Călăuze oarbe
Ne-am pierdut
orice simt al transcendentului în ce priveste întelegerea lucrurilor, notiunea
de ideal, de frumusete. Cu toate
acestea, în America începe să se arate tot mai mult esecul secularismului
ca alternativă pentru morala crestină.
Crima si analfabetismul, destrămarea familiilor si distrugerea oraselor
sunt mărturii ale adâncirii fisurilor în utopia secularismului.
În
ciuda esecurilor repetate, în ciuda neputintei statului secular de a oferi
solutii reale pentru sărăcie, pentru reforma sistemului de învătământ,
ajutorul social, siguranta publică si stabilitatea economică, ori pentru
sprijinirea familiei, elita noastră seculară (intelectualii care domină
institutiile de învătământ, mass media, lumea show business-ului, curtile
tribunalelor, sindicatele din învătământ si întreg aparatul birocratic)
continuă să pretindă că detine răspunsurile la toate problemele noastre.[1]
Intelectualii
au îndrăznit să se angajeze să rezolve până si situatiile de patologie
socială pe care de altfel chiar ei le-au creat.
Acum tot ei sunt aceia care ne cer să le dăm mai multi bani, mai mult
timp, să îi lăsăm să ne mărească taxele la nesfârsit, pentru ca ei să
continue cu experimentele lor utopice de inginerie socială si de 'virtute',
finantate de stat.[2]
Si asta în ciuda faptului că cei mai putin productivi în societatea
noastră sunt adesea chiar aceia cu care inginerii nostri sociali si programele
lor guvernamentale au avut cel mai mult de a face.[3]
Au
dus orele de educatie sexuală, tehnicile de instructie morală si de întelegere
a valorilor la triplarea numărului de nasteri nelegitime în ultimii treizeci
de ani? Nici o pagubă în
asta...Legalizarea avorturilor de către stat le sare în ajutor celor care
practică sex de ocazie. A esuat
educatia de stat amorală si militant secularizată să disciplineze, să educe
si să producă cetăteni responsabili si maturi?
Nici o grijă...Se rezolvă si asta cu mai multi bani, profesori si
facilităti. Experti în
“situatii de conflict” vor ajuta să domolească valul de violentă care
face azi ravagii în scoli; psihiatria
si ajutoarele sociale vor înlocui nevoia omului de credintă religioasă.
Dacă toate dau gres, o să ne coborâm până si standardele academice
în numele unei diversităti etnice corecte din punct de vedere politic.
La urma urmei, nu e acesta telul cel mai important în viată, să te
simti cât mai bine si să faci ce-ti place?[4]
Si
totusi, pentru toti cei cu simtul ratiunii neadormit, refrenul fredonat de
intelectualitatea americană din învătământ si din aparatul guvernamental
- mai multe programe, mai multi bani, mai putină religie traditională
crestină - pare să fie strigătul
neputincios al unei filosofii esuate.
Nu mai trebuie
să mire pe nimeni că intelectualitatea noastră este cel putin în parte
vinovată pentru haosul social care ne înconjoară.
Cruciada secularistă si pro-statală, ce a coplesit institutiile
americane în secolul douăzeci, a generat o vastă si arogantă literatură.
Stim cu totii,
asa cum Hilton Kramer scrie, “care dintre elementele secularizate de stânga
din viata noastră politică au distrus organizat sistemul public de învătământ.”[5]
Si mai stim care parte din cultura noastră a determinat legalizarea
drogurilor, ba chiar a ajuns să considere luarea de droguri drept un stil
legitim de viată. Stim si cine a
lansat miscarea negrilor care a distrus miscarea pentru drepturile civile si a
înlocuit-o cu înrobirea programelor statale care a condamnat o întreagă
generatie de afro-americani. Nu mai e un secret pentru nimeni propaganda miscării
feminist-lesbiene, pentru familiile cu un singur părinte (mama), pentru
familiile conduse de femei drept egale (dacă nu chiar superioare) în raport cu
căsniciile traditionale. Bibliotecile noastre contin încăperi întregi cu cereri
pentru 'noi structuri familiale'.[6]
Cu
toate acestea, rezultatele produse de experimentul secularist american asteaptă
încă a fi supuse judecătii. A
trecut destul timp, astfel că bravii nostri teoreticieni seculari si-au putut
testa ideile. Acum stim că, în
ciuda pretentiilor feministe, familiile conduse de femei s-au dovedit a fi un
dezastru, atât din punct de vedere financiar, cât si din punct de vedere
moral. Majoritatea mamelor singure s-au dovedit incapabile să-si disciplineze
copiii sau să scape de sărăcie.[7]
Am văzut că de fapt avortul nu s-a legalizat, asa cum proclamau cândva
feministele, pentru a ajuta fetite de 12 ani violate si alte cazuri grave, ci
pentru ca, pe an, 1.600.000 de 'parteneri sexuali' să folosească avortul ca
mijloc de control al sarcinii, să caute si apoi să distrugă sarcini
'anormale', sau pentru a facilita ambitiile profesionale (si drumul spre o
carieră) si pentru a face posibil consumul de sex ca oricare alt produs, fără
nici o legătură cu responsabilitatea, deplina angajare si nasterea de copii.
Stim cine a creat climatul care a încurajat emanciparea sexuală în
numele asa-zisei eliberări de sub povara 'dăunătoarelor valori traditionale'.
Si am văzut rezultatele: cel
mai mare număr de nasteri nelegitime din lume (cu exceptia Suediei, a cărei
politică seculară si socialistă de ajutor social a încurajat un număr de
nasteri nelegitime mai ridicat chiar decât în rândul populatiei americane
albe, educate, din clasa de mijloc). Stim
de asemenea că militantii pentru 'emanciparea sexuală' sunt de negăsit acum,
când a venit vremea să-si ceară scuze, sau măcar să explice, să remedieze
utopia sexuală (declansată chiar de ei) ce a degenerat într-o explozie de nasteri
nelegitime, într-o epidemie de SIDA si într-un climat politic în care
statisticile cu privire la rata violurilor si a avorturilor sunt singurele cifre
care se înmultesc la fel de repede ca datoria externă.
[1] Vezi Thomas Sowell - Economia si politica rasei (New York, 1983) si, de acelasi autor, Drepturile civile: retorica sau realitate (New York, 1984).
[2] Jessica Gress-Wright - "Liberalii, conservatorii si chestiunea familiei" - Commentary, aprilie 1992.
[3] Jared Taylor - Cu cele mai bune intentii: esecul relatiilor rasiale în America de azi (New York, 1992).
[4] "'Sensibilitatea' s-a dovedit a fi o eficientă armă politică. Redefinind ideologia în termeni neideologici, ea avea să fie un pretext pentru a aduce schimbări în universitătile americane, dar si în ansamblul societătii, modificând standardele de echitate si evidentă…O dată ce statutul a ajuns să fie determinat de gradul de vătămare, fiecare nuantă de oprimare a devenit crucială - drepturile individului fiind acum dependente de mereu schimbătoarea listă de ofense." - "Ideologia sensibilitătii", Imprimis, iulie 1992. Vezi, de asemenea, si De ce Johnny nu stie să deosebească binele de rău de William K. Kilpatrick (New York, 1992).
[5] Commentary - decembrie 1990.
[6] Fiecare număr din aproape fiecare revistă de specialitate pentru femei de la mijlocul anilor '70 până la mijlocul anilor '80 contine articole, 'cercetări' si 'studii' ce favorizează cariera în detrimentul familiei. Pe lângă feministele vestite ca Germaine Greer, Betty Friedan, Gloria Steinem etc. nume precum Helen Gurley Brown s-au ocupat de popularizarea imaginii noului tip de femeie în rândurile unui public larg.
[7] Vezi articolul lui James Q. Wilson "Dezbatere pe marginea valorilor familiale" în Commentary (aprilie 1993) bine documentat în ceea ce priveste esecul agendei feministe în domeniul familiei cu un singur părinte si al mamelor dedicate carierei.