Agenda secularistă

Haosul si mizeria umană au urmat esecului programelor social-educationale si al proiectelor de inginerie socială ale intelectualitătii secularizate ce au câstigat însă războiul împotriva traditiei.  Nici unde nu este mai conclusivă dovada patologiei sociale a esuatului experiment 'progresist' în America decât în domeniul învătământului.  Profesorul de psihologie de la Colegiul din Boston, William K. Kilpatrik s-a documentat în ceea ce priveste dezastrul din scolile americane.

          “Un număr de 325.000 de atacuri, devastări si furturi au loc în liceele americane de stat în fiecare lună.  Pe an sunt comise în jur de trei milioane de infractiuni în scoli sau în preajma lor...135.000 de elevi poartă arme...Sinuciderile în rândul tinerilor au crescut cu 300% în ultimii treizeci de ani (1962-1992)...Elevii au o constant o viată sexuală intensă.  Chiar dacă se referă mai putin la adolescenti si chiar dacă mijloacele contraceptive sunt tot mai mult folosite, în jur de 1,1 milioane de fete tinere au rămas gravide în 1991...Majoritatea tinerilor nu dau nici o dimensiune morală actiunilor lor.

          Un răspuns firesc la aceste sumbre statistici ar fi să întrebi:  “De ce nu le sunt predate valorile în scoală?”...Pare surprinzător să afli că în ultimii ani s-a investit si s-au efectuat cercetări în domeniul educatiei morale mai mult decât oricând în decursul istoriei noastre.  Din nefericire, toate aceste încercări de educatie morală au esuat lamentabil.  De ce?  [Pentru că]  aceiasi educatori si experti [care  sustin filosofia liberală a “valorii neutre” ce a pus pe primul plan ideile educatiei “progresiste”] ...tin cu îndărătnicie la filosofia lor esuată a educatiei morale.”[1]

          Am impresia că o armă politică stă la tâmpla societătii americane:  haosul social.  Potrivit celor mai 'progresiste' teorii politice, lucrurile trebuie înrăutătite înainte ca revolutia sau ingineria socială să le îndrepte.  Cu cât se simt oamenii mai amenintati si mai răvăsiti (fie din cauza mediului, a 'exploziei de populatie', a ratei criminalitătii sau a haosului educational) cu atât mai repede vor renunta la puterea lor de discernământ pentru a alerga la 'experti' din mass media, politică sau lumea academică ce abia asteaptă să restaureze ordinea cu statistici si programe utopice de inginerie socială.  Asa cum scrie si istoricul Paul Johnson:

          “Pentru arhetipurile noii clase precum Lenin, Hitler si Mao Tse-tung, politica (prin care ei  întelegeau inginerie socială în scopuri nobile) era singura formă legitimă de activitate morală, singurul mijloc pentru a schimba omenirea în bine.  Această viziune, care în alte epoci putea să pară de-a dreptul fantastică, a devenit normală peste tot.”[2]

          Fără o abstinentă religios motivată si fără influenta moderată a unor structuri sociale traditionale de tip comunitar (precum Biserica si familia) tot ce ne rămâne ca mijloc de apărare împotriva cosmarului unui dezastru social este puterea expansivă si aparent nelimitat agresivă a statului secular.  Inginerul social, doctorul, colectorul de taxe, profesorul de educatie sexuală, tonomatul 'progresist' de prezervative, birocratul, nenumăratele programe guvernamentale, lipsa integritătii familiale, credinta religioasă si responsabilitatea individuală sunt în mod constant prezentate de intelectualitatea noastră din guvern si mass media drept ultima sperantă pentru mentinerea ordinii sociale.[3]

          Într-un anumit sens, acei secularisti care adesea fac cea mai mare vâlvă cu noile programe si initiative de combatere a anarhiei sociale crescânde sunt ca acei aruncători de pietre si spărgători de vitrine, care întâmplător detin singurul magazin de geamuri din oras.  Esecul programelor lor coercitive si agresive pare să-i înarmeze cu noi 'dovezi' ce reclamă o si mai mare amestecare în vietile oamenilor cu scopul de a crea a 'societate nouă', un 'om nou', o 'nouă femeie', o 'nouă ordine mondială',o 'nouă utopie multi-culturală' ce tolerează totul în afară de ideile religioase 'incorecte din punct de vedere politic', 'demodate' si 'regresive'.

          Am asistat nu numai la falimentul programului secularist utopic, ci, după câte se pare, la un joc dublu  cu vietile oamenilor, adesea cu vietile acelor indivizi care îsi permit cel mai putin să devină simpli pioni în sarada experimentală a jocurilor politice de culise.   Acest joc îi cuprinde pe copiii nenăscuti, pe oamenii în vârstă si pe copiii de negri din orase, pe copiii albilor din suburbii si pe mamele adolescente ce beneficiază de ajutoare sociale.  Toti sunt tratati ca niste obiecte, când ei în realitate sunt persoane cu aspiratii, cu un rost dat de Dumnezeu, transcendent si tainic.  Ei sunt pionii autorilor de proiecte sociale, angajate ideologic si academic secularizate care acum măsoară valoarea umană în dolari si care au uitat că sensul ultim al vietii se exprimă cel mai bine în rugăciune, în dragoste, în sacrificiu, în moralitatea personală si în compasiune.  Cu totii sunt dispusi să creadă că sensul vietii este să devii un membru productiv al statului super-secular, al unei 'comunităti globale', ori o victimă intrată în statisticile productiei economice controlate de un urias aparat birocratic, o 'resursă umană' si nu un copil al lui Dumnezeu.