Drumul mort

 

          Cred că se găsesc motive întemeiate pentru care conservatorii nu s-au lăsat călăuziti de religie sau denominatiile Protestante moderne. Asa cum arată Neil Postman, religia americană s-a vulgarizat:

          "Nu demult l-am văzut pe Billy Graham împreună cu Shecky Green, Red Buttons, Dionne Warwick, Milton Berle si alti ‘teologi’ aducând un omagiu lui George Burns.

          Pastorul Graham schimba poante cu Burns despre pregătirile pentru vesnicie…Graham a asigurat publicul că Dumnezeu îi iubeste pe cei care îi fac pe oameni să râdă… Eroare involuntară. A luat pesemne canalul de televiziune N.B.C. drept Dumnezeu… la televizor, religia, la fel ca orice altceva, este prezentată ca divertisment. Tot ceea ce ar putea face din religie o activitate omenească istorică, profundă si sacră este dat la o parte. Nu mai există nici un ritual, nici o dogmă, nici o traditie, nici o teologie si, mai presus de toate, nici un simt spiritual transcendent. În acest spectacol pastorul e vedeta, Dumnezeu e pe locul doi"[1].

          Dată fiind vulgarizarea religiei în America datorită multora din pastorii Protestanti, refuzul conservatorilor este de înteles. Nici un om serios nu si-ar putea închipui că denominatiile Protestante, cu spectacolele lor de divertisment ieftin date drept ‘slujbe’ ar putea constitui o alternativă viabilă pentru haosul secular din jurul nostru. Acesta este, cred, încă un motiv pentru care, chiar de către conservatori, dezbaterile serioase pe teme sociale se duc exclusiv pe teren secular, politic si economic. Denominatiile Protestante, fie ele bizare, libertine sau paranoice, sunt total ignorate, lăsate să se desfăsoare în perimetrul propriei lor culturi. Din păcate, Biserica Romano-Catolică s-a vulgarizat la fel ca omoloaga sa Protestantă. Precum cultura din jurul ei, are si ea o stringentă nevoie de nădejdea religioasă transcedentală pe care doar religia din vechime, pură, nepolitizată o poate oferi. În ziua de azi multi episcopi Romano-Catolici se comportă ca politicienii, în timp ce liturghiile Romano-Catolice s-au transformat în spectacole de divertisment[2].


Continuare
Cuprins

[1]  De Neil Postman – Să crapi de râs, nu alta  (New York, 1985), pp. 5 si 117.

[2]  “În liturghia Bisericii [istorice] căutăm să atingem acea armonie desăvârsită între cele dinăuntru si cele din afară. Noi sărbătorim Mântuirea, care a început să restaureze toate lucrurile.” Thomas Howard – A fi evanghelic nu e de ajuns (Nashville, 1985) p. 104.  Din păcate, Howard, care s-a convertit la Biserica Romano-Catolică, descrie o liturghie ce nu se mai regăseste în Romano-Catolicismul modernizat din ziua de azi.