Noua personalitate multiplă

          Desi istoria americană a depăsit atât scurta eră Puritană cât si experimentul Quakerilor, majoritatea americanilor par netulburati de faptul că acum sunt mostenitorii a două sisteme religioase si intelectuale contradictorii. Pe de o parte au crezut nostalgic într-o rămăsită de crestinism biblic, încă preocupat de mântuirea omului, desi indiferent fată de istorie, modul de slujire si de sacrament. Pe de altă parte ei par să fi trăit sub influenta Iluminismului secularist care învătase că omul este perfectibil fără Dumnezeu, iar păcatul este un produs al imaginatiei.

          Asa cum am arătat mai înainte, americanii au ajuns să creadă că toate problemele omenesti pot fi solutionate prin legi, bune sentimente, politici economice luminate si descoperiri stiintifice.[1]

          În acest context Protestantii au început să vadă în Biblie doar sursa unui adevăr personal, nu universal. Biserica istorică a sustinut întotdeauna că Biblia este parte din Sfânta Traditie externă, sacramentală. Biblia avea să fie interpretată cu mintea îmbisericită, nu după mofturile unuia sau altuia care se proclamă lider, si cu atât mai putin sensul ei nu este dat de sentimentele sau intuitia celor care o citesc. Protestantii au respins această perspectivă, folosindu-se de Biblie ca de o oglindă pentru a privi înlăuntrul lor. Protestantismul avea deci să considere sentimentele individuale despre Dumnezeu, Biblia si moralitatea drept esentă a învătăturii crestine.

          Filosofii Iluministi au împrumutat din Protestantism asteptările sale subiectiv utopice. Au deplasat idea desăvârsirii ceresti înspre asteptările pământene ale progresului material si politic. Au împrumutat de asemenea de la Calvinisti abordarea reductionist-'stiintifică' a realitătii.[2]

          Americani 'iluminati' au dezvoltat ideile filosofilor francezi. Desăvârsirea nu avea să mai fie atinsă în ceruri, ci aici, pe pământ, prin orice mijloace posibile, oricât de sângeroase.