Noile familii ale împăratului

          Să examinăm împreună unul dintre esecuri, unul din articolele catehismului secular, asa-numitele structuri familiale noi, care ar înlocui pe cele vechi, demodate, ale familiilor cu doi părinti.[1]

          Cercetările arată că tinerii ai căror părinti divortează în perioada când ei sunt în crestere sunt mult mai predispusi la crimă decât adolescentii crescuti de amândoi părintii:  cincizeci si trei la sută, fată de douăzeci la sută.[2]  Doctorul Robert W.  Sweet, Jr. arată că

          “ tinerii din familiile cu părinti vitregi fug de acasă si locuiesc pe la prieteni...numărul mare de fugari confirmă dezintegrarea familiei americane.”[3]

          Un alt studiu arată că majoritatea tinerilor care trăiesc în concubinaj înainte de căsătorie provin din familii dezmembrate:

          “Numărul de familii dezmembrate a dus la dublarea numărului de tineri care trăiesc în concubinaj.  Dintre tinerii crescuti de ambii părinti jumătate nu au trăit în concubinaj înainte de căsătorie, fată de numai douăzeci la sută, în cazul celor ai căror părinti s-au despărtit.”[4]

          Beverly Raphael, în studiul  “Impactul pierderii părintilor asupra caracteristicilor psihologice ale adolescentilor” arată că tinerii crescuti de un singur părinte sau si de un părinte vitreg suferă de numeroase probleme grave mai putin întâlnite printre cei crescuti de părinti nedespărtiti:

          “Adolescentii ce provin din familii despărtite prezintă un nivel mai ridicat de probleme de sănătate, sunt mai labili psihic si mai putin extrovertiti, au o perceptie mai slabă a propriului lor corp, sunt mai impulsivi si au vederi mai negative în ceea ce priveste performantele lor scolare.  De asemenea, multi au părinti alcoolici sau cu tulburări psihice.”[5]

          Într-un studiu al Universitătii York, sociologul  Marry Ann D.  Parsons a analizat viata a 45.000 de canadieni cu vârste cuprinse între 14 si 34 de ani.  Această cercetare de amploare a arătat că adultii crescuti doar de tată au cea mai precară educatie, mai scăzută chiar decât cei crescuti doar de mamă.  Pe de altă parte, tinerii crescuti doar de mamă sunt cei mai inadaptati din punct de vedere profesional. De asemenea, studiul arată că tinerii canadieni crescuti în familii cu un singur părinte sunt dezavantajati din punct de vedere socio-economic la maturitate. 

          “Numărul de persoane crescute de un singur părinte a crescut dramatic de la începutul anilor ‘70 si toti indicatorii arată că situatia se va înrăutăti pentru copiii crescuti în această structură familială.”[6]

          Fred Siegal, profesor de istorie la Cooper Union University, scrie:

          “Ce a cauzat atunci lărgirea prăpastiei dintre bogati si săraci?  Neîntelegerile din familia americană.  “Dovada empirică  - scrie Paul Taylor de la “Washington Post”-  este că o dată cu atrofierea căsătoriei se produce si atrofierea spiritului patern si apoi a întregii societăti.”  Gordon Green de la Census Bureau arată că schimbările din structura familială (numărul crescător de oameni care trăiesc singuri sau divortati) explică si scăderea veniturilor:  familiile fără tati sunt în general de sase ori mai mult expuse sărăciei.”[7]

          Thomas Sowell, reputatul economist afro-american, cercetător la Institutul  Hoover, rezumă astfel esecul si chiar caracterul vătămător al programelor 'liberale' din ultimii ani:

          'Rolul familiei este crucial, iar neglijarea sistematică a eficientei si legitimitătii ei în ultimele decenii a produs adevărate dezastre sociale...Agentiile de servicii sociale, scolile de stat si diferiti activisti judiciari au amputat cu totii functiile familiei si le-au transferat prin alte părti.  Alegerea vârstei la care copiii trebuie introdusi în viata sexuală - de exemplu -, mijloacele si valorile morale prin           care să se facă aceasta stătea înainte în grija părintilor.  La fel ca atâtea alte presupozitii de gândire elevată ale elitei noastre de avan-gardă, si rezultatele actuale s-au dovedit dezastruoase, atât în ceea ce priveste rata crescută de graviditate în rândul adolescentelor (după ce ani de zile această rată a fost în declin înaintea introducerii “educatiei sexuale” în scoli) cât si în privinta cazurilor tot mai numeroase de boli venerice, inclusiv SIDA...

          În ziua de azi si în viitorul apropiat familia este asediată.  Ea trebuie să facă fată intrusilor de tot felul:  asistenti sociali, spălarea creierilor copiilor în scolile de stat, iar acum amenintarea avocatilor care profită de Fondul de Apărare a Copiilor pentru a-i reprezenta pe copii în instante în procese înaintate împotriva părintilor.

          Valorile familiei sunt la antipodul valorilor oferite de programele de asistentă socială. Partizanii acestora din urmă îsi măsoară 'devotamentul' fată de valorile familiale cu cinismul manifestat în toate celelalte programe sociale guvernamentale.'[8]

          Cu toate acestea, în ciuda ruinei lăsate de emanciparea sexuală, de pronuntarea divorturilor la întâmplare, de abandonarea ideii prin care căsătoria era concepută ca o taină sfântă, liderii 'progresisti' ai miscării de 'eliberare' a Americii de moralitate si idei religioase, traditionale, nu numai că nu regretă nimic, dar par să pretindă tot mai mult.

          Asa cum scrie David Horowitz (co-autor, împreună cu Peter Collier al cărtii Demontând stânga politică):

          "Pentru cei de stânga nu socialismul însusi, ci doar limbajul socialismului a apus.  După relativistii post-moderni nu există adevăr, nici o învătătură nu se poate trage din această experientă teribilă...Pentru a învia din nou stânga trebuie doar să se redefinească în termeni care să nu poarte amintirea înfrângerii definitive, să avanseze           un 'scenariu' prin care utopia stângistă să pară o 'solutie' morală."[9]

          La fel ca ultimii din vechea gardă a comunistilor sovietici si est-europeni, intelectualitatea noastră 'progresistă' pare imună la orice simt de responsabilitate personală pentru esecul teoriilor sale.  În nici un chip nu se arată dornică de a-si reconsidera convingerile anti-traditionale, anti-crestine în chiar lumina evidentelor vizibile pentru toată lumea:  vieti si căminuri distruse, comunităti dezmembrate pe care ideile 'progresiste' ale elitei intelectuale le-au produs.  Ultimii dictatori comunisti, când au fost pusi în fata evidentei esecului pricinuit de politicile lor comuniste ce urmăreau crearea Omului Nou si a unei Noi Orânduiri, nu s-au arătat mai îndărătnici decât intelectualitatea noastră la ceasul confruntării cu realitatea propriilor ei esecuri.[10]