Secularismul religios

          Faptul că până si cultura noastră religioasă este intens secularizată nu mai surprinde pe nimeni. [1]

          Suntem religiosi, dar nu crestini în sensul traditional al cuvântului.  Cred că mai curând suntem niste sentimentali utopici care credem în putinta noastră de a ne rezolva problemele cu solutii tehnice si politice instantanee, cu psihologie, cu sentimente bune, cu diverse orientări ideologice, corecte din punct de vedere politic si cu o grămadă de programe sociale finantate de stat.

          Americanii par să creadă în bunătatea lor auto-proclamată, de tip iluministo-utopico-puritano-milenarist, în necesitatea de a fi convertit ca să vezi lumina, de a face un fel de legământ special, de a avea o chemare prin care omul să se separe de legile normale ale istoriei.  Sentimentul patetic de a avea un fel de chemare, de a fi, asa cum a spus Lincoln, “un popor aproape ales” a hrănit un stil tipic american de religie populistă, ruptă complet de rădăcinile crestinismului istoric.  Aceasta este religia care mizează pe experienta “nasterii din nou”.  E religia în care predicatorii colindă tara si lumea în turnee, a tele-evanghelistilor.  E de asemenea religia secularizată a politicilor seculare si a cauzelor sociale luate drept credintă.

          Americanii sunt încă sub influenta viziunii coercitive, teocratice, utopice si milenare a primilor puritani.  Ei încă încearcă să legifereze moralitatea.  Diferenta este că ne-am schimbat domeniul de lucru si acum căutăm să satisfacem gusturile personale si “legămintele” secularizate, auto-inventate.

          Dar mi se pare că toti - secularisti, oameni religiosi, oameni politici de dreapta sau de stânga - sunt uniti în jurul credintei lor în credinta civilă americană si în viziunea ei sentimental-utopică a bunătătii auto-dobândite.  Chiar dacă se mai întâmplă să difere între ei în ceea ce priveste mijloacele de atingere a “visului american”, în esentă si unii si altii sunt materialisti si utopici.  Cu totii cred că scopul omenirii (sau cel putin al Americii) pe pământ este să adopte o ideologie de dreapta, să se perfectioneze, să devină bogată, să trăiască în confort, să adopte politici corecte, să fie atentă la problemele mediului si să rezolve problemele lumii printr-o schimbare a politicii, prin inginerie medical-socială si prin solutii tehnice care, dacă nu tin, vor trebui impuse prin taxări coercitive, educatie si legi.  Astăzi cam toti americanii par să gândească asa:  tot ceea ce e rau în lume poate fi rezolvat prin mijloace stiintifice, politice, legale, educationale sau psihologice.  Iar problemele noastre au ajuns să nu mai tină de comportamentul nostru păcătos, de socoteala pe care fiecare din noi o dă în fata lui Dumnezeu sau legii Lui, de cauze sociale, politice sau psihologice.[2]

          Pe urma Protestantilor “născuti din nou” secularistii caută si ei solutii instantanee, “născute din nou” la problemele lor.  În loc să înteleagă viata ca pe o luptă continuă - pentru a nu o numi o călătorie sacramentală spre un tel spiritual - secularistii si Protestantii fundamentalisti împărtăsesc aceeasi viziune, aceeasi obsesie.  Unii privesc spre guvern, altii spre Iisus.  Nici unii, nici altii nu par să dorească să parcurgă o dificilă călătorie spirituală de o viată spre mântuire.  Cu totii vor rezultate pe moment.  Astfel că episcopii Romano-Catolici de stânga, Protestantii fundamentalisti de dreapta, evreii atei sau militantii homosexuali par cu totii să fie uniti în devotamentul lor pentru sentimente bune si progres social si material.  Cu totii cad de acord că progresul trebuie atins prin mijloace politice sau legale sau printr-o simplă schimbare pe loc a inimii , o convertire de fapt la religia americană a înaltei păreri despre sine, a împlinirii personale si a “drepturilor” omului.

Continuare
Cuprins