Involutia

          Oricât ar tânji conservatorii Protestanti după reînnoirea 'valorilor traditionale' si oricât ar deplânge anarhia morală din vremea noastră, ei nu mai pot face fată crescândei involutii sociale generate cu concursul strămosilor lor rebeli. Si aceasta din pricină că au respins conceptul unei Biserici autoritar-istorice, cu unitatea sa crestină centrată pe slujirea sacramentală, Sfânta Traditie si succesiunea apostolică.

          Protestantii au pierdut de sub control procesul subiectivei interpretări biblice. Iar aceasta a dat nastere unei nesfârsite cercetări rationaliste de tip modern.[1] Religia Protestantă pare să fie redusă la dimensiunile încă unei forme de relativism monolitic.[2] Spiritul revolutionar Protestant din cultura noastră si răsturnarea culturilor traditionale de autoritate pe toate fronturile este rodul acelor idei filosofice care au dus la revolutia franceză, americană si chiar la cea rusă.[3]

          Asa cum scrie Charlotte Allen:

"Nu cu mult timp în urmă, în secolul XVI, Reformatorii Protestanti descopereau că…au 'semănat vânt'. După ruptura de Roma, nimic nu a mai putut opri înmultirea sectelor Protestante, unele dintre ele cu mult mai milenariste, mai utopice sau mai radical egalitariste decât si-ar fi închipuit Luther însusi…Doctrina Lutherană a celor 'două împărătii' separând riguros sferele autoritătii eclesiastice si seculare, a dus în cele din urmă la secularizarea completă a societătii occidentale, la privatizarea religiei si la deplasarea sacrului în afara vietii de fiecare zi. Nu e o întâmplare că Protestantii au fost primii crestini Apuseni care si-au pierdut în masă credinta, robiti de ritmurile vremurilor moderne…"[4]

          Revolta lui Martin Luther împotriva autoritătii Bisericii Romane a început dintr-un spirit de reformă. El nu a dorit să inventeze o nouă religie, dorind numai să purifice Biserica Romană si să găsească o modalitate prin care credinta să fie mai accesibilă.

          Reinterpretarea Messei Romano-Catolice (devenită 'Cină a Domnului') avea să marcheze punctul de cotitură stabilit de Luther în eforturile sale de distantare fată de traditia liturgică a Bisericii istorice. Asa cum am văzut, alti Reformatori (precum Zwingli) au mers chiar mai departe, reducând Cina Domnului la un simbol, pe cât de putin practicat, pe atât de putin înteles.[5]

          Reformatii au înlocuit Biserica vizibilă si ierarhia ei formată din episcopi si preoti, cu asa-zisa biserică invizibilă, o asociatie largă formată din toti cei care îsi spun crestini. Punând accentul doar pe credintă si pe Biblie, Luther a deschis portile democratizării 'preotiei tuturor credinciosilor', un ideal egalitarist pe care Reforma radicală avea să-l dezvolte în proportii uriase, străine de intentiile lui Luther. Astfel avea să se nască primul impuls al pluralismului modern, o dată cu alunecarea spre babilonia denominatională a diversitătii, ce avea să culmineze cu relativismul moral general din vremea noastră.[6]

          Tendinta Protestantismului de a duce la secularizare prin chiar propria sa anarhie teologică este remarcată si de James Joll:

          "Sunt miscări [precum Protestantismul] în istoria tuturor religiilor care resping întreaga autoritate, temporală sau spirituală, pretinzând libertate absolută de actiune potrivit Luminii Interioare."[7]

          Luther pare să fi avut 'entuziasmul ingenios al unui anarhist'.[8] Cu elanul său arătat fată de pietism si de interpretarea individuală a Bibliei, el avea să deschidă portile miscării Anabaptiste, care a înlocuit autoritatea sacramentelor si Biblia însăsi, cu o nouă si extrem de individualistă religie.[9]