Dezastrul

          După Calvin, istoria este scena pe care Dumnezeu face paradă în mod arbitrar de faptele Sale capricioase. Cu logica implacabilă a teologiei sale, Calvin a învătat că planul lui Dumnezeu este predeterminat, predestinat si de neclintit. Câtiva, 'cei alesi' au fost predestinati de către Dumnezeu sa-I îndeplinească planul în vastul Său teatru care este pământul. Toti ceilalti au fost creati special pentru a fi damnati. Calvinismul părea să lase omenirea scufundata în păcatul ei, înstrăinată de Dumnezeu si nelinistită în ceea ce priveste soarta sa, condusă orbeste, de această înstrăinare si neliniste spre a îndeplini planurile predestinate ale lui Dumnezeu.[1]

          Realitatea Genevei lui Calvin confirmă faptul că acesta nu a dorit reformarea Bisericii istorice, urmărind de fapt să inventeze el una. Calvin a organizat Geneva Protestantă în asa fel încât să devină o scoală de cadre politice menită să pregătească oameni capabili si de succes, convinsi că ei erau elita noii religii. În calitatea lor de 'alesi', aveau datoria să îi călăuzească pe oamenii mai putin stiutori ce urmau sa formeze 'noul Sion'.[2]

          O dată cu căutarea unei noi autorităti morale ca fortă dinamică intelectuală, o schimbare treptată avea să se producă: de la Sfânta Traditie spre interese academice si politice, de la etica unei moralităti neschimbătoare, mai presus de orice negociere, spre etica intelectuală si etosul secular.

          Dilema Protestantă apărută în urma abandonării Sfintei Traditii Apusene pe de o parte, în timp ce, pe de alta era nevoie de păstrarea ordinii si a spiritului comunitar, este ilustrată expresiv de opera savantului de secol XVII, Thomas Hobbes. Într-o eră Protestantă din ce in ce mai individualistă si mai revolutionară, Hobbes era obsedat de nevoia societătii de autoritate, sigurantă si ordine. Hobbes si altii ca el au încercat să combată anarhia liber-cugetătoare revolutionară pe care a găsit-o în universităti si în alte centre intelectuale, miscare ce înlocuia învătaturile Bisericii istorice.

          Hobbes a intuit pericolul scepticismului exacerbat. În cartea sa Leviathan (1651) el scria:

"Universitătile au devenit pentru această natiune [Anglia] ceea ce calul de lemn a fost pentru troieni".

Si tot acolo:

"Conducătorii de frunte [sunt acum] ministri si gentlemeni ambitiosi, primii invidiind autoritatea episcopilor pe care îi considerau mai putin educati, iar ceilalti invidiindu-i pe cei din consiliul de stat pe care îi considerau mai putin întelepti".[3]

          Hobbes  întelese ca Protestantismul a înlocuit pur si simplu Sfânta Traditie cu sute de noi 'traditii' fragmentate Protestante. Departe de a sugera o întoarcere la Biserica istorică, Hobbes, nu a făcut decât să identifice alunecarea iminentă spre haosul moral. Hobbes a propus diferite programe autoritare de inginerie socială ca substitut pentru pierderea vechii ordini morale. Recurgerea lui Hobbes la ingineria socială avea să devină metoda viitorului.