Succesiunea apostolică

          Primii Protestanti au recunoscut importanta succesiunii apostolice si continuitatea istorică a preotiei bărbătesti.[1] Si totusi, dacă privim la comunitătile Protestante de azi cu greu ne dăm seama că succesiunea apostolică a fost o chestiune de prima importantă pentru toate figurile proeminente din istoria Bisericii. I-a preocupat până si pe Protestanti, în încercările lor disperate de a rationaliza si legitimiza noile lor 'traditii', pentru a umple golul creat prin abandonarea Sfintei Traditii din vechime.[2]

          Părintii Bisericii au învătat că doar prin neîntrerupta continuitate a mărturiei Bisericii si Scripturilor Ei putem ajunge la o cunoastere istorică si confirmată a lui Hristos si a felului în care putem să I ne închinăm. Sf. Irineu scria:

          "Am primit harta mântuirii noastre de la nimeni altcineva decât de la cei prin care ne-a venit Evanghelia. Într-adevăr, ei au fost cei dintâi care ne-au predicat evanghelia, iar mai apoi, prin voia lui Dumnezeu, ne-au transmis-o prin Scripturi, spre a fi temelia si stâlpul credintei noastre…Este deci cu putintă pentru fiecare din fiecare biserică [locală] care doreste să cunoască adevărul să contemple traditia Apostolilor care a fost făcută cunoscută în toată lumea…Suntem în măsură să îi enumerăm pe cei care au fost investiti episcopi de către Apostoli si pe succesorii lor până în vremea noastră: bărbati…cărora li s-au dedicat bisericile…Ei doreau ca toti aceia si urmasii lor, cărora li s-a încredintat autoritatea, să fie desăvârsiti si fără repros." [3]

          Dacă Iisus este într-adevăr Domn, dacă Petru a bine grăit, zicând: 'Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu' (Matei 16.16) atunci, potrivit Sfintei Traditii, Biserica se cade să I se închine în felul în care El a dorit iar Apostolii, autorii Scripturilor si Părintii au învătat. "Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăsirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăsirea cu trupul lui Hristos? Ca o pâine si un trup suntem cei multi; căci toti ne împărtăsim dintr-o pâine' (1 Corinteni 10. 16-17)

          Scriind cu mult înainte de finalizarea Canonului Noului Testament, Sf. Irineu a stiut exact ceea ce a învătat Biserica si pe a cui autoritate se sprijinea credinta sa:

          "Când, prin urmare, avem astfel de dovezi, nu este necesar să căutăm la altii adevărul care se obtine cu usurintă din Biserică. Căci Apostolii, precum un om bogat depune într-o bancă, au investit în Biserică toate ale adevărului; si oricine voieste îsi poate extrage de acolo apa vietii. Căci ea este intrarea vietii, în vreme ce toti ceilalti nu sunt decât hoti si prădători…Dacă ar fi vreo dispută asupra vreunei chestiuni, nu se cuvine oare să recurgem la cele mai vechi Biserici cu care Apostolii erau familiari, si să extragem din ele ce e clar si sigur cu privire la acea chestiune? Dar dacă Apostolii nu ne-ar fi lăsat scrieri? Nu ar fi necesar să urmăm rânduiala traditiei, care s-a transmis celor cărora li s-au încredintat Bisericile?"[4]

          Documentele istorice ale Bisericii si scrierile Părintilor din vechime demonstrează că, mult înainte de încheierea Canonului Noului Testament, chiar înainte ca unele din cărtile Noului Testament să fie scrise, autoritatea ierarhiei apostolice în Biserică a fost bine definită. Astfel stând lucrurile, ne putem întreba pe bună dreptate dacă toate chemările de azi la schimbări în Biserică, în special în ceea ce priveste politica sexelor si 'împuternicirea' nu tin mai mult de vremurile moderne decât de eruditie, pentru a nu mai vorbi de conceptele traditionale de spiritualitate. Cererile pentru 'împuternicirea' feministă sună strident în slujba Celui Care a spus: "Cei din urmă vor fi cei dintâi".