâmpla. Dar si de cealalta parte gasim exemple similare. În micul orasel american în care locuiesc au fost în ultimii trei ani doua cazuri de pastori evanghelici casatoriti care au fost descoperiti ca având relatii imorale. Unul dintre ei era implicat cu dirijoarea corului, care în cele din urma a dat în judecata biserica.

Este usor a gasi astfel de pacate Bisericii Ortodoxe din România. Motivul simplu, care nu are nimic de-a face cu credinta, este ca ea este o biserica majoritara, cu multi membrii nominali. Fiind o minoritate, Baptistilor le este mai usor sa pastreze disciplina morala. Situatia este oarecum simetrica aici în SUA. Eu locuiesc în asa numita Bible-belt, centura Scripturii, în care majoritatea sunt evanghelici. Aceasta nu împiedica o anumita stare decazuta în populatie. Pe de alta parte, aici Biserica Ortodoxa este minoritara si are un foarte bun simt al disciplinei morale. Preotul nostru ne-a spus ca episcopul a declarat ca orice preot cazut sub o suspiciune de pacat va fi imediat exclus. Membrilor bisericii li se cere sa vina frecvent la spovedanie. Euharistia se practica în fiecare Duminica, si te asigur ca ne apropiem de ea cu frica si cutremur.

Experienta de altfel limitata pe care am avut-o cu Biserica Ortodoxa din România a fost una luminoasa. Într-o seara am mers la vecernie, într-o biserica din Alba Iulia. Dupa slujba, preotul a venit sa vorbeasca cu mine. M-a întrebat daca sunt preot (pentru ca aveam barba), si i-am spus ca sunt un Baptist care vrea sa treaca la Ortodoxie. Mi-a luat mâinile în mâinile lui, s-a uitat în ochii mei si a început sa plânga. Nu am vazut niciodata în viata o asa scurgere de dragoste din ochii unui om, o dragoste care o pricepem doar cu simturile noastre duhovnicesti.

În catedrala din Alba Iulia am vazut un grup de baieti tineri care s-au asezat cu fata la pamânt si au stat poate zece minute în rugaciune în aceasta pozitie. Nu o faceau obligati, nici de ochii lumii, eu fiind singurul alt vizitator acolo.

M-am întâlnit tot acolo cu IPS Episcopul Andrei, caruia I-am vorbit de cautarile mele. Am fost impresionat de dragostea, blândetea si întelegerea lui.

Toate aceste experiente ale mele nu se potrivesc cu imaginea “popilor care înjura”. Preotul bisericii din care fac acum parte este un om minunat, pasionat pentru Hristos, plin de întelepciune si dragoste. Sunt binecuvântat sa-l am ca parinte duhovnicesc.

Cum vom trata în viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia în care fiecare începe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi.

Cu dragoste în Hristos,

Catre Mihai Oara

Incerc cu curaj sa zidesc pe puntea sugerata de tine in ultima scrisoare: "Cum vom trata în viitor aceasta problema? Eu propun sa evitam situatia în care fiecare începe sa arate catre pacatele de cealalta parte. Ele exista cu siguranta. Dar prefer sa caut ce este mai bun printre Baptisti si printre Ortodocsi."

Am sa-ti spun despre citeva din relatiile mele cu prietenii mei ortodocsi. Ma bucur sa stiu ca acum esti si tu unul din ei. Istorisirea ca va urma atinge putin si problema "crestinilor nominali" de care ai amintit in mesajul tau. Sper sa nu te afecteze negativ nici o remarca din ceea ce voi spune. Ia-o drept o marturisire de la inima la inima. Am convingerea ca multe din "greselile" pe care le vedem mai bine la altii exista si la noi insine (regula rezonantei simpatice: spune-mi pe cine critici ca sa-ti spun cine esti) si mi-am dat seama din experienta personala si din studiul istoriei ca orice grupare religioasa devenita majoritara intr-o anumita comunitate este supusa pericolului de a deveni formala, apatica si, cel putin in unii din reprezentantii ei, apostata.

Parintele Cornel Avramescu sau nevoia de seriozitate.

La citva timp dupa ce am reusit sa vin in America, am primit un telefon de la masa romaneasca a Departamentului de Stat de la Washington. Domna Judith Buncher mi-a spus: "Ti-a venit randul sa-i ajuti si tu pe altii. Trebuie sa sponsorezi patru preoti ortodocsi ca sa-i scoatem din Romania." Bineinteles ca acestei binefacatoare a noastra nu-i putea refuza nimic. Asa ca am facut actele necesare. Ce se intamplase? Patru preoti ortodocsi erau in pericol de a fi aruncati in inchisoarea comunista deoarece se apucasera sa faca educatie crestina copiilor din sat si-i invatau pe oameni sa gindeasca crestineste intr-o tara atee. Unul din acesti patru preoti este Cornel Avramescu, preot de prin partile Simeriei. L-am cunoscut impreuna cu sotia si cu cei doi baieti ai lor in imprejurari care nu vesteau deloc prietenia care avea sa urmeze.

De fapt, uitasem de sponsorarea facuta. Mai ales ca aranjamentele dictau ca cei patru sa ramina la New York, unde comunitatea romaneasca era mai numeroasa si sansa lor de a sluji intr-o parohie, mai mare. M-a sunat insa cineva intr-o dimineata sa ma duc la un motel de linga aeroportul Los Angeles si sa-i iau. Acest cineva "enervat" si poruncitor mi-a spus ca el ii tine acolo fara plata de aproape doua zile si mai mult nu vrea sa faca. Daca nu-i iau, el ii arunca in strada.

I-am gasit plinsi si dezorientati. Cind m-am recomandat ca pastor baptist, sponsor al actelor facute, am observat in ochii preotesei o strafulgerare rece ca de cutit. Preotul mi-a spus: "Domnule, s-a facut o greseala. Noi trebuia sa raminem impreuna cu familiile celorlalti trei preoti la New York. Nu trebuia sa venim aici unde nu cunoastem pe nimeni. Fa bine dumneata si ia-ne niste bilete sa plecam chiar acum inapoi la New York."

Sfinta naivitatea de proaspat emigrant! Cum sa-i explic ca pretul a patru bilete de avion de la L.A la N.Y nu incapea in bugetul meu subtire. I-am rugat sa amine aceasta plecare la New York, iar intre timp sa mergem la mine acasa, de unde vom lua legatura telefonica cu prietenii de la New York. Refuzul a fost categoric si incapatinat. "Nu, nu mergem la dumneata acasa. Vrem sa ne trimiti chiar acum la New York."

Dupa citeva ore de insistente si tirguieli, lipsa de alternative i-a convins. I-am dus acasa, iar pe drum, le-am vorbit de preotul Alexe cu care locuiam in acelasi cartier si le-am aratat orasul de palmieri scaldat intr-o dumnezeiasca lumina aurita. Acasa, ne-am dat seama impreuna ca "prietenii" de la New York nu se prea grabeau de fel sa-i duca acolo. I-au sfatuit sa ramina in L.A. si sa reia legatura peste alte citeva zile. Noi locuiam pe atunci intr-un apartament modest cu un dormitor si o sufragerie. Impreuna cu sotia si fetita noastra de un an jumatate, noi ne retrageam seara in dormitor, iar ei patru se culcau pe canapea si pe jos in sufragerie. Erau foarte tacuti. Pe copii ii simteam curiosi, fratele Cornel se silea sa fie calm si, in limitele posibilului, politicos. Preoteasa insa era un sloi de gheata. Sub parul frumos, castaniu, ochii ei scaldati de lacrimile necazului aruncau in rastimpuri fulgere.

Imtimplarea a facut ca peste doar doua zile sa trebuiasca sa plec cu tinerii romani baptisti din L.A. intr-o tabara de la Colorado, asa ca le-am zis: "Iata frigiderul plin, iata asternuturile de pat, iata cheile de la casa. Simtiti-va ca la dumneavoastra. Ne vedem peste opt zile cind ne vom intoarce." I-am lasat uimiti, cu cheile in mina, sperind sa se dezmeticeasca si sa fie mai comunicativi macar cu cei de la New York. Nadajduiam ca pina la intoarcere sa-i gasim cu o alternativa viabila pentru situatia lor.

Cind, dupa cele opt zile, ne-am intors acasa, i-am gasit total schimbati. Vorbisera si la New York si cu preotul Alexe. Concluzia a fost ca trebuie sa ramina pe loc si sa-si caute un inceput pe aceste meleaguri. Au urmat apoi citeva luni de dulce prietenie. Preoteasa Eugenia s-a dezghetat putin cite putin. Ftata i-a devenit luminoasa si frumoasa. Glasul blind si rotogolit parca mereu a cintec din Ardeal. "M-ai dat gata cind ai plecat si ne-ai lasat in casa toata "pe incredere". Puteam sa luam tot ce ai si sa fugim in alta parte. N-am mai patit niciodata in viata asa ceva frumos. Atunci mi-ati devenit cumva dragi. Mi-am zis ca daca respectati un preot, trebuie sa fiti oameni cu teama de Dumnezeu."

Cind prietenia noastra s-a transformat intr-o partasie crestina, preoteasa mi-a marturisit: "N-am vrut in viata mea sa intru in casa de sectant. Nu te supara, dar in mintea si inima mea dumneata nu esti preot. Nu poti fi preot fara sutana. Si pe sotul meu il respect altfel cind are pe el haina preoteasca."

Au urmat anii grei de inceputuri si zbateri. Fratele Cornel si sora Eugenia s-au cunoscut cu majoritatea celor din Biserica Baptista. Mergea cu noi la parc. Venea si ne cinta la Biserica.

Dupa alti citiva ani, a inmugurit in inima lor un vis: sa inalte o cladire de Biserica Ortodoxa romaneasca in Anaheim. S-a rugat mult, a cerut bani de pe unde a putut. A fost si la rudele lui din Israel. L-am privit ca pe un ciudat mester Manole care s-a apucat sa ctitoreasca o Biserica romaneasca in hartuielile "stasurilor" specific americane.

A muncit mult si mai tot timpul singur. A fost si duhovnic, a fost si sef de santier. L-am gasit odata tare obosit. Mi-a spus: "Frate Daniel, daca Dumnezeu imi iarta cite un pacat pentru fiecare cui batut de mine aici, sunt un om tare neprihanit!" Cind s-a terminat de inaltat cladirea, fratele Cornea s-a pornit s-o picteze pe dinauntru. Picteaza frumos. Multi avem in case tablouri semnate de el. Acum citiva ani, am convins un profesor de la Arte Plasice din Bucuresti sa mergem sa-i vada lucrarea. Cautind sa-l previn, i-am spus: "Sa nu fiti prea pretentios. Numai dinsul stie cit efort a pus in treaba asta. Il critica si asa destui." Profesorul s-a aplecat spre urechea mea si mi-a spus: "Auzi, numai astia fara scoala de pictura sunt cu adevarat pictori. Ceilalti sunt meseriasi. Numai astia cu suflet mare picteaza din inima." Stiindu-l pe fratele Cornel, mi-am dat seama ca profesorul avea dreptate. Stia despre ce vorbeste.

Bisericile noastre se afla astazi numai la doi kilometri distanta una de alta. A noastra se numeste "Bethel", a lui se cheama "Sfinta Maria". Ne vizitam in rastimpuri. Ne ajutam cind ne este la indemina. "Sa-mi aduci niste Biblii dintr-alea pentru care ne alerga Securitatea in Romania. Am pus in Biserica mea banci ca lumea sa stea jos cind le vorbesc. Nu pe fuga. Vreau sa le pun citeva Biblii pe fiecare banca. Am si o sala in care vreau sa fac scoala crestina cu copiii."

I-am dus Bibliie. I-am dus si niste "101 intimplari favorite din Biblie" pentru scoala copiilor. Unii din parohie nu l-au inteles. A inceput sa le predice la oameni dupa terminarea slujbei. Unii au strimbat iarasi din nas, invinuindu-l ca strica rinduiala si seamana cu "sectantii." Fratele meu, Emanuel Branzai, care este din pacate inca un liber si lenes cautator dupa adevar, merge din cind in cind la Biserica fratelui Cornel cu prietenii lui. Mai o nunata, mai un botez, mai o cumetrie. Parintele Cornel ii i-a din scurt. "Acum se vine? Pina acum unde mi-ati fost? Daca nu v-as oficia nici eu pina ce nu v-ati plati cotizatia pe toti anii cind n-ati mai dat pe la Biserica cum ar fi?"

Odata mi-a spus cu naduf: "La fratia ta este mai usor, ca baptistii iti vin in fiecare duminica la Biserica. Asa e obisnuinta. La noi suntem pe hirtie cu miile, dar cei multi nu vin decit la sarbatori si la ocazii speciale. I-a zmimtit de tot comunismul asta. S-au invatat smecheri si fara rusine de cele sfinte. Unii ar intra si in Biserica cu capul acoperit si cu tigarea in guara. Altii injura fara nici o jena linga mine."

Draga Mihai

Povestea aceasta adevarata are in ea ascunse citeva intrebari dureroase. Il admir pe acest preot prieten, Cornel Avramescu, si respect dedicatia si seriozitatea cu care a slujit lui Dumnezeu si in tara si aici in America. In tara, neinteles si neaparatde ierarhi, aceste calitati erau cit pe aici sa-l arunce in inchisoarea comunista, aici, tot aceste calitati il fac sa fie un fel de "sfint" neinteles si izolat de ceilalti. De ce nu sunt mai multi crestini ortodocsi ca fratele Cornel?

Si inca ceva, ce se intimpla cu multimea aceasta de enoriasi pe care dinsul nu-i vede decit la Pasti si la Craciun? Sunt ei "crestini" in adevaratul sens al cuvintului? Daca noi, baptistii, incercam sa-l aducem pe unul din acestia la Christos, facem o lucrarea vinovata de prozelitism?

Cred ca ti-ai dat seama ca fac o pledoarie pentru seriozitate. Sunt convins ca Dumnezeu nu-i ia in serios decit pe aceia care-L iau si ei pe El in serios.

La 20 de ani, eram bolnav de ficat in Clinica Medicala Colentina. Brukner, pe atunci medic primar si ministru al sanatatii, m-a intrebat la "contra vizita" de dupa amiaza: "Si ce fel de teologie zici ca faci matale?" Ca sa nu intru intr-o situatie delicata, i-a raspuns incetisor: "Protestanta." Nu s-a lasat. A insistat: "Stiu ca protestanta. Dar ce fel de protestanta?" Prins la colt, am lasat privirea in jos si i-am raspuns: "Seminarul Teologic Baptist de pe strada Berzei".

Ministrul m-a privit pret de o clipa drept in ochi si mi-a spus clar si raspicat: "Schimb-o! Ti-o spun ca medic, daca vrei s-a traiesti bine, schimb-o! Va stiu eu pe voi astia, neoprotestantii. Voi o faceti din vocatie. Puneti suflet si inima si aleragi ca nebunii pe la toate casele. Daca ai fi facut teologie ortodoxa mai mergea, sau macar lutherana. La ei vine omul acasa la preot, mai cu o damigeana de vin, mai cu o gaina sau cu o jumatate de porc ... Asculta-ma pe mine: daca vrei sa traiesti cu ficatul matale bolnav, apuca-te de alta meserie."

Dupa cit de cunosc eu, tu nu esti un om al jumatatilor de masura. Ai linga tine o sotie cu suflet ales si cu o faptura plamadita dintr-un aluat de soi. Ma bucur ca esti un om care va manifesta si va stimula seriozitatea si in ceilalti. Ma rog ca lumina ta sa nu oboseasca in intunerecul din jur. Si mie mi-e tare greu citeodata ... Pentru cei ce ramin seriosi in marturia si lucrarea lor va fi insa o ... rasplata.

Daniel Branzai

Îti multumesc pentru aprecierile frumoase pe care le-ai facut la adresa familiei mele. De asemenea, istoria cu preotii sositi la Los Angeles mi-a încalzit inima, ca orice alta istorie privitoare la dragostea crestina în actiune.

As vrea sa fac câteva remarci privitoare la discutia pe care ai avut-o cu ministrul sanatatii din România. Întrebarea mea este ce concluzie putem trage din ea. Pentru mine ea nu arunca o reflexie negativa asupra preotului ortodox tipic din România, ci poate cel mai mult asupra ministrului care credea ca slujba de slujitor al lui Dumnezeu are ca scop agonisirea de bani.

Poporul nostru a stiut întotdeauna sa arate respectul si dragostea pentru preoti. Faptul ca oamenii aduceau daruri preotului este o dovada de dragoste si nu se reflecta negativ asupra preotului. De fapt, felul acesta de a-l sustine pe preot este chiar mai uman decât “cotizatia” impersonala pe care o “platim” la biserica.

Cititorii mesajului tau ar putea trage concluzia gresita (pe care probabil nu ai intentionat-o) ca slujba de preot este cumva profitabila material, în timp ce aceea de pastor baptist cere doar sacrificii. În mod ironic si paradoxal, în zilele noastre, situatia este oarecum exact inversa. Am discutat recent cu un preot român, care are o sotie si un copil nou nascut si a carui venit lunar este de 50 de dolari. Nimeni din Vest nu-i ajuta pe acesti slujitori ai lui Dumnezeu, care trebuie sa îndure toate nenorocirile si lipsa prin care trece acum poporul român. Cred ca pastorii baptisti din România se bucura astazi de o mai mare prosperitate datorita ajutoarelor primite din Occident, fapt care de altfel nu arunca nici o umbra asupra integritatii lor morale. Aproape toti pastorii baptisti pe care i-am cunoscut au avut ocazia sa calatoreasca în SUA si sunt sprijiniti din Statele Unite într-un fel sau altul. Probabil sunt si altii, care se lupta cu greutatile si nu beneficiaza de un astfel de ajutor. Dar cei pe care îi admir astazi pentru sacrificiile lor materiale sunt tinerii care aleg calea preotiei. Acestia nu primesc nici un fel de ajutoare speciale din Occidentul bogat, nu au posibilitatea sa calatoreasca sau sa-si trimita copiii la studii în strainatate.

Revin acum la a patra întrebare pe care mi-ai pus-o, “Aminteste-ti de preotul Trifa si de Tudor Popescu. Ai fi gata sa preiei apostolatul lor si sa fi scânteia care sa aprinda iar lumina in formalismul liturgic si arid al "ierarhilor" din "sistemul de putere al Bisericii Ortodoxe?" Cred ca aceasta întrebare deschide un subiect mult mai dificil între noi, pentru ca merge la esenta deosebirilor dintre conceptiile noastre.

Pentru cei care nu cunosc faptele as dori sa fac unele scurte precizari.

Preotul Iosif Trifa este unul din întemeietorii Oastei Domnului din România. El a început aceasta miscare cu sprijinul Bisericii Ortodoxe, dar a ajuns la conflicte cu ierarhia Bisericii si în urma a fost caterisit. Dupa câte stiu, recent a fost reabilitat.

Tudor Popescu a fost preot în Bucuresti, si a fost si el silit sa se retraga din Biserica Ortodoxa dupa ce a început sa manifeste tendinte protestante.

Ambele cazuri sunt tragedii care dupa parerea mea nu trebuiau sa se întâmple. Personal am mai multa simpatie fata de cazul lui Iosif Trifa, care mi s-a parut mai sincer si mai umil. În ce-l priveste pe Tudor Popescu, el ma impresioneaza mai putin. Din diferitele istorisiri ale vietii si lucrarii lui am constatat atât o anumita sinceritate, dar si un anumit spirit de fronda. Mi s-a parut ca a cautat intentionat o confruntare cu Biserica Ortodoxa din care facea parte, si în cele din urma a gasit-o schimbând de la sine liturghia lui Ioan Gura de Aur, care de altfel a fost gasita buna de crestinii a 16 veacuri. Daca doresti, în viitor putem discuta mai mult despre obiectiile aduse de el Bisericii, obiectii cu care eu nu sunt de acord.

Revenind la întrebarea ta, as dori sa observ ca ea implica anumite presupozitii pe care nu le pot accepta. Trebuie sa le discut mai întâi pe acestea, înainte de a încerca sa raspund.

Presupozitie: Liturghia ortodoxa este formala si arida. Englezii spun, “Frumusetea este în ochii privitorului”. Pentru mine personal frumusetea sublima a liturghiei ortodoxe a fost o incredibila descoperire. Cred ca nu exista o ceremonie mai frumoasa si care sa fi rezistat aproape neschimbata în cursul a 1600 de ani de practicare. Dar frumusetea ei este depasita de capacitatea ei de a ne apropia de Dumnezeu. Aceasta apropriere cu teama de Dumnezeu prin intermediul liturghiei are valoare si se face reala doar pentru cel care o ia în serios, asa cum pentru cel care o dispretuieste nu este decât o forma goala.

Probabil vei fi de acord ca si în adunarile baptiste exista anumite forme, care s-au dezvoltat doar în ultimele zeci sau sute de ani.

Sa luam una dintre ele. În general, la citirea Bibliei, adunarea baptista se ridica în picioare. Este un obicei frumos, pentru ca da cinste cuvântului lui Dumnezeu. Este aceasta o forma arida si goala? Asa o vede un ateu sau unul care vine ca sa critice sau sa batjocoreasca. Dar pentru cel credincios, este o exprimare fizica, simbolica a profundului respect fata de Cuvântul lui Dumnezeu.

La fel este si cu liturghia, care este un întreg sir de acte simbolice, toate îndreptate catre Dumnezeu. În centru acestor simboluri si tinta acestor acte este întotdeauna Sfânta Treime, a Carei nume este rostita de nenumarate ori în cursul unei slujbe.

Presupozitie: Biserica Ortodoxa se sprijina pe un sistem al puterii. Orice organizatie omeneasca îsi are sistemul ei de autoritate. În Biserica Ortodoxa autoritatea este reprezentata de episcopi. Dar realitatea Bisericii nu sunt doar episcopii. Realitatea ultima este Duhul Sfânt trimis de Hristos de la Tatal si care salasuieste în credinciosi, în Biserica. Stiu ca idealul protestant este biserica independenta si în cele din urma credinciosul independent, care citeste si interpreteaza singur Scriptura. Dar, dupa parerea mea acest ideal nu este biblic si în cele din urma duce la nesfârsite dezbinari la care eu si dumneata am asistat.

În ce priveste idea de a prelua “apostolatul” lui Tudor Popescu sau Iosif Trifa, vreau sa declar ca au fost în Biserica Ortodoxa preoti minunati care au adus înviorari spirituale fara spiritul de revolta a acestora. Un astfel de preot pe care îl admir nespus de mult a fost Sfântul Ioan de Kronstadt care a trait la începutul secolului în Rusia.

Ar ramâne sa discutam ce întelegem prin înviorare. Mi-e teama ca înviorarea pe care o doresc unii este de fapt o schimbare a naturii Bisericii, asa cum a vrut sa o faca Tudor Popescu. Acestia ar dori sa vada Biserica Ortodoxa renuntând la 2000 de ani de traditii introduse de martiri, teologi, sfinti si calugari truditori si transformându-se într-o organizatie dupa chipul si asemanarea Protestantismului.

Exista o altfel de înviorare pe care o doresc si eu din toata inima. As dori sa vad bisericile ortodoxe întotdeauna pline. As dori sa-I vad pe ortodocsii nominali transformati în pasionati cautatori ai lui Hristos, practicând viata de asceza pe care ne-o indica Scriptura si Sfintii Parinti. As dori sa vad preoti bine educati, care sa separe superstitiile de adevarata învatatura a Parintilor. În acelasi timp, sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna, iesita acum din strâmtoarea comunismului, se afla în pragul unei mari înviorari care va însemna o renastere spirituala a poporului român.

Cât despre mine, sunt prea neînsemnat ca sa ma vad “preluând un apostolat.” Încerc mai degraba sa practic ceea cea ce a spus Sfântul Serafim din Sarov: “Curateste-ti inima si vei vedea cum cei din jur vin la Hristos”.

Cu dragoste,

Frate Daniel,

Întrebarile si problemele pe care le-ai ridicat cu privire la liturghie mi se par foarte relevante. Apreciez de asemenea spiritul în care au fost puse.

Sunt de acord cu dumneata ca vechimea nu valideaza în ea însasi practicile si obiceiurile din biserici. Ea este doar un partial indiciu al valorii si efectului pozitiv al acestora pentru credinciosi, o marturie a seriozitatii si caracterului netrivial al acestor practici. Cum a spus Gamaliel, “Daca nu este de la Dumnezeu, se va distruge de la sine".

As dori sa-ti descriu ce înseamna liturghia, nu din carti sau tratate teologice, ci prin prisma propriei mele experiente de fost protestant confruntat cu o practica noua si oarecum ciudata pentru mine.

Primul soc pe care-l are un protestant care vine la o slujba ortodoxa este acela al nenumaratelor “forme” care îi par “golite de continut”. Aceasta a fost cu siguranta reactia pe care eu însumi o aveam în trecut. Dar pentru mine lucrurile s-au schimbat acum. Unul din motivele acestei schimbari de perspectiva a fost întelegerea a ceea ce am putea numi “teologia oglindirii” sau “teologia icoanei”.

În aceasta noua perspectiva am înteles ca Dumnezeu iubeste atât de mult lumea, oamenii, natura încât doreste sa fie prezent în ele. În puterea Lui creatoare, El vrea sa faca din întreaga existenta o reflectare a Lui Însusi. De aceea Hristos este icoana lui Dumnezeu si omul este icoana lui Hristos. Când rostim rugaciunea domneasca, spunem “Vie Împaratia Ta”, aceasta nefiind doar o chemare escatologica, ci o dorinta de a experimenta Împaratia acum si aici. Desigur, Împaratia se manifesta în mod tainic si nu o vad sau pricep decât aceia care o privesc într-un mod spiritual.

Toate asa-zisele “forme goale” sunt pentru noi ortodocsii manifestari fizice ale Împaratiei, oglindiri ale realitatilor vesnice si în cele din urma oglindiri ale Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii.

În general se pot vedea doua tendinte opuse în crestinism, le putem numi “abstractizare” si “împlinire”. Protestantismul a evoluat în general catre abstractizare, ceea ce explica aceasta reactie negativa împotriva “formelor goale”. Multe practicile crestine traditionale, unele datând de pe vremea apostolilor au fost eliminate ca neesentiale. Pentru protestanti esentiala este mântuirea, scaparea de la focul vesnic, restul fiind în cel mai bun caz ceva folositor, dar adesea un bagaj greu de care este mai bine sa ne debarasam. As putea sa-ti dau nenumarate exemple, dar ma marginesc la unul singur, semnul crucii, pe care astazi baptistii în mod paradoxal si de neînteles pentru mine îl vad aproape ca pe o erezie.

Tendinta ortodoxa este dimpotriva catre “împlinire”. În loc de a elimina “formele”, ortodoxul îsi umple viata de ele, pentru ca acestea sunt cu adevarat pline de continut, de seva, de substanta.

Sa-ti dau un exemplu. Pe când eram baptist, singurul semn fizic al credintei noastre în casa mea era Biblia din biblioteca si strângerea noastra la rugaciune seara (uneori si sporadic). Casa mea arata acum altfel. Am pus icoane pe pereti si în biblioteca. Celebram acum zilnic o mini-liturghie, la care eu sunt preotul familiei. Seara si uneori dimineata ne strângem la rugaciune în jurul unei icoane în fata careia aprindem o lumânare. Ne rugam stând în picioare, nu aruncati pe fotolii, cum o faceam înainte. Citim Crezul si psalmul zilei. Ne facem semnul crucii mereu si mereu, mai ales când rostim numele Persoanelor Dumnezeirii. Uneori facem plecaciuni.

De ce toate acestea? Ne aduc ele merite înaintea lui Dumnezeu? Nicidecum! Împlinim vreo porunca din spirit legalist? Absolut nu! Dar ele ne ajuta sa exprimam fizic dragostea noastra fata de Dumnezeu. Este felul nostru de a spune “Vie împaratia Ta”. Împaratia Lui se manifesta în mod tainic prin gesturile noastre, prin icoane si lumânari, prin semnul crucii si plecaciuni. Un baptist ar putea spune ca acestea sunt forme goale. Dar pentru noi ele nu sunt forme goale, ci reprezinta exprimarea în materie a Împaratiei, a prezentei Duhului Sfânt în viata noastra. Asa cum un tânar nu se multumeste sa pastreze în inima dragostea fata de iubita lui, ci gaseste nenumarate forme de exprimare, de la o floare, la o mângâiere pe obraz sau o îmbratisare, la fel si noi exprimam în aceste forme dragostea noastra de Dumnezeu.

Acesta este pentru mine si sensul liturghiei. Având loc în biserica, ea are o semnificatie chiar si mai deplina decât cea din familie. As dori sa mentionez câteva aspecte ale liturghiei care îmi sunt deosebit de dragi.

În liturghie se rosteste mereu si mereu numele Celor Trei Persoane ale Dumnezeirii. Aceasta ne concentreaza întreaga atentie catre Dumnezeu. Asa cum se spune în Imnul Serafimilor, care se cânta înainte de Euharistie, lasam în urma toate grijile acestei lumi si de acum participam cu sfintii si îngerii, cu crestinii de pe întreg pamântul la slavirea lui Dumnezeu. Este o maxima concentrare a întregii fiinte, trup, suflet si duh la cele ceresti. Centrul absolut devine Dumnezeu si relatia personala si colectiva a fiecaruia din noi cu El.

În cursul litaniilor, preotul si întreaga biserica repeta mereu rugaciunea cea mai potrivita starii noastre de oameni pacatosi, “Doamne miluieste”, “Doamne ai mila”, “Kyrie Eleison”, “Lord have mercy.” Aceasta ne trezeste la realitate si ne înfatiseaza înaintea Lui asa cum suntem. Este apropierea cea mai potrivita fata de Dumnezeu, cu teama, cu pocainta adevarata, cu constiinta nevredniciei noastre, cu umilinta dar si cu speranta si adorare fata de Cel care este Mântuitorul nostru.

Un alt cuvânt pe care îl auzi adesea este acela de "Lover of man", Filantropos, Iubitor de oameni. Devenim constienti de dragostea nemarginita a lui Dumnezeu, de pasiunea pe care El o are fata de oameni, întelegem ca El arde cu dragoste fata de noi.

În liturghie avem o experienta reala a întâlnirii cu Dumnezeu, ne atingem de El sau macar de “haina” Lui, cum s-a atins femeia cu scurgere de sânge, primind vindecare pentru sufletele noastre bolnave de boala pacatului. Avem o experienta pe care as putea-o numi supra-emotionala, pentru ca atinge nu doar învelisul exterior al emotiilor noastre, ci adâncul ascuns al inimii. De aceea atmosfera din timpul liturghiei si dupa liturghie nu este una de exaltare emotionala, dupa care ar putea urma usor una de depresie, ci o atmosfera tacuta, meditativa, în care lucrarea Duhului Sfânt are loc în locurile cele mai adânci ale inimii noastre.

Exista în liturghie un simtamânt al participarii la slujba cereasca, asa cum ea ne este descrisa în cartea Apocalipsei, în care sfintii aduc tamâia rugaciunilor înaintea tronului lui Dumnezeu. Suntem înconjurati de icoane, lumânari si tamâie, care, asa cum am explicat mai sus sunt oglindiri ale unor realitati supra-materiale. Nu numai mintea, ci toate simturile noastre sunt invadate de realitatile ceresti. Vazul si auzul, chiar si mirosul, toate sunt folosite în concentrarea fiintei noastre catre Dumnezeu. Hristos s-a facut om luând un trup material si de aceea este potrivit sa folosim materia pentru a reîntrupa, pentru a oglindi, a reflecta realitatile divine. Mai ales icoanele ne amintesc de sfintii care slujesc acum în cer, ne amintesc de faptul ca suntem una cu ei, în aceeasi Biserica vie, trupul lui Hristos care nu poate fi despartit prin moarte pentru ca poarta în el viata lui Dumnezeu. Acesti sfinti, care au trecut la Domnul de curând sau cu sute de ani înainte, au participat aici pe pamânt la aceeasi slujba ortodoxa, virtual neschimbata de aproape doua milenii. La ea participa astazi milioane de credinciosi pe toate continentele ca un semn al unitatii Bisericii lui Hristos. De aceea aspectul de “vechime” al liturghiei, pastrarea ei neschimbata este mai important pentru noi ortodocsii decât continua reinventare a slujirii în biserica, pe care protestantii o practica din dorinta sincera de a cânta, asa cum scrii dumneata, “o cântare noua”.

Cu dragoste,