Am citit cu interes articolul "Râul de Foc" de Dr. Alexandre Kalomiros, tradus in romana de Mihai Oara. Consider ca articolul reprezinta o tentativa originala de a prezenta intr-o forma quasi-poetica o problema teologica fundamentala: cea a compatibilitatii dintre dragostea lui Dumnezeu si asertiunea scripturistica a existentei iadului, parte a celor care resping dragostea mantuitoare a lui Dumnezeu.

Autorul foloseste un limbaj metaforic: el infatiseaza dragostea lui Dumnezeu ca pe un râu de foc care atinge pe toti oamenii. Pe unii, râul de foc ii lumineaza,ii incalzeste, ii fericeste. Sunt cei in inima carora dragostea lui Dumnezeu gaseste rezonanta receptivitatii. Acelas râu ii arde, ii mistuie pe altii, pe cei refractari, ostili dragostei lui Dumnezeu. In paranteza as vrea sa spun ca aceasta viziune ridica o intrebare directa, foarte personala: Ce atitidune avem fata de dragostea lui Dumnezeu? Impresionat de rafinata poezie de idei a articolului, mi-am adus aminte de ganduri scrise cu 80 de ani in urma de poetul crestin Dimitrie Nanu:

"Adevarul despre Dumnezeul Bibliei este cea mai inalta poezie. Eticul si esteticul se contopesc in gandirea biblica crestina".

Spunand acestea, nu inseamna ca nu se pot ridica obiectii semnificative la continutul de fond al articolului. Despre ele, cu ajutorul Domnului, in alte cateva note.

Am aratat in nota precedenta emotia pe care metafora "râului de foc" aplicata la dragostea lui Dumnezeu care lumineaza si incalzeste - mi-a produs-o. Am reflectat ca adesea incandescenta este contagioasa si ca cei care au fost atinsi de raza dragostei ce poneste de la crucea Golgotei, sunt si ei raze de dragoste sunt stropi de caldura si lumina in matca râului de foc.

In articolul recenzat, reflexul uman ce raspunde valurilor binecuvinatate ale râului de foc sunt adumbrite de patriotismul denominational. Mi se pare ca dragostea lui Dumnezeu nu cunoaste bariere denominationale, ca nimeni nu detine monopolul dragostei divine. Cand un ortodox, catolic sau protestant iubeste pe Christos si crede in El, ei se simt deopotriva aproape de dragostea lui Dumnezeu. In articol se face o caracterizare pertinenta a etapei istorice a crestinatatii de azi: este mentionata starea de apostazie, o vreme in care ateismul are caracter de masa. Mi-a placut ca Alexandre Kalomiros se refera nu numai la ateismul filosofic ci si la cel practic: Ce folos ca cineva nu respinge ideea de Dumnezeu, daca traieste ca si cand Dumnezeu n-ar exista?

Sunt in dezacord cu AC in identificarea cauzelor care au condus la o asemenea conditie trista. AC il gaseste reponsabil pe Augustin, care in lucrarile lui a sustinut doctrina substitutiei, ca mecanism al explicarii faptului ca crucea lui Christos a satisfacut deplin cerintele dreptatii lui Dumnezeu in baza careia dragostea infinita a lui Dumnezeu aplica hotarirea de iertare a lui Dumezeu catre oamenii pacatosi. Mi se pare ca la cruce se intalnesc in chip minunat, in chip divin - dragostea lui Dumnezeu si dreptatea Lui. Ca Dumnezeu este desavarsit de drept o spune Mantuitorul la Ioan 17: "Dreptule Tata". Daca Dumnezeu nu e drept, cine este drept? Consider o exagerare sa-l declari pe Augustin un fel de patron al ateismului contemporan. Aceasta in timp ce traditional, Biserica Ortodoxa il numeste "Fericitul Augustin".

Faptul ca o asemenea asertiune este generata de patriotismul denominational se evidentiaza atat in VT cat si in NT. Psamul 14 spune despre "nebunul care zice in inima lui "nu este Dumnezeu", cu multe secole inainte de convertirea la crestinism a lui Augustin. Sfantul Apostol Pavel in Romani 1 dezvaluie adevaratele cauze ale ateismului: credinta in Dumnezeu este o credinta activa; mintea si viata cuiva care nu pastreaza pe Dumnezeu in constiinta lui/ei se intuneca. Este un efect sinergetic intre intunecarea mintii si trairea unei vieti corupte.

Ce as vrea sa sugerez? Râul de foc al dragostei crestine uneste; denominationalismul cu multiplele lui nuante, desparte. Mi-a placut un vers scris de un poet crestin de mare sensibiltate spirituala. El scria:

M-a biruit, Isuse-a Ta iubire,
De-acuma poti cu orice sa legi!

Fie car râul de foc al dragostei deplin aratate la cruce in jertfa lui Christos sa ne invete sa iubim pe toti cati si-au gasit adapostul sub sangele Mielului lui Dumnezeu.

3-23-2000

O observatie cu privire la Fericitul Augustin.

Biserica Ortodoxa îl cinsteste pe Augustin, dar în acelasi timp a descoperit în scrierile lui sâmburele unor idei care ulterior au fost dezvoltate în catolicism si protestantism. Spun "sâmburele" pentru ca Augustin nu le-a dezvoltat pâna la ultimile consecinte. Acestea includ:

Din aceasta cauza, Augustin este mult mai studiat si apreciat în Vest decât în Est. Oarecum cazul lui Augustin se aseamana cu acela a lui Origen, care este apreciat pentru unele lucrari, dar condamnat pentru altele, cum ar fi acelea în care expune teoria sa despre apokatastasis - mântuirea generala.

3-24-2000

In articolul sau "Raul de Foc", AC face o incursiune in psihologia ateismului atribuind o componenta gnoseologica originii ateismului si anume faptul ca teologiile protestanta si catolica accentueaza nu numai asupra dragostei lui Dumnezeu ci si asupra sfinteniei si dreptatii lui Dumnezeu, in temeiul careia Dumnezeu uraste pacatul. Intelegerea caracterului complex al naturii divine, admiterea perfectiunii absolute a lui Dumnezeu si in iubire si in dreptate (justitie), armonia neumbrita a atributelor divine este larg sustinuta de Biblie si esentiala in cunoasterea Dumnezeului cu care avem aface: este nu Dumnezeul plasmuirilor noastre, ci Dumnezeul Bibliei. Nu exista contradictie intre dragostea lui Dumnezeu si dreptatea Lui. In atitudinea fata de om dreptatea lui Dumnezeu se arata in faptul ca Dumnezeu iubeste pe pacatos dar uraste, dezaproba pacatul. Sfantul Ioan dezvaluie cauza ateismului: "oamenii iubesc mai mult intunerecul decat lumina si nu vor sa vina la lumina ca sa nu li se vadeasca faptele, care sunt rele". Ateismul are cauze morale. Ateismul este justificarea ideatica a unor optiuni fundamentale imorale.

Consider ca afirmarea atât a dragostei cât si a dreptatii lui Dumnezeu este biblica. Aceasta afirmare este o necesitate, in temeiul careia pacatosul poate fi îndreptat spre calea mantuirii. In fapt, crucea de la Gologota este o afirmatie stralucita, deopotriva a dragostei infinite a lui Dumnezeu, care "a dat pe Singurul Sau Fiu ca sa fie Mantuitorul pacatosilor" si a dreptatii lui Dumnezeu, care a pedepsit pacatele multora in "Mielul fara cusur si fara prihana". Ce frumoasa ingemanare a dragostei si dreptatii lui Dumnezeu dezvaluie crucea! Dreptatea lui Dumnezeu nu este o dreptate rece ci este o dreptate care include si dezvolta iubirea. Cel mantuit prin Isus nu este numai iertat prin har ci este unit cu Christos, copil al lui Dumnezeu, mostenitor al vietii vesnice. Matematic vorbind, mantuirea nu aduce pe om de la minus infinit la zero ci de la minus infinit la plus infinit. Adevarul despre Dumnezeu nu genereaza ateism. Respingerea adevarului despre Dumnezeu genereaza ateism. Crestinismul fara Betleem, Golgota si cer este un crestinism fara Christos; ateismul este nu o optiune gnoseologica ci una morala. Omul este raspunzator inaintea lui Dumnezeu pentru optiunile sale. Ferice de cei ce innoata in Raul de Foc in calitatea de cuceriti de dragostea lui Dumnezeu, stralucind atat de minunat la cruce. Intre acestia a fost si Fericitul Augustin, care a spus asa de frumos: "Nelinistit este sufletul meu, pana ce isi gaseste odihna in Dumnezeu"