Cap. 14 UNITATEA ÎN BISERICĂ
Biserica învată că,
inevitabil, crestinii se vor ofensa între ei. Hristos a prevăzut aceasta si a
stabilit mijloace prin care diferentele de opinie pot fi rezolvate fără a se
pune în pericol unitatea Bisericii.
"De-ti
va gresi fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine si el singur. Si, de
te va asculta, ai câstigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine
încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească
tot cuvântul. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va
asculta nici de Biserica, să-ti fie tie ca un păgân si vames. Adevăr vă grăiesc:
oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega
pe pământ vor fi dezlegate si în cer. Vă mai spun că dacă doi dintre voi
se vor învoi pe pământ asupra unui lucru pe care-l vor cere, li se va da lor
de către Tatăl Meu Cel ce este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunati
întru numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor." (Matei 18:15-20)
Situând acest paragraf în contextul căruia îi apartine, Iisus le vorbea
discipolilor, conducerea de mai târziu a Bisericii istorice. Iisus a stabilit o
anumită rânduială pentru a rezolva disputele despre care Biserica învată că
sunt urmare a păcatului, chiar si în adevăratul si legitimul Trup al lui
Hristos.
Iisus Însusi a respectat ceea ce era înainte.
Pe vechea lege testamentară El avea să clădească propria sa normă de
disciplină bisericească. Iisus a preluat din Deuteronom 19.15 ceea ce avea să devină baza reconcilierii între
credinciosi în era crestină: "orice
pricină să se dovedească prin spusa a doi sau trei martori".[i] Ceea ce Hristos a
întemeiat a fost un sistem colegial,
nu o 'papalitate'.[ii]
Biserica învată crestinul că atunci când se
simte nedreptătit de un alt credincios, ori când are vreo diferentă doctrinală
sau de opinie cu un alt credincios, nu este liber să-si facă singur dreptate,
si cu atât mai mult să recurgă la serviciile unui tribunal secular. De
asemenea, el nu este liber nici să creeze o schismă rupându-se de Biserică
sau întemeind 'biserica' lui personală.
Iisus a stabilit o abordare după rânduială a
disputelor survenite în rândul Bisericii. Metoda lui Iisus de a instaura
dreptatea în rândul credinciosilor nu are nici o baza experimentală a bunelor
sentimente ori a unor 'cuvinte speciale de întelepciune' de la Dumnezeu. Si
nici nu este întemeiată pe
decretele magice sau 'infailibile' ale câte unui 'papă'. Ea este înrădăcinată
în sistemul juridic iudeu al Vechiului
Testament. Toate disputele trebuie duse în fata martorilor, pentru ca
'fiecare pricină să se dovedească' printr-o rânduială sinodală.
[i]
"Această controversă asupra autoritătii Vechiului
Testament si asupra naturii continuitătii dintre iudaism si crestinism
a fost cea mai timpurie formă de căutare a traditiei care avea să străbată
întreaga istorie crestină... Traditia crestină a asimilat Scripturile
iudaice în timp ce cresterea structurilor ierarhice si etice
a crestinismului a dus la crestinizarea multor aspecte din iudaism.
Clement vorbea despre 'preoti' si despre 'marele preot' si a legat acesti
termeni de preotia levitică…" Jaroslav Pelikan, Nasterea
Traditiei Catolice, pp.13-25.
[ii]
Vezi Primatul lui Petru, ed. John
Meyendorff (Crestwood, 1992), mai ales eseul lui Nicholas Koulomzine 'Locul
lui Petru în Biserica primară', pp.11-34, pentru o strălucită explicare
a erorilor Romano-Catolice.