Cap. 8  DILEMA PROTESTANTĂ

          Dilema Protestantă este împărtăsită de toti revolutionarii care descoperă că, după ce au răsturnat vechiul regim, constructia 'noii societăti' pe ruinele celei vechi ridică mai multe probleme decât crezuseră la început. Dilema Protestantă a fost anticipată de ceea ce se petrecuse în perioada de început a Reformei Europene. Grupuri moderat revolutionare au devenit extremiste care, la rândul lor, au devenit radical separatiste. Acestea din urmă i-au denuntat pe Reformatorii initiali de colaborare cu vechiul regim. Fragmentarea continuă a făcut ca Protestantismul, potrivit Profesorului de sociologie Steve Bruce de la Queen's University, Belfast, să fie, involuntar, forta principală care a generat secularizarea culturii Apusene:

          "Ceea ce a fost doar rareori explorat…este rolul jucat de Protestantism în prăbusirea sa. În mod special se trece prea usor cu vederea peste consecintele organizationale pe care ideile-cheie ale Reformei le-au declansat."[1]

Îmi pare că odraslele filosofice ale Protestantismului au fost zămislite când crestinii din Apus au început să fie atrasi, mai întâi de rebeliunea împotriva Sfintei Traditii, pentru ca apoi să cocheteze cu puterea politică si lăcomia materialistă. În ultimele pagini din Institutiile sale Calvin scria:

          "Departe de mine gândul de a interzice [supusilor Regelui] să-si facă datoria [revolutia]…încât afirm că dacă ar îndrăzni să pactizeze cu regii în oprimarea oamenilor, o astfel de conspiratie ar  reflecta cea mai crasă perfidie, deoarece înseală fraudulos libertatea oamenilor din rândurile cărora au fost alesi pentru a conduce în numele Domnului."[2]

          Aici, în chiar acest pasaj, trebuie căutată cauza sentimentelor revolutionare ale Protestantilor evlaviosi din Noua Anglie ce aveau să ducă la sângeroasa Revolutie Americană, la câteva generatii după ce Calvin si-a publicat Institutiile sale.[3]

          În zelul revolutionar, Protestant, al lui Calvin trebuie, de asemenea, căutată inspiratia partială a filosofilor Iluminismului care si-au făcut un titlu de glorie din a contesta întreaga autoritate, ierarhie si rânduială din societatea omenească.[4] Calvin ar rămâne uimit dacă ar vedea cum au degenerat acum ideile sale teologice si politice. Fapt e că ceea ce el începuse dintr-un impuls individualist, revolutionar, în Geneva teocratică avea să capete un alt înteles în America secolului XX, ducând în cele din urmă la subminarea principiilor pentru care el a luptat.[5]

          Logica schismei ce avea să determine o fragmentare continuă în interiorul crestinătătii, avea să ducă, inevitabil, la secularizare. Asa cum scrie filosoful Steve Bruce:

          "O dată ce admiti o varietate de căi spre adevăr [prin divizarea crestinismului în mii de denominatii, fiecare pretinzând că este 'biserica'] esti pe cale să accepti totodată dreptul de a gresi, iar idea unei biserici universale [sau a unui adevăr universal] este astfel respinsă."[6]