Degradarea omului

Scolile si universitătile noastre au devenit atât de anticrestine, încât până si înalta viziune traditională a crestinismului cu privire la oameni a fost abandonată, iar un efort general pentru a denigra  si a discredita omenirea în general si societatea crestină occidentală în particular a făcut ca acum, unii membri radicali ai unor grupări ecologice să se manifeste de parcă oamenii ar fi niste intrusi imorali într-o natură de altfel virgină.[1]

Când oamenii nu sunt discreditati în întregime de către unii gânditori anticrestini de azi, tinta contestărilor este cultura occidentală mostenită din antichitate: Israel, Grecia, Roma si Bizant. Îndemnuri aprinse de a învăta de la societăti neoccidentale, necrestine, păgâne, auzim nu doar în cursurile universitare, ci în mai toată mass-media. Mostenirea reală a crestinismului (trecutul său, cultura si civilizatia) sunt lăsate la o parte, în vreme ce la ordinea zilei figurează chestiuni arzătoare ale societătilor necrestine.

Dacă am răsfoi un manual de istorie obisnuit din ziua de azi, am crede că o mie de ani de civilizatie bizantină cu arta si teologia sa, cu institutiile sale filantropice, cu comertul si literatura sa n-au existat niciodată si nu ne privesc deloc. Elevii nostri sunt îndemnati să studieze cultura aborigenilor din Australia sau ecologia culturilor tropicale, sau proclamatiile literare ale lesbienelor afro-americane, sau ‘stilul de viată’ homosexual, neaflând nimic despre Constantin cel Mare, Sf. Ioan Gură-de-Aur, Shakespeare, Dostoievski, Chaucer, Charlote Bronte sau Mark Twain..

Realizările remarcabile ale civilizatiei occidentale sunt minimalizate în comparatie cu alte culturi. Încrederea în civilizatia iudeo-crestină a fost înlocuită de credinta potrivit căreia se poate vorbi de echivalentă morală, artistică si religioasă între toate culturile, indiferent de modul de comportament, de ceea ce produc, de felul în care îi tratează pe oameni. În multe domenii s-a ajuns să se creadă că Răsăritul si Apusul crestin sunt inferioare tuturor celorlalte culturi. Această convingere a redus sociologia si antropologia, la fel ca literatura si istoria, la simple asertiuni politico-ideologice în compania atee de a de-crestina cultura occidentală si de a o supune ingineriei sociale dirijate de un super-stat secular si dogmatic.

Dacă secolul al XIX-lea putea fi caracterizat drept era zelului misionar Protestant, secolul XX ar putea fi numit era secularizării interne a Occidentului. Gândirea neo-păgână este acum promovată în numele unei ‘sensibilităti’ ecologice, sexuale, rasiale sau culturale, în numele unei ‘diversităti’ si al unui ‘multiculturalism’ în speranta că aceste cuvinte magice vor înlocui învătăturile iudeo-crestine cu o nouă eră de iluminism, fraternitate si fericire, bazată nu pe credinta transcendentă, ci pe o ideologie corectă din punct de vedere politic si pe programe guvernamentale.