Nostalgia
Unii conservatori secularizati privesc înapoi cu nostalgie spre
vermurile în care societatea europeană (si, până la un punct, cea americană)
avea o temelie culturală si filosofică iudeo-crestină. Pe atunci părintii se
osteneau încă să transmită mai departe copiilor credinta lor religioasă,
iar educatia si instructia morală erau sinonime[1].
Si totusi, în ciuda a ceea ce spun, a nostalgiei pe care o afisează,
conservatorii de azi duc adesea acest război cultural pe un teren exclusiv
rationalist, secular[2].
Oricât
ar pleda pentru virtutiile drepturilor omului, coservatorii uită că însusi
conceptul de drepturi ale omului este până la urmă lipsit de sens dacă nu
este înrădăcinat în credinta religioasă[3].
Conservatorii
nostrii seculari proslăvesc ideea famililor stabile si a căsniciilor reusite[4].
Dar îmi pare că dacă această valorizare făcută doar ‘spre binele societătii’,
nu-si are nici un rost si este doar expresia unei forme de piosenie secularizată,
o preferintă între altele ca parte a unui program conservator de inginerie
socială, nu un adevăr moral absolut[5].
[1] Vezi Robert Nisbet – Istoria ideii de progress; Page Smith – Ucigând spiritul si Burton Yale Pines – Înapoi la origini pentru nostalgia neoconservatorilor dupa un trecut ‘religios’.
[2] Multe din editorialele lui Robert L. Bartly din Wall Street Journal pot fi rezumate astfel: “ în ciuda a toate America rămâne natiunea cea mai productivă de pe pământ si toate studiile de informatică arată că …”
[3] Exemple tipice de arogantă a-relgioasă sunt multele articole ‘neutre din punct de vedere relgios’ care apar în Commentary; de exemplu cel al lui Giuseppe Succo: “Salvarea Europei din mainile sale” (septembrie 1991) care abordează pericolul abandonării 'viziunii originale europeniste…' fără nici o referire la etica crestină, la zelul credintei crestine care a motivat chemările spre o Europă unită adresate de arhitectul unitătii europene, Jean Monett.
[4] Vezi de exemplu cartea lui Rita Kramer În apărarea femeii (New York, 1984).
[5] O astfel de abordare tehincă a familiei este opera unor critici sociali precum Romano-Catolicul devotat Peter Berger.