Concluzie

Gânditi-vă la cântecelele antrenante pe care copiii le învată de regulă în scolile Protestante de Duminică. Gânditi-vă la melodiile săltărete pe care Biserica Romano-Catolică din America le-a introdus în 'liturghiile' ei. Iar apoi închipuiti-vă cum sună cuvintele lui Hristos din Matei 10:21-33 puse pe astfel de imnuri muzicale fără noimă:

"Va da frate pe frate la moarte si tată pe fiu si se vor scula copiii împotriva părintilor si-i vor ucide. Si veti fi urâti de toti pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârsit acela se va mântui."

Sfânta Traditie învată că aceia care Îl urmează pe Hristos nu o fac pentru ca să se simtă bine sau ca să-si îmbunătătească părerea despre sine, sau pentru ca va fi 'bine pentru America' sau un bine necesar pentru ei în această lume. Biserica ne învată că singurul motiv pentru a-L urma pe Hristos si pentru a ne strădui să fim asemenea Lui - adică a ne schimba purtarea prin post, rugăciune, spovedanie, sacramente si ascultare - este că 'cel care rabdă până la sfârsit va fi salvat'. Aceasta înseamnă a căuta întâi de toate Împărătia lui Dumnezeu: nevointele întru apropierea de El prin ascultare fată de Hristos si prin imitarea Lui în vietile noastre. Aceasta cere mântuirea de păcat. Ni se cere să ne unim cu Biserica istorică si să venim la Dumnezeu în singurul fel în care Fiul Său ne-a învătat.

          Matta el Meskin (Matei Săracul) - cel mai renumit dintre monahii egipteni copti din secolul XX, a surprins esenta viziunii Bisericii istorice asupra naturii însetării noastre după Dumnezeu:

          "O acceptare sinceră si smerită a ascultării de Dumnezeu ce vine dintr-o inimă nepervertită de falsitate, ipocrizie, artificialitate sau exhibitionism, fără să caute la [câstiguri materiale sau la] rezultate, poate fi considerată începutul adevăratului drum către cunoasterea lui Dumnezeu…Aceasta presupune că întelegerea duhovnicească a Evangheliei si a lui Dumnezeu este rezultatul formării unei relatii cu Dumnezeu prin ascultarea poruncilor Lui."[1]