Realitatea nedorită

          Americanii timpurilor moderne au descoperit că desi realitatea a fost modificată ca să îi satisfacă, unii oameni mai aveau, inexplicabil, nevoie de un fel de religie. Astfel că s-a decis tacit ca omul să fie religios si secular în acelasi timp. Americanii s-au luptat din greu să aibe sentimentele unor 'oameni buni, cu frică de Dumnezeu', în timp ce făceau fapte rele. Mai presus de toate, americanii au învătat să aibe o 'părere bună despre sine' orice ar face. Oricât de contradictoriu si-ar fi gospodărit vietile pentru a lăsa impresia unei aparente virtuti (de exemplu, instalând rampe speciale de acces pentru handicapati în aceleasi spitale în care misiunea de tip caută-si-distuge împotriva pruncilor 'anormali' era în toi în cadrul unui program de teste prenatale pentru a identifica toate persoanele posibil handicapate), americanilor li s-a spus să-si 'păstreze părerea bună despre sine'. Realitatea nu trebuia să slutească clipele de fericire. Disneyland-ul putea coexista cu miscarea eugenetică de tip nazist, avortul cu maternitatea, familiile cu divortul. 'Alegerea' a devenit cuvântul magic. Ce anume ai ales nu mai conta.

          America s-a transformat într-un stat secular care a rămas, totusi religios într-un fel ne-traditional, ultra-materialist si egocentric.[1] O foame nestăpânită de 'apreciere de sine', 'putere', 'productivitate' si 'fericire' a înlocuit nevoia de credintă sacrificială, într-o natiune ce acum s-a îndepărtat iremediabil de orice concept fix despre realitate sau despre o rânduială morală mai aleasă, mai presus de orice negociere.

          America este acum o natiune unde crestinismul este prezentat ca un articol (între multe altele) al ofertelor de interes special de pe meniul societătii de consum, care îi poate ajuta pe unii să prospere si să izbândească în societate - o căutare de împlinire de sine fără limite si fără sentimente de vinovătie si responsabilitate pentru consecintele actiunilor individuale.

          America vremurilor moderne este o natiune în care peste nouăzeci la sută din populatie afirmă că 'crede în Dumnezeu' si peste saizeci la sută că au avut experienta 'nasterii din nou'.[2] Dar dovada faptului că aceste credinte sunt strict personale, subiective si interiorizate este coplesitoare. Rata divortului, a crimei, a avortului, larga acceptare a testelor prenatale pentru pruncii 'cu deficiente', frecventa copiilor ilegitimi, epidemia bolilor venerice, dezintegrarea oraselor noastre - toate acestea ne arată cum o religie interiorizată, ne-sacramentală nu poate să afecteze realitătile exterioare si comportamentul. Nouă, americanilor, ne place să spunem că 'credem în Dumnezeu', dar se pare că acest 'Dumnezeu' nu ne îndeamnă decât să ne distrăm.