Cap.11 NOUA REALITATE : POLITICA SUBSTITUIE RELIGIA

 

          Paul Johnson, celebrul istoric britanic scrie:

          "Până la sfârsitul secolului XIX politica avea să substituie religia…zelul politic a dat nastere la Noi Angajamente, Mari Societăti si Proiecte de ajutor social…"[1]

          Până la sfârsitul secolului XX, singura valoare absolută în viata europeană si americană era credinta că nu există alte valori absolute decât obligatia fiecărui cetătean de a-si 'folosi potentialul la maximum'.[2] O dată ce s-a înrădăcinat în Occident idea că nu există reguli, limite sau legi naturale, singurul obstacol în calea unui viitor mai luminos păreau să fie ideile religioase înapoiate. Un exemplu actual pentru această mentalitate îl constituie miscarea homosexuală, unde 'homofobia' este percepută ca 'păcat', nu comportamentul homosexual. America secularizată a ajuns să creadă că realitatea poate fi orice doreste fiecare. Totul putea fi schimbat sau negociat prin actiune politică, cu scopul de a satisface 'alegerile' personale ale individului. Până si biologia a putut fi supusă legii. Dacă ai afirmat că ceva este adevărat, repetând aceasta îndeajuns, sau dacă ai emis legi care să îi constrângă pe oameni să se poarte ca atare, înseamnă că ai izbutit să faci până si realitatea să se conformeze ideologiei. Cuiele pătrate puteau fi presate prin găuri rotunde, cu ajutorul unei retorici corecte din punct de vedere politic. Diferentele biologice, spirituale si psihologice dintre bărbat si femeie puteau fi răsturnate prin deciziile curtilor judecătoresti. Faptele evidente nu aveau dreptul să stea în calea ideologiei politice. Femeile au fost găsite apte pentru functii de conducere în armată chiar dacă nu erau. Avortul a fost declarat solutie pentru sarcinile nedorite - indiferent de ce ar spune biologia si genetica în legătură cu umanitatea fătului. Bărbati si femei care si-au abandonat familiile pentru carieră sau alti iubiti au fost încurajati să-si atingă scopurile egoiste indiferent de ceea ce ne spune bunul simt sau de ce arată studiile stiintifice cu privire la traumele copiilor din familiile dezbinate. 'Homofobia' a fost 'găsită' ca fiind anormală, nu comportamentul homosexual. Testele prenatale au fost încurajate chiar în timp ce legea a suferit unele schimbări cosmetice în ceea ce priveste constrângerea comunitătilor pentru a construi conditii pentru handicapati. La naiba cu realitatea, să mergem noi cu toată viteza înainte - asta e ceea ce contează! O să avem parte de ceea ce ne dorim! Mai mult chiar, o să ne păstrăm în continuare 'părerea bună despre noi însine', orice s-ar întâmpla!

Continuare
Cuprins

[1]  Paul Johnson, Timpuri noi (New York, 1983) p. 729.

[2]  "Astăzi căutăm 'mântuirea' în 'împlinirea de sine', 'exprimarea de sine', în 'a profita cât putem de viată', găsind în presiunea si stresul pricinuit de nevoia de a 'reusi' în societatea americană ceva fericire si răsfăt de sine." Page Smith, O istorie populară a Americii, vol. 3: Formarea Americii, p. 760.