Cap

Conceptul de religiozitate privatizată pe de o parte si pierderea simtului de responsabilitate individuală pe de alta a avut urmări dramatice si profunde.[1] A dus astfel la idea că purtarea omului, păcatul său, este exclusiv problema sa 'personală'. Această atitudine subiectivă avea să genereze libertinajul sexual, criminal si de comportament ce prevalează acum în societatea noastră fărâmitată, divizată si tribalizată.[2]

Practica avortului legalizat la cerere este exemplul cel mai grăitor al ultimei fărădelegi ce avea să devină parte din stilul de viată al individualismului american. Cele peste 1,6 milioane de avorturi (aproape o treime din copiii americani zămisliti în fiecare an) sunt dovada unui fel de comportament ce a ajuns să fie privit acum ca simplă 'problemă personală'. Este, totodată, dovada că America a devenit o tară pe de-a-ntregul păgână. Sacrificiul pruncilor cerut de stat s-a întors din nou.

Luarea vietii umane de dragul confortului este privită acum ca simplă 'alegere'. Sexul între 'adulti care consimt' este privit ca o treabă ce tine exclusiv de optiunea lor, în ciuda vătămărilor pe care acei 'adulti care consimt' si le aduc lor însisi, copilului pe care îl zămislesc, căminului pe care îl distrug, sau societătii. Avortul la cerere este de asemenea un exemplu tragic al răzvrătirii extreme împotriva lui Dumnezeu din tara noastră. Poate că este ultima fază, concluzia inevitabilă a experimentului miscărilor Protestanto-Iluministo-Romantice în individualismul feroce.

Avortul legalizat la cerere este fractura finală din mecanismul nostru social. Acum până si comuniunea primară dintre mamă si fiu a fost distrusă. Pruncul nenăscut este considerat în stare de război cu propria sa mamă. Interesele sale au fost asmutite împotriva mamei sale.

Este absolut necesar să examinăm Sfânta Traditie în ceea ce priveste avorturile, de vreme ce, în chestiunea sfinteniei vietii, acesta este dilema morală ce confruntă Biserica Ortodoxă de azi.

Continuare
Cuprins

[1] "Biserica invizibilă [a Anabaptistilor si a Quakerilor] a înlocuit biserica vizibilă, ierarhică a…episcopului, preotului si călugărului…Anabaptistii, certati cu lumea, aveau credinta în puterea lor de a trăi o viată crestină strictă în cadrul unor comunităti mici si izolate…Din perspectiva Quakerilor…nu era nevoie…de nici un fel de ierarhie bisericească [sau de Sfănta Traditie], de vreme ce autoritatea lui Dumnezeu se afla în vocea Luminii Interioare." E. Digby Baltzell, Bostonul Puritan si Philadelphia Quakerilor, pp. 60, 62 si 93.

[2] Philip Tucker, Decanul Scolii Teologice Berkley de la Universitatea Yale, scrie: "Dacă adâncimilor sufletesti li se dă acest fel de autoritate înseamnă că vocea interioară a omului este întotdeauna considerată bună si totodată reper al adevăratei naturi a sinelui. Până si Locke a recunoscut că este deplasat să-l faci pe fiecare individ propriul său judecător si, de bună seamă, acelasi lucru este valabil si pentru 'sinele' omului. A adopta această perspectivă presupune a accepta premiza potrivit căreia, dacă cineva are dorinte si înclinatii manifestate puternic în 'sinele' său, în virtutea puterii lor de manifestare, ele ar trebui să fie considerate automat drept 'naturale' si 'bune'. A adopta această perspectivă mai înseamnă să condamni sufletul la ceea ce Auden numea cândva 'desfrânarea nerusinată cu propriile sale imagini'. În afară de faptul că sufletul este prezentat cu tot cu propria sa arenă pentru actiune si pentru propria sa chemare, el se prăbuseste inevitabil, devenind victima propriilor sale născociri." Philip Tucker, 'Sexul si viata de celibatar', în First Things, mai 1993.