Biserica imigrantă
În SUA, datorită originii imigrante a Bisericii nemisionare si
ne-evanghelizatoare, diverse jurisdictii, limbi si culturi separă involuntar pe
crestinii Ortodocsi unii de altii. Si aceasta în ciuda faptului că diverse
comunităti Ortodoxe sunt în comuniune una cu alta si au aceeasi liturghie si
doctrină. Cel putin în teorie se recunosc între ele partenere în misiunea
lor istorică Ortodoxă.
Desi au fost luate măsuri (de către episcopii Ortodocsi ai diferitelor
jurisdictii nationale) pentru unitate si, în cele din urmă, pentru înfiintarea
unui corp Ortodox american, continuă până astăzi să existe regretabile
diviziuni între Ortodocsii americani.
Aceste diviziuni tind să ne transforme în adversari si o astfel de
competitie a contribuit la ceea ce s-ar putea numi 'protestantizarea' Ortodoxiei
în America. Si astfel, auzim cum diversi Ortodocsi vorbesc despre apartenenta
lor la Biserica 'grecească' sau 'rusească', în loc să se
recunoască membri ai Bisericii Ortodoxe.
Protestantizarea Ortodoxiei, desi nu atât de avansată ca aproape
integrala protestantizare a Bisericii Romano-Catolice din America, a generat
diverse forme de gandire si comportament ne-Ortodoxe. Prin urmare, multe
consilii parohiale formate din acei enoriasi însărcinati cu conducerea
parohiilor Ortodoxe locale, par să functioneze aproape autonom ca si cum ar fi
congregationalisti Protestanti, nu adevărati Ortodocsi.
O astfel de 'Ortodoxie' congregationalistă a degenerat într-atât că
în unele biserici locale credinciosii Ortodocsi nu mai dau socoteală si nici
nu mai sunt parte efectivă din Biserica Ortodoxă din vechime.
Uneori apar dispute între consiliile parohiale si preoti, total
nerespectuoase si necuviincioase fată de rolul preotului ca înlocuitor de
episcop si în cele din urmă de Hristos - asa cum, potrivit Sfintei Traditii,
este rânduiala preotească si episcopală.
Multi preoti salarizati insuficient si extenuati în o seamă de parohii
Ortodoxe sunt tratati drept sclavi, fără respectul cuvenit unui preot, oricât
de păcătos ar fi el. Ca urmare a microbului individualist al Protestantismului
si democratiei, preotul a ajuns să se ploconească adesea în fata consiliului
parohial pentru orice initiativă, de parcă biserica ar fi proprietatea
acestuia.