Responsabilitatea individuală
În lumea de azi se vorbeste
despre dreptate si nedreptate aproape în exclusivitate în termeni politici,
sociali, juridici sau economici. Se tinde să se minimalizeze responsabilitatea
morală individuală în favoarea unei vini colective, un fel de 'păcat
original' politic ce a generat mentalitatea
că omul este 'fără greseală'. Acest fel de a gândi îi eliberează pe
oameni de actiunile lor individuale, adesea dând vina pe societate pentru fărădelegile
lor.[i]
De exemplu, a devenit deja un fapt de rutină să se scuze în presă crimele
comise de unii tineri, pentru că societatea trebuie considerată 'responsabilă'
fiindcă a generat conditii de sărăcie si rasism care, la rândul lor 'produc'
criminali în rândul tinerilor.
Bolile cu transmitere sexuală, precum SIDA, au
fost prezentate de mass media ca si când purtarea morală sau imorală nu ar fi
un factor important în răspândirea lor. Această fictiune lasă impresia că
astfel de probleme sunt doar rezultatul unei 'politici sociale' ineficiente,
poate al lipsei de 'educatie sexuală' sau insuficientei de fonduri pentru
'cercetare stiintifică', desi adesea ele sunt urmarea purtării iresponsabile,
păcătoase pentru care fiecare individ trebuie să accepte responsabilitate
individuală.
Sfânta Traditie ne spune că Hristos a propovăduit
responsabilitatea morală exclusiv în termeni personali, nu politici. În
viziunea Sa, oamenii sunt responsabili de alegerile lor morale pentru care sunt
răspunzători individual (Matei 12:35-37).
Biserica învată că cei care doresc să-L urmeze pe Hristos sunt responsabili
individual să aleagă să facă
binele altor oameni pentru că trebuie să-i iubească asa cum ne-a iubit si
Hristos pe noi (Matei 5:7). Si nu
este nimic sentimental în asta. Facerea de bine si milostivirea adesea ne
angajează în pozitia ardentă si neplăcută de a rezista răului, de a dojeni
păcatul si depravarea, de vreme ce noi încercăm să fim sarea si lumina
lumii. Uneori pretul plătit pentru facerea de bine este persecutia.
De bună seamă, dacă multi oameni fac binele,
gata oricând să mustre fărădelegea, aceasta produce 'rezultate sociale'. Dar
Biserica ne învată că a căuta schimbarea socială fără a-i convinge pe
oameni să-si schimbe purtarea morală este în zadar. Istoria ne învată si ea
aceeasi lectie. Pr. George Florovski scrie:
"Reconvertirea
lumii la crestinism este ceea ce trebuie să propovăduim în ziua de azi.
Aceasta este singura cale de iesire din impasul creat de esecul crestinilor de a
fi cu adevărat crestini. Desigur că doctrina crestină nu răspunde direct la
nici o chestiune practică din domeniul politicii sau economiei. Si nici
evanghelia lui Hristos. Si cu toate acestea impactul ei asupra istoriei omenesti
a fost enorm. Recunoasterea demnitătii umane, milei si dreptătii îsi trag rădăcinile
din Evanghelie."[ii]
Strădaniile noastre de a 'reforma societatea' fără a pretinde o
responsabilitate morală individuală se află chiar la originea esecului
socialismului din secolul XX si, în special, a neputintei guvernului nostru
gigant de a produce o schimbare umană prin multele sale proiecte de taxare,
inginerie socială si ajutor social.
Zădărnicia încercărilor marilor guverne de
a impune o 'moralitate' seculară asupra societătii avea să fie confirmată de
esecul fiecărui stat utopic, socialist si comunist, inclusiv al statului nostru
exagerat în ceea ce priveste ajutorul social, de a-si onora promisiunile
sociale.[iii]
Aceste esecuri au fost cel putin în parte pricinuite de secularizarea culturii
politice moderne, ce avea să ducă la ceea ce istoricul Macaulay a numit 'cel
mai înspăimântător spectacol, puterea unei civilizatii fără milă'. Încercarea
de 'a face bine' fără religie a dus la băile de sânge provocate de
super-puterile moderne.
Istoricul Paul Johnson observă cum impulsurile
anti-umane care au stat la baza încercărilor seculariste moderne de a crea
utopii politice atee, au redus chestiunile de moralitate scop la simple probleme
de inginerie socială, iar spiritualitatea si religia au fost lăsate la
periferia culturii. Johnson scrie:
"Vointa
de putere a produs noi tipuri de mesia, [mai întâi în persoana dictatorilor
din anii 1920 si 1930, apoi prin superstatele comuniste si socialiste din anii
1940 si 1990] dezinhibate de orice sanctiune religioasă si cu un apetit nestăpânit
de a controla omenirea…cu o lume fără busolă rătăcită într-un univers
relativist…aceasta avea să ducă la aparitia gangsterilor pe scena politică."[iv]
Ceea ce ne-a învătat lectia sângeroasă a secolului XX este, mai presus
de toate, că programele idealiste, sociale si politice, divortate însă de
valori religioase transcendente ajung să constrângă.[v]
Pe de altă parte, Sfânta Traditie ne învată clar: calea lui Hristos este în
dezacord cu lumea noastră politizată, iar efectele păcatului nu pot fi
corectate de ingineria socială, oricât de sofisticată ar fi ea (Matei
10:34-39).
[i]
"…Cea mai rea ispită utopică este dorinţa de a
transfera centrul de greutate al responsabilităţii de la individ
la instituţie…Un indvid guvernat de imaginaţie utopică nu
percepe chestiunile de ordin moral, ci doar pe acelea de ordin tehnic, ducând
de aceea la soluţii de ordin tehnic: seringi curate, ustensile
anticoncepţionale…" William K. Kilpatrick, De ce Johnny nu deosebeşte binele de rău, p. 222.
[ii]
George Florovski, Biblia,
Biserica, Tradiţia: O perspectivă Ortodoxă, p. 12.
[iii]
"…Socialismul nu este o îmbunătăţire
a capitalismului democratic, ci o decădere într-o formă de
exacerbare tiranică a puterii statale…Impunerea unor înalte idealuri
morale prin constrângerea legii s-a mai încercat şi înainte.
Recursul la idealuri [socialist-utopice] este o trăsătură
constantă a unui stat puternic. În general, Stânga puterii doreşte
să întărească sistemul
politic în defavoarea…sistemului moral-cultural." Michael
Novak, Spiritul capitalismului
democratic (New York, 1982), p. 334.
[iv]
Paul Johnson, Timpuri Noi,
p. 48.
[v]
"Este trist să constati că în bisericile crestine atât de
putini teologi sau lideri religiosi înteleg chestiuni de ordin
economic…Multi par stăpâniti de moduri de gândire pre-capitaliste.
Multi…reduc întreaga moralitate la moralitatea distributiei."
Michael Novak, Spiritul capitalismului democratic (New York, 1982), p. 336.