Am simtit chemarea sã mã rog Sfântului Tar Martir Nicolae [sanctificat în anul 2001]. Deoarece acestuia nu i se zugrãvise încã o icoanã, m-am rugat dinaintea icoanei Sfântu­lui Nicolae, Fãcãtorul de Minuni, si totdeodatã, cu rugãciune mutã, Tarului Martir. Nestiind rugãciuni, m-am rugat din inimã: pentru toate rubedeniile mele, pentru a mã întoarce cu bine acasã, pentru cersetorii din fata bisericii.

Deodatã, ceva s-a petrecut în mine. Inima mea s-a um­plut de o întelegere, nouã, si m-am putut convinge pe mine însumi sã încep o viatã altfel rânduitã, curatã si plinã de rugã­ciune. Am avut descoperirea cã Sfintii îngeri au plâns tot tim­pul zilelor mele de viciu si cã n-a fost niciodatã în voia lui Dumnezeu sã pãcãtuiesc, torturându-mã de moarte.

Dupã Sfânta Liturghie, prietenii m-au întrebat ce se întâmplase. I-am privit straniu. Le-am spus cã nu stiu, dar cã m-am simtit bine. Din ziua aceea, ispita de a bea m-a pãrãsit si nu s-a mai întors. Aceasta s-a întâmplat cu patru ani în urmã...

Ajuns acasã, am simtit o recunostintã fãrã margini, care îmi cerea sã rostesc neîncetat, în sinea mea, cuvântul "multumesc". Dar nu venise încã vremea sã devin ortodox, în orasul meu, nu era bisericã ortodoxã. Cea mai apropiatã se afla la Copenhaga, la câteva sute de kilometri. I-am trimis o scrisoare preotului de acolo, însã n-am primit rãspuns...

Mi-am amenajat un mic loc de rugãciune, în casã, si început sã mã rog lui Dumnezeu, de unul singur. Fãrã un îndrumãtor a fost foarte greu, cãci calea era plinã de capcane si ispite, în patru ani, viata mea lãuntricã a intrat încet-încet în declin, din cauza lipsei de comuniune cu alti ortodocsi. Atunci s-a întâmplat altã minune. La scoala localã de diaconie a venit un preot român ortodox, care a rãmas vreo cinci luni. Evlavia acestui preot mi-a întetit flacãra credintei, gata sã se stingã. Apoi, la biserica ortodoxã rusã din Copenhaga a fost numit un nou preot. L-am întâlnit... si Calea a început sã mi se deschidã  iarãsi.

Un preot deosebit din Statele Unite mi-a trimis atunci o multime de cãrti si materiale religioase, precum si un extra­ordinar dar în vederea apropiatului Botez - o aschie nepretuitã din Sfânta Cruce a Domnului.

Preotul rus a hotãrât sã mã boteze, pe 16 iulie 1999, cu numele de Nicolae, dupã cel al Tarului Martir. Poate cã Dum­nezeu m-a gãsit pregãtit acum, dupã patru ani de rugãciune si grele încercãri de tot felul. Acum, simt cã mã întorc, în sfârsit, Acasã!

Pr. T. R.: Cum vedeti si apreciati dumneavoastrã cre­dinta ortodoxã?

N. M.: Credinta ortodoxã mi-a oferit o dragoste si o îngãduintã pe care niciodatã nu le-am gãsit altundeva, poate doar la iubita mea mamã si la pãrintii ei. Dar mama si bunicii îmbãtrânesc si mor. Credinta ortodoxã nu moare. Este întot­deauna viatã deplinã. Ortodoxia mi-a oferit mijloacele spiri­tuale de folos în toate situatiile: întristare, bucurie, pãtimire, supãrare - orice. Mi-a oferit o lucrare zilnicã si un ciclu duhovnicesc de trãire adevãratã, cea mai profundã întoarcere cãtre mine însumi. Venirea la credinta lui Hristos, Domnul nostru, este un bine ce nu seacã, niciodatã.

Multi crestini ai altor denominatiuni interpreteazã de unii singuri Sfânta Scripturã, fãrã a întelege în Duh Cuvântul lui Dumnezeu. Asa ceva este imposibil în Ortodoxie, datoritã comorii duhovnicesti care este învãtãtura Sfintilor Pãrinti ai Bisericii. Gãsim în scrierile filocalice referiri la toate situatiile fundamentale de viatã si solutii având totdeauna rãdãcini în Sfintele Scripturi. Cine sunt eu ca sã cred cã pot citi de unul singur Scriptura si ca sã interpretez de capul meu Cuvântul lui Dumnezeu?!

Pr. T. R.: Sunt încântat cã ati înteles perfect spiritul Ortodoxiei în aceastã problemã a interpretãrii Scripturii, care, dacã ar fi priceputã de toti, multe schisme si dezbinãri s-ar evita.

N. M.: Cred cã e aici o formã de megalomanie. Dacã am putea întelege singuri Biblia, fiecare ar putea deveni sfânt. Dar nu e asa. Eu am început sã studiez Filocalia cu un preot, apoi am înmultit rugãciunea în acord cu lecturile din scrierile Sfintilor Pãrinti. Am cumpãrat nu demult o Biblie organizatã dupã ciclul pascal, cu comentarii din Sfintii Pãrinti, în acest fel mã simt si în sigurantã, si cãlãuzit de învãtãturile Sfintei Tra­ditii. A citi Biblia fãrã un îndrumãtor e ca si cum ai încerca sã întelegi o tezã de doctorat, de 1200 pagini, având doar... scoala primarã!

Mai mult chiar, acele rânduri din Sfânta Scripturã înte­lese de un om obisnuit în literã, iar nu în Duh, îi vor exalta ego-ul în cel mai nesãnãtos mod, biruind smerenia necesarã si autenticã, fãrã de care nimeni nu poate sã se roage si sã medi­teze la Adevãr. De altfel, rezultatele citirii Bibliei fãrã o îndru­mare în dreapta credintã se pot vedea la tot pasul. Multi mem­bri ai diferitelor denominatiuni pretind cã Duhul Sfânt îi ajutã sã interpreteze Scripturile, când, în realitate, pe ei îi ghideazã mândria devastatoare din propriul lor eu.

Sfânta Ortodoxie are o retea de sigurantã spiritualã ce previne aceastã situatie. Nu înteleg nici mãcar cum functioneazã ceasul de mânã! Cum as putea eu interpreta cuvântul lui Dumnezeu dupã propria-mi minte?! Diavolul simuleazã cele ce vin de la Dumnezeu, dar poate face aceasta numai prin patimi si concupiscentã. Când experiazã progresul spiritual, omul învatã sã recunoascã amãgirile, care sunt senzuale, niciodatã spirituale. Cu cât cineva practicã mai mult rugãciunea, cu atât diavolul va încerca sã-i slãbeascã duhul credintei, manifestându-se, deghizat, în felurite chipuri. Libertatea sexualã, uma­nismul si ecumenismul contemporan sunt doar câteva dintre aceste deghizãri, slãvite de cãtre toate societãtile democratice, cãci diavolul se poate preface chiar în "înger de luminã". Ele primesc laolaltã numele de "crestinãtate naturalã si modernã", sub pretextul cã "Dumnezeu doreste o Bisericã Crestinã

Pentru a evita astfel de capcane, adevãratii crestini tre­buie sã cunoascã învãtãtura dogmaticã a Bisericii Ortodoxe si pericolele descrise de sfintii apologeti ai Ortodoxiei.

Pr. T. R.: Mi-a plãcut ideea potrivit cãreia Occidentul si-a confectionat propriul crestinism. Ideea vã apartine...

N. M.: Crestinãtatea nu are nevoie sã fie "moderni­zatã" sau "reînviatã" de cãtre o societate modernã pentru a se "potrivi" timpurilor de azi. Mesajul spiritual deplin al cresti­nãtãtii este continut în Sfânta Traditie, Sfânta Scripturã, Sfânta Liturghie si Sfintele Taine. Aceste valori sunt nedegradabile în timp, fiind deasupra timpului, iar Hristos, Domnul nostru, a întemeiat doar o singurã Bisericã. Nu douã, trei sau patru! El a întemeiat ceea ce este astãzi Biserica Ortodoxã.

Cred cã am fost cãlãuzit cãtre aceastã Bisericã-Una pentru rugãciunile Sfântului Martir Nicolae, Tarul Rusiei. El este pentru mine modelul ideal de tatã, sot si adevãrat credin­cios. Toate relatãrile demne de încredere ne spun cã a fost modest, iubitor, foarte loial si perseverent de-a lungul vietii sale. A fost conducãtorul celui din urmã imperiu crestin orto­dox, cu adevãrat iubitor de Dumnezeu si plin de smerenie, îl cinstesc foarte mult pentru cã s-a încredintat lui Dumnezeu în toate si a purtat crucea grea a muceniciei cu rãbdare si nelimi­tatã îngãduintã. El a înteles în inima sa adevãrul cã omul nu poate trãi negându-si conditia de fãpturã a lui Dumnezeu. A fost cinstit si iubit de cãtre oamenii simpli si tãranii din Rusia. Cea mai mare grijã a sa a fost întotdeauna binele Rusiei si al oamenilor de rând. Familia imperialã a suferit grelele încercãri ale captivitãtii si mortii cu o credintã nemãrginitã. Cele din urmã cuvinte ale Tarului, când a fost executat de cãtre crimi­nalii bolsevici, au fost: "Iartã-i, Tatã, cã nu stiu ce fac". El si iubita sa familie martirizatã meritã prosternarea noastrã, a tutu­ror crestinilor ortodocsi, împreunã cu toti noii martiri ai Rusiei, ai României si ai altor tãri prigonite de vrãjmasii Ortodoxiei.

În urma acestor dezastruoase pierderi din lumea orto­doxã, foarte multe suflete au cãzut victimã sectelor si ciuda­telor denominatiuni asa-zis "crestine". O, Doamne, primeste-ne pocãinta si iartã-ne! Doar preotii credinciosi si evlaviosi ai Bisericii Ortodoxe îi pot întoarce la Adevãr pe bietii oameni. Tineretul din Vest ar putea descoperi bogãtia Ortodoxiei, dacã ar cunoaste tãrile ortodoxe si istoria lor.

Psihologia si filosofia nenutrite de dreapta credintã au fost absorbite de fenomenul New Age, îndepãrtând si mai mult constiintele confuze de la Cel ce este Calea, Adevãrul si Viata. Chiar si ortodocsii sunt ispititi sã opteze pentru "solutia terape­uticã sau psihologicã" în momentele de dificultate. Dar armele într-adevãr bune nu sunt altele decât Sfintele Taine ale Bise­ricii, viata liturgicã, neîncetata rugãciune, iubirea de semeni, lucrãrile de caritate, discrete, asa cum ne învatã Mântuitorul.

A-l tine pe diavol la distantã presupune o luptã în care eu de multe ori simt sprijinul Patronului meu. Faptul cã-i port numele îmi impune respect si-mi dã puterea sã n-o apuc pe un drum nedemn de mãretia duhovnicitãtii iui imperiale, în acest fel, Sfântul Tar mã ajutã tainic, zi de zi. Pe mãsurã ce înaintez, mã simt tot mai pãcãtos, îl rog zilnic pe Hristos sã-mi dea sme­renie si sã pot fi de ajutor celor robiti de narcomanie si alcoolism. Nu voi uita niciodatã iadul din care abia iesisem când Tarul m-a lãsat sã-i vãd mijlocirea pentru mine dinaintea lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Cei ce-si doresc sã creascã duhovniceste trebuie sã rãmânã în Biserica dreptmãritoare, sub binecuvântarea Episco­pului si a Preotului, îndrumati de Duhovnic; sã se simtã mãdu­lare vii în Trupul tainic al lui Hristos, chiar si acolo unde nu existã biserici de zid. Sã se simtã persoane, în comuniune libe­rã cu Hristos si Biserica Lui, vãzutã si nevãzutã, luptãtoare pe pãmânt si biruitoare în cer. Noi însine, ca verigã în Sfânta Tra­ditie, desi nedemni, suntem Biserica, suntem Traditia Ortodoxã vie, atâta vreme cât rãmânem nedespãrtiti de ea prin vointã si faptã.

În încheiere, permiteti-mi sã citez rugãciunea alcãtuitã în captivitate de Tarina Martirã Olga Nicolaevna, fiica Tarului Martir: "Dã-ne, Doamne, rãbdarea Ta acum, / în zilele durerii noastre, / furia norodului s-o îndurãm, / si chinul supliciului. / Sfântul Mir al iertãrii Tale / sã curete pãcatul nostru si al seme­nilor nostri, / cu blândetea mielului jertfit / sã purtãm, aseme­nea Tie, / o cruce însângeratã. / Si când omul de nimic are mai multã trecere, / iar nebunii vin sã ne prade, / sã suferim rusinea cu umilintã, / o, Mântuitorule, ajutã-ne! / Iar când ceasul tre­cerii pe cea din urmã poartã a-ngrozirii vine, / insuflã-ne pu­terea sã ne rugãm zicând: / Tatã, iartã-i pe ei! / Domnul nostru sã ne mântuiascã / si sã ne ocroteascã pe toti. Amin!"

Pr. T. R.: Vã multumesc si vã felicit pentru autentica întelegere si trãire în spiritul ortodox. Nu mã îndoiesc cã veti fi un bun misionar printre danezi.