CUVÂNT ÎNAINTE

Am publicat adeseori - fie în presa exilului ("Cuvântul românesc" din Canada, "Buletinul" parohiei mele de lângã Washington1 etc.), fie în presa din tarã ("Puncte cardinale", "Ziua" etc.) - articole sau simple stiri despre convertirile unor americani la Ortodoxie. Aceste convertiri, din ce în ce mai numeroase, se fac în tãcere, fãrã fast si fãrã trâmbitãri.

Dintre acesti convertiti, al cãror zel pentru traditia ortodoxã este foarte mare, s-au ales si o seamã de ctitori de biserici, mãnãstiri si schituri pe cuprinsul Americii, rugãtori în tainã pentru lume, pentru America, pentru toate tãrile si pentru unificarea Bisericilor în traditia si dreapta credintã a Bisericii primare, fãrã inovatii moderniste, credinciosi asezã­mintelor celor sapte Sinoade Ecumenice, singurele adevãrate.

Sunt de ani de zile în legãturã duhovniceascã si misio­narã cu majoritatea acestor biserici si mãnãstiri. Cunosc lupta lor cu demonul orgoliului si însingurãrii impus de societatea si educatia americanã, cu demonul insubordonãrii la disciplina ierarhicã, rãtãcirile lor, cãderile si ridicãrile lor, mai altfel decât ale noastre, dar si marea lor stãruintã în rugãciune si în strãdania de a învãta ce este ascultarea si ce înseamnã omoforul ierarhicesc pentru o adevãratã Bisericã: fãrã ierarh, nu existã Harul lui Dumnezeu, pentru cã numai prin ierarh curge Harul spre preot. Acum, aproape toate aceste biserici si mã­nãstiri se gãsesc sub jurisdictia unor episcopi canonici, fie sârbi, fie bulgari.

În ceea ce priveste viata monahalã, relatiile mele sunt permanente cu trei schituri si cu trei mãnãstiri de americani convertiti, precum si cu aproximativ 20 de biserici, împrãstiate de pe coasta de Est pânã pe coasta de Vest si din California pânã în Alaska2.

Mai cu seamã în ultimii cinci ani, dupã aparitia cãrtii mele Christ is Calling You ("Hristos te cheamã"), am fost invitat în multe comunitãti americane ortodoxe spre a le vorbi si prin viu grai despre Ortodoxie, despre suferintele Bisericii Ortodoxe Române si despre toate încercãrile prin care a trecut poporul nostru. Am fost nu o datã surprins sã descopãr ce mare influentã are Ortodoxia asupra unor comunitãti ameri­cane: pe mãsurã ce Catolicismul (din ce în ce mai secularizat) si Protestantismul (despuiat de orice cãldurã spiritualã) pierd evident terenul. Ortodoxia îl câstigã, prin predania unor preoti si monahi care aduc în sufletul omului american o vibratie nouã a credintei adevãrate.

Dacã pânã nu prea demult rãspândirea Ortodoxiei re­venea aproape în exclusivitate rusilor, astãzi Ortodoxia româ­neascã îsi afirmã din ce în ce mai mult prezenta, nu numai prin preotii din America (unde bisericile noastre sunt încã "natio­nale ", slujirea fãcându-se în limba românã), cât mai cu seamã prin miracolul iradiant al mãnãstirilor si vietii monahale din România, pe care americanii încep s-o descopere cu emotie. In apropiere de San Francisco, în Forestville, unde a sãlãsluit, pânã la mutarea sa în Arizona, comunitatea monasticã orto­doxã denumitã "Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamt" (în­temeiatã de un cãlugãr rus, în urmã cu vreo 12 ani), chiliile cãlugãritelor purtau, bunãoarã, numele unor vechi vetre mã­nãstiresti din România ("Sucevita", "Voronet", "Arbore" etc.), pentru cã maicile de acolo - peste 90% convertite de la Pro­testantism, iar câteva si de la Catolicism - au vizitat România si au adus sub cerul Americii duhul viu al mãnãstirilor româ­nesti, care influenteazã întreaga noastrã viatã nationalã, ceea ce americanilor li separe uluitor.