Revolutionarii

          Ca reactie la Anabaptisti si actiunile lor revolutionare, prima generatie de Protestanti Reformati, între care Calvin si Luther, a început să-si schimbe retorica initială. Dacă la început Calvin a îndemnat la revoltă împotriva regilor si a papilor, el si alti Protestanti au început mai apoi să pledeze pentru respectarea status quo-ului. Protestantii au emis câteva declaratii cum ar fi cea de la Augsburg, pentru a opri haosul pe care tot ei l-au declansat. De exemplu, articolul 16 al acestei Declaratii prevede:

"Toate guvernele, toate regulamentele si toate legile aprobate de către acestea sunt instituite si  lăsate de Dumnezeu."

Ca răspuns la poligamia instituită de Anabaptisti, teologii Reformati au pledat  în Declaratia de la Augsburg pentru ordine civică:

"Căci Evanghelia nu este împotriva familiei, ci mai degrabă o protejează."

Dar descoperirea bruscă a Reformatorilor pentru nevoia de ordine civică a venit prea târziu. Revolutia Protestantă nu a mai putut fi oprită, iar Luther si Calvin au fost nevoiti să recurgă la fortă pentru a mentine ordinea în rândul multimii. În 1536 Luther a semnat un memorandum care prevedea pedeapsa cu moartea pentru orice formă de deviatie Anabaptistă.[1] Iată cum schisma Protestantilor avea loc într-o eră a tiraniei, când grupuri de Protestanti se devorau între ele mai încrâncenat - si cu sigurantă la fel de virulent - ca cele contestate de Luther, ca însăsi ierarhia Bisericii Romano-Catolice.[2]