De ce ne ducem la Inviere?

Draga Daniel,

Intentionez sa raspund mai pe larg întrebarii tale despre nevoia de convertire, dar as dori sa fac mai întâi câteva comentarii provitoare la activitatea misionarilor evanghelici americani în tarile cu traditie ortodoxa.

Personal am o mare admiratie fata de activitatea misionara a bisericilor evanghelice americane. Multi misionari trimisi de aceste biserici fac mari sacrificii personale si sunt animati de o dorinta reala de a-L împartasi pe Hristos celor care nu-L cunosc. Eu însumi am participat la o astfel de misiune pe termed scurt, în 1992, când am plecat cu un grup de misionari organizat de Navigatori (o organizatie evanghelica supra-bisericeasca) în Alma Ata, Kazakstan. Aceasta scurta misiune avea sens, pentru ca tintea la raspândirea Evangheliei printre musulmani.

Mi-e teama însa ca atunci când aceste misiuni de evanghelizare se adreseaza ortodocsilor, ele poarta în sine tot bagajul de ignoranta culturala a americanilor, carora li se pare ca se afla în centrul singurii lumii civilizate. Astfel de misiuni poarta cu ele nu atât mesajul Evangheliei, cât obiceiurile si traditiile Anglo-Saxone si o totala incapacitate de a vedea ca oamenii se pot închina lui Hristos în alt fel decât în stilul bisericii evanghelice tipice din SUA. Pentru ei un imn baptist de la 1700 sau de la 1990 reprezinta o închinare adevarata, în timp ce un tropar ortodox de la anul 600 suna ca o incantatie vrajitoreasca. Pentru ei o icoana care înfatiseaza un Hristos solemn si meditativ este un idol, dar o carte pentru copii cu ilustratii înfatisând un Hristos vesel si atletic, de genul unui actor de la Hollywood, este un mijloc perfect de evanghelizare.

Iata câteva exemple, care ilustreza acesta atitudine de ignoranta si desconsiderare fata de o credinta mai veche decât întreaga istorie a Americii. Din aceste exemple se poate observa un anumit imperialism cultural si religios, care merge dincolo de dorinta de a-i aduce pe oameni la Hristos.

… În anul 1993 am discutat cu un pastor american din biserica Chirstian and Missionary Alliance, din care faceam parte atunci. Urma ca în câteva saptamâni sa plece într-o misiune de câtiva ani în Rusia. Cunoscând bine cultura rusa, l-am invitat la mine acasa, cu dorinta de a-i spune cât mai multe despre ea, presupunând ca aceste cunostinte îi vor fi de mare folos. Spre surprinderea mea, acest viitor misionar în Rusia nu avea nici un interes fata de cultura sau spiritualitatea rusa. L-am întrebat daca l-a citit pe Dostoievski, acest scriitor rus profund crestin. Mi-a raspuns ca nu a auzit niciodata de el si nu parea interesat sa afle mai mult.

… Cu câtiva ani în urma, într-un oras românesc cu o mare universitate, o organizatie evanghelica americana a început o miscare de studiu biblic printre studenti. La întâlnirile lor participau studenti din diferite confesiuni, inclusiv studenti ortodocsi. Dupa câtva timp, studentii ortodocsi au observat ca toate materialele pentru studiu erau de prevenienta neoprotestanta. Ei au sugerat sa fie folosite si anumite carti sau materiale ortodoxe, dar conducerea acestei miscari a refuzat categoric. În urma acestui refuz, studentii ortodocsi s-au retras. Era evident ca în ciuda promisiunii de inter-confesionalitate, misionarii care au organizat aceasta miscare respingeau o interpretare ortodoxa a Scripturii, poate în parte datorita necunoasterii teologiei si traditiilor ortodoxe.

… Înainte de al doilea razboi mondial, o biserica baptista americana a început o misiune foarte promitatoare în Africa. Sute de africani au fost convertiti. Pentru ca era o mare nevoie de pastori pentru noile biserici, un numar de tineri africani convertiti au fost trimisi pentru studii teologice în SUA. Unul dintre acestia, însufletit de o mare dragoste si recunostinta fata de biserica care i-a trimis pe misionari, a hotarât sa o viziteze într-o vacanta. La usa bisericii a fost însa oprit: negrilor nu li se permitea accesul într-o biserica cu membrii exclusivi albi. Probabil acest tânar a înteles ca misiunea care l-a convertit era expresia nu atât a dragostei lui Hristos, ci a imperialismului cultural american. (Ca sa completez acesta istorie, doresc sa remarc faptul ca probabil astazi ea nu ar mai fi posibila, bisericile fiind total desegregate, ca toate celelalte institutii americane.)

… Citez din cartea lui Horia Azimioara, "Din viata si lucrarea lui Teodor Popescu": "În 1903, un credincios din fratii din Anglia, Broadbent, trecând prin Bucuresti, a cautat o adunare crestina. Întelegând ca nu exista astfel de adunari în România, a îngenunchiat în public în Piata Universitatii si s-a rugat Domnului sa trimita misionari care sa vesteasca Evanghelia în aceasta tara." (Sublinierea îmi apartine.) Cum? În Bucuresti, orasul cu 1000 de biserici ortodoxe, nu exista nici o adunare crestina??? Ce sa întelegem de aici? O biserica (adunare) ortodoxa nu este o adunare crestina?

… Într-o publicatie a teologului protestant Richard Sproul, pe care-l respect, un misionar american povesteste cum s-a dus la Bucuresti, unde s-a împrietenit cu un tânar cuplu ortodox român. În urma discutiilor, acest cuplu a devenit crestin! Implicatia este ca a fi ortodox înseamna a nu fi crestin!

Cei mai multi misionari americani sunt presati sa faca apeluri pentru fonduri de misiune, în bisericile care I-au trimis sau în alte biserici de aceeasi confesiune. În timpul acestor apeluri, ei nu vor spune ca au întâlnit în România sau Rusia sau Etiopia o traditie crestina de 2000 de ani, mult mai veche decât oricare din bisericile lor. Ei vor face mai degraba afirmatii ca acelea pe care le-am auzit si eu: "În sudul României se afla 4 milioane de oameni care nu au auzit niciodata de Hristos." Astfel de afirmatii sunt potrivite pentru strângerea de fonduri pentru misiune. Pentru americanii care stiu de existenta Bisericii Ortodoxe, ei o portretizeaza în culori cât mai negative, altfel misiunea lor si-ar pierde sensul.

Dupa aceste exemple, putem întelege mai bine dedesubtul articolului despre crestinii etiopieni. Acest articol citeaza numai pe misionarii evanghelici, ceea ce explica perfect imaginea negativa proiectata asupra Bisericii Ortodoxe Etiopiene. Este însa usor de citit printre linii. Iata câteva lucruri usor de înteles:

• Articolul afirma: "Evanghelicii câstiga convertiti prin practicarea unui stil modern de închinare." Aceasta înseamna promovarea culturii si stilului protestant american în defavoarea celui local, ortodox. Noul stil aduce întreaga încarcatura de prosperitate si progres a civilizatiei americane, si astfel poate usor câstiga convertiti.
• Articolul afirma: "Evanghelicii sustin ca Biserica Ortodoxa tine prea mult la reguli, în loc sa dezvolte o relatie personala cu Iisus Hristos." Aceasta înseamna ca traditiile ortodoxe sunt desconsiderate. De ce nu ar putea un credincios sa aibe o relatie personala cu Hristos în cadrul traditiei ortodoxe?
• Articolul afirma: "Un grup de ortodocsi care studiau Biblia au fost exclusi din Biserica Ortodoxa, în parte pentru ca se concentrau spre Hristos, nu spre Maria si sfinti." Gasim aici o veche prejudecata protestanta, aceea ca Ortodocsii ar fi împotriva citirii Bibliei si a centralitatii persoanei lui Hristos. Este usor de presupus ca acesti misionari evanghelici au sfatuit pe credincisi sa nu o mai cinsteasca pe Fecioara Maria si pe sfinti. Dar aceasta nu este Evanghelie, ci o preferinta culturala protestanta.

Probabil articolul are drepate atunci când afirma o slaba cunoastere a Bibliei printre credinciosii ortodocsi din Etiopia. Dar aceasta realitate trista se datoreaza starii de înapoiere a tarii si existentei unor crestini ortodocsi nominali. Marea saracie a tarii, inclusiv a Bisericii Ortodoxe, înseamna ca preotii nu pot fi educati adecvat, ca învatatura Biblica a Bisericii Ortodoxe este adesea înlocuita cu superstitii locale. Biserica Ortodoxa ar lupta ea însasi mai eficient împotriva acestor superstitii, daca ar dispune de un oarecare ajutor material sau financiar din Vest.

Exista multe cai prin care misionarii americani ar putea ajuta. Iata un posibil model:

• Înainte de începerea oricarei misiuni, acesti misionari ar trebui educati cu privire la teologia si traditia ordodoxa. Cei mai multi au astazi conceptii gresite cu privire la rolul icoanelor, cu privire la liturgie, la ierarhia bisericieasca sau la istoria Bisericii Ortodoxe. Este de neconceput ca acesti misionari vin în tari cu traditii crestine de mii de ani, despre care din pacate ei nu stiu nimic. În acelasi timp, cunoasterea Ortodoxiei nu înseamna neaparat convertirea la Ortodoxie.
• Sosind într-o tara cu traditie ortodoxa, misionarii americani ar trebui sa ia legatura cu episcopul local.
• Obiectivul de a crea biserici dupa chipul si asemanarea celor americane ar trebui înlocuit cu acela de a-I ajuta pe crestini în cadrul propriilor lor traditii istorice. Daca propovaduirea lui Hristos este obiectivul central al misiunii, atunci Hristos trebuie propovaduit în cadrul si în traditiile locale.
• În colaborare cu episcopul sau preotul local, ei ar putea identifica nevoile Bisericii: carti, Biblii, sali de clasa, seminarii, etc.
• Preotii tineri ar putea fi sprijiniti sa studieze teologia în marile centre de teologie ortodoxa (inclusiv în România sau SUA).
• Copiii ar putea fi ajutati sa studieze engleza, nu pentru a fi convertiti la Protestantism, ci pentru a avea acces la scrieri ortodoxe moderne.
• Cercurile de studii biblice ar putea fi organizate sub supravegherea si cu binecuvântarea episcopilor sau preotilor locali. La fel si orfelinatele sau centrele medicale.

Cred ca o astfel de strategie ar avea mult mai mare succes si ar rezulta într-un mai mare numar de credinciosi care sa cunoasca Scriptura si sa creasca în credinta. În colaborare cu Biserica Ortodoxa, misionarii ar avea acces si ar putea ajuta nu 10,000 de credinciosi, cum se spune în articol, ci milioane. Confruntarea s-ar transforma în colaborare. Dar aceasta ar însemna renuntarea la anumite prejudecati culturale si la afirmatii negative si fantastice cu privire la Biserica Ortodoxa.

Draga Daniel,

Comentând un articol al lui Nicolae Prelipceanu, aparut în România Libera, în care autorul povesteste despre betivii care se alatura multimii din biserici la sarbatoarea ortodoxa a Pastelui, te-ai referit la necesitatea ca acesti crestini nominali sa experimenteze o convertire adevarata. Cu toate ca eu as alege o terminologie putin diferita, sunt în principiu de acord cu tine. Un nume scris în registrul unei biserici nu însemna mântuire. Cei care cred altfel se înseala, indiferent daca sunt baptisti sau ortodocsi.

De fapt, articolul la pe care l-ai inclus în mesaj îmi aminteste de istoriile din Evanghelii, în care mari multimi de oameni îl urmau pe Domnul Iisus. Unii erau atrasi de persoana Lui, altii doreau sa beneficieze de hrana si vindecarea pe care El le-o oferea, iar altii probabil veneau doar din curiozitate. În acele multimi se aflau oameni credinciosi si morali, dar si mari pacatosi, inclusiv vamesi, zeloti, sau femei pacatoase. De fapt acesti pacatosi supusi oprobiului public erau oarecum mai aproape de mântuire decât fariseii care cârteau de la distanta. As prefera sa cred ca, asemenea lor, pacatosii care se alatura multimii care vine în noaptea Pastelui la biserica, sunt constienti de starea lor si nu au de facut decât un pas pentru a primi harul Mântuitorului.

Pentru a raspunde întrebarii tale despre nevoia de convertire, as dori sa fac o deosebire între anumiti termeni: convertire, pocainta, nastere din nou si mântuire. Aceste distinctii nu le fac dintr-un spirit de controversa, ci doar pentru a preciza întelegerea pe care o am eu, ca ortodox.

Convertirea se refera adesea la o schimbare a convingerilor religioase. Cineva se poate converti de la budism la crestinism, sau de la crestinism la iudaism (am vazut cazuri), sau de la protestantism la Ortodoxie. Convertirea poate avea diferite cauze, unele tinând de meritele intrinseci ale unei credinte, altele de circumstante exterioare. Steinhardt a devenit crestin ortodox pentru ca a fost convins de realitatea lui Hristos si a Bisericii Sale. Henri de Navarra a devenit catolic pentru ca sa poata fi acceptat ca rege al Frantei. Din cauza ambiguitatii motivatiilor interioare ale omului, as ezita sa declar ca oamenii au nevoie de convertire. Aceasta este o simpla preferinta semantica, si cred ca vei fi de acord cu mine.

Nasterea din nou, sau nasterea de sus este o lucrare tainica facuta în om de Duhul Sfânt. Din cauza acestui aspect tainic, ea nu poate fi usor definita sau descrisa sau identificata. Într-adevar, Hristos ne-a învatat ca ea se aseamana vântului pe care nu-l putem localiza precis, despre care nu stim precis de unde începe si unde se sfârseste. Nasterea din nou poate fi însotita de semne exterioare, dar este mai întâi de toate ascunsa si cunoscuta lui Dumnezeu, nu omului. Pe baza cuvintelor Domnului din Ioan 3, "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu", ortodocsii cred ca nasterea din nou este asociata cu botezul. Dar lucrarea nasterii din nou nu este produsa de preotul care boteaza, ci de Duhul Sfânt.

Pocainta este o transformare a mintii omului, o îndepartare de pacat si conformare la viata divina. Spre deosebire de convertire sau nastere din nou, ea este necesara în mod repetat, în aceasta viata de pe pamânt. Toti oamenii au nevoie de pocainta: betivii la cere articolul tau se refera, femeile pacatoase, dar si preotii, calugarii sau episcopii. De fapt, atunci când cineva creste într-o viata de sfintenie, devine tot mai constient de pacatele lui si de nevoia pocaintei. În timp ce nasterea din nou este o lucrare exclusiv divina, pocainta reprezinta o sinergie, o lucrare concomitenta a omului si a Duhului lui Dumnezeu.

Mântuirea este schimbarea directiei si a destinului omului, de la o separare prezenta si viitoare de Dumnezeu catre o partasie prezenta si vesnica cu El. Ea este o lucrare umana si divina, si nu se reduce la o stampila pe pasaportul catre cer. Un om se poate afla pe calea mântuirii si poate arata roadele acestei cai, dar destinul lui este cunoscut lui Dumnezeu, nu omului. Nasterea din nou si pocainta sunt necesare mântuirii.

Mi-e teama ca în bisericile neoprotestante, acesti termeni pe care I-am descris sunt adesea confundati. În anii petrecuti în bisericile baptiste am auzit adesea expresii ca acestea:

• "Domnul X s-a pocait." (Adica a devenit baptist.) Dar pocainta este o lucrare continua, ea poate avea loc înainte si dupa momentul în care cineva s-a convertit. Un baptist se poate pocai si un ortodox se poate pocai, fara sa-si schimbe însa crezul.
• "Ai fost nascut din nou? Când s-a întâmplat aceasta?" - o întrebare de deschidere a unei conversatii cu caracter de evanghelizare. De cele mai multe ori cel care o punea astepta un raspuns precis, care sa se refere la momentul convertirii. Faptul ca cineva nu putea preciza exact momentul nasterii din nou era privit ca un semn ca persoana respectiva nu este mântuit. Dar cine poate preciza exact când a experimentat nasterea din nou?
• "Ai fost mântuit?" - o alta întrebare folosita de neoprotestanti în evanghelizare. Dar cum putem plasa destinatia vietii noastre undeva în trecut? La aceasta întrebare, un ortodox nu poate raspunde decât: "Am fost mântuit, ma aflu pe calea mântuirii si sper ca voi fi mântuit." Poate o întrebare mai buna ar fi "Te afli pe calea mântuirii?"

Dupa aceste precizari, ma întorc la afirmatia ta despre "nevoia de convertire". Acei crestini nominali care se undeva la marginea multimii din biserica, în noaptea de Paste, au într-adevar nevoie de schimbare. Probabil cei mai multi nu au nevoie de convertire, în sensul pe care l-am descris. Ei fac deja parte dintr-o biserica ortodoxa, îi cunosc oarecum învataturile, au fost odata botezati si adera din punct de vedere intelectual la dogmele ei. De ce ar avea nevoie de convertire? Convertire la ce? Este oare necesar pentru mântuire ca omul sa se schimbe din ortodox în baptist? Sau din baptist în penticostal?

Dar cred ca acesti crestini nominali au nevoie de pocainta. Pocainta, transformarea interioara, schimbarea mintii este cea care îi poate repune pe calea mântuirii. De aceea, eu as spune mai degraba ca acesti oameni au nevoie de pocainta.

Dincolo de alegerea termenilor, care în sine nu este atât de importanta, încredintarea mea este ca noi toti avem nevoie de pocainta, de o pocainta continua si, asa cum scrii tu, însotita de consecinte vizibile si de o viata cu fapte vrednice de pocainta.

În ce priveste botezul copiilor, acest subiect este deja abordat pe paginile site-ului OrthoLogia, si îl poti citi oricând ai ocazia la http://www.ortho-logia.com/Romanian/Botez.htm. Practica botezului copiilor merge pâna la începuturile Bisericii, în timp ce botezul exclusiv al adultilor este o practica relativ noua din punct de vedere istoric. Crezi oare ca timp de 1600 de ani, înaintea aparitiei anabaptistilor, Biserica, Trupul lui Hristos, s-a aflat într-o stare de continua neascultare fata de Domnul? Probabil vei fi de acord cu mine ca, în timp ce botezul este o conditie a mântuirii - conditie pe care doar Dumnezeu o poate trece cu vederea în cazuri speciale - botezul nu este o garantie a mântuirii. Pentru mine aceasta înseamna ca poate fi aplicat copiilor si ca nu este esential ca cineva sa fie botezat doar ca adult.

Probabil precizarile pe care le-am facut cu privire la nastere din nou, pocainta si mântuire prezinta o perspectiva oarecum deosebita de cea pe care o ai ca baptist, de aceea astept comentariile tale.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai Oara

Daniel Branzai

29 Iunie 2000

Draga Mihai

Terminologia pe care o propui tu, ca ortodox, nu este aceiasi cu aceea pe care o folosesc eu, ca evanghelic intors la terminologia Scripturii.

Am sa incerc sa clarific aceasta afirmatie, deoarece eu cred ca terminologia propusa de tine ascunde (sau justifica) citeva din invataturile extrabiblice periculoase ale Ortodoxiei.

Inainte de a face insa aceasta paralela lamuritoare, ma vad silit sa justific activitatea agresiva a misionarilor evanghelici in asa zisele tari cu traditie crestina milenara. Eu cred ca, indiferent de starea spirituala a generatiilor trecute, fiecare generatie, si fiecare individ care o compune, trebuie sa stea singura in fata lui Dumnezeu si sa faca o alegere. Apartenenta la o natiune cu un anumit trecut nu justifica si nici nu indreptateste leganarea in niste zadarnice nadejdi inselatoare. Unul din cei mai mari sociologi ai lumii moderne exclama: "Suntem la o singura generatie de salbaticie! Nimeni nu ne garanteaza ca generatia copiilor nostri va prelua si duce mai departe cuceririle civilizatiei crestine europene!"

Iata ce vreau sa afirm raspicat:

Nu toti cei botezati ortodocsi, sunt crestini! A sustine contrariul inseamna a nega realitatea spirituala contemporana dn Romania, de exemplu, si invatatura clara a Bibliei.

Ca descendent din Israel, eu remarc cu durere la asa zisele tari crestine, aceiasi speranta condamnata de Domnul Isus care presupune ca simpla apartenenta la neamul lui Avraam ar garanta mintuirea si favorul divin:

"Dar cind a vazut pe multi din Farisei si din Saduchei ca vin sa primeasca botezul lui, le-a zis: "Pui de napirci, cine v-a invatat sa fugiti de minia viitoare? Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra. Si sa NU CREDETI CA PUTETI ZICE IN VOI INSIVA: "Avem de tata pe Avraam!" Caci va spun ca Dumnezeu din pietrele acestea poate sa ridice fiii lui Avraam" (Matei 3:7-9)

Adu-ti aminte ca celor care se leganau in minciuna ca apartenenta la linia genealogica a lui Avram ii face automat copii ai lui Dumnezeu, Mintuitorul le zice:

"Voi aveti de tata pe Diavolul" (Ioan 8:44).

De fapt, incheierea intregului pasaj din Ioan spune raspicat :

"Voi de aceea nu Ma ascultati, pentru ca nu sunteti din Dumnezeu" - Ioan 8:30-47)

Daca in Israel, care a avut un destin terestru de neam ales, n-a fost adevarata afirmatia: "Orice evreu, un copil al lui Dumnezeu!", atunci cum ar fi (culmea) adevarata sintagma: "Orice Roman botezat ortodox, un crestin?"

Botezul copiilor mici este o incercare jalnica si nebiblica de a imita milenara "taiere imprejur" a evreilor, devenind astfel un act initiatic de identificare si de apartenenta la o comunitate deliniata prin postulat, nu prin preferinte personale.

Vai, cit de vicleana si cit de vinovata este aceasta practica! Iata ce face ea: cum se naste un copil, il arunca in apa botezului si-l declara imun si inaccesibil "atacurilor" prozelitismului evanghelic. Oare nu vezi cit de diabolic este acest plan ascuns sub "mantia traditiei ortodoxe" ?

Mai ales acum, dupa anii grei de opresiune si fatarnicie comunista, cred ca fiecare locuitor al tarilor iesite de sub haina ateismului de Stat, ar trebui considerat pagin si confruntat cu adevarul Evangheliei. Milioanele de ipocriti comunisti se declara astazi cu aceiasi ipocrizie "crestini", iar, dupa tine, noi ar trebui sa-i credem pe cuvint si sa nu-i deranjam cu "evanghelizarile noastre zgomotoase". Cu alte cuvinte: "Somn usor, leganat in sperante desarte, in drumul alunecos catre iadul vesnic ..."

Romania (ca si America si ca toate celelalte tari) are nevoie de oameni ca si Ioan Botezatorul, care sa-i aseze pe calea pocaintei spre intilnirea personala cu Mielul lui Dumnezeu venit sa ridice pacatul lumii. Nu cine se naste intr-o tara ortodoxa este crestin, chiar daca a facut o baie ceremoniala pe vremea inconstientei rationale, ci doar acela care s-a aruncat personal disperat spre piciorul Crucii, doar acela care si-a cerut iertare de la Cel rastingnit si care a fost infiat prin nastere din nou in familia eterna a celor intorsi cu adevarat acasa la Dumnezeu. Orice alt fel de "mintuire" care nu trece pe la cruce decit prin "reprezentanti" sau "agenti avocatesti", cu pretentii "nationale" si drepturi obtinute prin nastere este doar o forma de autoinselare.

John MacArthur spunea cu amaraciune: "Ma tem ca noi nu predicam oamenilor destul de clar Evanghelia ca ei sa o refuze."

Milioane de oameni "religioasi", chiar carturari si farisei, se vor duce in iad dupa ce vor fi auzit mai intii: "Plecati de la Mine. Niciodata nu v-am cunoscut." Caci nu "cel ce zice Doamne, Doamne, va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri." Aceste realitati din poporul evreu de acum doua mii de ani sunt valabile si pentru "religiosii" presupuselor tari crestine.

Nu, Mihai, cei botezati in copilarie nu sunt crestini si nici nu trebuie considerati ca atare. Le-am rapi dreptul lor sa auda Evanghelia veritabila si sa se pocaiasca cu adevarat; i-am condamna cu bunastiinta la pierzarea vesnica: "Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta." A nu confrunta fiecare faptura cu Evanghelia, inseamna a face jocul diavolului si a respinge mandatul unic pentru care traim astazi pe pamint:

"Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza, va fi mintuit; dar cine nu va crede, va fi osindit" (Marcu 16:15-16).

Mi se pare ironic ca un om intelectual si cu finete duhovniceasca ca tine sa nu-si dea seama ca Biserica Ortodoxa nu mai face evanghelizare de sute de ani, ci s-a impietrit intr-o terminologie care-i justifica pasivitatea. Ceasul Judecatii de la urma va arata ca ortodoxia, ca miscare, nu s-a achitat decit in foarte mica masura de "marea insarcinare" din Matei 28. Faptul ca ea ii condamna astazi pe cei veniti sa corecteze lipsa ei de activitate este inca o vinovatie de care va trebuie sa raspunda odata. Nu ti se pare ridicol si aberant ca Biserica Ortodoxa romana se straduieste astazi mai mult sa-l "proclame ortodox" pe Mihail Eminescu, decit sa-i trezeasca din morti pe aceia care, asemeni marelui poet, traiesc astazi in pacate care le pecetluiesc soarta lor vesnica? Oare de "crestini" ca Eminescu avem noi nevoie?

Repet, dogma ca fiecare roman botezat trebuie "protejat de prozelitism" pentru ca este deja crestin, mi se pare nu numai primejdioasa, ci de-a dreptul satanica in continut si consecinte.

Ca neam de evreu, dispretuiesc pretentiile oricarui neam de a se numi "popor ales", indiferent de practica initiatica, taiere in prejur sau botez al copiilor. Daca Mintuitorul nu i-a crutat pe evreii nascuti din Avraam si taiati imprejur in ziua a opta, crezi ca-i va cruta pe cei "inbaiati" in ziua a opta si nascuti, din intimplare intr-o tara "crestina" ? Nu-i va numi El tot "pui de napirci, care incearca sa fuga de minia viitoare"? Nu-i va numi El "copii ai diavolului", "oameni care nu sunt din Dumnezeu" ?

Catolicismul, cu toate bubele lui, a dus Evanghelia pe mai toate continentele. Protestantismul, eliberat prin explozia Reformei a provocat fiecare faptura sa "aleaga" intre "primirea lui Christos ca Domn" si pierzarea vesnica. Evanghelicii sunt "agresivi" nu doar in teritoriile ortodoxe, ci si in bisericile si familiile lor. Oare ai uitat cita evanghelizare se face in fiecare biserica baptista? Riscul de a-i lasa pe oameni sa se insele in probleme mintuirii lor vesnice este prea mare pentru a nu ne face sa insistam "la orice faptura"! 

Biserica Ortodoxa nu-si evanghelizeaza nici macar proprii ei enoriasi, sechestrati discret inca de la nastere si ascunsi de "evanghelizarile prozelitismului occidental". In loc sa se duca la oameni, ortodoxia s-a ascuns in cladiri intunecoase si pline de fumul cadelnitelor. Mai mult, ea a interzis in Romania ca Biblia sa fie citita acasa. "Locul Bibliei este in Biserica, nu pe masa din casa unde ne enervam si mai ne si afurisim citeodata", a spus unul din marii prelati din ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane.

Definitile date de tine termenilor: pocainta, convertire, nastere din nou si miintuire sunt circumscrisi traditiei unei biserici lesinate si letargice, lipsita de vlaga evanghelistica si panicata la gindul ca "alte miscari crestine" i-ar putea fura "fiii".

Daca-mi dai voie, in mesajul meu urmator voi prezenta un mic studiu exegetic despre mintuire si voi lamuri termenii cu pricina in lumina asezarii lor in acest proces dumnezeiesc revelat de textul Noului Testament.

Cu pretuire, dincolo de ardoarea polemica, si cu convingerea, exprimata inaintea mea mult mai bine de un altul, ca: "Adevarul este Unul singur, dar ne va birui pina la urma pe toti!"

Al tau frate, Daniel Branzai

Draga Daniel,

În limba engleza exista o expresie foarte potrivita, "preaching to the choir" - "a predica corului", expresie care se refera la predicatorul care face eforturi sa convinga pe membrii corului bisericii de niste adevaruri de care ei sunt de altfel convinsi de zeci de ani. Astfel as putea si eu spune ca într-o mare parte a ultimului tau mesaj "ai predicat corului". Într-adevar, cum as putea sa nu fiu de acord cu tine ca botezul ne-urmat de o viata de credinta, de o relatie personala cu Domnul Iisus Hristos, nu duce la mântuire? Baptist sau ortodox, botezat ca prunc sau ca adult, crestinul are nevoie de pocainta si de o de credinta exprimata prin fapte pentru a progresa pe calea mântuirii. Faptul ca suntem de acord în aceasta privinta este o marturie ca împreuna credem în acelasi Dumnezeu, este o dovada de unitate care ne da dreptul sa ne numim unii pe altii crestini si frati.

Fara a fi de loc jignit, marturisesc faptul ca ma întristeaza termenii depreciativi pe care îi folosesti cu privire la botezul copiilor. Pentru tine, ca si pentru cei mai multi baptisti, botezul copiilor este “o încercare jalnica si nebiblica de a imita taierea împrejur a evreilor”, este o “baie ceremoniala în care pruncii sunt “aruncati” în apa botezului”. Fara a intra în lungi argumente teologice, as dori doar sa observ ca din perspectiva istorica a crestinismului te afli într-o minoritate. Zeci de generatii de crestini, de la apostoli pâna în zilele noastre au botezat copiii. Pentru milioane de sfinti pe care speram sa-I întâlnim în vesnicie, acesta a fost singurul botez pe care l-au cunoscut. Marii reformatori, Luther, Calvin, Zwingli au acceptat botezul copiilor si chiar s-au împotrivit anabaptistilor care-I negau valabilitatea. Chiar si Tudor Popescu, preotul ortodox caterisit, care este un erou al neoprotestantilor români, a sustinut botezul copiilor.

Ca un fapt interesant, doresc sa observ ca textul din Matei 3:7-9 pe care l-ai folosit în argumentul tau împotriva botezului copiilor se refera la botezul unor ADULTI! Fariseii si carturarii veneau la Ioan ca sa fie botezati, închipuindu-si botezul ca o stampila necesara mântuirii. Acestia erau ADULTI. În context si în spiritul textului, pasajul s-ar aplica mai degraba celor care se boteaza ADULTI ca sa scape de mânia viitoare! Aceasta nu invalideaza botezul adultilor, dar ne atrage atentia asupra folosirii botezului unor ADULTI ca simplu mijloc de mântuire, o mântuire care ar însemna scaparea de iad fara o unire cu Hristos.

În zilele trecute ascultam un program evanghelic la radio. (Da, ascult uneori programe evanghelice, mai ales pentru frumusetea si solemnitatea unor vechi imnuri protestante, nu prea diferite în spirit de cele ortodoxe.) Am fost însa surprins de un cântec în care se spunea "Iisus este biletul tau de intrare în cer." Îti marturisesc faptul ca mi-a lasat un gust amar, pentru ca ilustra obsesia unora cu privire la salvare. Da, mântuirea este importanta, dar atunci când vin la Iisus o fac din dragoste fata de El, nu doar pentru a scapa de mânia viitoare. Hristos este tinta noastra, nu doar mijlocul de a primi o lumina verde la usa cerului. Un "biletul" de intrare în cer ar putea fi folosit si aruncat. Un teolog a spus odata, "Preocuparea obsesiva cu privire la propria mântuire este o urâciune." Cred ca unor astfel de oameni, care privesc botezul sau pe Domnul Iisus doar ca stampile pe pasaport le-ar spune si astazi Ioan Botezatorul, "Pui de napârci, cine v-a învatat sa fugiti de mânia viitoare."

O tema pe care o întâlnesc mereu în mesajele tale este cea a crestinilor ortodocsi nominali. Cititorii nostri ar putea trage în mod gresit concluzia ca existenta lor este acceptata sau chiar încurajata de biserica ortodoxa. Dar, dupa ce am citit multe lucrari ortodoxe si am discutat cu preoti ortodocsi din România sau din Statele Unite, am ajuns exact la concluzia opusa. Am citit recent lucrarea preotului ortodox Ene Braniste "Participarea la liturghie", în care autorul trateaza acest subiect. Pasajul pe care îl citez aici poate fi mai usor înteles daca se are în vedere faptul ca participarea la viata bisericii este un indicator foarte precis al starii spirituale a credinciosilor. Iata acest citat.

În atitudinea credinciosilor nostri fata de Sfânta Liturghie - si de cultul divin public în general - deosebim de obicei trei grade sau trepte. În ordine progresiva, distingem:

Cu tristete observ ca cei mai multi frati baptisti, fie din ignoranta fie din rea vointa pun semnul egalitatii între acea mare masa de "crestini" indiferenti si Biserica Ortodoxa. Nu, Biserica Ortodoxa nu se identifica cu acei crestini nominali din primele doua grupuri descrise de preotul Ene Braniste, ci cu al treilea grup, al credinciosilor vii. În teologia si spiritualitatea ei, ea încurajeaza relatia personala cu Domnul Iisus, încurajeaza efortul si straduinta în viata de credinta, încurajeaza asceza si jertfa de sine. Aceasta este Ortodoxia care m-a atras si în care am gasit ceea ce cautam de zeci de ani în calatoria mea spirituala. Personal, am descoperit în Ortodoxie o mai mare pasiune fata de Hristos si o mai mare dedicare lui Dumnezeu decât în toate celelalte biserici prin care am umblat. Masa crestinilor nominali aflati la periferia Bisericii constituie o marturie a patrunderii masive a Bisericii în societatea si cultura României, dar nu constituie o expresie a esentei ei. Acesti crestini nominali nu reprezinta Biserica Ortodoxa, dupa cum nici cei care veneau dupa Hristos ca sa vada minuni sau sa primeasca pâine nu reprezentau Biserica Apostolilor, dupa cum nici soldatii lui Hitler, în majoritate de traditie protestanta, nu reprezentau Protestantismul.

Recent am citit din Discursurile Teologice si Etice ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Acest mare teolog al Bisericii Ortodoxe, care a trait la sfârsitul primului mileniu crestin, a fost în acelasi timp un ascet si unul care a avut, asemenea Apostolului Pavel, experiente spirituale care nu puteau fi descrise în cuvinte omenesti. El a enuntat aceasta axioma, "nu cunoasterea e lumina, ci lumina e cunoasterea", ceea ce înseamna ca Îl cunoastem pe Dumnezeu doar prin experienta personala si nemijlocita. În prefata acestei lucrari, Dr. Ioan Ica scrie, oarecum frustrat de aceleasi acuzatii neoprotestante dupa care Ortodoxia descurajeaza experienta directa a omului cu Hristos:

Dar în ultimul tau mesaj am întâlnit exprimate implicit sau explicit si alte prejudecati neoprotestante cu privire la Ortodoxie.

Tu scrii, de exemplu…

Aceasta I-ar putea face pe cititori sa creada ca ortodocsii români s-ar crede popor ales. Nimic mai departe de adevar! Într-adevar, Biserica Ortodoxa a condamnat în unul din sinoadele ei erezia Filetismului, identificarea Împaratiei lui Dumnezeu cu o anumita natiune. Mi se pare incorect sa acuzi Biserica Ortodoxa exact de erezia pe care ea o respinge!

De asemenea, tu citezi un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care ar fi declarat, "Locul Bibliei este în Biserica, nu pe masa din casa unde ne enervam si ne afurisim câteodata". Din nou vreau sa subliniez ca prezentarea acestui citat poate da cititorilor nostri o impresie gresita cu privire la conceptia Bisericii Ortodoxe cu privire la Scriptura. Pentru Ortodoxie, Scriptura este inima Traditiei, cea mai importanta sursa de cunoastere a adevarului, cea mai autoritativa si de cel mai mare profit. Cunoasterea Scripturii este o prioritate pentru orice credincios. Ceea ce trebuie sa evitam, si ceea ce probabil combatea ierarhul pe care l-ai citat, este folosirea Bibliei ca o platforma de infinite si nefolositoare certuri dogmatice. Martorii lui Iehova si mormonii umbla întotdeauna cu Biblia în mâna, ceea ce nu-i face de loc buni crestini. Adevarul este ca orice folosire a Scripturii este o interpretare a Scripturii si de aceea Scriptura trebuie folosita si interpretata în contextul ei natural, în Biserica. Aceasta nu înseamna ca li s-ar interzice credinciosilor sa o citeasca acasa, atât timp cât primesc cu umilinta si ascultare interpretarea Bisericii. Iata ce a scris despre Scriptura, nu un oarecare prelat, ci chiar Ioan Cassian, unul din cei mai respectati si iubiti sfinti ortodocsi:

Daca doresti sa ajungi la o adevarata cunoastere a Scripturii trebuie sa te straduiesti sa obtii o neclintita umilinta a inimii. Aceasta te va duce nu la cunoasterea care te umple de mândrie, ci la cunoasterea care te lumineaza prin dragoste. Pentru cel care nu are inima curata, este imposibil sa dobândeasca darul cunoasterii. De aceea sa ai grija ca zelul tau pentru cunoasterea Scripturii sa nu devina, din cauza unor pretentii goale, o cauza de pierzare, în loc de a fi sursa de lumina si de slava vesnica promisa celui iluminat de cunostinta.

De aceea pasaje din Scriptura trebuie memorate si folosite spre meditatie fara încetare. O astfel de meditatie ne va ajuta în doua feluri. În primul rând, atunci când mintea este ocupata de studiul Scripturii, ea este în mod natural aparata de capcana gândurilor periculoase. În al doilea rând, daca încercam în mod repetat sa memoram Scriptura, nu avem timp sa o întelegem, pentru ca mintea este ocupata. Dar mai târziu, când mintea noastra este libera, si în special când meditam în ceasurile de întunecare, atunci gândim la ceea ce am memorat si întelegem mult mai bine. Chiar si atunci când ne odihnim sau dormim, sensurile ascunse care ne-au fost înainte acoperite de sunt acum descoperite mintilor noastre.

Daniel, cu un mic efort ai fi descoperit sute de citate ortodoxe care vorbesc despre pretuirea si importanta Scripturii pentru fiecare credincios. Te întreb, de ce a trebuit sa dai un citat dubios si scos din context?

Tu scrii,

Recent mi-a cazut în mâini o carte despre drama Bisericii Ortodoxe Ruse sub comunism. Am citit acolo cum Partidul Comunist a blocat orice posibilitate de manifestare publica a Bisericii, orice evanghelizare sau educare crestina a tinerilor si a promovat imagine ortodocsilor aruncati la cosul de gunoi al istoriei, ascunsi în cladiri întunecoase si pline de fumul cadelnitelor. În particular, comunistii au ucis 80000 de preoti ortodocsi, producând mai multi martiri decât în orice alta epoca a istoriei. Din pacate, propaganda ateista a reusit în cele din urma sa schimbe imaginea Bisericii ca un organism viu, plin de viata, în care Îl slaveau pe Hristos si se mântuiau milioane de oameni, în imaginea unor babe superstitioase care boscorodesc în niste biserici întunecoase si afumate.

Este trist ca multi baptisti prefera sa promoveze si sa perpetueze aceasta imagine creata în mod artificial de dusmanii lui Hristos. Ei nu vad multimile despre care aud ca umplu bisericile ortodoxe din România în fiecare duminica. Ei nu vad valurile de tineri care se asociaza în organizatii ortodoxe, interesati de studiul Scripturii si al scrierilor Parintilor. Ei nu vad avântul institutiilor de învatamânt superior ortodox care s-au deschis în ultimii ani în România. Ei nu vad noile promotii de tineri teologi si preoti ortodocsi care aduc un suflu nou în Biserica si sunt capabili sa prezinte Ortodoxia în limbajul modern al secolului 21. Ei nu vad sutele sau miile de tineri care fac jertfa cea mai mare, îmbracând haina de calugar, într-o adevarata renuntare la lume pe care nu am vazut-o niciodata între neoprotestanti. Ei nu vad zecile sau chiar sutele de misiuni crestine ortodoxe în America de Sud, în Africa sau în Asia.

Si totusi, nu este în spiritul Ortodoxiei ca Biserica Ortodoxa sa se prezinte într-o lumina triumfalista. Ortodoxia nu consta în planuri strategice si tendinte imperialiste. Biserica Ortodoxa a avut întotdeauna o latura apofatica, ascunsa, o viata a rugaciunii si ascezei, a cunoasterii tainice si nemijlocite a lui Dumnezeu. La acest nucleu în care straluceste viata Sfintei Treimi, întelepciunea Tatalui, harul Fiului si mângâierea Duhului Sfânt nu ajung decât cei sinceri, truditori si dezlegati de prejudecati. Mi s-a dat si nevrednicului, lenesului si pacatosului de mine sa vad o mica crâmpeie din aceasta lumina. Dar mi-e teama ca pentru mii de baptisti sinceri cautatori ai lui Hristos calea într-acolo le este oprita de prejudecati si neadevaruri rostite împotriva Ortodoxiei si întretinute în mod constient de la amvoane sau din scrieri anti-ortodoxe, ca cele ale lui Iosif Ton.

Daniel,

Cred ca este bine si potrivit daca uneori temperatura mesajelor noastre urca ceva mai mult. Este mai bine sa ne înfierbântam decât sa dam din umeri. Într-o lume adormita si indiferenta fata de Hristos, sper ca pasiunea noastra sa dea o marturie pozitiva, atât timp cât este bazata pe dragoste si respect. Eu nu m-am suparat de anumite cuvinte mai aspre pe care le-ai inclus în mesajul tau, si nadajduiesc ca si tu vei primi fara suparare sau mânie cuvintele mele. Ai mentionat posibilitatea ca într-un viitor mesaj sa expui întelegerea pe care o ai cu privire la mântuire, expunere pe care o astept cu mult interes.

Hristos între noi!

Purtam un dialog frumos si, sper eu, rodnic. Tonul putin infierbintat din ultima mea scrisoare s-a datorat unei percepute tendinte a Bisericii Ortodoxe din Romania de a refuza "evanghelizarea" ca initiativa a bisericilor neoprotestante de a aduce la Christos sutele de mii de locuitori din satele si orasele Romaniei. Inteleg acum ca "evanghelizarea" ca incercare de a-i aduce pe oameni la Christos este si o preocupare a Bisericii Ortodoxe (sau nu e ... sau nu mai pricep eu nimic ...).

Exista o ambivalenta semantica in mesajul tau (probabil si in pozitia Bisericii Ortodoxe). Pe de o parte "cei botezati ca si copii, sunt ai Bisericii" si deci ai lui Christos, iar pe de alta parte "cei ce nu participa la serviciile Bisericii nu sunt ai Bisericii Ortodoxe, care nu trebuie indentificata cu ei."

Te rog sa ma lamuresti in aceasta privinta. Ori cei multi si rataciti sunt "pierduti" si trebuie sa ne dam mina si sa ne ajutam unii pe altii sa-i aducem la Christos, ori cei multi "sunt in curtea Bisericii Ortodoxe" si n-are nimeni dreptul sa se atinga de ei si sa incerce sa-i "fure".

Ambivalenta de care vorbesc este evidenta in ultima ta scrisoare. Am s-o ilustrez cu doua citate care se contrazic unul pe celalalt. Citez:

"În atitudinea credinciosilor nostri fata de Sfânta Liturghie - si de cultul divin public în general - deosebim de obicei trei grade sau trepte. În ordine progresiva, distingem:

M-a sunat saptamina trecuta fratele Pavel Nicolescu, un om care te iubeste mult si care si-a pregatit doctoratul la Institutul Teologic Ortodox de la Bucuresti. El m-a rugat sa-ti spun ca nu te-ai intilnit inca decit cu "partea roz" a ortodoxiei si ca trebuie sa te pregatesti pentru intilnirea cu cealalta parte. Dinsul are tot respectul pentru sectorul "evanghelic" al ortodoxiei din America, dar tine sa precizeze ca un astfel de sector n-ar fi tolerat in Romania. Inteleg insa ca se petrec multe lucruri frumoase in sinul Bisericii Ortodoxe contemporane si ca "noua generatie" este mult mai deschisa pentru trairea "evanghelica".  O asemenea traire nu este rezervata doar unei minoritati de "sfinti" (exemplare rare din istorie), ci este o norma fundamentala pentru toti credinciosii chemati la "sfintire". Ce ne facem insa cu amestecul de evanghelic si paginism care mai marcheaza inca atit de pregnant fenomenologia ortodoxa?

Iata ce fel de "ortodoxie" se practica pe alocuri in Romania. Ce parere ai despre o asa "intreprindere" ? Ce nume sa dam acestui om si ce fel de rinduieli il mai tin in rindul "credinciosilor duhovnicesti" din calugarie ? Ce fel de imagine pune acest articol in fata celor care cauta ceva in crestinism?

Daniel Branzai

Articol aparut in Evenimentul zilei din 29 Iulie 2000

Inainte de a asterne pe hirtie "terminologia" evanghelica asociata cu planul de mintuire, te rog raspunde-mi la acest mesaj legat de necesitatea "convertirii" maselor de oameni la crestinism.

Daniel Branzai

Daniel Branzai

08-02-2000

Am gasit in presa romana acest articol. Care este parerea ta despre acest subiect? Citeste parerea mea de la sfirsit.

UN "DASCAL PROFETIC SI APOSTOLIC"

Draga Mihai

Iti scriu cu dificultate, din cauza unei alte eruptii hemoragice din ochiul sting. O fac cu credinta ca, desi nu vad bine, inteleg ceva mai bine cu mintea si intuiesc si mai bine cu inima..

Incet, incet, mi se confirma intuitia ca filonul "spiritualist" din ortodoxie este grefat pe spiritualitatea filosofiei grecesti. (Sper sa nu mi se reaminteasca , "de catre unii prieteni", fascinatia mea cu filosofia si inclinatia de a o vedea manifestata in mai toate domeniile).

1. Ca unul care i-am studiat pe marii maestrii ai gindirii antice, trebuie sa-ti spun ca remarc din ce in ce mai mult asemenarile de concept si manifestare intre "trairile irineice" si implinirile "gnosticilor" timpurii. Nu am nici timpul si nici dorinta sa o fac, dar cineva ar trebui sa "sape" pe filonul acesta si sa incerce sa scoata la lumina o explicatie a acestor asemanari.

Cinicul imi va atrage ironic atentia asupra titulaturii de "biserica greco-ortodoxa". dindu-mi de inteles ca pentru ramura rasariteana a bisericii crestine, adevarul a fost "altoit" pe trunchiul gindirii grecesti, asa ca n-ar mai trebui sa ne miram atit de mult ca unele fructe au culoarea si aroma "radacinii."

Eu vreau insa mai mult decit resemnarea cinicului; vreau dezbracarea crestinismului de tot ceea ce este "nebiblic" (nimeni sa nu va fure cu filosofia, ... etc").

2. M-a speriat una din remarcile din articol: "Daruit de timpuriu cu experienta Harului". Ea trimite direct la "treapta de iluminare gnostica" si presupune existenta "celor iluminati" in planul majoritatii "nestiutoare" si "necunoscatoare." Nu s-ar putea oare ca fascinatia cu "sfinti" excentrici si rupti de lumea cotidiana sa fie tocmai o astfel de "reciclare" a ideii de "unicat" iluminat, imposibil de judecat de experienta majoritatii si calificat prin chiar "excentricitatile lui" la pontificatul apostolic sau profetic" amintit in articol? (vezi p.s. de la sfirsit)

3. M-am speriat si mai tare fascinatia "crestinismului contemporan" cu fraze de tipul: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!". O astfel de exprimare este tipica pentru "gnostici", pentru stoici, pentru filosofia greaca a secolelor precestine. Cit de departe este ea de indemnul lui Pavel: "Si sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ... etc."  "Si orice gind il facem rob ascultarii de Christos" ?

4. Da-mi voie sa-ti reamintesc faptul ca filosofia gnostica greaca a fost o cale "alternativa" combatuta vehement de Ioan in epistolele sale si condamnata ca eretica.

5. Da-mi voie sa-ti reamintesc, ceea ce nu ma indoiesc ca stii din studiul istoriei, ca dupa asa numitul "ev mediu" sau "intunecat" al gindirii religioase, interpretarea evolutiva a istoriei a proclamat drept "Renastere" tocmai o astfel de revenire la idealurile filosofiei grecesti. Astazi traim o alunecare totala a "culturii" pe panta acestei filosofii a "spiritualitatii alternative" fara nastere din nou si fara arbitrajul Bibliei.

Imi dau seama ca nu sunt tocmai calificat sa abordez un subiect de asemenea magnitudine. Mi-ar trebui ajutorul lui Marius Cruceru, prietenul meu de la Oradea. Imi dai voie sa-i trimit si lui o copie a acestui mesaj?

Cu dragoste

Daniel Branzai

P.S. Iata un extras din "Biblia cu explicatii" - Introducere la epistolele lui Ioan)

< "Gnosticismul" este un termen generic care cuprinde de fapt mai multe sisteme dogmatice pagane, dar si evreiesti sau chiar pseudo-crestine: un fel de sincretism filozofico-religios prin care se creeau bazele unui sistem universal valabil, accesibil tuturor oamenilor, indiferent de climatul spiritual in care s-au nascut.

La origine, gnosticismul a fost o invatatura pagana care a reusit sa combine in sine elemente ale intelectualismului occidental cu fondul mistic propriu orientului. Plummer rezuma acest sistem la doua coordonate fundamentale: "impuritatea materiei" si "suprematia constiintei". Intr-adevar preocuparea de baza a acestor "gnostici" era tocmai eliberarea spiritului de trup, pe care-l priveau numai ca pe o "inchisoare materiala a spiritului".

Conceptul de "materie corupta si pacatoasa in structura" a fost comun ambelor sisteme de religie, occidental si oriental. Parerea aceasta a dat nastere unei teorii despre existenta unei succesiuni valorice de "eoni" sau emanatii din Fiinta Suprema. Aceste sfere concentrice succesive de "eoni" se aflau la distante din ce in ce mai mari de "pleroma" sau mediul existentei de Sine a Fiintei Supreme, valoarea lor divina scazand direct proportional cu indepartarea de sursa de sfintenie. La periferia tuturor, ultima din ierarhia valorica a fiintarii, s-ar fi aflat lumea materiala.

Gnosticii erau adeptii unei mantuiri prin "iluminarea spiritului". Aceasta "iluminare" se putea produce printr-o cunoastere "esoterica" insusita in cadrul unor ceremonii speciale. Initiatii deveneau "psuchikoi", oameni care si-au trezit puterile latente ale sufletului, ridicandu-se deasupra muritorilor de rand.>

La cele scrise mai sus, da-mi voie sa mai adaug o contributie a lui Paul Dan, un apologet evanghelic care misioneaza acum in Romania:

In dragoste

Daniel Branzai

Mihai Oara

06 August 2000

Draga Daniel,

Având astăzi ceva mai mult timp, încerc să-ti raspund. Îti doresc mai întâi
multa sanatate si vindecare pentru problema pe care o ai cu ochiul. Te-as
ruga sa difuzezi raspunsul meu si membrilor listei de pe Roboam. Am observat
ca lor li s-a transmis o copie a mesajului tau si cred ca este corect sa
primeasca si raspunsul meu.

Tu ai scris...

: Incet, incet, mi se confirma intuitia ca filonul "spiritualist" din : ortodoxie este grefat pe
: spiritualitatea filosofiei grecesti.

Aceasta afirmaţie este într-un fel adevarata. În întruparea Lui, Hristos a
împrumutat din ceea ce este omenesc, începînd din pîntecele mamei lui. El a
"împrumutat" limba, cultura si obiceiurile unui popor, fiind, asa cum scrii
tu, "grefat" în mijlocul lui Israel. În acelasi fel, Dumnezeu a hotarât în
întelepciunea Lui sa foloseasca limba si cultura greaca drept cel mai
potrivit mediu de exprimare si raspândire initaiala a Evangheliei. Exista
probabil o finete de exprimare si o bogatie de idei mai potrivite unei
evanghelii universale decât limba si cultura evreiasca (ceea ce nu reduce de
loc importanta istorica a Israelului). Un exemplu interesant este textul din
Isaia privitor la nasterea din fecioara, care în Septuaginta apare mult mai
clar decât în textele evreiesti. De asemenea, este demn de remarcat faptul
ca apostolii citeaza textele Vechiului Testament nu direct din evreieste ci
din textul Septuagintei. Într-un anumit fel, limba si anumite categorii de
gândire grecesti au fost mai potrivite unei Evanghelii universale în care
Dumnezeu sa-Si descopere toturor oamenilor taine ascunse de la facerea
lumii.

Întrebarea nu este atât cu privire la grefarea pe o anumita cultura, ci daca
Biserica a introdus de acolo o gândire pagâna, straina de Evanghelie.
Raspunsul meu, cu care poate nu vei fi de acord, este unul negativ. Pe ce ma
bazez? (1) Biserica primelor trei veacuri s-a format într-o lupta continua
cu pagînismul greco-roman si a fost astfel sensibilizata si a respins orice
influenta din partea acestuia. (2) În nenumarate scrieri vechi ortodoxe care
mi-au cazut în mâna, am întâlnit foarte frecvent fraze de genul, "grecii
antici credeau... dar Biserica credea..."

: 1. Ca unul care i-am studiat pe marii maestrii ai gindirii antice,
: trebuie sa-ti spun ca remarc din ce in ce mai mult asemenarile de concept si manifestare intre
: "trairile irineice" si implinirile "gnosticilor" timpurii.

Cunoscînd istoria Bisericii timpurii (vezi Istoria Eclesiala a lui Eusebiu,
care a trait în secolul al patrulea, si pe care o recomand tuturor
neoprotestantilor) am înteles ca Biserica a luptat cu toate puterile
împotriva gnosticismului. A suspecta Biserica Ortodoxa, cu teologia
întruparii pe care o sustine ea, de influente gnostice, este ca si cum am
suspecta biserica luterana de catolicism. Teza centrala a gnosticismului a
fost separarea dintre materie si spirit, si idea ca spiritul este bun iar
materia este rea în sine însasi. Ortodoxia accentueaza - mul tmai mult decât
Protestantismul - ca nu exista nimic inerent rau în materie. Idea aceasta
este la baza teologiei icoanei: Dumnezeul nevazut si necuprins s-a întrupat
în asa fel încât sa poata fi vazut, descris si reprezentat. Astfel, pentru
ortodocsi orice pornire iconoclasta este suspectata de gnosticism. Întreaga
paradigma protestanta, în care crestinismul este redus la o esenta divortata
de exprimare materiala ("de ce atâtea icoane, vesminte, tamâie?") are pentru
ortodocsi un iz de gnosticism ("materia este rea, spiritul este bun"). Data
fiind pasiunea anti-gnostica a Ortodoxiei, orice acuzatie de gnosticism mi
se pare cu totul nefondata.

: Eu vreau insa mai mult decit resemnarea cinicului; vreau dezbracarea
: crestinismului de tot ceea ce este "nebiblic" (nimeni sa nu va fure cu filosofia, ... etc").

Dumnezeu vorbeste în multe feluri, prin intermediul multor culturi, folosind
mijloacele de exprimare ale diferitelor vremi si popoare. Cred ca este bine
sa veghem la o anumita conformare cu Scriptura, mai ales în sensul de a nu o
contrazice. Mi-e teama însa ca un prea mare zel în acest sens ne va duce
catre un nou fel de puritanism asemanator mai degraba cu cel al fariseilor
care aveau cea mai mare grija de a împlini TOATE aspectele legii. Mi-e teama
de asemenea ca asa-zisa "dezbracare" a crestinismului înseamna de fapt
dezbracarea de felul în care l-au înţeles crestinii din veacul 1, 2, 3 si 4
(si care s-a transmis în Ortodoxie) si îmbracarea lui în hainele culturii
protestante anglo-americane. Probabil în noile haine existenta nenumaratelor
schisme nu mai are nici o importanta (fiind un pacat de moarte în primele
veacuri), dar se pot folosi metode de marketing în cresterea bisericilor,
metode de care grecii nu aveau habar.

: 2. M-a speriat una din remarcile din articol: "Daruit de timpuriu cu
: experienta Harului". Ea trimite direct la "treapta de iluminare gnostica" si presupune existenta
: "celor iluminati" in planul majoritatii "nestiutoare" si "necunoscatoare."

Cred ca tragi concluzii alarmante dintr-o expresie cu totul obisnuita si dai
o interpretare pe care autorul nu a intentionat-o. Autorul exprima ceva
foarte comun, si anume ca anumiti oameni dovedesc o chemare spirituala înca
din copilarie. Nimic "gnostic" în aceasta idee. Dar astfel de interpretari,
pornite dintr-o înclinatie de a gasi o vina, pot duce la fal si fel de
concluzii aberante. De exemplu, as putea afirma ca toti neoprotestantii sunt
niste rebeli, bazat pe radacina de "protestant" din numele lor. Este un
non-sequitur, o concluzie fortata pe care nu o putem trage.

: 3. M-am speriat si mai tare fascinatia "crestinismului contemporan" cu
: fraze de tipul: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!".  O astfel de exprimare este tipica
: pentru "gnostici", pentru stoici, pentru filosofia greaca a secolelor precestine. Cit de departe
: este ea de indemnul lui Pavel: "Si sa va prefaceti prin innoirea mintii voastre, ... etc."  "Si
: orice gind il facem rob ascultarii de Christos" ?

Cred ca si aici tragi niste concluzii grabite. Fraza pe care o pomenesti
este un anumit fel de exprimare ce poate fi înteles numai în contextul
spiritualitatii ortodoxe. Scoasa din acest context îi poti da ce
interpretari doresti, dar nu este corect sa le impui Ortodoxiei.

Ce a vrut deci sa spuna Siluan? El foloseste un limbaj plin de metafore si
hiperbole, asemenea lui Hristos, pentru ca se adreseaza nu numai mintii
noastre (care cere precizie) ci si inimii. Siluan a trecut printr-o
experienta pe care, din cauza inertiei noatre spirituale, putini o gustam.
Este vorba de acea stare în care omul s-a umilit si si-a curatit inima în
asa fel încât comuniunea cu Dumnezeu devine mult mai frecventa si mai intima
("Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu.") Primejdia
care apare - spun Parintii Bisericii - este ca în acel moment omul începe sa
se umple de o mândrie spirituala, pentru ca a atins culmi pe care altii nu
le-au cunoscut niciodata. Primejdia este deci ca tot progresul sa devina
zadarnic prin însusi succesul initial. Siluan a gustat atât acest progres
spiritual, cât si pierderea harului comuniunii cu Hristos din cauza ispitei
mîndriei spirituale. Lectia pe care a învatat-o dupa multa suferinta, a fost
sa evite exaltarile prin "tinerea mintii în iad". Aceasta înseamna sa
pastram întotdeauna amintirea slabiciunilor noastre din trup si suflet,
amintirea mortii si a esecurilor noastre. Aceasta amintire nu are ca scop sa
ne doboare de întristare ("nu deznadajdui") ci sa ne apere de mîndrie. Ca un
exemplu, îmi aduc aminte ca la una din manastirile din Moldova calugarii se
saluta cu aceste cuvinte, "Frate, te-ai gîndit astazi la moarte?" Nu este
vorba de o gîndire morbida, ci de tinerea mintii în realitatea unei lumi de
pacat pentru a evita iluziile si laudarosenia vietii.

Experienta si idea lui Siluan au acelasi continut cu experienta si gîndurile
Apostolului Pavel. Esemenea lui Siluan, Pavel a avut experiente spirituale
neobisnuite, fiind înaltat la cer (îl poti oare acuza de gnosticism?), s-a
mândrit si apoi un sol al Satanei i-a fost plantat în carne. Este o
experienta cu totul biblica si cred ca numai printr-o gîndire partinitoare o
poti acuza exact de ceea ce Ortodoxia a respins din totdeauna.

: 4. Da-mi voie sa-ti reamintesc faptul ca filosofia gnostica greaca a
: fost o cale "alternativa" combatuta vehement de Ioan in epistolele sale si condamnata ca eretica.

Cu totul de acord! Nu numai atât, dar filozofia gnostica greaca a fost
combatuta la fel de vehement în sute si mii de scrieri ale Părintilor
Bisericii Ortodoxe.

: 5. Da-mi voie sa-ti reamintesc, ceea ce nu ma indoiesc ca stii din
: studiul istoriei, ca dupa asa numitul "ev mediu" sau "intunecat" al gindirii religioase, interpretarea
: evolutiva a istoriei a proclamat drept "Renastere" tocmai o astfel de revenire la idealurile
: filosofiei grecesti. Astazi traim o alunecare totala a "culturii" pe panta acestei filosofii a
: "spiritualitatii alternative" fara nastere din nou si fara arbitrajul Bibliei.  

Descinderea istorica a ideilor pe care o cunosc eu, si care cred ca este
acceptata de cei mai multi istorici a fost urmatoarea:

Din Biserica unica s-au desprins partea apuseana, Catolicismul. Catolicismul
s-a hranit din Augustin, generând o gândire rationalista. Ortodoxia s-a
hranit din Parintii capadocieni (Vasile cel Mare, Grigore de Nissa si
celalalt Grigore), adoptând o gîndire mistica si ascetica.

Din Catolicism a aparut Renasterea, exaltînd omul prin "frumusetea" si
"rationalitatea" lui. "Rationalitatea" si autonomia individului a fost
preluate si de Protestantism si stau la baza doctrinei Sola Scriptura
("Biblia este o carte pe care daca o cercetam în mod rational, fiecare putem
ajunge la concluziile corecte, fara mijlocirea Bisericii.") Rationalismul si
autonomia individului au dat nastere iluminismului si liberalismului din
zilele noastre.

În tot aceast timp, Ortodoxia a continuat acelasi fel de gîndire mistica, o
gîndire care se bazeaza pe o cunoastere calauzita de Duhul Sfînt în opozitie
cu cea bazata pe ratiunea umana.

Renascentismul este în Ortodoxie un cuvînt murdar. Exista în prezent o mare
lupta de a elimina orice influente renascentiste din bisericile ortodoxe, de
exemplu icoanele in stil renascentist, opus celui mistic-bizantin.

Astept comentariile tale sau ale oricarui participant.

Cu dragoste în Hristos,

Mihai