Concluzie

 

Gânditi-vã la cântecelele antrenante pe care copiii le învatã de regulã în scolile Protestante de Duminicã. Gânditi-vã la melodiile sãltãrete pe care Biserica Romano-Catolicã din America le-a introdus în 'liturghiile' ei. Iar apoi închipuiti-vã cum sunã cuvintele lui Hristos din Matei 10:21-33 puse pe astfel de imnuri muzicale fãrã noimã:

"Va da frate pe frate la moarte si tatã pe fiu si se vor scula copiii împotriva pãrintilor si-i vor ucide. Si veti fi urâti de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rãbda pânã la sfârsit acela se va mântui."

Sfânta Traditie învatã cã aceia care Îl urmeazã pe Hristos nu o fac pentru ca sã se simtã bine sau ca sã-si îmbunãtãteascã pãrerea despre sine, sau pentru ca va fi 'bine pentru America' sau un bine necesar pentru ei în aceastã lume. Biserica ne învatã cã singurul motiv pentru a-L urma pe Hristos si pentru a ne strãdui sã fim asemenea Lui - adicã a ne schimba purtarea prin post, rugãciune, spovedanie, sacramente si ascultare - este cã 'cel care rabdã pânã la sfârsit va fi salvat'. Aceasta înseamnã a cãuta întâi de toate Împãrãtia lui Dumnezeu: nevointele întru apropierea de El prin ascultare fatã de Hristos si prin imitarea Lui în vietile noastre. Aceasta cere mântuirea de pãcat. Ni se cere sã ne unim cu Biserica istoricã si sã venim la Dumnezeu în singurul fel în care Fiul Sãu ne-a învãtat.

          Matta el Meskin (Matei Sãracul) - cel mai renumit dintre monahii egipteni copti din secolul XX, a surprins esenta viziunii Bisericii istorice asupra naturii însetãrii noastre dupã Dumnezeu:

          "O acceptare sincerã si smeritã a ascultãrii de Dumnezeu ce vine dintr-o inimã nepervertitã de falsitate, ipocrizie, artificialitate sau exhibitionism, fãrã sã caute la [câstiguri materiale sau la] rezultate, poate fi consideratã începutul adevãratului drum cãtre cunoasterea lui Dumnezeu…Aceasta presupune cã întelegerea duhovniceascã a Evangheliei si a lui Dumnezeu este rezultatul formãrii unei relatii cu Dumnezeu prin ascultarea poruncilor Lui."[1]


Continuare
Cuprins

[1] Matei Sãracul, Comuniunea iubirii (Crestwood, New York, 1984), p. 21.