"Scăunelul cu trei picioare'

          Noile religii pluraliste americane de secol XVIII-XIX, de tipul 'descurcă-te singur', s-au depărtat cât au putut de credinta crestină străveche si de Sfânta Traditie a Bisericii istorice. Cândva toti crestinii erau de comun acord că viata crestină a omului se sprijinea pe trei piloane la fel de importante, de felul unui scăunel cu trei picioare. Primul îl reprezenta aderenta la doctrina neschimbătoare. Al doilea era comportamentul moral. Al treilea consta în participarea la Rugăciunea sacramentală.[1] Aceste fatete sincronizate ale vietii crestine stăteau la baza conditiei de a fi crestin, fată de simpla declaratie despre cum a devenit cineva crestin.

                Protestantii aveau să reteze, unul după altul, fiecare dintre acesti piloni. Mai întâi orice idee care sustinea că felul în care se face Rugăciunea este important - pentru a nu spune absolut - a fost abandonată cu totul, de vreme ce sectele Protestante rivale nu au putut să cadă de acord cu privire la semnificatia Rugăciunii, si cu atât mai mult la cum trebuie ea făcută. În America era de ajuns să sugerezi că anumite forme de Rugăciune, de crez sau sacrament erau mai bune decât altele pentru a fi etichetat drept ne-american, anti-pluralist si chiar anti-democrat. La fel ca si Cain, americanii si-au luat libertatea de a inventa noi forme de 'Rugăciune'. De asemenea, si-au luat libertatea de a abandona orice traditii sacramentale pe care nu le mai găseau 'folositoare', suficient de 'progresive', ori pur si simplu îndeajuns de 'amuzante'.

          În America secolelor XVIII, XIX si XX slujirea crestină străveche a fost lepădată în favoarea diferitelor expresii autohtone pe de o parte, si a reductionismului unitarian pe de alta. Orice fel de 'spirit' religios, care satisfăcea cutare sau cutare preferintă religioasă era considerat Rugăciune 'crestină'. Dacă aveai inima 'dreaptă în fata lui Dumnezeu', cui îi mai păsa de felul în care te rogi? Aceasta te privea personal. La urma urmei, 'America este o tară liberă si cine e în măsură să spună că felul cutăruia de Rugăciune este superior altuia?' 'N-avem nevoie de elite, de papi sau de printi în America!' 'Cui îi mai pasă de trecut, de ceea ce a fost?' 'Nu căutăm noi să creăm o lume nouă si mai bună?' 'Cât despre religie, aceasta este o chestiune personală!' 'Toate bisericile sunt la fel de bune!' 'N-a câstigat Presedintele Kennedy alegerile pentru că promisese că nu se va lăsa influentat în deciziile sale de credinta sa Romano-Catolică? Nu este aceasta calea americană?'

          A urmat abandonarea celui de-al doilea picior: învătătura morală traditională. Divortul se obtinea tot mai usor, adulterul a devenit tolerat, instaurarea lăcomiei ca 'drept' national, rasismul, legalizarea avortului la cerere, misiunea de tip 'caută-si-distruge' a copiilor 'imperfecti' efectuată cu ajutorul testelor pre-natale sunt doar câteva dintre îndepărtările dramatice de la învătătura Bisericii istorice, ale 'crestinilor' Iluministi Protestanti care si-au făcut propriile reguli de Rugăciune si morală, independent de Sfânta Traditie crestină. Si cum să mai protesteze la aceasta un Protestant onorabil? Nu e treaba noastră cum aleg să trăiască adultii, si atunci de ce ne-ar păsa cum aleg oamenii să se roage?  Asa cum Episcopul John Spong scrie dintr-o perspectivă tipică a inventivitătii moral-religioase americane:

          "[Suntem chemati] nu doar spre căintă…ci si spre adoptarea unei viziuni de ansamblu.  [Suntem chemati] să ne debarasăm de teamă si să fim deschisi…cu cei care nu corespund strictei definitii a Bisericii cu privire la imoralitatea sexuală…[Dacă Biserica] vrea să aibe credibilitate ca institutie , trebuie să ia în considerare conditia celor necăsătoriti, celor divortati sau aflati în divort, a homosexualilor, dintr-un punct de vedere detasat fată de conceptiile patriarhale din trecut."[2]

          Si a urmat lepădarea de cel de-al treilea pilon. Doctrinele istorice crestine confirmate de cele sapte sinoade ecumenice au fost abandonate.  În limba greacă erezia înseamnă alegere. Protestantii au început să aleagă cum au vrut ei din chestiunile doctrinare.[3] Aceasta era de asteptat să se întâmple, dată fiind răsturnarea autoritătii Sfintei Traditii, a Canonului biblic si a Sfintelor Taine de către Reformatori.         

          Asa cum am văzut, Reformatori ca Zwingli au abandonat sau redus Împărtăsania la valoarea unui simplu simbol. Ulterior, teologi moderni precum Episcopul Spong au dus si mai departe logica deconstructivistă Reformată a lui Zwingli mergând până la a pune la îndoială credinta în nasterea din Fecioară si sfintenia căsătoriei. Până la sfârsitul secolului XX ei au ajuns să accepte ca normă 'morală' lăcomia materialistă. Au orchestrat chiar un adevărat cult al bogătiei, numit 'evanghelia prosperitătii'. La celălalt capăt al spectrului ideologic, Protestantii liberali au început să 'hirotonisească' femei si homosexuali si să proclame deschis virtutile avortului la cerere, experimentele fetale, eutanasia si testele prenatale, ori să dea mână liberă femeilor să corecteze textul biblic pentru a se potrivi cu politica vremii în ceea ce priveste egalitatea între sexe.

          Dacă Luther, Zwingli sau Calvin ar fi să se întoarcă înapoi de la mormânt si să protesteze fată de exagerările la care s-a ajuns, Protestantii americani moderni, poate o 'preoteasă' episcopală sau un 'pastor' prezbiterian homosexual ar putea răspunde pe bună dreptate că el sau ea n-au făcut decât să 'interpreteze' anumite pasaje din Scriptura în mod 'diferit' decât Reformatorii. Si cine poate spune care 'interpretare' e cea corectă?

          O dată ce a fost înlăturat primul dintre piloni - Sfânta Traditie, autoritatea bisericească si Rugăciunea crestină sacramental-istorică - au urmat, inevitabil si celelalte două. Ceea ce începuse ca o contestare a formelor traditionale, liturgice de Rugăciune si a continuitătii apostolice, a sfârsit printr-o contestare a moralitătii crestine, a însesi doctrinei sale de bază.  Cu alte cuvinte, nimic nu a mai rămas sfânt până la sfârsitul secolului XX în cea mai bună dintre 'lumile noi' posibile.[4]