Cap. 14  UNITATEA ÎN BISERICĂ

 

          Biserica învată că, inevitabil, crestinii se vor ofensa între ei. Hristos a prevăzut aceasta si a stabilit mijloace prin care diferentele de opinie pot fi rezolvate fără a se pune în pericol unitatea Bisericii.

          "De-ti va gresi fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine si el singur. Si, de te va asculta, ai câstigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, să-ti fie tie ca un păgân si vames. Adevăr vă grăiesc: oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer. Vă mai spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunati întru numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor." (Matei 18:15-20)

          Situând acest paragraf în contextul căruia îi apartine, Iisus le vorbea discipolilor, conducerea de mai târziu a Bisericii istorice. Iisus a stabilit o anumită rânduială pentru a rezolva disputele despre care Biserica învată că sunt urmare a păcatului, chiar si în adevăratul si legitimul Trup al lui Hristos.

          Iisus Însusi a respectat ceea ce era înainte. Pe vechea lege testamentară El avea să clădească propria sa normă de disciplină bisericească. Iisus a preluat din Deuteronom 19.15 ceea ce avea să devină baza reconcilierii între credinciosi în era crestină: "orice pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori".[i] Ceea ce Hristos a întemeiat a fost un sistem colegial, nu o 'papalitate'.[ii]

          Biserica învată crestinul că atunci când se simte nedreptătit de un alt credincios, ori când are vreo diferentă doctrinală sau de opinie cu un alt credincios, nu este liber să-si facă singur dreptate, si cu atât mai mult să recurgă la serviciile unui tribunal secular. De asemenea, el nu este liber nici să creeze o schismă rupându-se de Biserică sau întemeind 'biserica' lui personală.

          Iisus a stabilit o abordare după rânduială a disputelor survenite în rândul Bisericii. Metoda lui Iisus de a instaura dreptatea în rândul credinciosilor nu are nici o baza experimentală a bunelor sentimente ori a unor 'cuvinte speciale de întelepciune' de la Dumnezeu. Si nici nu  este întemeiată pe decretele magice sau 'infailibile' ale câte unui 'papă'. Ea este înrădăcinată în sistemul juridic iudeu al Vechiului Testament. Toate disputele trebuie duse în fata martorilor, pentru ca 'fiecare pricină să se dovedească' printr-o rânduială sinodală.

Continuare
Cuprins

                            

 



[i] "Această controversă asupra autoritătii Vechiului Testament si asupra naturii continuitătii dintre iudaism si crestinism a fost cea mai timpurie formă de căutare a traditiei care avea să străbată întreaga istorie crestină... Traditia crestină a asimilat Scripturile iudaice în timp ce cresterea structurilor ierarhice si etice  a crestinismului a dus la crestinizarea multor aspecte din iudaism. Clement vorbea despre 'preoti' si despre 'marele preot' si a legat acesti termeni de preotia levitică…" Jaroslav Pelikan, Nasterea Traditiei Catolice, pp.13-25.

[ii] Vezi Primatul lui Petru, ed. John Meyendorff (Crestwood, 1992), mai ales eseul lui Nicholas Koulomzine 'Locul lui Petru în Biserica primară', pp.11-34, pentru o strălucită explicare a erorilor Romano-Catolice.