Închinarea

Ronald Clausen

Acest articol a fost tradus cu acordul autorului. Originalul se gaseste la http://members.aol.com/RClau22589/worship.html.

Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox

În Vechiul Testament, Dumnezeul Atotputernic si-a învatat poporul cum sa I se închine. Instructiunile cu privire la ce trebuia facut si ce trebuia construit erau foarte detaliate:

Din acestea sa-Mi faci locas sfânt si voi locui în mijlocul lor.
Cortul si toate vasele si obiectele lui sa le faci dupa modelul ce-ti voi arata Eu; asa sa le faci!
(Iesirea 25:8,9)

"Vezi sa faci acestea toate dupa modelul ce ti s-a aratat în munte".

(Iesirea 25:40)

Aceste porunci erau foarte specifice, iar în Noul Testament ni se spune de ce.

… care {preotii care aduc daruri} slujesc închipuirii si umbrei celor ceresti, precum a primit porunca Moise, când era sa faca cortul: "Ia seama, zice Domnul, sa faci toate dupa chipul ce ti-a fost aratat în munte".
(Evrei 8:5)

Dumnezeu le porunceste preotilor sa slujeasca în umbra celor ceresti:

Într-adevar Moise, dupa ce a rostit fata cu tot poporul toate poruncile din Lege, luând sângele cel de vitei si de tapi, cu apa si cu lâna rosie si cu isop, a stropit si cartea si pe tot poporul,
Si a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit voua Dumnezeu".
Si a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul si toate vasele pentru slujba.
Dupa Lege, aproape toate se curatesc cu sânge, si fara varsare de sânge nu se da iertare.
Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri sa fie curatite prin acestea, iar cele ceresti însesi cu jertfe mai bune decât acestea.
Caci Hristos n-a intrat într-o Sfânta a Sfintelor facuta de mâini - închipuirea celei adevarate - ci chiar în cer, ca sa Se înfatiseze pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
(Evrei 9:19-24)

Lucrurile acestea nu au fost facute dupa modelul celor omenesti, cum ar fi sali de spectacol, teatre, sali de concerte sau de adunari populare. Închinarea catre Dumnezeu trebuia facuta într-un cadru modelat dupa realitatile ceresti, asa cum ea avea loc si înaintea tronului lui Dumnezeu. Închinarea de pe pamânt oglindea si participa în mod spiritual la închinarea din cer. Scopul închinarii aici, pe pamânt, nu era de a fi înteleasa de participanti sau de a folosi un limbaj contemporan, ci de a participa la închinarea din cer, unde Hristos este Marele Preot. Era o participare în jertfa Lui care s-a facut odata pentru totdeauna.

Sinagoga evreiasca a fost "modelata" dupa templu si acest model s-a transmis si Bisericii.

"Sinagoga (dupa cuvântul grecesc "adunare"), era o cladire în care evreii se adunau pentru închinaciune si învatatura. Serviciile constau în rugaciune, cântare si învatatura; obiceiul predicii îsi are originea în sinagoga. Bisericile crestine si moscheele islamice au fost modelate dupa sinagoga."

(Sinagoga, Grolier Electronic Publishing 1993, Bernard J. Bamberger)

Felul de închinare în sinagoga era foarte asemanator închinarii din Biserica timpurie:

"Cum cântatul era deja un obicei în sinagoga, nu suntem de loc surprinsi; Philo din Alexandria descrie dezvoltarea muzicii în biserica… El descrie cum crestinii scriau imnuri cu diferite ritmuri si melodii, cu o notatie speciala care sa indice seriozitatea muzicii sacre. Ei aveau cor de barbati sau de femei, care cântau în armonie sau antifonic. Este foarte probabil ca primele cântari crestine au fost preluate direct din practica sinagogii. Aceasta ar explica, de exemplu, folosirea continua a cuvântului evreiesc Aleluia".

(Biserica timpurie, p. 273-274, de Henry Chawdick).

Eusebiu este de acord si adauga afirmatia ca aceste obiceiuri erau în armonie cu cele lasate de la început de catre Apostoli:

"Mai este nevoie sa adaug la descrierea întâlnirilor lor…sau la cea a disciplinei spirituale practicate printre noi, în mod special în timpul comemorarii Patimilor Mântuitorului, când avem obiceiul sa ne retinem de la mâncare, sa petrecem întreaga noapte în rugaciune si sa ne dedicam cuvântului lui Dumnezeu? Toate acestea sunt descrise, în perfect acord cu practica urmata de noi pâna astazi, în scrierile lui Philo. El descrie vegherile de noapte din timpul sarbatorilor, disciplina spirituala în care acestea sunt petrecute, imnurile pe care le cânta, si cum în timp ce unul cânta într-un ritm obisnuit, ceilalti asculta si se unesc în partea de refren.. Oricine este doritor sa afle în detaliu aceste lucruri o poate face din lucrarea lui Philo (filozof evreu 20 î.d.Hr. – 50 d.Hr.); oricine poate vedea ca el se refera la primii vestitori ai învataturii evangheliei si la obiceiurile lasate de la început de catre Apostoli."

(Eusebiu: Istoria Bisericii, Penguin Classics, p. 53-54)

Aceasta descriere prezinta o închinare asemanatoare cu cea a Bisericii Ortodoxe si a sinagogii. Ce altceva ar fi putut face acei crestini? Aceasta era închinarea pe care o cunosteau. Aceasta era închinarea pe care Însusi Domnul Iisus Hristos si Apostolii au vazut-o în Templu si la sinagoga. Închinarea liturgica din Biserica Ortodoxa se trage direct din revelatia lui Dumnezeu cu privire la închinare, asa cum aceasta aparea în Templu si în sinagoga, dar împlinita si desavârsita de Hristos. Ea se trage din închinarea Bisericii biruitoare care se închina înaintea tronului lui Dumnezeu si care slujeste împreuna cu Biserica de pe pamânt. La putin timp dupa Înaltarea lui Hristos, exista deja o slujba liturgica bine dezvoltata:

"Sa ne aducem aminte ca Apostolii si primii crestini erau iudei, care-L recunosteau si acceptau pe Iisus Hristos ca Mesia Cel promis; ei erau iudei împliniti. Din mostenirea lor liturgica ne-a parvenit o forma iudaica de închinare. Din acest motiv putem vedea în istoria Bisericii o închinare liturgica bine dezvoltata înca de la sfârsitul primului veac, adica la saizeci de ani de la Înaltarea lui Hristos."
(Închinarea ortodoxa: continuitatea vie de la sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 7, de Benjamin D. Williams si Harold B. Anstall)

Acest fel de închinare venea de la Dumnezeu si a fost pastrat de catre Apostoli si urmasii lor, dupa voia lui Dumnezeu.

Ca si poporul evreu, crestinii timpurii întelegeau ca întreaga lor viata era o forma de închinare:

"Pe lânga structura si ordinea închinarii care s-a transmis de la iudaism la crestinism, descoperim si ciclurile liturgice – cele zilnice, saptamânale si anuale – care si ele provin din Vechiul Testament. Din nou, primii crestini erau iudei care L-au primit pe Iisus Hristos ca Mesia si Dumnezeu. Era natural pentru ei sa continue modelul de închinare relevat de Dumnezeu, asa cum a facut-o Hristos Însusi, adaugând în schimb elemente distinct crestine. Cu alte cuvinte, jertfa noastra nu mai era cea a taurilor si caprelor, ci jertfa unica a Domnului nostru Iisus Hristos, Noul Legamânt în trupul si sângele Lui. Dar modelul, forma liturghiei a ramas în esenta aceeasi. Trecerea de la Vechiul Legamânt la Noul Legamânt nu a însemnat deci trecerea de la liturghie la absenta acesteia, ci trecerea de la o jertfa buna la una mai buna, în acelasi cadru al închinarii."
(Închinarea ortodoxa: continuitatea vie de la sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 7, de Benjamin D. Williams si Harold B. Anstall)

Obiectele folosite de Biserica în slujba de închinare sunt mentionate de Scriptura ca fiind gasite si în ceruri. Ele apar în cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, tamâia:

Caci, de la rasaritul soarelui si pâna la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri si în orice parte se aduc jertfe de tamâie pentru numele Meu si prinoase curate, caci mare este numele Meu între neamuri", zice Domnul Savaot.
(Maleahi 1:11)

Si a venit un alt înger si a stat la altar, având cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamâie multa, ca s-o aduca împreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.
(Apocalipsa 8:3)

Vedem aici o profetie din Vechiul Testament care afirma ca numele Lui va fi mare printre neamuri si ca pretutindeni se va aduce tamâie numelui Lui. Aceasta profetie este împlinita în Biserica Ortodoxa. În imaginea cerului din Scriptura gasim un altar, o cadelnita si tamâie. Aceleasi obiecte din Biserica Ortodoxa sunt modelate dupa cele ceresti.

Pentru acelasi motiv în Biserica Ortodoxa gasim Icoane cu imagini din cer. Este ceea ce li s-a poruncit si copiilor lui Israel cu privire la Templu:

Apoi sa faci doi heruvimi de aur; si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului.
(Iesirea 25:18)

Pe cele doua jumatati ale usilor de lemn de maslin, el a facut heruvimi sapati, finici si flori îmbobocite; si le-a îmbracat în aur si heruvimii si finicii.
(1 Împarati 6:32)

Marea statea pe doisprezece boi…
(2 Cronici 4:4)

De asemenea a facut zece sfesnice de aur, cum trebuia sa fie, si le-a pus în templul Domnului…
(2 Cronici 4:7)

Cortul însa sa-l faci din zece covoare de în rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie; în tesatura lor sa faci chipuri de heruvimi alese cu iscusinta.
(Iesirea 26:1)

Apoi sa ia preotul apa curata de izvor într-un vas de lut…
(Numeri 5:17)

Epistola lui Barnaba lamureste ca poruncile lui Dumnezeu nu erau îndreptate împotriva acestora (înfatisari), ci împotriva unei închinari care nu este îndreptata catre Dumnezeu:

".. acelasi Moise care a poruncit, Sa nu va faceti idoli, nici chipuri cioplite (Levitic 26:1; Deuteronom 27:15), el însusi face o astfel de înfatisare pentru a arata catre Iisus. Moise deci face un sarpe de arama si-l aseaza pe o înaltime si cheama poporul sa-l priveasca… În acestea straluceste slava lui Iisus - pentru ca de la El si prin El si întru El sunt toate (Romani 11:36)"
(Epistola lui Baraba 12:6)

Chiar si primele biserici care se întâlneau prin case foloseau imagini si simboluri ca si în sinagoga:

"Cel mai vechi exemplu cunoscut de biserica cu asemenea picturi pe pereti este biserica dintr-o casa din Dura pe Eufrat, din secolul trei, unde o casa construita în primul secol dupa Hristos a fost adaptata pentru folosinta ca biserica în anul 232. Aceasta casa mica statea în umbra unei mari si bogate sinagogi, ale carei pereti erau pictati cu imagini si figuri din Vechiul Testament. Sinagoga din Dura dovedeste în mod clar ca iudeii aveau decoratii elaborate în sinagogile lor…"
(Biserica timpurie, p. 279 de Henry Chadwick)

Sf. Ioan Damaschinul afirma clar pozitia ortodoxa referitoare la imagini:

"Pe vremuri, Dumnezeu, care este fara forma sau trup, nu a putut fi înfatisat. Dar acum, când Dumnezeu este vazut în trup vorbind cu oamenii, fac o înfatisare (icoana) a Dumnezeului pe care-L putem vedea. Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei care a devenit materie pentru mine… care a lucrat mântuirea mea prin materie. Nu voi înceta sa cinstesc materia prin care mi-a adus mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu."
(Despre înfatisarile divine, Sf. Ioan Damaschinul)

Numai lui Dumnezeu I se cuvine închinarea; noi nu ne închinam celorlalte lucruri care ne ajuta sa ne îndreptam închinarea catre El, înaintea Tronului Sau. Aceste lucruri nu sunt rele sau pacatoase, ci au fost sfintite de Dumnezeu pentru a ne închina Lui. Fiind modelate dupa cele ceresti, ele ne ajuta sa ne închinam înaintea Tronului si sa crestem în asemanarea înfatisarii lui Iisus:

"Crestinismul este un proces – procesul continuu al cresterii în înfatisarea lui Hristos, care începe prin botez si primirea Duhului Sfânt. Liturghia Divina exprima aceasta relatie si îi aduce pe cei credinciosi într-o continua relatie mântuitoare cu Dumnezeu Tatal, facuta posibila prin Fiul, si realizata de Duhul Sfânt; îi aduce într-o experienta de închinare adânca, personala si spirituala înaintea Tronului lui Dumnezeu."
(Închinarea ortodoxa: continuitatea vie de la sinagoga, Templu si Biserica timpurie, p. 2, de Benjamin D. Williams si Harold B. Anstall)

Aceasta închinare are ca punct central Cina Domnului:

"Primele scrieri din al doilea veac (Didache, Ignatiu din Antiohia, Iustin Martirul) sunt de acord în afirmatia ca închinarea de dumineca a crestinilor consta mai întâi din serviciul de multumire, euharistia, un termen care treptat a înlocuit pe acela mai primitiv de frângerea pâinii. Cuvântul grec euharistia a devenit atât de consacrat încât s-a transmis exact în crestinismul latin… Cu exceptia sectelor gnostice care erau foarte delasatoare în aceasta privinta, numai cei botezati erau admisi la masa sfânta. Euharistia din 150 este descrisa de Iustin Martirul într-un pasaj menit sa-I asigure pe pagâni ca ritualurile crestine nu erau magie neagra. Dupa citirea amintirilor Apostolilor, si a profetilor Vechiului Testament, cel ce prezida (în mod evident Episcopul) tinea o predica, în urma careia toti se ridicau pentru o rugaciune solemna care se sfârsea printr-un sarut al pacii. Apoi pâinea si un pahar cu apa amestecata cu vin erau aduse celui care prezida si acesta oferea o rugaciune de multumire Tatalui prin Fiul si Duhul Sfânt, dupa care cei prezenti îsi dadeau acordul printr-un Amin… Urma împartasirea, în care fiecare lua pâinea si vinul primite de la diaconi, nu ca o mâncare pentru satisfacerea foamei sau a setei, ci ca trupul si sângele lui Hristos… toti crestinii considerau ca absoluta obligatia de a fi prezenti în fiecare duminica, cât le statea în putinta. Iustin vedea în obiceiul universal crestin al euharistiei o directa împlinire a profetiei din Maleahi 1:11, dupa care în orice loc o jertfa curata va fi oferita Domnului, de la rasaritul la apusul soarelui."
(Biserica timpurie, p.261-262, de Henry Chadwick)

Biserica Ortodoxa a pastrat aceasta închinare adevarata pe care a primit-o de la Apostoli si de la Parintii Bisericii. Dupa cum am mentionat mai înainte, în istoria Bisericii timpurii exista deja o slujba liturgica bine dezvoltata. Iata un exemplu din Biserica timpurie, care pare a fi citat direct dintr-o carte moderna liturgica a Bisericii Ortodoxe:

"Anumite forme fixe erau necesare pentru ca adunarea sa se uneasca într-un rugaciune rostita ca un dialog între cel care celebra si popor, înaintea rugaciunii de multumire. Rugaciunea descrisa de Hyppolytus este un exemplu foarte timpuriu care merita a fi citat în întregime:

Episcopul:  Domnul cu voi.
Poporul:     Si cu duhul tau.
Episcopul:  Înaltati inimile.
Poporul:     Le înaltam Domnului.
Episcopul:  Sa multumim Domnului.
Poporul:     Este bine si drept."
(Biserica timpurie, p.263, de Henry Chadwick)>

Aceasta este închinarea poruncita de Dumnezeu, care ni s-a transmis si noua. A o respinge înseamna a te pune în postura lui Cain care a refuzat dreapta închinare si a ales una proprie. Este întelepciunea ta mai mare? Poti alege singur cum sa te închini Domnului? Dumnezeu I-a spus lui Cain:

"Pentru ce te-ai întristat si pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ti este fata senina? Iar de nu faci bine, pacatul bate la usa si cauta sa te târasca, dar tu biruieste-l!"
(Facerea 4:6,7)

Daca alegem propriile noastre cai, pacatul ne sta la usa. La judecata de apoi nu ne va fi de folos sa spunem, "Doamne, noi am fost poporul tau, am vindecat pe bolnavi, am vorbit în limbi si am scos draci; dar felul acela de închinare nu corespundea nevoilor noastre, nu se potrivea stilului nostru." Nu ne este de folos sa urmam propriile noastre cai, dar ne este de folos sa urmam calea îngusta, sa ne închinam Lui în duh si adevar (Ioan 4:24)