Limitele seculare

         Limitele seculare auto-impuse ale dezbaterii culturale din zilele noastre – fenomen pe care Pr. Richard John Neuhaus îl numeste ‘piata publică asa cum este ea’, unde ideile religioase sunt excluse din discursul public[1] – arată că războiul cultural se duce pe teren secular. Si astfel câmpul său de bătălie este un teritoriu străin care conferă intelectualitătii anticrestine un avantaj net fată de conservatorii traditional religiosi sau seculari.

          A te lupta pentru idealuri de libertate si dreptate fără nici o referire la Cele Zece Porunci, Iudaism, Iisus Hristos, Sfânta Traditie Ortodoxă, Sfintii Părinti, Sfintele Taine, crestinismul bizantin si cel latin, este ca si cum ai încerca să aperi teoria evolutionistă fără să faci nici o referire la Darwin sau la fosile. Este la fel cum ai încerca să te apropii de mozaicurile bizantine din Ravenna, de ‘Mesia’ a lui Handel sau de ‘Macbeth’-ul lui Shakespeare fără Biblie sau cunoasterea Sfintei Traditii. Occidentul crestin nu poate fi înteles si cu atât mai putin restaurat în afara unui discurs moral întemeiat pe religia iudeo-crestină. Dean C. Curry remarcă acest aspect când scrie: “Premizele si obiectivele [religioase] morale ale capitalismului democratic sunt rar articulate si adesea ignorate de chiar liderii religiosi ai societătilor libere. Păcat. Căci un guvern democrat nu poate întelege că libertatea nu este un scop în sine, ci un mijloc spre împlinirea căutării celei mai adânci a omenirii între aflarea unui sens personal si comunitar.[2]”

            Dacă tot ce au oferit conservatorii este un produs national brut mai mare, o reducere a ajutorului de somaj, un sistem de apărare antinuclear mai eficient, un computer mai performant – vor câstiga ceva bani, câteva dezbateri, poate chiar o campanie electorală, dar nu-i vor birui pe utopicii seculari care îsi impun programele de inginerie socială asupra societătii.

          Conservatorismul european nu va izbuti să reformeze si să protejeze ultimele rămăsite ale institutiilor omenesti din societate dacă singurele argumente pentru regenerarea ei morală sunt de natură seculară. Această perspectivă duce la concluzii diferite decât cele trasate de stânga utopică, desi se foloseste de aceeasi metodologie intelectual-secularizată.

          Nimic nu ilustrează atât de bine caracterul problematic al viziunii lumii seculare ca înmultirea numărului de teste prenatale. Fără călăuzirea unui sistem religios stiinta modernă o ia razna într-o lume în care tot ce este posibil devine permis. Conservatorii seculari care fac apel la ‘valori traditionale’ sau la ‘valori familiale’ fără să fie si fideli principiilor religioase de bază îsi văd strădaniile sfidate de miscarea eugenică a sfârsitului de secol XX.

          Cu tehnologii avansate de ultrasunete devenite acum procedee de rutină în misiunea ‘caută-si-distruge’, neputinta oamenilor de stiintă de a se călăuzi fără ajutorul credintei religioase si al valorilor morale absolute nu mai surprinde pe nimeni[3].

          Într-o societate în care căutarea ‘fericirii’ este singura ‘etică’ si în care scopul vietii este să fii ‘fericit’, iar religia a fost redusă la o simplă opinie subiectivă, cum să mai opui rezistentă barbariei unui sofisticat program eugenic de tip nazist în conditiile dezvoltării galopante a geneticii? Si pe ce temei moral, altul decât credinta religioasă, ar putea neoconservatorii sau conservatorii să pledeze pentru ca o femeie să nu-si ucidă pruncul din pântece 'nu tocmai normal'? Si, dacă religia nu mai are nici un cuvânt de spus în universul omului, în numele cărei logici să mai aperi soarta unei vieti omenesti ‘costisitoare’ si ‘fără valoare’? Conservatorii si neoconservatorii pot părea de dezgustati de miscarea eugenică modernă, dar în afara unei convingeri religioase, cu ce argumente s-ar mai condamna eugenia de tip nazist?

          Idea sfinteniei vietii, pentru a nu mai vorbi de eliberarea de implicarea agresivă a statului, nu mai are nici un sens dacă viata si liberul arbitru nu mai sunt întelese ca daruri de la Dumnezeu. Din perspectiva crestinismului istoric viziunea secularistă asupra vietii este incapabilă să descrie realitatea conditiei umane. Asa cum Sf. Ioan Gura de Aur scrie: “A afirma că lucrurile ce fiintează provin din materie si a nu mărturisi că Creatorul tuturor le-a facut din nefiintă este semnul unei tulburări mentale grave.[4]”