Dialog Mihai Oara - SC

SC: Gânduri pe marginea lucarii lui Frank Schaeffer: "Dans de Unul Singur"

Lucrarea - apãrutã acum câtiva ani în Editura Holy Cross Ortodox Church a fost tradusa în limba romana si este accesibila cititorilor romani pe site-ul Ortho-Logia, care îsi desfasoarã activitatea sub coordonarea credinciosului Mihai Oara.

Am citit cu interes cele scrise de Frank Schaeffer, cu atât mai mult cu cât am fost în contact cu lucrãrile tatãlui autorului de mai bine de 25 de ani, si l-am apreciat ca pe un crestin evanghelic devotat cauzei lui Hristos, ca pe un gânditor original si ca pe un om de pâtrunzâtoare si reala spiritualitate. M-as fi asteptat ca elementele autobiografice ilustrând procesul psiho-meditativ al trecerii de la evanghelicalism la Ortodoxie sa fie fost mai detaliate, pentru cã miscãrile sufletesti, emotiile spirituale si schimbãtoare de conceptii sunt procese de mare subtilitate. Ele depãsesc sfera unei curiozitãti banale cãci, odatã expuse, ele ne pot învãta ce sa dorim sau ce sa evitam.

Am stat si m-am gândit de ce si-a ales autorul un asemenea titlu: "Dans de unul singur", cu explicatia cã acest "dans" se refera la "cãutarea credintei Ortodoxe în epoca falsei religii". Este cãutarea credintei adevãrate "un dans"? Cuprinde ea elemente de divertisment si de performanta coreograficã? Mã îndoiesc. Probabil ca autorul, scriitor, a cãutat un titlu cu efect fãrã sã realizeze cã adevãratele cãutari spirituale nu au nimic comun cu dansul. Pe "calea strâmtã" despre care a vorbit cândva Domnul nostru nu este spatiu pentru dans. Pe de alta parte, câtã vreme esti încã un cãutãtor al adevãrului, nu un aflãtor al lui, nu numai ca nu este spatiu pentru dans: nu este nici inimã pentru dans. Inima este gata sa se bucure în Domnul numai când L-a gãsit pe Hristos ca Mântuitor personal.

Nu am de gând sã fac o analizã amanuntitã a continutului de idei al cãrtii lui Frank Schaeffer. Am admirat faptul ca în fiecare paragraf al cãrtii strãbate idea unor puternice convingeri personale ortodoxe, potrivite cu "gândirea si traditia patristicã, asa cum confirma în al sau Cuvânt Înainte Episcopul Diocezei Ortodoxe din Boston, cu autoritatea eccelsiasticã a Domniei Sale.

Evaluând viata religioasa din USA, FS o caracterizeazã prin doua cuvinte, înscrise în subtitluL falsa religie. În lucrare, autorul atribuie acest caracter mai ales protestantilor si neoprrotestantilor, si intr-o anumita mãsura catolicilor. Mi se pare ca, etalandu-si patriotismul denominational, FS se erijeaza în judecatorul altor denominatiuni religioase cãrora le gãseste tot felul de defecte, în timp ce, evident, nu gãseste niciun defect Ortodocsilor, fie ei clerici sau laici. Subiectivismul Domniei Sale este evident. La Iacov 3:17 întelepciunea care vine de sus este caracterizata astfel: "Întelepciunea care vine de sus este întâi curatã, apoi pasnicã, îngãduitoare, ascultãtoare, plina de mila si de roduri bune, nepãrtinitoare, nefãtarnicã"; nepãrtinitoare = obiectivã. Subiectivismul generat de patriotsmul denominational înseamna pãrtinire, care nu consuna cu întelepciunea care vine de sus.

Vom face scurte consideratii cu privire la capitolul "INTRODUCERE". Introducerea începe cu justificarea sindromului anti-american, cu justificarea anti-americanismului ca fenomen politic si social frecvent manifest în Europa si Asia, inclusiv în cercurile care considera America "inamicul nr. 1 al umanitatii". Cu ce începe "Introducerea'? Cu afirmatia: "În America oamenii se considerã credinciosi, dar în acelasi timp se comportã precum ateii." Mi se pare cã afirmatia este o generalizare, o absolutizare care nu-si are acoperire faptica. Ce vrea sa spunã dl. F. S.? Cã singurul care danseazã pe ringul credintei este în USA numai domnia sa? Daca asa gândeste, pot sa spun ca autorul priveste realitatea americana cu ochelari fumurii. Care este realitatea? America este tara unor relalitati foarte diversificate. Fiind o tara libera, întâlnesti în America si crestini devotati. si oameni gata sa se dãruie pe ei însisi pentru cauza lui Hristos, si indiferenti religiosi si militanti atei, si evrei ortodocsi, si evrei reformati, si islamisti, si budisti si satanisti. As spune ca poti vedea în America ceea ce doresti sa vezi. Cu deplina certitudine, pot arata ca daca vrea sa vadã cineva crestini adevarati în America ii poate vedea. Poate nu în catedrale somptuoase sau, cum ar sugera dl. FS., în biserici clãdite în impresionanta arhitectura bizantina, dar cu siguranta intr-un loc spiritual anume: "Cãci acolo unde sunt doi sau trei adunati pentru Numele Meu sunt si Eu în mijlocul lor". Am cunoscut crestini care "sunt adunati": expresia pasiva spune despre Cineva care îi aduna (desigur, Duhul Sfant); strângerile lor laolaltã sunt pentru numele Domnului Isus Hristos - ceea ce subliniazã o trãsaturã esentialã a CRESTINISMULUI AUTENTIC si anume HRISTO-CENTRICITATEA. În temeiul Cãrtii Sfinte, criteriul validitãtii crestinsmului nu este revendicarea istoricitatatii, ci este primirea, urmarea si modelarea vietii cu viata singurului Om desavârsit pe care L-a cunoscut pãmântul acesta însetat dupã dreptate si pace, a Domnului Isus Hristos. În cei aproape 20 de ani de când trãiesc în America am cunoscut astfel de oameni, am avut privilegiul de a avea pãrtãsie cu astfel de oameni. Generalizarea cã toti americanii ar fi sub aspect practic "atei" nu este reala.

"Noi, americanii, suntem poporul cel mai materialist, mai desacralizat din câte exista.” Nu cunosc experienta de etnolog a autorului, nici continutul conceptului sãu despre sacralitate, dar mi s-ar
pãrea firesc cã asemnea afirmatii "tari" sa fie nu doar formulate, ci si exemplificate. Din câte mi se pare, obiectivul urmãrit de FS a fost sã declare "nul" crestinsmul de tip protestant sub pretextul ca "nu duce la o trãire potrivit crestinismului istoric, acordând viata cu un cod sacramental si ascetic". Bazat pe asemenea criterii Dl. FS declara cã credinciosii în USA (bineinteles, cu exceptia Ortodosilor), practica mai mult o forma de "psihoterapie". Iesirea dintr-o asemea conditie este vãzutã de autorul lucrãrii recenzate în "întoarcerea la preceptele crestinsmului istoric". Spun doar în treacãt cã notiunea "crestinism istoric" este prea vaga, pentru cã istoria nu se încheie niciodatã.

Subliniez însã cã esentialul crestinismului nu este istoria, cât de instructivã si exemplificativa ar fi ea, ci este o PERSOANA: este Hristosul Cel Vesnic, Hristosul istoriei si Hristosul care este deasupra istoriei, rânduitorul a tot ce se întamplã în Univers. Nu istoria mântuieste ci Hristos
mântuieste. Cuvantul "crestin" nu deriva de la cuvantul "istorie" ci de la întemeietorul crestinsmului: Domnul si Mântuitorul Isus Hristos. Sunt convins ca practicalitatea crestinsmului are urmatoarea secventa

Cuvantul scris ------------>Credinta-------------->Experienta
Experienta acumulata = Istorie.

As dori sa afirm totodatã cã nu poate fi definita vreo sacralitate fãrã prezenta si lucrarea Întreit unicului Dumnezeu. As fi foarte curios sa aflu care sunt criteriile sacraltãtii la dl, F. S si pe ce criterii clasifica domnia sa poporul american ultimul în clasamentele pretuirii sacrului. An inteles eu gresit afirmatia sa?

III

Mai departe, FS subliniazã, pe bunã dreptate, caracterul secular al vietii moderne. El afirmã: "A devenit un fapt de ‘credinta academica modernã' sã recunosti cã adevãrul istoric crestin religios are putin sau nimic de oferit oamenilor dintr-o societate pluralista si democratica". În legaturã cu aceasta afirmatie, as face urmãtoarea remarcã: Dacã oferim oamenilor religie, istorie crestinã, chiar moralã crestinã - le punem în fata oamenilor solutii iluzorii. Nici religia, nici istoria, nici traditia, nici morala nu mântuiesc, Apostolul Petru spune la Fapte 4:12: "În nimeni altul nu este mântuire, cãci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor prin care trebuie sa fim mântuiti" (se refera la Singurul Nume de salvator al omenirii al Domnului Isus Hristos). Fie intr-un regim pluralist, fie intr-un regim totalitarist, Mântuitorul spune: "Despãrtiti de Mine nu puteti face nimic!". Este utopica idea care transpare în Introducere, cã o societate prevalent sau majoritar ortodoxa ar asana viata religioasa, socialã, moralã si politicã. Experienta actuala a Greciei, Rusiei, Moldovei etc. nu spun oare nimic? Rivalitãtile dintre Bisericile Ortodoxe autocefale pentru dominatie, suprematie spirituala si materiala nu spun nimic? Bisericile crestine din USA, din România, din Vestul Europei au nevoie de Preeminenta lui Hristos, nu a omului. Pluralismul la indivizi si inimi care Îl iubesc pe Hristos, Îl iau pe Hristos drept model, care asculta de Hristos, este multiplicarea frumusetii "Celui mai Frumos dintre Oameni" (Ps. 45), o atrãgãtoare diversitate, care nu neagã unitatea: asa este crestinsmul real. În crestinismul real, suveranitatea lui Dumnezeu si rãspunderea omului sunt surori, în crestinismul real contemplarea si actiunea sunt surori, în crestinsmul real este unitate lucrata nu de hotãriri ale un centru ierarhic religios ci unitate lucrata de Duhul Sfânt de la inima la inima. Am cunoscut crestini ortodocsi care promoveazã o astfel de diversitate în bine, îi stimez si-i iubesc, asa cum îi iubesc si pe alti frati crestini indiferent de apartenta denominationalã, pentru care este valabila frumoasa expresie a Sf. Ap. Pavel din Coloseni 1:27 "Hristos în voi, nãdejdea slavei". As spune ca în timp ce FS propune si recomandã "o solutie religioasa" aspectelor de criza care caracterizeazã societatea actualã, as îndrãzni sã spun cã Dumnezeu nu oferã decât o solutie: o SOLUTIE CHRISTICA. Cred cã atunci când în rugaciunea "Tatal nostru" rostim cererea "Vie Imparatia Ta precum în cer asa si pe pãmânt" - ne rugam pentru aceasta solutie. Si ea va veni? De ce? Pentru cã ultimul cuvânt în istorie îl are Dumnezeu. Si pentru cã, pe pãmântul unde a fost crucificat Mântuitorul, acolo El va împãrãti cu sfintii Sãi, în împãrãtia dreptãtii, a pãcii si a adevarului.

În Cap. 1 - intitulat PROBLEMA, FS încearcã sã scoatã la ivealã carente ale credintei si educatiei religioase protestante.
- "ni s-a spus ca întrucât Îl slãvim pe Dumnezeu în Duh, nu avem nevoie de Liturghie;
- "nu avem nevoie sã studiem istoria Bisericii, nici sã consideram cerintele Sfintei Traditii
- "nici un mitropolit, nici o fata bisericeascã nu avea autoritate asupra noastrã;
- "puteam sã ne considerãm liberi sub aspect spiritual: crestinismul nostru era practic ceea ce voiam noi sa fie.
Î

În felul cum pune problema, FS nu spune un cuvânt despre rolul Scripturii în luminarea omului pentru cunoasterea si trãirea cu Dumnezeu. Am cãutat în întreaga lucrare vreun citat din Scripturã prin care sã-si argumenteze ideile, dar mi-a fost greu sã gãsesc mãcar un singur text. La traditie, autorul face numeroase referiri, dar nu spune mãcar un cuvânt ca traditiile cu adevãrat Ortodoxe trebuie sa concorde cu Sfânta Scriptura. Nu-mi explic: De ce aceasta ignorare a Cãrtii Cãrtilor? La 2 Timotei 3:16 si 17: Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare pentru doctrina, pentru mustrare, corectare si instruire intr-o viata dreapta pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie complet si deplin pregãtit pentru orice lucrare buna". De ce ignora FS suficienta si eficienta Scripturii?

Autorul nu puncteazã specific, dar puncteazã prin omisiune cã pentru a fi cu adevarãt crestin ortodox este nevoie de o întâlnire personala a pãcãtosului ca Mântuitorul sãu. Zacheu L-a întâlnit cãtãrat într-un dud, Pavel l-a întâlnit pe drumul Damascului, Onismim L-a întâlnit în închisoare. Este important pentru un pacatos sa stie ca-L poate intalni la cruce pe Mantuitorul pacatosilor. De ce în modul de a pune problema, dl. FS ignorã asemenea aspecte vitale ale relatiei omului cu Dumnezeu? Pentru cã ar dori un crestinism de masa, ignorând faptul câ masa este o suma de indivizi, si cã rãspunderea înaintea lui Dumnezeu este individuala.

Tot la capitolul amintit, FS recomanda "un crestinsm bazat pe principiile legilor naturale". Sa fiu sincer, n-am înteles ce legaturã este intre ortodoxie si legile naturale. Am impresia cã autorul se refera la "etica ecologica", la o productie negeneratoare de poluanti, la surse regenerabile de energie, probabil la un accent mai sustinut pe agricultura, zootehnie si silvicultura. Cred cã ordinea de prioritate si în aceste privinte este cea recomandatã de Mântuitorul: "Cãutati mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si neprihãnirea Lui si toate celelalte lucruri vi se vor da pe de-asupra". Ce-i foloseste unui om sau unei societati cã are un mediu înconjurãtor nepoluat, dacã viata individuala si sociala este poluatã cu urã, mândrie, minciunã, imoralitate sexualã, invidie, egoism, iubire de bani si goanã dupã plãceri vinovate? Sa nu se afirme cã asemenea trãsãturi se dezvoltã numai în tãrile din sfera de influentã americanã. Urmãriti ziarele, si veti vedea ca le întâlnim si în tarile Europei Rãsãritene, si în Asia, si în Africa, si în America Latina. As spune ca "trãirea dupã principiile legilor naturale" este o lozinca frumoasa, dar foarte imprecisa. Darwin a definit intre legile naturale adaptarea la mediu, lupta pentru existenta si principiul supravietuirii celor puternici. Bazat pe principiile legilor naturale, Nietzsche a împãrtit oamenii în "tari" si "slabi" si a sustinut inevitabilitatea abandonãrii slabilor. Dar nu asa priveste si rezolva lucrurile morala crestinã. Mântuitorul cheamã la El nu pe cei puternici ci apeleazã cu duiosie: "Veniti la Mine, voi, toti cei truditi si împovãrati si Eu vã voi da odihna". Apostolul Pavel le scrie credinciosilor din Corint:"Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa facã de rusine pe cele tari" (1 Cor. 1:27-28). Ce întelegm din cele amintite mai înainte? Vietuirea crestinã nu este un de a trai potrivit cu principiile "legilor naturale" ci este un fel supra-natural de a trai. "Iubiti pe vrãjmasii vostri" si natural este sa rãspunzi la urã cu urã, dar aici este ceva ne-natural, este ceva supra-natural. Într-o lume caracterizatã prin egoism sã arãti o dragoste care se dãruieste pe sine însusi, este de asemenea supra-natural. Roada Duhului de la Galateni 5 dezvãluie nu virtuti naturale ci supra-naturale, as spune ca acele virtuti sunt reflectarea virtutilor Christice în viata crestinilor.

Dacã trãirea dupã principiile legilor naturale se refera la abolirea practicilor anti-conceptionale si la practicarea consecventa a relatiilor maritale monogame hetero-conjugale este de remarcat cã aceste practici nu sunt specific ortodoxe, ci specific crestine. În Romania era incetãtenit conceptul cã în familiile de crestini evanghelici sã fie crescuti 6, 10 sau 12 copii, în timp ce majoritatea familiilor ortodoxe cresteau doar unul sau doi copii. Oricum, ar fi fost mai relevant dacã dl. FS ar fi subliniat ce aspecte specifice avea în vedere când accentua necesitatea trãirii dupã principiile legilor naturale. În general, Romani 8 spune despre o Lege superioarã în care trãieste crestinul adevãrat, si anume "Legea Duhului de viata în Hristos Isus m-a izbãvit de legea pãcatului si a mortii" (Romani 8:1).

Voi încerca sã fac o prezentare sintetica (nu analitica) a modului în care FS rezolvã problemele puse în capitolele introductive. As spune mai întai cã autorul are un mod de exprimare fluent, elevat, o buna arhitectura a frazei si un scenariu eficient al ideatiei pe care o dezvoltã si o prezintã. Continutul de fond al studiului sau l-as denumi, daca mi se permite, un pasionant compendiu de filosofie istorica a religiei, vãzut prin prisma unui american convertit la religia Ortodoxa. Folosesc specificatia "american" pentru ca, în ansamblu, FS is ilustreazã ideile cu exemplificãri din realitãtile seculare si religioase americane. Folosesc termenul "convertit la Ortodoxie" pentru cã lucrarea poartã puternic amprenta psihologiei convertitului sub trei aspecte:
- idealizarea noului mediu pentru care a optat;
- critica directa si neabatutã a sistemului din care s-a retras;
- conturarea unor solutii de viitor legate exclusiv de virtutile noului mediu optat.

Desigur, o astfel de abordare este denominational-subiectivã, dar - farã nici o discutie - procedând astfel, autorul îsi manifestã si îsi exprimã convingerile sale profunde. Accentul autorului este pe diferentele specifice dintre protestantism si ortodoxism. Relele societãtii moderne ca rationalismul, secularismul, individualismul si materialismul sunt cauzate, în interpretarea lui FS în particlaritãtile teologice si eccleziologice ale protestantsmului, care pune accent pe credinta individualã, nu pe credinta de masa în biserica. Abordarea protestanta si neoprotestantã a dus la alienarea omului religios de adevãrata închinare si a evoluat în final în secularism si în multiplicarea denominatiilor si a conceptelor teologice. Dupã pãrerea noastrã, ipoteza lui FS nu este bazatã pe relatie de cauzalitate, ci pe relatie de culpabilizare nedemonstratã. De ce spunem asta? Nu toti câti se pretind crestini sunt crestini adevarãti, nu orice ortodox nominal este ortodox real, nu oricine s-a nãscut sau a fost crescut într-o familie protestanta este protestant. Secularismul, rationalismul. materialismul, hedonismul sunt trãsãturi ale omului natural, ale omului fãrã Hristos. Întrebarea cheie nu este dacã cineva este catolic sau protestant ci daca cineva Îl are cu adevãrat pe Hristos ca Domn al vietii lui. Chiar si un nominal ortodox daca nu are o legãtura personala de viata cu Hristos, se va învârti în cercul unei vieti seculare. Mentalitatea crestinã nu se învatã decât de la Hristos, din Scriptura. Dl, FS rãspunde: Da: Hristos si Biserica, Hristos si Ierarhia Bisericii, Hristos si Traditia, Hristos si Istoria, Hristos si Ceremoniile religioase. În timp ce Biblia spune limpede la Faptele Apostolilor 4:12 "Numai Hristos", în lumea religioasa este foartea rãspândit sindromul "SI". La Hristos cel Crucificat religiile adugã "SI"-uri: Hristos si tinerea sabatului - spun adventistii; Hristos si spãlatul picioarelor - spun Nazarinenii; Hristos si Traditia Strabunã - spun Catolicii; Hristos si semnele profetice spun harismaticii. Cu regret trebuie sã remarc prezenta acestui sindrom si la FS.

Convingerea lui FS cã ortodoxizarea ar fi solutia socio-spirituala optima pentru viata si evolutia societãtii americane, mi se pare utopica. Mie mi se pare cã redresarea trebuie sa înceapã intr-adevãr cu Biserica, si în USA, si în Romania, si în Rusia, si în Franta si în Grecia - peste tot. Nu se cere o reforma a vietii bisericilor, ci o reforma a vietilor personale. Venirea la Hristos a fiecãrui crestin, a fiecãrei credincioase în parte este calea spre progres personal, familial, eclesiastic si prin aceasta pentru progresul, pentru reabilitarea unor societãti a cãror cea mai acutã nevoie este pentru HRISTOS PAINEA VIETII.