Ierarhia patriarhală

Există voci care sustin că ierarhia patriarhală a Bisericii a fost doar un 'fenomen cultural', o reflectie a societătii 'patriarhale' în care a trăit Hristos. Aceste voci sunt de părere că trebuie să depăsim granitele civilizatiei antice si să 'aducem la zi' învătătura lui Hristos pentru a satisface preferintele moderne pentru o religie 'corectă din punct de vedere politic'. Afirmatie care, în mod logic, ridică o problemă interesantă. Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Creatorul Care 'i-a făcut parte bărbătească si parte femeiască' (Facerea 1.27), atunci de ce nu a prevăzut Dumnezeu nevoia de a instrui Biserica să se modeleze după politica sexelor si preferintele sexuale schimbătoare ale fiecărei succesive epoci? Conducerea de către femei nu a fost necunoscută pe vremea lui Hristos. El a amintit de Regina Sudului care a venit să audă întelepciunea lui Solomon. Si chiar mai mult: Scripturile iudaice sunt pline de eroine, asa cum Biserica istorică este plină de Sfinte Maici, de sfinte egale în duhovnicia lor cu Sfinsii Părinti si cu sfintii.

          Asa cum scrie Sheldon Vanauken,

          "Din două una: sau Dumnezeu Tatăl a gresit si acum s-a răzgândit, sau Iisus Care a fost Dumnezeu întrupat nu a făcut voia Tatălui. Prima variantă e puerilă. A doua implică negarea faptului că Iisus a fost Dumnezeu întrupat.

          Orice argument pentru hirotonisirea femeilor care este bazat pe idea că Sfântul Duh călăuzeste Biserica spre un nou adevăr ascunde o altă eroare - cele saizeci de generatii nedreptătite de femei. Sunt de părere ca aceasta nu este posibil fără negarea Întrupării." [1]

          Dacă Iisus a fost 'limitat' de cultura în care a trăit, cum mai poate El să fie Dumnezeu?  Iar dacă El nu este Dumnezeu întrupat prin vointa liberă a unei femei, binecuvântata Maria, Maica Domnului, atunci la ce ar mai conta ce face Biserica Sa? Biserica devine astfel o altă sectă a cărei credintă este în desarte 'scripturi'; si încă una plină de sexism si homofobie. Si încă: pe ce temei se cere 'aducerea la zi' a Bisericii, fie prin renuntarea la succesiunea apostolică, prin acceptarea avorturilor, sau prin denuntarea preotiei bărbătesti de către cei care se pretind parte din 'continuitatea istorică' a Bisericii când perenitatea adevărului crestin a fost una din trăsăturile Bisericii de-a lungul istoriei sale?[2] Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu, asa cum învată Biserica, si dacă El a întemeiat Biserica Sa Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească  pentru a dura 'în vecii vecilor', cum se face că Protestanti schismatici, Romano-Catolici modernizati si chiar unii 'Ortodocsi' protestantizati nu recunosc importanta succesiunii apostolice, rânduiala bisericească si autoritatea ierarhică ce întretin disciplina bisericească si puritatea doctrinei?[3]

                În Biserica veacurilor răspunsul dat ('asa a fost dintotdeauna') este de fapt răspunsul legitim. Biserica sustine că sunt adevăruri neschimbabile si care nu suferă nici o îmbunătătire. Aceasta este adevărat în special în ceea ce priveste hirotonisirea femeilor.

          Una din obiectiile fundamentale aduse hirotonisirii femeilor este aceeasi ca în cazul apărării Bisericii împotriva iconoclastilor. Hristos S-a întrupat. Pentru crestinii Ortodocsi Încarnarea nu este o 'idee' sau un 'simbol', este un fapt istoric. Totul în viată si în modul de Rugăciune al Bisericii Ortodoxe este menit să sublinieze caracterul istoric al Încarnării. De aceea avem icoane. Hristos a venit în trup si icoana sa, icoanele sfintilor Săi, ale martirilor, ale apostolilor, ale Mamei Sale, stau mărturie caracterului istoric al venirii Sale.

          Dar avem totodată si icoane vii. În liturghie preotii si episcopii sunt reprezentantii lui Hristos în fata altarului. Preotul si episcopul nu sunt reprezentări ale unei idei abstracte, ei sunt icoane ale unei persoane istorice care a venit pe pământ: Fiul lui Dumnezeu.

          Dumnezeu, potrivit Bisericii Ortodoxe, este în afara timpului si spatiului. Totusi, aceasta nu schimbă faptul istoric potrivit căruia, atunci când El S-a arătat în trup, a venit ca parte bărbătească, nu sub forma unui simbol androgin al 'omenirii'. Nu pictăm icoane cu un Hristos femeie pentru că Hristos a fost bărbat. Nu putem avea preotese care să Îl reprezinte pe istoricul Fiu al lui Dumnezeu asa cum nu putem tolera reprezentarea ca bărbat a binecuvântatei Fecioare Maria, acceptând în acelasi timp că ea a fost o persoană istorică, o femeie care a ales să fie Purtătoare de Dumnezeu.

          În mod firesc Protestantismul (si Romano-Catolicismul liberal modern) tinde să fie iconoclastic pentru că 'crestinismul' modernizat si laicizat nu mai afirmă caracterul istoric al Noului Testament. De fapt, el a încercat activ să transforme continutul Sfintei Traditii si al Scripturii în nimic mai mult decât un vag simbolism religios.  Aceasta este de altfel teologia 'liberală'. Dar Ortodoxia respinge pozitia iconoclastă a liberalismului cât si abordarea deconstructivistă a religiei. În timp ce crestinii Ortodocsi afirmă tainele credintei, ei afirmă totodată si pe istoricul Iisus si întruparea Sa. Desi în Hristos 'nimeni nu e bărbat sau femeie' de vreme ce mântuirea apartine tuturor, în egală măsură, credinta Orotdoxă afirmă că Hristos Însusi a stabilit rânduiala ierarhiei în Biserică. De aceea Biserica respinge iconoclasmul, oricât de deghizat s-ar manifesta, fie sub forma spargerii icoanelor, abordării deconstructiviste a Scripturii, sau 'androginizării' icoanelor vii. Preotii si episcopii despre care Sf. Ignatiu ne relatează stăteau la altar în locul lui Hristos. Hirotonisind femeile, Protestantii 'liberali' spun: 'Hristos nu a venit în trup, masculinitatea sa nu contează, El este doar un simbol a ceva mai cuprinzător'.

          Însă pentru Ortodocsi masculinitatea lui Hristos contează, asa cum feminitatea Mariei contează. Crestinismul sau este o credintă istorică sau nu e nimic. Nu putem crede că Hristos a apărut magic. Credem că El a crescut asa cum creste fătul unui om în pântecele unei femei, că Dumnezeu a venit în trup, în realitate, în timp si spatiu, că nimic ceea ce Dumnezeu ia asupra Sa nu e o greseală, nu e zadarnic sau fără rost.

          Distrugerea icoanelor, falsificarea preotiei si demitizarea sacramentelor până la ale considera niste simple simboluri distrug mărturia crestină a faptului Încarnării. Oamenii par să stie, în mod misterios, instinctiv, că asa stau lucrurile chiar dacă si-au pus sau nu aceste probleme.  Cum altfel să explicăm scandalul iscat de pierderea atâtor membri în denominatiile care au hirotonisit femei? Oamenii simt că ceva sacru a fost profanat atunci când politica sexelor a invadat religia. Si mai stiu că o religie 'modernizată' care încearcă să 'tină pasul cu vremea' si-a pierdut puterea morală. Si de aceea actionează în consecintă.

          Văzută din această perspectivă cruciada ideologică a miscării feministe pentru legitimitate trebuie oprită la usa Bisericii Ortodoxe. Biserica nu poate să devină jucăria miscării de 'corectitudine politică'. Si nici nu poate îngădui unei minorităti academice din seminariile sale, ori câtorva preoti sau episcopi cu o oarecare constiintă politică să risipească două mii de ani de certitudine morală de dragul respectabilitătii oferite de elita academică politizată de azi, puternic angajată în cruciada anti-ierarhică.

          Cruciada lansată pentru a conforma Biserica ideologiei sexelor din ziua de azi este o cruciadă dusă pentru a face Biserica să se aplece în fata Cezarului din momentul prezent. Nu ar strica să ne amintim că omul poate câstiga o întreagă lume, inclusiv respectabilitatea academică, si cu toate acestea îsi poate pierde sufletul. Probabil este de asemenea bine să plasăm chestiunea hirotonisirii femeilor si aceea a limbajului 'atotcuprinzător' într-un context mai larg: asaltul feminist si homosexual împotriva naturii însăsi. Încercarea de a răstălmăci învătătura si mărturia unei preotii bărbătesti de veacuri este tot una cu încercarea de a andronginiza nu doar Biserica, dar si pe Dumnezeu. Dumnezeu, învată Biserica ortodoxă, din ratiuni tainice a ales să se reveleze ca tată. A accepta hirotonisirea femeilor sau a impune Bisericii asa-zisul limbaj liturgic atotcuprinzător, neutru echivalează nu doar cu a nega hotărârea lui Dumnezeu de a Se revela ca Tată si de a-L trimite pe Fiul său, dar si cu a respinge  prezenta reală si continuă a lui Hristos în Biserica Sa.

          Limbajul liturgic 'atotcuprinzător' si hirotonisirea femeilor nu sunt cu nimic mai revoltătoare pentru constiinta crestină si pentru sensul istoriei decât a o picta pe Maria ca bărbat. Este, aceasta, o formă de graffiti liturgic care discreditează idea permanentei transcendente, misterioase. Este distrugerea trecutului fără a oferi nimic de durată care să înlocuiască certitudinile de veacuri pierdute.

          Este regretabil că până si câtiva 'Ortodocsi' au fost prinsi în capcana cruciadei feministe si au început să joace volei politic cu tezaurul de neînlocuit al Bisericii. Credinciosii Ortodocsi si marea majoritate a preotilor si episcopilor au rezistat în unanimitate hirotonisirii femeilor. Dar o minoritate zgomotoasă de 'Ortodocsi' academicieni, vulnerabilă spiritului vremii, a încercat să înceapă 'dialogul' în ceea ce priveste 'chestiunea femeii în biserică' într-un fel asemănător cu cel în care anumite cercuri feministe Anglicane si episcopale  au insinuat o chemare feministă la hirotonisirea femeilor în comunitătile lor la începutul anilor 1970. Astfel de cărturari 'Ortodocsi' precum Elisabeth Behr Siegel (Clerul feminin in Biserică) si Susan Ashbrook Harvey au cerut în mod deschis renuntarea la această traditie veche în Biserică.[4]

          Biserica Ortodoxă a fost istoriceste gardianul iconografiei crestinismului si garantul continuitătii istorice a mărturiei apostolice si ierarhice a comunitătii purtătoare de Hristos pe pământ. A irosi această mostenire datorită jocurilor de natură academică sau 'teologică' e tot una cu a-i încununa cu laurii victoriei pe iconoclastii vremurilor noastre. A permite 'politicii sexelor' din ziua de azi - o toană de moment în cel mai bun caz, o tiranie fascistă  a impusei 'corectitudini politice' în cel mai rău caz - să pătrundă în sanctuarul Ortodox echivalează cu a pângări, a desacraliza altarul, a-i ofensa pe credinciosi, a dezbina Biserica si a diminua autoritatea morală a Ortodoxiei.