Miscarea feministă

Dintre toate grupările politice de ‘interes special’, miscarea feministă pare să fi proclamat cel mai sustinut noua evanghelie atee a fundamentalismului universitar.[1] Nici o altă grupare nu a militat mai zgomotos pentru a trimite religia crestină traditională în zona experientei personale, nici una nu a luptat mai crâncen pentru  a perpetua idea că adevărul religios iudeo-crestin este ‘împotriva progresului’ si, prin urmare, nu are ce căuta în arena publică.

Critica literară feministă a urmat îndeaproape principiile ideologice deconstructiviste, impunând o interpretare revizionistă radicală a întregii literaturi din trecut sau de azi. Potrivit acestei interpretări, literatura ar fi impregnată de un spirit tiranic patriarhal, iar femeile ar fi victimele bărbatilor, sfidând astfel interpretările traditionale si temele transcendente ce fuseseră vreme de secole împărtăsite de toată lumea, de toate rasele, de bărbati si femei deopotrivă. Feministele se află în fruntea unei miscări care s-a descotorosit de răspunsurile estetice, religioase si morale date literaturii si artelor, înlocuind viziunea estetică traditională asupra artelor si a stiintelor umaniste cu o ideologie de moment.

Teoria literară feministă a abandonat aproape în totalitate domeniul estetic pentru a deveni un studiu nu de literatură, ci al puterii. Agenda feministă reduce rasa umană la o colectie de victime ale tiraniei patriarhale si studiul literaturii si istoriei la o dispută de idei politice. Politizarea studiului istoriei si literaturii duce la un fel de amnezie culturală – o deculturalizare în care elita noastră culturală atee pare să-i constrângă pe oameni să uite cine sunt si de unde vin – conditie primordială pentru ca procesul de inginerie socială să izbutească în a institui noua ‘utopie’ seculară.

După anii ’70 feministele au devenit atât de radicale în războiul declarat de ele traditiei universitare, încât multe femei au ripostat, spunând că ceea ce se petrece acum este un atac împotriva întregii umanităti, împotriva Occidentului în general. Iată, de exemplu, pozitia luată de Christina Hoff Sommers, Profesor-Asociat de filosofie la Universitatea Clark, vis ŕ vis de colegele ei feministe: “reclamatiile feministelor împotriva programei traditionale se bazează pe faptul că întreaga cultură occidentală –cunoasterea dobândită de om în Apus vreme de o mie de ani – este un concept compromis de la bun început, de vreme ce tot ceea ce a fost înregistrat si transmis mai departe generatiilor următoare poartă amprenta patriarhală. Nu numai stiintele umaniste sunt contestate de feministe.

Unul din domeniile supuse contestatiei celei mai vehemente de către feministe la ora actuală este critica tuturor domeniilor stiintifice. Noua miscare feministă nu se preocupă de drepturile femeilor sau, spre exemplu, de includerea, în programa traditională, a realizărilor reputate de femei. Scopul miscării feministe actuale este să transforme întelegerea noastră a întregului trecut, prezent si viitor. Cum ? Convingând oamenii să accepte viziunea filosofiei feministe contemporane, aceea că sexul este aspectul cel mai important în relatia dintre oameni”.[2]