Anarhia Anabaptistă

Încă de la începuturile sale, Protestantismul a inventat două traditii adverse. Una din ele urma să reformeze Biserica Romană. A doua este însusi spiritul anarhei iconoclaste reprezentată de Anabaptisti si, mai târziu, de Quakeri si sute de alte secte derivate, care au respins majoritatea formelor de contract social, responsabilitate si chiar guvernare civică. Pentru Anabaptisti Hristos era marele mântuitor, marele salvator de tip Lenin-Mao al tuturor timpurilor, nu întemeietorul institutiei sacramental-istorice cunoscută sub numele de Biserică.

          Diferite secte anabaptiste au căutat să se reîntoarcă la ceea ce credeau că este 'crestinismul primar', luând Predica de pe Munte din contextul Scripturii si aplicând-o într-o manieră subiectivă. Au devenit astfel niste perfectionisti evlaviosi care, precum Calvin, au respins orice podoabă, băutura si orice formă de distractie. Erau adeptii egalitarismului  într-un fel aproape comunist, retrăgându-se în comunitătile lor 'sfinte', izolate de lume.[1]         

          Lumea, credeau Anabaptistii, era incorigibilă - cu totul rea - si va rămâne asa până la A Doua Venire. Din perspectiva perfectionistă si apocaliptică a miscării Anabaptiste singura sperantă a crestinilor era să se retragă în ghetouri formate exclusiv din convertiti care au văzut 'Lumina Interioară', s-au 'rebotezat' si au 'renăscut'.[2]

          În Europa, în timp ce Reforma radicală lua proportii, au început să apară tot mai multe manifestări schismatice si anarhice. De exemplu, Consiliul din Munster din 1534 a fost asaltat de un grup de Anabaptisti radicali sub conducerea lui Jan Beuckels de Leiden. Beuckels si adeptii lui au distrus primăria orasului si toate documentele ce priveau datoriile si contractele juridice pentru a-si arăta dispretul fată de proprietatea privată. Au ars cărti si manuscrise care, în viziunea lor, reprezentau caracterul 'lumesc' necrestin, au instituit poligamia si comunismul în numele 'dragostei crestine'.

          Noul amalgam Anabaptist de egalitarism radical de tip comunist, combinat cu poligamie si violentă, a îngrozit comunitatea Protestantă moderată. De fapt, Martin Luther si alti Reformatori au urmat în mare parte traditia Romano-Catolică a mijloacelor de 'convertire' a oamenilor la cauza lor; asa au convertit printi, regi, lorzi si duci iar oamenilor li s-a cerut să urmeze exemplul mai-marilor lor. Democratizarea radicală a miscării Anabaptiste a fost la fel de străină de Luther după cum era si Catolicismului Roman.