Imperativul monastic
Îmi pare că unul din lucrurile cele mai necesare Ortodoxiei din America
este o miscare monastică legitimă si indigenă. Avem nevoie de exemple pe care
să le urmăm si avem nevoie de rugăciune. Dacă Ortodoxia este mărturisitoare
de adevăr, atunci are nevoie de centre de viată crestină, de învătătură
si inspiratie care s-o întretină. Monahismul a fost dintotdeauna puterea nevăzută
a Bisericii, iar vremurile noastre desacralizate recheamă chiar acele lucruri
pe care doar o viată monahală stie să le ofere – rugăciune, asceză,
disciplină, liturghie, slujire, sfintenie – spitale pentru sufletele noastre
bolnave. Asa cum scrie Grigorie, staretul mănăstirii din Osiu,
“Prioritatea pe care monahismul
o dă slujirii lui Dumnezeu este atragerea atentiei, atât în cadrul Bisericii,
cât si în întreaga lume, că dacă Sfânta Liturghie si slujirea prin rugăciune
nu vor redeveni centrele vietii noastre, lumea nu se va uni si transfigura. Va
fi neputincioasă în a-si depăsi dezbinările, lipsa de echilibru, goliciunea
si pieirea…în ciuda planurilor si sistemelor umaniste trufase care încercă
să o îmbunătătească. Încă o dată monahismul ne reaminteste că Sfânta
Liturghie si slujirea prin rugăciune nu sunt un lucru oarecare în vietile
noastre, ci însusi centrul ei, sursa primenirii ei si întreaga ei împlinire.”
În ziua de azi, Biserica Ortodoxă se confruntă în America cu cea mai
dură încercare. Avem nevoie de o călăuzire duhovnicească reală pe care
numai monahii de o viată ne-o pot da. Avem nevoie de tot ce are mai bun
Biserica să ofere, si aceasta e monahismul. Singurul răspuns adevărat la
provocarea seculară stă nu în vorbe, ci în fapte. Viata monahală este darul
unic pe care Ortodoxia are să-l ofere lumii pentru că învată prin faptă, nu
prin vorbă.